de Ștefania Băcanu

Iana Novac este una dintre componentele celebrei trupe A.S.I.A. care, în anii 2000, făcea furori, fiind una dintre cele mai apreciate formații pop-dance. După trei ani, însă, fetele și-au dorit altceva și au decis să meargă pe drumuri separate. Așa că, Iana a ales o carieră solo și un stil total diferit, care îi aduce și azi mari satisfacții. S-a căsătorit tot cu un artist, are doi copii minunați și, pe lângă proiectele muzicale proprii, pregătește și alți viitori artiști care își doresc o carieră în domeniu. Trăiește pentru și prin muzică, iar anul acesta sărbătorește 20 de ani de activitate, eveniment care va fi marcat așa cum se cuvine. Chiar dacă s-a născut în Chișinău, pentru ea acasă înseamnă România, țara care i-a oferit șansa să își împlinească cele mai arzătoare visuri.

„Sărbătoresc printr-un concert grandios la Sala Palatului, pe 24 octombrie”

- Iana, anul acesta sărbătorești 20 de activitate. Cum ai descrie toată această perioadă?

- Într-adevăr, anul acesta sărbătoresc 20 de ani de activitate artistică, 20 de ani de muzică, de scenă, de vis împlinit. A fost o perioadă de acumulare, de studiu intens, de muncă infernală, dar şi de satisfacţii imense. A face performanţă în muzică nu este atât de uşor, dar cu răbdare şi muncă multă visul se împlineşte. Au fost 20 de ani în care am muncit enorm, dar am şi fost răsplătită de public cu aprecieri şi dragoste.

- Cum sărbătorești evenimentul?

- O să-l sărbătoresc printr-un concert grandios la Sala Palatului, pe 24 octombrie, chiar de ziua mea, alături de invitaţi şi artişti minunaţi. Mi se pare ireal că au trecut 20 de ani de scenă… Va fi cel mai mare concert al meu, un alt vis măreţ…

- Este o perioadă în care te-ai reinventat, în care ai trecut de la muzica pop, comercială, la operă. De ce această mare schimbare? 

- Acum 18 ani intram în Trupa A.S.I.A. şi eram studentă la Conservatorul din Bucureşti, la secţia canto clasic, şi visam să ajung un artist important în peisajul românesc şi nu numai... Soarta a vrut să intru în cea mai cunoscută şi performantă trupă de fete din România şi să cunosc alături de colegele mele un succes imens. Aproape trei ani m-am bucurat de trupa A.S.I.A, apoi, în momentul în care fiecare dintre noi şi-a dorit altceva, eu am vrut să lansez pe piaţa românească genul pop-opera, un stil ce mă reprezenta întru totul, ca artist, ca pregătire, dar şi ca om. Întotdeauna am căutat să fiu diferită, să fiu unică în tot ceea ce fac, mai ales în muzică.

„Trupa A.S.I.A., pentru mine, a fost ca o şcoală”

- Totuşi, muzica pop ți-a adus notorietatea...

- Într-adevăr, A.S.I.A. mi-a deschis toate uşile posibile şi mi-a adus notorietatea necesară de a impune pe piaţa românească un gen de muzică nu tocmai accesibil pentru toată lumea. Impresarii noştri se ocupau foarte bine de noi, aveam un program intens cu repetiţii, înregistrări în studio, concerte, emisiuni, deplasări, interviuri şi la toate acestea trebuia să participi cu zâmbetul pe buze, impecabilă din cap până în picioare, dar şi ca pregătire. A fost o perioadă în care am învăţat foarte multe şi sunt extrem de recunoscătoare. Trupa A.S.I.A. pentru mine a fost ca o şcoală unde am învăţat şi am acumulat experienţă cât pentru o viaţă.

- Ai repeta experiența așa cum a fost?

- Da, bineînţeles, a fost o perioadă minunată din viaţa mea, mai ales din punct de vedere profesional. Noi, cu toţii, avem un destin şi un parcurs scris, viaţa mi-a arătat asta. Nu m-aş fi gândit niciodată că voi face parte din trupa A.S.I.A. şi că voi fi oprită şi astăzi pe stradă şi strigată: „Tu eşti fata din A.S.I.A., nu?”. Îmi este dor de fete, de momentele noastre împreună, dar, din fericire, putem să creăm aceste clipe şi acum, căci noi am rămas în relaţii foarte bune şi încă ne putem bucura una de cealaltă.

