Main menu

header

909 16 1de Carina Miloş şi Flori Pintea

Alexandra Ungureanu a devenit cunoscută în 2001, după ce a colaborat cu formația „Sistem” pentru piesele „Emoții”, „Senzații” și „Departe de tine”, iar trei ani mai târziu avea să devină vocea principală a formației „Crush”. A avut un succes nebun, pe care și ea îl recunoaște! A trăit într-un turneu continuu a cărui destinație, de la zi la zi, era necunoscută. Timp de 10 ani, a plutit pe culmile succesului, dar, din păcate, nu a știut să îl gestioneze și s-a trezit blocată într-un punct mort. A luat-o de la zero cu proiecte personale, a încercat și alte colaborări, a participat la câteva reality show-uri de televiziune, unde, din nou, a fost elevă „fruntașă”, iar azi așteaptă cu emoție noile provocări. Într-un interviu oferit, în exclusivitate, pentru site-ul www.fanatik.ro, Alexandra a făcut dezvăluiri inedite din viața ei profesională, dar și din cea personală. A vorbit despre copilărie, despre dorințe, visuri și neîmpliniri, dar și despre cel mai greu moment al destinului. Cel care i-a schimbat complet viziunea asupra sensului existenței!

„Am luat Bacul cu 10, dar eram o complexată. Mă autoexcludeam de teamă”

909 16 2- Alexandra, cum a fost copilăria ta?

- Una cât se poate de normală. Eram o fetiţă sobră și nu prea mă jucam, dar știu sigur că m-am dat în leagăn și că mi-am spart capul sărind din el. (râde) Verile mergeam la scăldat și aveam acolo o prietenă bună cu care făceam toate tâmpeniile... Eram singură la părinți, extrem de atașată de ei, preferam întotdeauna compania adulților și eram fascinată de glumele lor. Tot timpul mi-a fost frică să nu se întâmple ceva cu ai mei… Și, mai târziu, s-a întâmplat! Dar mie, nu lor... Într-o zi am decis împreună cu prietena mea de la țară să spionăm ce se mai vorbește și bârfește, așa că ne-am urcat pe acoperișul bucătăriei de vară, în dud, și apoi pe acoperișul ce dădea în curte. Ne-au prins, am vrut să fugim și când am sărit de pe acoperiș mi-a intrat un cui ruginit tocmai în partea dorsală. Am reușit să aterizez printre găini, dar când am văzut cum îmi curgea sângele, am început să bocesc. A venit mama, mi-a mai dat și ea o palmă la fund și m-a dus la doctor. Mai am semnul și-n ziua de azi.

- Dar în liceu cum a fost? Chiuleai sau erai tocilară?

- Tocilară clar, premiantă, am luat Bacul cu nota 10, nu chiuleam deloc! Ideea e că eram timidă, nu am fost niciodată sufletul petrecerii la mine în clasă. Eram mereu retrasă, dar, cu toate astea, am devenit artistă. Colegii mei plecau la Costinești, se combinau, o țineau numai în petreceri și eu eram o complexată din cauza faptului că eram mai... pufoasă. La modă, pe atunci, era să fii slabă. Mai aveam și o acnee care îmi pusese capac, iar eu, în loc să compensez cu ceva, eram ca mistrețul neprietenos. Mă autoexcludeam de teamă să nu fiu respinsă. Dacă îmi plăcea vreun băiat, mă uitam la el prin curtea școlii, dar nu aveam curaj să-i spun absolut nimic.

Despre relaţia specială cu mama şi Asia Express

909 16 3- Ce relație ai cu mama ta?

- Momentan stăm împreună pentru că eu mi-am vândut apartamentul, mi-am luat altul și nu am avut când să mă ocup de el. De aia locuiesc la mama, nu văd de ce aș plăti chirie undeva. Ideea e că nu mă prea prinde acasă, mai mult la telefon vorbim.

- Ce reprezintă mama pentru tine? 

