De obicei evit să dau verdicte. Mi se pare că lumea se încadrează în prea multe reguli și tradiții, încât să mai fie nevoie ca și noi să ne dăm cu părerile, pe care mai apoi să le transformăm în certitudini. Dar, chiar și așa, uneori mai simt nevoia să spun una și alta. Și, de vreo câteva săptămâni, toate paginile ziarelor și știrile televiziunilor povestesc despre cazuri halucinante petrecute în școli, despre elevi care înjunghie profesori, despre tineri care fac semne obscene și își bat joc de dascălii lor, filmând asta cu mare satisfacție. Risc așadar să vă spun ce gândesc eu și cum văd lucrurile.

Mi se pare că școala românească azi, în 2023, în ochii elevilor și a părinților, a ajuns o bătaie de joc. Mi se pare că toată lumea are impresia că poate face orice fără a fi tras la răspundere. Eu sunt mai de modă veche atunci când vine vorba despre principiile care fac în timp un om să fie temeinic, să fie om și să aibă o educație, asta pentru că avem suficiente primate printre noi.

Școala era, totuși, un for al decenței, al bunului simț. Dintotdeauna au fost elevi cu probleme, dar aceștia erau cumva eliminați dintre ceilalți. Și nu, nu e neapărat rău să-i oferi o lecție unui om exmatriculându-l. Știu că trăim în anii în care indulgența, compasiunea, reintegrarea și acceptarea sunt la modă, dar toate astea duc către un haos total. Adică trebuie să existe ceva de care elevii să se teamă, o formă care să-i disciplineze. Mai apoi, e vina majoră a părinților.

Nu poți aștepta ca școala să-ți transforme odrasla dacă tu nu ești capabil să-i oferi educație, modele, valori, un minim de decență și mai ales un exemplu de nonviolență, de limbaj propice. Trăim în țara manelelor. Dar nu a celor muzicale, nu aici e problema, ci a atitudinii tinerilor, a părinților și a tuturor celor care ar trebui să ia niște măsuri puțin mai radicale față de astfel de comportamente. Și uite așa, în țara asta, totul e o harababură.

Eu cred că școala are nevoi! Are nevoie de oameni care să o schimbe, are nevoie de elevi care să înțeleagă că acolo e singura șansă la o viață, la cunoaștere. Are nevoie de reforme în metodică. Are nevoie de eroi și de modele, așa cum are nevoie și societatea. Cumva, atât timp cât eroii sunt îndoielnici, nu putem avea pretenția de la tineri să fie „ușă de biserică“.

Nici nu e cazul de asta, e cazul de o purtare în conformitate cu vârsta, o purtare corectă față de tine și de cei din jurul tău. E nevoie de reguli și de respectat reguli și de tras la răspundere pe cei ce nu înțeleg că respectarea lor e o condiție. De lăsat în plan secund poveștile cu psihologi și alte cele. În fond, sănătatea mentală a unui tânăr nu o dă nici terapeutul și nici școala. Consider că trebuie mai multă asumare din partea părinților. E o responsabilitate să crești un copil, deloc o joacă.

Școala ar trebui să ducă tinerii într-o zonă a formării pe mai departe, ar trebui să le insufle dragul de carte, de artă, de frumos. Dar cum să se întâmple asta dacă societatea vrea cu totul altceva? Eu unul asist trist la ce se întâmplă și mi se pare că nevoia principală a școlii românești, azi, este cea a seriozității și a impunerii de respect. Poate că trebuie cu forța, dacă altfel nu se poate. Mi se pare că trebuie date sancțiuni puternice.

Și nu în violență sau altceva, ci în note, în schimbări de parcurs, în schimbări radicale. Și nu, atunci când părinții cu probleme vin și spun că sunt împotrivă nu trebuie ascultați, ci îndemnați să-și educe odraslele acasă, singuri, pe banii lor, nu pe banii statului. Nu uitați un lucru! În continuare, în România, școala e gratis, ceea ce nu e... neapărat nevoie! Așadar, dați o șansă școlii, are nevoie!