de Georgiana Mihalcea
Deși era departe de familie și de muzică, Jorge s-a acomodat destul de repede în jungla dominicană și la regulile emisiunii „Survivor”, super-show-ul transmis la PRO TV, în fiecare luni, marţi şi miercuri, de la ora 20:30. Venise pregătit mental și fizic pentru tot ce presupunea participarea la cea mai puternică provocare din lume. A avut o premoniție, un vis, chiar înainte de a se accidenta la genunchi și a știut că acela va fi sfârșitul aventurii sale. Dar a plecat de acolo cu multe lecții de viață învățate, care-i vor fi de ajutor de acum înainte. Artist complet, Jorge le pregătește fanilor noi surprize în 2023, chiar dacă încă se recuperează după operație. În familie este un tată relaxat și un soț iubitor, implicat în toate deciziile care se iau. Cu oamenii pare foarte deschis, simte că este un magnet pentru cei buni, alături de care poate evolua și crede că toţi cei din jur au pentru el numai gânduri frumoase... Pozitive...
„Te enerva orice! Şi că respira cineva lângă tine...”
- Jorge, cum ai reacționat când ai primit propunerea de a participa la „Survivor”? Care a fost primul gând?
- Am zis de trei ori DA! Credeam că nu mă mai întreabă odată... (râde) Mi-a plăcut din prima. Nu am stat deloc pe gânduri. Îmi plac jocurile sportive, sunt competitiv şi, mai ales, iubesc Republica Dominicană. A fost la fix.
- Cât de grea a fost acomodarea în jungla dominicană?
- M-am simțit ca acasă din prima. Eu și soția mea, în ultimii cinci ani, am fost în fiecare an acolo, în Dominicană. Eram pe teren propriu și cred că s-a și văzut. Am simțit că sunt „acasă”.
- Care au fost colegii pe care i-ai simțit cei mai aproape de sufletul tău?
- Carmen Grebenișan are aceeași energie ca mine și soția mea. Chiar i-am și spus că nevasta mea o să o iubească... Ştefi este o supercampioană și împărtășim aceeași mentalitate de învingător, și apoi cu Remus, fiind ca o împăcare după „Ferma Vedetelor”, acolo unde am cam fost în conflict și rămăsesem cu pata pusă pe el. (râde)
- Erați cu toții prieteni la început. Care era scânteia conflictelor?
- Pe scurt? DOC. Glumesc... Lipsa de mâncare, oboseala acută, dorul de casă, dorința de câștig, sunt niște motoare foarte agresive. Te trezeai la un moment dat că te enervează orice! Și că respira cineva lângă tine. Apoi te calmai. Nici eu nu îmi puteam explica unele ieșiri de-ale mele. Mă rog, eu mai mult mă apăram. Dar chiar și așa, acum că mă gândesc, cred că puteam să găsesc forța în mine să fiu mai calm și mai conciliant.
„Am visat că mă răsturnam cu mașina. Pe șosea era gheață și alunecam. Fix ce s-a întâmplat a doua zi, am alunecat pe traseu”
- Care a fost cel mai important moment cât ai stat în emisiune?
- Faptul că am simțit recunoștință pentru fiecare lucru din viața mea. Conștientizarea. Asta a fost! A tot ceea ce sunt. A tot ceea ce am greșit până în momentul de față în viață. A fiecărei zile, așa cum venea ea acolo la „Survivor” și cu victorii, și cu înfrângeri, și cu agonie și extaz.
- Povestește-ne ceva din ce nu s-a văzut la televizor!
- Am avut o legătură puternică unii cu alții. O dată la două-trei nopți, aveam „povestea vieții”. Fiecare dintre noi ne-am spus povestea, cu bune şi cu rele, alții mai cu perdea, unii dintre noi mai pe șleau, fără să ne ferim. E fascinant să descoperi oameni zi de zi și depânând destinele unii altora, descopeream cât de diferiți, totuși similari, suntem ca indivizi și ce povești incredibile avem. Confesiunile lui Ștefi și Kamara m-au impresionat profund. Eu m-am declarat fan Ștefi dinainte să îi ascult povestea, din feeling. După aceea, mi s-a dus direct la suflet.