- Dar ţi-ar plăcea să mai cânți cu A.S.I.A.?

- Nu, în momentul de faţă nici una dintre noi nu îşi doreşte asta. Fiecare a luat-o pe drumul ei şi se bucură de succes într-o altă etapă a vieţii, dar avem bucuria să ne reîntâlnim pe scenă în concertul meu de la Sala Palatului unde vom avea câteva momente muzicale minunate. Trupa A.S.I.A. este invitata mea la acest eveniment. Având în vedere că lansarea mea în România a fost prin trupă, atunci este de înţeles prezenţa fetelor în concertul meu aniversar şi pe această cale aş vrea să le mulţumesc că au acceptat să-mi fie alături. Pregătim momente muzicale speciale unde vom cânta cele mai cunoscute refrene ale trupei A.S.I.A., acompaniate de Orchestra Metropolitană. Este o ocazie unică să ne vedeţi din nou împreună pe scenă.

„Genul de muzică pe care îl interpretez, pop-opera, este foarte căutat şi apreciat în străinătate”

- Ce alți invitați ai?

- Marele compozitor Eugen Doga va fi alături de mine, cel al cărui vals „Dulce şi tandra mea fiară” a fost desemnat de UNESCO valsul secolului XX. Pentru mine, este o mare onoare să împart scena cu dumnealui, să creem împreună momente muzicale memorabile şi să mă bucur de prezenţa dumnealui în cadrul concertului meu aniversar. Este o onoare că a acceptat invitaţia mea şi că mi-a încredinţat piese proprii pe care să le interpretez.

- La ce alte proiecte lucrezi?

- În momentul de faţă, lucrăm la acest concert ca să iasă aşa cum mi-l doresc, la nişte piese noi compuse şi produse de mine, mai este şi un nou album, dar şi un proiect muzical pe care nu vreau să-l dezvălui acum.

- Cânţi şi peste hotare?

- Cânt foarte des în străinătate. Muzica m-a plimbat peste tot în lume. Am avut recital şi în Dubai, de exemplu. Este o încântare ca munca ta să fie apreciată atât la tine acasă, cât şi în străinătate. Genul de muzică pe care îl interpretez, pop-opera, este foarte căutat şi apreciat în străinătate, dar să ştiţi că şi în România există public pentru muzica adevărată, ceea ce este o mare bucurie.

„Am colaborat cu Francesco Napoli şi cu marele tenor al lumii Alessandro Safina”

- Ce colaborări muzicale ai avut până acum?

- Am colaborat cu marele tenor al lumii Alessandro Safina, am cântat cu el în câteva concerte, apoi cu Francesco Napoli, am scos chiar şi un album în Germania. Cu Distinto, din care face parte şi soţul meu Octavian, fondatorul trupei, am avut şi avem o colaborare de suflet. Am cântat în foarte multe concerte şi am lansat multe piese împreună, cea mai cunoscută este „Open your eyes”, melodie cu care am participat la Eurovision şi am câştigat votul publicului. Dar cel mai mult mi-a plăcut să împart scena cu fiica mea Erika, acum trei ani, la un spectacol la Teatrul „Elisabeta” din Bucureşti. Am cântat piesa „Ni-ni-na”, pregătită pentru băieţelul meu, care atunci avea două luni. Practic, a fost cadoul meu pentru el. Era ca o poveste şi nu îmi venea să cred că suntem amândouă pe scenă.

- Tu ai şi o Academie de Canto... Care este povestea acestui proiect?

- Este un proiect la care visam de mult timp, dar care a luat naştere în perioada de pandemie, căci atunci am avut timp de el, să îl pun pe picioare, alături de soţul meu. Am deschis Academia de Canto de un an şi deja a format şi a cizelat voci. Dorinţa noastră este să aducem studiul vocii şi al cântului la nivel de artă, unde toţi cei care îşi doresc să facă muzică să înceapă acest drum lângă adevăraţi cunoscători ai domeniului. Este cel mai important lucru să începi să cânţi corect, ca şi vocea să te servească o viaţă întreagă.