- Mama este cel mai important om din viața mea, avem o relație extraordinară și condimentată. Așa că, nu ne plictisim, iubirea și grija sunt puternice. Suntem două personalități diferite, vedem viața în moduri diferite, dar după ce ne certăm pe diverse subiecte, ne împăcăm. Ea mă tratează în continuare ca pe un copil mic și neajutorat ce are nevoie de grijă și intervenții și ne mai supărăm, dar se rezolvă mereu!...

- Ați participat și la „Asia Express” împreună. Care a fost cel mai greu moment mamă-fiică?

- La „Asia Express”, greutatea proiectului și manipularea psihologică au fost copleșitoare pentru mama, iar eu îmi pusesem baza în ea că se va descurca în orice situație. A existat o mare presiune pentru mama, au fost drame, a luat totul în serios, nu mai puteam deloc să mă distrez cu ea. Ori era recunoscătoare, ori plângea de rupea. Eu am simțit presiunea în primele două zile, după aia m-am obișnuit. Eu, care sunt o doamnă cu tabieturi, când am ajuns acolo și mi-am dat seama că nu știam în ce m-am băgat, am vrut imediat acasă. După care, m-a prins adrenalina, mi-am dat seama că fac parte dintr-o chestie care nu se va mai repeta niciodată și am vrut să ajung cât mai departe. Nu premiul a fost miza pentru mine, ci curiozitatea și să fac parte din ceva unic.

„Mi-am dorit să mă fac preoteasă și apoi inginer agronom”

- Când ai descoperit că-ți place să cânți și cum au reacționat părinții tăi?

- Cu muzica am cochetat de pe la 6 ani. Pe lângă școală și vacanțe, deja începusem să merg la concursuri prin țară, cu trenul sau cu mașina. Mai mult călătoream cu tata, deoarece mama era învățătoare și nu putea lipsi. De mică, am descoperit că îmi place să cânt și le mulțumesc alor mei că m-au îndrumat pe calea asta. Prima dată m-au testat la școala unde preda mama. M-am apucat serios de canto, făceam și la școală, și în particular, am exersat și puțină chitară, și pian. Când am terminat liceul, am dat la ASE. Partea cu muzica era separată, nu m-am gândit că o să trăiesc vreodată din meseria asta. Prima dată mi-am dorit să mă fac preoteasă și apoi inginer agronom pentru că vara, la țară, mi se părea superb. Îmi doream să mă plimb cu șareta prin Via Nobilă.

- Primii bani când i-ai câștigat?

- În afară de mersul cu colindul, mai bifam olimpiade, unde luam premii și niște bănuți. Cel mai mult am câștigat în anul I de facultate, când am încasat două sume de bani care m-au năucit. 350 de lei mi-au dat și m-am dus, foarte fericită, să-mi iau o haină de blană. Era ceva oribil, mama o mai are și acum și nu-i vine s-o arunce. Și, odată, țin minte că am luat niște bani de la UCMR, 1.200 de lei, cu care m-am dus la magazinul meu preferat, din Piața Română. Cu banii ăia mi-am luat patru piese vestimentare speciale de acolo.

Poveşti de viaţă boemă de pe vremea trupei „Crush”

909 16 4- Cum a fost perioada „Crush”?

- Din punct de vedere muzical a fost cu vibe, distracție și multă prietenie, viață de artist în adevăratul sens al cuvântului. O viață în turneu! Părea mult mai ușor de cântat atunci, chiar dacă era mult mai limitată promovarea. În momentul în care scoteai un album, viața ta era aranjată, suna telefonul și plecai să cânți fiindcă atunci nu exista Facebook. Lumea habar nu avea cum arătăm, ne știau doar piesele de la radio, cântau tot concertul cu noi. Eram foarte fericiți și am trăit în naivitatea noastră cu gândul că asta nu se va termină niciodată! Partea proastă e că nu am știut să manageriem succesul. Am devenit foarte leneși, am zis că suntem talentați și că o să meargă de la sine, nu ne-am adaptat la piața nouă, ajunsesem să ne certăm foarte mult ca să ajungem la o concluzie. După superglorie, am pierdut teren, ne-am pierdut din părinți, ne-am schimbat și ne-am dat seama că ne dezvoltăm diferit. Eram într-o zi la studio și mi-am dat seama că de 10 ani stau cu ei non-stop și sunt niște străini, de aia nu se mai lega muzica. Eu am luat decizia de a încheia proiectul. Au fost foarte supărați pe mine colegii atunci, dar am simțit că nu se mai putea face nimic deosebit.