- După primele meciuri ai simțit că vei ajunge până la faza de confruntări individuale?
- Am simțit că o să pătrund în finală până în noaptea dinaintea accidentării, când am visat că mă răsturnam cu mașina și eram cu David, băiețelul meu, care mi-a zis „Fii atent, tati!”. Pe șosea era gheață și alunecam. Fix ce s-a întâmplat a doua zi! Am alunecat pe traseu... Asta era fantastic în Dominicană, fără telefon, mâncare proastă, alcool și fără zahăr. Eram superconectat. Așa eram și în adolescență. Visam des ce urma să se întâmple!
Sfaturi pentru cei rămaşi: „Să nu creadă nimic din ceea ce spun ceilalţi”
- Ce-ți lipsea cel mai mult când erai departe de casă?
- Sută la sută copiii și soția. Chiar mă rugam la Dumnezeu când priveam apusul și îl imploram să îmi dea de lucru de acum încolo, orice, în orice condiții, dar fără să fie ruptă legătura și comunicarea cu nevasta şi copiii. Nu pot sta prea mult fără ei. Măcar pe video să vorbim sau să le aud glasul și invers.
- Cât ai slăbit în acea perioadă?
- Când am ieșit din competiție, după o lună întreagă, aveam mai puțin cu 10 kg. Însă eu, înainte de a pleca la „Survivor”, m-am îngrășat special ca să am depozite de grăsime și să le transform în energie. M-am documentat în legătură cu treaba asta și așa am înțeles, că trebuie să pui pe tine ca să ai cât mai multe resurse, să nu leșini pe acolo. Dar da, slăbisem 10 kg. După o săptămână, am pus încă 5 kg la loc. În medie, cam 5 kg am pierdut.
- Accidentarea ți-a adus eliminarea. Cum a fost întoarcerea la civilizație?
- Frustrant inițial, însă foarte dulce întoarcerea acasă. Eram foarte slăbit și am mâncat de şase ori pe zi. Din două în două ore. Eram așa supărat că am stat doar o lună, dar în același timp, abia așteptam să primesc telefonul ca să sun acasă.
- Ce sfaturi le-ai da celor rămași în competiție?
- Să nu creadă nimic din ce spun ceilalți! De foarte multe ori, concurenţii au o strategie, din ce am văzut, și se schimbă. Oamenii migrează către cei care le dau confortul că nu-i vor nominaliza.
- Cum te-au întâmpinat familia și prietenii acasă?
- Toată familia a fost emoționată, cu toții eram veseli, dar şi plângeam, era ca o eliberare pentru copii. Gata! S-a terminat! David m-a luat de obraji și mi-a zis: „Please, never do this again” (n.r. - „Te rog, nu mai face asta niciodată”). El a suferit cel mai mult. L-am și simțit cât eram la „Survivor” că are nevoie de mine.
Lecţiile pe care le-a primit la „Survivor”
- Este lungă recuperarea la picior?
- A urmat o operație și apoi cinci săptămâni în care nu am avut voie să calc în piciorul stâng. După încă o lună de recuperare, care constă în kinetoterapie, voi putea să renunţ la cârje, baston și chiar să merg mai alert pe bandă. Asta e ce mi-a spus doctorul.
- Dacă ar fi să o iei de la capăt, ai mai accepta provocarea „Survivor”?
- Absolut. Chiar mă gândeam că dacă m-ar invita iar, aș accepta negreșit. E o experiență fabuloasă! De neuitat...
- Ce a adus în plus personalității tale această experiență?
- Să nu îmi mai pese de părerea celorlalți și să nu mă mai intereseze de oamenii care nu mă plac. Să cred și mai mult în capacitățile mele. Să îmi accept defectele. Să accept ce vine în viața mea și să fiu mai recunoscător pentru ce „primesc”, chiar dacă nu am atins ce îmi doresc.
- Ce mesaje ai primit de la fani după întoarcerea din Dominicană?