- Este o afacere de familie? L-ai menţionat şi pe soțul tău...

- Da, este afacerea noastră unde suntem implicaţi eu şi soţul meu, dar şi alţi colegi de-ai noştri. Avem cursuri de canto pop, canto clasic, musical, pian şi teorie muzicală. Academia noastră de canto formează artişti sub stricta noastră supraveghere.

„Soțul meu mi-a fost profesor de canto în clasa a XII-a”

- Tu şi soţul tău sunteți împreună și acasă, și în zona profesională... Cum reușiți să le îmbinați și să le faceți bine pe amândouă?

- Pentru noi este o binecuvântare să putem fi cât mai mult împreună şi să creăm muzică împreună. Aşa este cel mai bine, ne completăm reciproc şi ne ajutăm foarte mult. Suntem împreună şi pe scenă, şi în spatele ei, dar şi în afaceri. Nu ştiu să dau un răspuns concret, pur şi simplu ne potrivim şi ne înţelegem din priviri şi trăiri. Nu facem nimic special. Ne dorim aceleaşi lucruri pentru noi, pentru familia noastră şi pentru ascensiunea noastră artistică. Este foarte important să ai norocul să fii alături de persoana potrivită pentru tine, cu care să împarţi viaţa şi care să te susţină în toate, să îţi aducă acea linişte şi împlinire totală.

- Cum l-ai cunoscut pe soţul tău?

- Octavian a fost profesorul meu de canto în clasa a XII-a la liceul de muzică „Dinu Lipatti”, apoi ne-am apropiat şi am devenit iubiţi în anul I de facultate, iar după un an eram deja căsătoriţi. Şi, de 20 de ani, împreună. (zâmbeşte) Ne-a apropiat muzica şi tot ea ne ţine uniţi şi acum. Apropierea s-a produs treptat, dar sigur. El a făcut primul pas, căci fetele trebuie curtate şi cucerite, nu?

- Faptul că și el este artist a fost un avantaj?

- Este un mare avantaj, căci el cunoaşte la fel de bine ca mine această lume tumultoasă şi mă înţelege foarte bine, îmi înţelege menirea şi mă susţine în tot ceea ce îmi doresc să fac, artistic vorbind. Ba mai mult, simţim la fel şi gândim la fel, lucru foarte important pentru amândoi.

„Sunt foarte protectivă, permisivă și extrem de iubitoare”

- Când sunteți la Academie cine stă cu cei mici?

- Mămica mea se ocupă de cei mici, atunci când noi suntem plecaţi, în rest, noi suntem implicaţi trup şi suflet în educaţia şi în creşterea lor. Ne împărţim sarcinile. Dacă sunt eu plecată, Tavi se ocupă de şcoala Erikăi, de teme, de studiu, iar dacă nu este acasă el, sarcinile îmi revin mie. Pentru noi este foarte importantă educaţia şi evoluţia lor. Sigur, Alexandru este încă mic, are abia 3 anişori, dar Erika (9 ani) are o grămadă de activităţi. Studiază italiană, engleză, pian, teorie muzicală…

- Cum este mama Iana?

- Mama Iana este foarte protectivă, permisivă și extrem de iubitoare. Copiii se cresc cu multă, multă dragoste şi răbdare. Până să devin mamă, nu credeam că voi fi atât de îndrăgostită de copilaşi, mai ales de bebeluşi. Nu este uşor cu doi copii şi cu o viaţă atât de plină, dar, cu siguranţă, este cel mai frumos lucru de pe pământ. Ne-am dorit doi copii dintotdeauna, iar Dumnezeu ne-a dat. Sincer, la început, nu voiam. Primii 10 ani i-am trăit doar pentru noi, apoi a venit un moment în care deja ne simţeam incompleţi şi am hotărât să devenim părinţi. Copiii sunt fericirea şi împlinirea supremă. Nu există nimic mai important în viaţă decât ei.

- Cum a reacționat Erika atunci când a aflat că va avea un frățior?

