de Georgiana Mihalcea
Alexandra Ușurelu este o apariție inedită pe scenele din România. Deși muzica ei nu este comercială, are fani în întreaga țară și în străinătate, iar spectacolele sale au un concept unic. Sensibilitatea sa atinge note și inimi, muzica ei îi face pe oameni să cânte împreună cu ea și să-și încarce sufletul cu energie pozitivă. Alexandra are 33 de ani, a devenit de curând mamă, și abia am reușit să stau cu ea la taifasuri ca să-i aflu întreaga poveste.
A absolvit ASE-ul, dar a ales arta
- Astăzi ești o artistă desăvârșită, cunoscută în întreaga țară, dar știu că drumul tău inițial era altul, având în vedere că ai absolvit ASE-ul. Cum ai simțit că muzica te-a ales?
- Este invers, de fapt. Studiile mele juridice și economice au fost o ocolire. Dar au avut rostul lor atunci. Când m-am mutat din Oltenița la liceu în București, rezultatele mele școlare, intrarea la Liceul Lazăr, preziceau o carieră foarte bună în ceva „palpabil” (am fost la clasa de matematică-informatică intensiv). Nu s-a pus problema să dau la Muzică, pentru că în familia mea oamenii aveau „meserii serioase” în domeniul economic, iar părinții mei au luat contact cu lumea muzicii doar pe perioada adolescenței.
- De când studiezi muzică?
- Cu toată timiditatea care mă caracteriza, am simțit că am ceva de spus și că prin artă pot să las ceva în urma mea. Am căutat drumul către ea cu fiecare pas, pentru a-mi spune propria poveste, și m-am înscris în primul an de facultate, fără să-mi anunț părinții, și la Școala Populară de Artă. Nu pentru că am vrut să ascund asta de ei, pentru că am fost mereu copilul cuminte, ci pur și simplu pentru că mi s-a părut firesc să-mi urmez visul fără să aștept ajutor, confirmări sau încurajări.
- Sprijinul părinților a fost în special emoțional?
- Părinții m-au sprijinit cum au putut, cât au putut. Cel mai mare sprijin a fost iubirea lor necondiționată, de care am fost mereu conștientă. Când eram copil, tata îmi citea înainte de culcare o serie de basme, iar când ajungea la „Greuceanu”, îi ceream să mi-l citească încă o dată și încă o dată. Îmi spunea că numele lui nu este Ușurelu, ci Greuceanu, și chiar credeam că tatăl meu este un supererou. Mi se părea că dacă pe tatăl meu „îl cheamă” așa, cândva am să fiu întocmai ca el. Divinizarea și iubirea părinților mei mi-a dat sentimentul că trăiesc ceva special, și de aici curajul nebănuit de a visa.
„A fost prima oară când l-am văzut pe tatăl meu lăcrimând”
- Îți mai amintești cum a fost primul tău spectacol cu public?
- Da, nu am cum să uit primul concert susținut la Centrul Cultural „Nicolae Bălcescu” din București. A fost prima oară când l-am văzut pe tatăl meu lăcrimând. Se afla în primul rând şi i-am văzut privirea învălurată și pleoapele umede. Nu o să uit niciodată acel tablou, a rămas pictat pe sufletul meu.
- Care sunt persoanele care te-au susținut cel mai mult în cariera ta?
- Colaborările cu artiști ai muzicii folk (Mircea Vintilă, Dinu Olărașu, Mircea Rusu, Narcisa Suciu) sau pop (Cornel Ilie/VUNK, Dan Byron) mi-au expus muzica și universul artistic unui public divers și larg, iar Bobby Stoica, partenerul acestui succes, este cel împreună cu care am reușit în numai câțiva ani să evoluez de la concerte cu câteva zeci de spectatori la turnee sold-out cu band și orchestră pe scenele filarmonicilor și ale teatrelor naționale, uneori cu mai multe concerte vândute integral în aceeași zi. Dar cel mai important susținător este publicul meu, care îmi cumpără muzica sau bilete la concerte.