- Povestește-ne din întâmplările de pe scenă. Mai ții minte ceva inedit?

- Am ajuns să cântăm la ziua cuiva și am fugit de acolo. Era un domn proprietar de navă, undeva prin Brăila. Avea o vilă superbă și a trebuit să cântăm pentru nouă persoane. Rolul nostru e să distrăm și 200, dar și 10 oameni, dar acolo a fost parcă prea ciudat. Domnul care ne chemase a venit peste mine în camera unde mă schimbam și a spus că-l excită vocea mea. Evident că am plecat de urgenţă, nu am rămas peste noapte...

„Cel mai dureros moment a fost când l-am pierdut pe tata. Unde a plecat toată iubirea aceea?”

909 16 5- Viața ta personală cum este? Iubești, ești fericită?

- Sunt într-un lung proces de a fi ok cu mine, pentru că mi-am dat seama că tiparul ultimelor relații pe care le-am avut nu a fost ce trebuie. Nu mai vreau să depind de nimeni să mă facă fericită! Eu ba am confundat iubirea cu sexul, ba aveam nevoie de un asistent personal, ba voiam să evoluez personal și luam câte unul mai deștept. Și, așa, confundam dorința de evoluție personală cu relația în sine. Vreau să fiu eu clară cu mine în primul rând, mai vedem după ce urmează.

- Cel mai dureros moment din viața ta?

- Cel mai greu a fost când l-am pierdut pe tata. Acest lucru nu intră în calcul, aveam 27 de ani și nu aveam cum să mă gândesc la moarte. Nu făcea parte din schema mea personală. Atunci, s-a rupt lumea în două, mi-am dat seama cât de fragil este totul, cât de important este să spui lucrurilor pe nume când trebuie. Să stai cu omul respectiv când trebuie, să fii mereu pregătită, că viața se poate schimba peste noapte și să nu fie totul un dezastru. Am fost într-o permanentă stare de negare când ne-a spus doctorul că tata este foarte bolnav și că mai are de trăit șase luni. A mai trăit doar două... (aproape plânge) Și mama era bolnavă tot de cancer, nu mai înțelegeam nimic. Boala lor m-a întărit, dar mi-a dat și niște angoase legate de moarte.

- Cum a fost după? Cum ai trecut peste, dacă ai trecut veodată…

- Mă gândeam mereu la tata… Unde s-a dus, unde a plecat toată iubirea din sufletul lui… Nu cred că o asemenea iubire poate să dispară! Am vrut să îmi apară în vis, eram sigură pentru că avusesem o legătură prea puternică, și nici până azi nu am găsit aceste răspunsuri. De multe ori, nu pot să mă odihnesc, mi se pare că totul este zadarnic.

„Mă sperie să știu că nu am bătrâneţile asigurate”

909 16 6- Ce a însemnat tatăl tău pentru tine?

- Este ceva foarte greu de explicat, noi chiar am avut o relație specială. Tind să cred că așa ceva foarte rar se poate întâmpla… Tata nu mai vedea nimic în jur, eu eram singura perfecțiune de pe fața pământului. Nu exista mai bine de atât, eram copilul fără pată. Îmi dau seama de anumite trăiri pe care le aveam în comun și pe care abia acum le înțeleg. Sunt foarte atentă la detalii, sunt retrasă, așa cum era și el. Am pierdut foarte multe ocazii pentru că nu am fost mai tupeistă. Ambiția o am de la mama, dar personalitatea, de la tata. Tot de la el am învățat punctualitatea și seriozitatea.

- Care este cel mai mare regret al tău, ca femeie?