- Alexandru a venit la şase ani după Erika, dar aşa ne-am dorit noi, să fie această diferenţă. Mereu am vrut o fată pe nume Erika şi un băieţel pe care să îl cheme Alexandru, iar cea mică îşi dorea mult un frăţior şi ne tot întreba „Cât mai am de aşteptat, mămica, să vină fraţiorul meu?”. A fost foarte fericită când s-a născut Alexandru, este îndrăgostită de el, îl pupă încontinuu.

„Cel mai mare spectacol pe care l-am susţinut a fost pe un stadion în Ungaria, unde au fost cam 20.000 de oameni. Ceva ireal… După 10 ani de la acest eveniment, încă trăiesc acele emoţii de nedescris“

„Am păstrat legătura cu fetele din A.S.I.A., sunt extraordinare şi este minunat să fii în contact cu oamenii care au făcut parte, la un moment dat, din viaţa ta“

„Nu mai am pe nimeni în Republica Moldova“

- Pe cine mai ai la Chișinău?

- De un an, părinții mei s-au mutat la București și sunt vecinii noștri. (râde) Sunt extrem de fericită să-i am lângă mine în permanență și să am parte de ajutorul lor necondiționat. Cât ai părinții lângă tine, te simți mereu copil.

- Ai rude care sunt aproape de războiul din Ucraina?

- Nu mai am pe nimeni acolo. Toți sunt lângă mine.

- Apropo de război, cum vezi situația asta care a dat peste cap o lume întreagă?

- Îmi fac griji pentru noi ca țară, nu văd un viitor roz absolut deloc. Ar trebui să se întâmple o minune și să revenim la viața normală de acum trei ani, pe care nu știam să o apreciem. Mi-e teamă pentru omenire, în general. Trăim vremuri stranii, dar sper să ne ajute Dumnezeu!

„Fiecare artist trebuie să-şi găsească drumul, să fie el în totalitate, iar muzica pe care o cântă să-l reprezinte şi să exceleze în actul artistic“

„Cel mai mult mi-a plăcut să împart scena cu fiica mea Erika, am avut nişte emoţii imense... Era ca o poveste şi nu îmi venea să cred că suntem amândouă pe scenă“

„Am primit o bursă prezidenţială de la Emil Constantinescu pentru a studia canto clasic la Bucureşti“

- Unde te-ai născut şi unde ţi-ai petrecut copilăria?

- M-am născut la Chişinău şi până la 16 ani am locuit acolo. Am avut parte de o copilărie frumoasă datorită faptului că am crescut într-o familie frumoasă, echilibrată, iar vacanţele mi le-am petrecut la bunici cu verişori, animăluţe şi multă dragoste. Vacanţele la bunici erau singurele momente în care nu studiam la pian şi mă relaxam, în rest, copilăria mea a fost legată de studiu, şi fiindcă făceam liceul de muzică unde programul era foarte greu, noi nu prea aveam vacanţe.

- Cine ți-a îndrumat pașii spre muzică?

- Absolut nimeni. Părinții mei îmi spun că eu am început să cânt înainte să vorbesc. Îmi aduc aminte de mine cântând mereu. Știam toate piesele difuzate atunci și îmi imaginam că sunt o mare artistă de mică. De atunci am știut că voi face muzică. Ai mei nu aveau nicio legătură. Tata este inginer, iar mama cadru medical, dar pasiunea pentru muzică cred că am prins-o de la tatăl meu care era un meloman și colecționa albumele tuturor artiștilor. La noi în casă se asculta foarte multă muzică, exact așa cum cresc și copilașii noștri.

- Cum a fost trecerea de la Chișinău la București?

- În clasa a XI-a am primit o bursă prezidenţială de la Emil Constantinescu pentru a studia canto clasic la București și atunci toată viaţa mea s-a schimbat. Primul an a fost foarte greu departe de casă… Plângeam mereu și nu puteam să mă obișnuiesc, dar niciodată nu am dat înapoi, pentru că știam exact pentru ce am venit în România: să studiez și să ajung cineva. Deși a fost foarte greu până m-am obișnuit, dacă aș da timpul înapoi, nu aș schimba nimic. Greutățile te maturizează, te fac puternic, deși ești doar un copil.