- Numai la superlativ. Eu nu sunt neapărat obișnuit cu laudele, însă toată lumea mi-a spus că nu se aștepta să fiu atât de bun. Eu sunt supersportiv, joc fotbal, alerg, am făcut și baschet în liceu, am țintă. Știam că sunt foarte bun pentru „Survivor”, dar faptul că lumea nu se aștepta și că am surprins... nu îmi convenea când auzeam cum se tot minunau. Într-adevăr, lăsând gluma la o parte, chiar am primit feedback pozitiv și laude după această emisiune pentru toată experiența, partea sportivă și, mai ales, felul meu de a fi. Eu așa sunt, nu am nimic de ascuns, ăsta sunt eu! Uneori vesel, uneori mă mai enervez, uneori mă mai cert, uneori spun un lucru bun și încerc să încurajez cât de mult posibil oamenii de care sunt înconjurat.
„Am lansat podcastul meu: «Vorba lu’ Jorge»”
- Care sunt proiectele din cariera ta din 2023?
- Am lansat podcastul meu „Vorba lu’ Jorge” și încă o rubrică „Poveștile lui Jorge” pe canalul meu de YouTube „Jorge Official” la care vă invit să vă abonați chiar acum! De obicei aplic tot ceea ce învăț și asta fac în prezent. Pun în practică ce am băgat la cap la „Survivor”. Să trec și mai rapid peste eșecuri, să fiu mai atent la oameni și să stau liniștit pentru că fiecare zi are ceva minunat în plus.
- Dincolo de viața profesională care e impresionantă, ce-l face fericit cu adevărat pe omul Jorge?
- Să știu că sunt pe drumul meu și că am rezultate. Sunt un om competitiv și extrem de perseverent. Lucrez acum la a fi mai bun în ceea ce fac, un tată mai bun, un soț mai atent, un artist mai creativ, un investitor și mai inspirat. Pe scurt, să fiu un om mai complet. Asta mă face cel mai fericit. Să știu că evoluez și cresc ca individ!
„Am crescut într-o familie mare de machidoni, cu tradiții și mese mari”
- Există niște reguli de familie de la care nu vă abateți niciodată?
- Să ne susținem necondiționat! Că e ok să nu fim de acord unii cu alții, dar să ne iubim așa cum suntem. Avem o vorbă: „iubește-mă și când nu ești de acord cu mine”. Am învățat din constelațiile familiale să separăm omul de comportamentul lui. Și de fiecare dată când unul dintre copii ne necăjeşte, le spunem „eu te iubesc, dar când faci «treaba x sau y», sau când ai comportamentul ăsta, mă supără teribil”. Și se calmează apele imediat.
- Educație cu blândețe sau cu strictețe? Care e stilul tău de parenting?
- Educația prin comunicare și prin a oferi alegeri copiilor. Și eu și soția mea am făcut mate-info. De la informatică aplicăm „if-then” (dacă-atunci). Le punem pe tapet copiilor eventualele repercusiuni sau rezultate, în funcție de alegerile lor. Astfel, ei iau decizia în cunoștință de cauză și îi ajutăm să fie responsabili, dar, mai ales, să nu se lase influențați de ceilalți în luarea deciziilor, ceea ce este cel mai important din punctul meu de vedere.
- Apropo de copilărie, a ta cum a fost?
- Am crescut într-o familie mare de machidoni, cu tradiții și mese spectaculoase. Părinții mei au făcut o treabă minunată cu mine și cu sora mea. Tata a fost profesor de engleză la școala generală unde am învățat și eu, dar a cântat și la nunți machidonești, formând trupa Vlahos, cu nume sonor printre machidoni, chiar și acum după atâția ani. Mama, bugetară și ea, a lucrat grefier și toată copilăria mea am crescut ca orice copil din perioada anilor ’80, cu zacuscă, murături, pâine cu zahăr și bătaie. Bunicii mei minunați au venit în România din Grecia, cei din partea tatălui, și din Bulgaria, cei din partea mamei. De la tata am învățat să fiu respectuos cu toată lumea și să fiu mereu în mișcare, activ, iar de la mama, să primesc cu inima deschisă tot ce vine spre mine în viață. Din fiecare lucru, mic sau mare, am câte ceva de învățat.
„Îi spun des lui «Gică» să stea liniştit, că viaţa mea e mai tare decât a visat el vreodată”
- Cum arată o zi obișnuită din viața ta?