- În ultima vreme mă gândesc cum ar fi fost să fac un copil mai devreme. Pur și simplu, dintr-o inconștiență totală. Dar nu m-am simțit niciodată pregătită și nici n-am simțit că aș avea omul potrivit lângă mine. Nu s-a legat... și acum am 40 de ani, nu o să mai fie așa de ușor să fac copii. Mă uit în urmă și mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă deveneam mamă. Am văzut la colegele mele, cariera merge mai departe, nu s-a schimbat nimic. Recunosc că mi-e foarte greu să gestionez unele lucruri. Nu sunt genul foarte activ, dimineață trebuie să am două ore numai pentru mine. Dacă aș fi avut un copil, probabil că m-aș fi mișcat mai repede. Mai cu talent...

- Ce nu ai face niciodată pentru bani?

- Nu aș face nimic din ce ni se spune să nu facem în cele 10 Porunci. Pe măsură ce trece timpul, recunosc că devin mult mai pragmatică. Eu am fost o boemă totală, dacă sunt bani bine, dacă nu, iarăși bine. Am spre 40 de ani, nu mai pot să fac sacrificii și mă sperie să știu că nu am bătrânețea asigurată. Nu sunt dispusă să fac compromisuri profesionale, nu vreau să mă mărit din interes, nu vreau să fac vreo crimă sau să jefuiesc vreo bancă. Vreau doar să rămân eu, Alexandra...

„Experiența de la «Bravo, ai stil!» mi-a schimbat viața, am îmbrățișat și zona asta de reality. Toată perioada în care am participat mi-am făcut campanii online și mi-am dat seama cât de importantă este abordarea corectă. Per total, am avut o reinventare completă“

„Cel mai greu moment din carieră a fost când nu m-am mai regăsit, înainte de pandemie. Mă gândeam serios să renunț la muzică. Nu-mi mai găseam locul. Eu nu pot să fac lucruri superficiale, clar nu m-aș putea duce spre manele și lăutărie“

„Secretul meu de îngrăşare constă în slană pe grătar şi pâine de casă“

- Ai vreun secret de arăți atât de bine? Ții vreo dietă?

- Am un secret de îngrășare care constă în slană pe grătar și niște pâine de casă. Nu am niciun secret și nu cred că arăt ca și cum aș fi scoasă dintr-o revistă. Fac sport, dar nu constant, n-o să mă trezesc niciodată la 5:00 dimineața să alerg. Când merg în vacanțe, nu gust tot ce mi se pune în față, mă feresc de zahăr, dacă am șapte feluri de proteină, aleg unul singur. Dar totul merge până la pâinea caldă de casă, nici dacă aș muri nu i-aș putea rezista. Sunt o gurmandă, masa este una dintre părțile preferate ale zilei. Dacă nu mănânc, devin irascibilă și nu e bine, însă încerc să nu fac excese. Având în vedere că am 40 de ani, căruța trage puțin mai greu, dar mi-am pus în cap să mai slăbesc șase kilograme.

„Mă tot gândesc cum ar fi fost să fac un copil mai devreme... Dar nu m-am simțit niciodată pregătită și nici n-am considerat că aș avea omul potrivit lângă mine“

6 milioane de vizionări are videoclipul piesei „Bate, bate”, interpretată de Alexandra împreună cu Marius Moga

„Sunt claustrofobă, nu intru în toaletele restauratelor pentru că mi-e frică să închid ușa după mine. În lift, îmi țin respirația înainte să se deschidă ușile“

„Îmi place în România că mă recunoaşte lumea“

909 16 7- Care este destinația ta favorită de vacanță?

- Mi-e greu să nominalizez o zonă din România. Îmi place să merg prin țara mea, deoarece este mai reconfortant când te recunoaște lumea, se poartă altfel cu tine, îți pun ce au mai bun pe masă. Sunt locuri superbe. Am fost la Toplița și m-am dat cu bob-ul, iarna făceau grătar și foc de tabără, vara rafting și adunat de fructe de pădure. În străinătate sunt multe locuri care au rămas de bifat. Anul trecut am fost în Portugalia și mi-a plăcut foarte mult. O întâmplare neplăcută a fost la Lisabona… Am făcut două rezervări ca să fiu sigură și le-au anulat pe amândouă, fiindcă picase într-un weekend cu o sărbătoare de la ei. Era după-amiază spre seară și a fost supercomplicat să găsesc o altă cazare...