„Piesa «Nopțile trec, doar visele rămân» cântată cu Vunk a devenit genericul serialului TV «Îngeri pierduți»”
- Cum a început colaborarea cu Cornel Ilie?
- În iunie 2011, imediat după susținerea licenței în economie, am cântat pe scena Teatrului Odeon din București, în cadrul Galei „Femeia Contează”. După acest spectacol Cornel Ilie mi-a lansat invitația de a înregistra piesa „Nopțile trec, doar visele rămân”, ce apare pe albumul „Nu scapă nimeni (fără emoții)”, iar în 2013 piesa devine genericul serialului TV „Îngeri pierduți”, produs de Media PRO Pictures. Au urmat mai multe apariții scenice alături de trupa Vunk, inclusiv pe scenele mari ale țării.
- Tot în 2011 l-ai cunoscut pe Bobby Stoica, soțul tău. Cum a început povestea voastră?
- Piesa „Nopțile trec, doar visele rămân”, a fost înregistrată în studioul Voltart al producătorului Bobby Stoica, așa ne-am cunoscut. Mai întâi am fost prieteni, după care am decis să mergem împreună la concerte, el acompaniindu-mă la pian. În muzica pe care o cânt regăsiți povestea mea, spusă și conturată cu fiecare concert. Sunt mulți cei care doresc să asculte un astfel de concept muzical, curat și bine pus în scenă, care prezintă un fel de idealism fără fisură, tocmai pentru că viața nu e întotdeauna așa.
„Mergem toți într-o barcă” împreună cu Mircea Vintilă
- Ce albume ai lansat de-a lungul carierei?
- În 2014 am lansat albumul de studio „La capătul lumii”. Doi ani mai târziu a venit DVD-ul „Simfonic Pur”, filmat live la primul concert susținut la Teatrul Național din București. Apoi albumul de studio „Fata care chiar există” în 2021.
- Povestește-ne cum este colaborarea cu Mircea Vintilă.
- Colaborarea cu domnul Mircea Vintilă a început în 2014 și continuă. A fost o surpriză extrem de plăcută pentru ambele părți să vedem că publicul iubește să ne asculte cântând împreună și că vine an de an la concertele „Mergem toți într-o barcă”, pe care le punem în scenă. Am susținut atât concerte cu band, cât și cu orchestre private ori ale instituțiilor publice de cultură.
- Trecerea de la concerte mici la scena mare a Teatrului Național reprezintă confirmarea calității muzicii tale. Care crezi că este ingredientul secret al succesului tău?
- Armonia este ingredientul meu secret. Armonia, care cuprinde muzica mea și iubirea pe care o simt și o manifest către oameni.
„Voi relua tradiţia concertelor de Ziua Îndrăgostiţilor la Iaşi”
- Ce surprize pregătești publicului la începutul anului 2023?
- Pe 15 februarie, voi relua tradiția concertelor de Ziua Îndrăgostiților la Iași, întreruptă de pandemie, și voi susține un nou concert cu producție complexă la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, la care se adună, de obicei, public din toată țara. Apoi, voi continua să călătoresc pentru a-mi promova cel mai recent album lansat, „Fata care chiar există”. Pe www.alexandrausurelu.ro și pe paginile mele de social media voi anunța următoarele concerte confirmate. Vă aștept acolo alături de mine, dar, mai ales, în sala de spectacol!
- Cine este, în spatele scenei, „Fata care chiar există”?
- „Fata care chiar există” nu este un nume pe care l-am ales eu, este o etichetă dată de publicul meu. La un moment dat, după un concert, o fetiță a venit la mine, mi-a atins rochia și mi-a spus: „Alexandra, tu ești așa ca prințesele din desene… Ce rochie frumoasă ai! Și cânți ca… în povești! Doar că tu chiar exiști!”.