- Creativitate, motivație, multă muncă, multe telefoane, întâlniri de business, sesiuni la studio, videocall-uri cu echipa, filmări, documentare, citit, sport, planuri, e cu de toate. (râde)
- Se spune că primim înapoi ce trimitem în Univers. Ce energie oferă Jorge celor din jur?
- Respect, încredere, apreciere, dau credit oamenilor și sunt un om deschis în general. Sunt foarte ambițios și mă simt ca un magnet de oameni buni, alături de care evoluez. Mă gândesc că sunt mereu înconjurat de oameni pozitivi...
- Există lucruri peste care n-ai trece sub nicio formă?
- Nu. Am învățat că viața ne aduce ceea ce suntem, nu ceea ce ne dorim. Sigur, dacă se întâmplă ceva este și din cauza a ceea ce am atras, pe frecvența mea, așa că mai mult ca sigur e o lecție de învățat din asta. Am rezistență, ca orice om, dar am învățat să accept mai repede și lucrurile care nu îmi plac sau îmi nu convin.
- Dacă ai putea să te întorci în timp, ce i-ai spune micului George ca să-l pregătești pentru viitor?
- Îi spun des lui „Gică”, așa cum mă strigau când eram mic, că îl iubesc și să stea liniștit, că viața mea de adult este mai tare decât a visat și că tot ce și-a imaginat, s-a îndeplinit! Îi mulțumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că sunt sănătos şi pentru familia frumoasă pe care o am.
- Ce ai învățat din ultima carte citită?
- Am învățat că degeaba citesc dacă nu aplic. Să fiu „prezent” intenționat ca să păstrez obiceiul de a trăi conștient.
„Nici şchiop, nici mort nu scapă de vacanţa cu mine“
- Povestește-ne când ai fost în impas ultima dată în viața ta de tată!
- Recent! Şi des... Dacă stau bine să mă gândesc, chiar ieri când am avut o discuție cu Karina referitor la ce facem de anul școlar viitor, când trece în clasa a IX-a. Pe ce drum/școală/direcție o apucă. Este și o decizie comună pe care trebuie să o luăm toți trei, în primul rând Karina, mama ei și cu mine. Încă suntem în „negocieri”, dar sigur o să iasă spre binele absolut al Karinei. Asta zic mereu. Așa cum e spre binele copiilor, absolut.
- Pentru ce simți că-i ești recunoscător soţiei?
- Sunt recunoscător pentru multe. Ar fi o listă lungă. Că este o femeie atât de blândă și o soție și mamă iubitoare. Că am trecut prin apă și foc împreună. Ca l-a adus pe David pe lume. Că a fost și mamă și tată în perioda cât eram la „Survivor” și lista continuă.
- Spuneai, la un moment dat, că n-ai putea trăi fără copii și fără muzică. Ai mai adăugat ceva pe listă?
- După „Survivor” am învățat că pot să trăiesc fără orice, însă e o alegere să nu mai trăiesc fără copii, soție și muzică. Iubesc cu totul viața mea și nu aș schimba nimic. Doar aș adăuga experiențe și realizări pentru întreaga familie.
- Cu ruptură de menisc, ai găsit totuși puterea de a merge cu familia în vacanță înainte de a te opera. Ce te-a făcut să iei această decizie?
- Cât eram la „Survivor”, soția a zis să anime copiii și să îi ducă în vacanță, ca să nu îmi ducă dorul prea mult. Oricum, eu nu puteam decât să mă bucur pentru ei. Ceea ce nu știau însă este că nu aveau să scape de mine așa ușor, nici șchiop, nici mort! Pentru copiii mei sigur a fost mult cât am lipsit. Însă mi-am dorit foarte mult să plec într-o vacanță cu familia. Acesta a fost primul lucru pe care l-am făcut în momentul în care m-am reîntâlnit cu soția mea, am întrebat-o: „Unde plecăm la soare? Când? Hai mai repede! Chiar dacă sunt în cârje sau pot să calc foarte puțin, hai să mergem câteva zile cu copiii, ca să petrecem toți timp împreună, să povestim, să ne conectăm și să ne îmbrățișăm mereu o perioadă de timp”.