de Elena Popa
- La 18 septembrie s-au împlinit 15 ani de când ne-a părăsit unul dintre cei mai mari actori de comedie
Ştefan Mihăilescu Brăila a venit pe lume la 3 februarie 1925, la Brăila, mama lui fiind infirmieră. S-a născut în casa bunicilor materni, dintr-o relaţie de o noapte cu un medic care locuia în cartierul Lacul Dulce. Nu a avut o copilărie fericită, pentru că mama sa era distantă şi se purta rău cu el. A fost marcat pe viaţă şi a suferit îngrozitor din cauza acestui lucru. I s-a deformat sufletul… Toată viaţa a urât sărăcia. Era posesiv cu lucrurile sale, dar era şi în stare să dăruiască foarte mult.Hamal, salahor, funcţionar
Absolvent al cursului primar, în 1936 se înscrie la Liceul Industrial din Brăila, pe care-l termină în 1940. Din 1944 intră în mişcarea artistică de amatori. Copil sărac, a început să muncească de la 16 ani şi a fost pe rând hamal, salahor, funcţionar. Îi plăcea să vadă multe filme americane. „Mi-era aşa de aproape jocul lor, al actorilor americani, că voiam să fiu şi eu acolo. Aveam 14 ani şi-am vrut să ajung în America. Dacă ajungeam, era bine”, spunea într-un interviu Ştefan Mihăilescu Brăila. Se înscrie la Conservatorul „G. Cavadia”, pe care l-a terminat în 1947. După aceea a fost angajat actor la Teatrul de Stat Brăila, iar acolo erau doi Ştefan Mihăilescu şi, pentru că pe bunica lui o chema şi Brăila, şi-a luat această poreclă, pentru a nu fi confundat cu alţii.
În 1950 se căsătoreşte cu Georgeta Rahtopol, iar în 1956 se transferă la Teatrul din Baia Mare. Are un băiat, Florin Mihăilescu Brăila, care astăzi lucrează în TVR.
Vine prin concurs la Teatrul Giuleşti din Bucureşti în 1957, care se numea atunci Teatrul Muncitoresc CFR La 19 ani fizionomia sa era deja bine formată. Nasul său proeminent şi conformaţia chipului puteau să determine părerea că este evreu. La un moment dat a fost oprit pe stradă de legionari, fiind convinşi că este evreu.
S-a stins în uitare
A debutat în cinema în 1957, iar filmul ce l-a făcut celebru a fost „Comoara din Vadul Vechi”, unde Ştefan Mihăilescu Brăila a creat un adevărat stăpân voluntar, aprig, malefic. A jucat cu o inegalabilă măiestrie în cele mai reuşite comedii precum „Nea Mărin miliardar”, „Ciocolată cu alune”, „Păcală”, „Elixirul tinereţii”. A fost prezentator a numeroase emisiuni de teatru şi de divertisment la radio şi la televiziune. Modest, indiferent de rolul pe care îl avea, juca onest şi cu dăruire de sine. Era un personaj fabulos, gata să creadă în cele mai fantastice visuri dacă aveau legătură cu teatrul. Avea o figură hilară, altoită pe o sensibilitate rafinată şi pe un instinct programat pentru marile roluri. Îi plăcea comedia, pe care nu o vulgariza şi îngroşa niciodată, păstrându-i substratul omenesc. A avut parte spre sfârşitul vieţii de două roluri uluitoare: „Descăpăţânarea” de Alexandru Sever şi „Ordinatorul” de Paul Everac. Actorul a murit, uitat de cei care l-au aplaudat, dar şi de mulţi colegi de breaslă, la 18 septembrie 1994, la Bucureşti.
Geo Saizescu: „Căpăta o privire de gheaţă, care parcă tăia ca un laser”
„Pentru rolul lui «Bachus» nu m-am gândit decât la Ştefan Mihăilescu Brăila. Era extraordinar! A studiat rolul şi apoi a intrat perfect, din prima, în pielea lui «Bachus». Căpăta o privire de gheaţă, care parcă tăia ca un laser”, îşi aminteşte regizorul Geo Saizescu.
Chira Dragomir, sora soţiei sale, fostă parteneră de teatru, îi face lui Ştefan Mihăilescu Brăila un portret incredibil: „Era urât. Avea un nas enorm, a fost chel de tânăr, cel puţin eu aşa mi-l amintesc. Avea o gură cu buze subţiri şi cea de jos era puţin mai scoasă afară şi mai decolorată. Doi ochi mici, foarte apropiaţi, negri, strălucitori. Şi nasul acela era aşa de proeminent, încât făcea impresia că trage şi ochii după el. Era un bărbat de 1,62 m, maximum 1,65 m, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un bărbat. Când dansa era nemaipomenit de caraghios, dar el era convins că era un mare dansator”.
Emil Hossu: „Era un actor de geniu”
Emil Hossu îşi aminteşte despre partenerul său de film şi de scenă: „Ştefan Mihăilescu Brăila face parte din categoria actorilor de geniu. Era foarte copilăros, am avut şansa să joc în regia lui Geo Saizescu, sub bagheta sa cu totul şi cu totul aparte. Nu era un om foarte comod. Fiind parteneri direcţi, între noi a existat întotdeauna un soi de căldură specială. În momentul în care juca un personaj negativ era genial. Ar fi putut să facă o carieră extraordinară internaţională dacă ar fi trăit în perioada asta. Era cuceritor. Am jucat împreună în multe filme, dar mare succes am avut mai ales în «Secretul lui Bachus». Brăila… Persoană, nu personaj, şi actor de geniu. Brăila este şi va rămâne un abecedar al actoriei în România, face parte din specia actorilor foarte rari”, a spus Emil Hossu.
Regizorul de radio Dan Puican l-a adorat pe marele actor: „Magnific. Ştefan Mihăilescu Brăila i-a uluit pe toţi. La radio, ori de câte ori eram în faţa unei piese şi făceam distribuţia mă întrebam: «Oare ce rol ar putea juca Brăila?». El putea juca orice. Era fantastic şi mă inspira. Era bun. Era inegalabil. Nu era altul ca el. A fost unul dintre actorii mari ai ţării şi un om de o mare modestie”.
Georgeta Mihăilescu Brăila, soţia marelui actor: „Ştefan era greu de suportat. Asta pentru că a avut o copilărie tristă. A fost un copil nedorit. Nu-l iubea nimeni. Asta l-a marcat toată viaţa. Cred că era dificil şi aiurit ca să fie luat în seamă. Eu eram cea cu care avea marile momente de adevăr. Îmi spunea totul. Înainte de a muri, când a văzut că nu vine nimeni să-l vadă s-a revoltat. Eu eram la biserică. Am venit şi am văzut un morman de hârtii rupte în mijlocul casei. «Ce-i asta?», «După mine să nu rămână nimic!», «Bravo, Ştefane! Tu şi Ludovic al XIV-lea!»… A fost protestul său faţă de indiferenţa colegilor. El era supărat şi pe public că l-a uitat. Era o mare suferinţă”.
„Putea juca orice. Era fantastic şi mă inspira. Era bun. Era inegalabil. Nu era altul ca el” (Dan Puican)