de Cristina Tache
„Dacă nu cădea sistemul, înfundam puşcăria”
„Pasiunea pentru istorie mi-a fost insuflată de mama mea, care avea o bibliotecă impresionantă, plină de cărţi cu specific istoric. A contat foarte mult şi faptul că diriginta mea din ultimii doi ani de liceu era profesoară de istorie. Mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa la Râmnicu Vâlcea, iar în 1990 am dat admitere la Facultatea de Istorie din Bucureşti. Nu am intrat în ’89, pentru că nu puteam să învăţ cuvântările «tovarăşului» Ceauşescu. Eu citeam Kant, Spinoza, Albert Magnus. Eram un rebel cu o cauză. Luptam pentru un sistem politic mai bun, făcusem chiar şi un ziar clandestin, ce circula prin liceu. Mi-am lăsat plete în liceu, dar m-a tuns profesorul de fizică, şi şase luni am umblat cu gulerul ridicat. Mi-am lăsat părul să crească în ianuarie 1990, imediat după Revoluţie, şi am păstrat pletele cam zece ani. La facultate am intrat în anul în care a căzut sistemul comunist, luând cea mai mare notă la Istoria României şi fiind al şaptelea dintre cei admişi. Până atunci fusesem puţin răzvrătit, aveam tot felul de frustrări pe care mi le exprimam în scris. Dacă nu cădea sistemul, cred că aş fi înfundat puşcăria”, îşi începe Mădălin povestea vieţii.
„Am vrut să mă călugăresc”
Fiind un spirit rebel şi având drept cauză o mai bună cunoaştere a tot ceea ce îl înconjoară, Mădălin a început să caute prezenţa lui Dumnezeu. Într-un context social în care mulţi tineri din România regăseau sau descopereau credinţa, el a început să se apropie tot mai mult de zona monastică. „În mine a existat dintotdeauna această căutare. Mama era o femeie credincioasă şi mi-a transmis şi mie o anumită stare de spirit, iar după 1990 am început să caut răspunsuri referitoare la existenţa lui Dumnezeu. Mi-a venit ideea să mă călugăresc, însă, tot mergând la mănăstiri, mi-am dat seama că nu acolo voi afla ceea ce căutam. Am avut senzaţia că mănăstirile erau ca nişte armate, iar eu nu suportam această idee, drept urmare am refuzat să fac şi stagiul militar. Mă consideram un cetăţean universal şi nu înţelegeam utilitatea acestei experienţe. Până la urmă mi-am zis că pot găsi liniştea şi în mijlocul «lupilor». După ce am terminat facultatea, deşi mi-ar fi plăcut să lucrez ca profesor, m-am angajat la Arhivele Naţionale ale României, unde aveam şansa să studiez documente de primă mână şi aveam şi un salariu mai mare. Am rămas patru ani acolo, timp în care am colaborat cu diverse publicaţii din provincie, în care puteam să îmi exprim ideile politice şi sociale”, continuă Mădălin.
Dragoste la prima vedere
După terminarea facultăţii, viaţa lui Mădălin s-a schimbat. Era cercetător la Arhivele Naţionale, încerca să îşi croiască un drum în presa scrisă, iar viaţa i-a scos-o în cale pe cea care urma să îi devină soţie: „Întâlnirea cu Mihaela, soţia mea, a fost o întâmplare interesantă. La 14 octombrie 1996 era ziua fratelui meu, iar sora mea trebuia să vină la petrecere cu o colegă de facultate, care nu a mai apărut. Sora mea s-a întâlnit întâmplător cu Mihaela, care îi era de asemenea colegă de grupă, şi a invitat-o pe ea. De când am văzut-o mi-a plăcut şi a fost pentru prima dată în viaţa mea când am simţit acel sentiment de «coup de foudre» (n.r. - dragoste la prima vedere). Am vrut să fiu cu ea, iar în mai puţin de un an ne-am şi căsătorit. Suntem de 13 ani împreună şi avem doi copii mari: Ştefania, care va împlini în curând 12 ani, şi Filip, de 6 ani. Copiii se înţeleg foarte bine, petrec foarte mult timp împreună. La început, Ştefania a fost geloasă pe fratele său, dar acum se joacă împreună cu el şi se adaptează universului lui”.
Spiritul justiţiar i-a adus succesul
Drumul lui Mădălin Ionescu în televiziune a început la TVR, ca prezentator de ştiri, redactor pentru câteva emisiuni, pentru ca mai apoi să se îndrepte către Radio. După un talk-show de un an şi jumătate realizat la Radio Uni Plus, a plecat la Realitatea TV, cunoscând celebritatea cu emisiunea „Adevărul din spatele Adevărului”. A plecat şi de aici într-un moment de supărare la Naţional TV, unde a realizat „Miezul problemei”. Ambele emisiuni aveau un caracter „justiţiar”, plecat din realitatea românească a acelor ani. „Am vrut să fac altceva, să arăt că în ţara asta există o nouă generaţie de jurnalişti. Am vorbit în emisiunile mele despre subiecte politice sau sociale pe care puţini aveau curajul să le abordeze. După cinci ani petrecuţi la cârma emisiunii «Miezul problemei», am plecat la Antena 1, pentru că simţeam că trebuie să fac un pas înainte. A trebuit să mă adaptez evoluţiei pieţei şi televiziunilor. Chiar dacă mulţi mă acuză că am renunţat la spiritul iniţial, nu este chiar adevărat. «Acces direct» nu este doar o emisiune în care vin ciudaţi sau exibiţionişti, ci una în care dezvoltăm anchete sau dezbatem subiecte de interes naţional. Am adus artişti de primă mână atât din străinătate, cât şi din ţară. Singura diferenţă este că acum există elementul de spectacol, pe care oamenii şi-l doresc. Chiar dacă mulţi m-au criticat pentru alegerea făcută, eu sunt mulţumit de ceea ce realizez. Nu mi-aş mai dori să fac o emisiune în genul «Miezul problemei», pentru că publicul şi-a schimbat gusturile” declară moderatorul.
„Mi-am păstrat acelaşi stil de viaţă”
Mădălin Ionescu a devenit de mult timp un nume în lumea televiziunii, bucurându-se de o notorietate pentru care mulţi îl invidiază. Cu toate acestea, el şi-a păstrat modestia şi apreciază aceleaşi valori umane ca în urmă cu 20 de ani: „Deşi mă bucur de o oarecare faimă, mi-am păstrat acelaşi stil de viaţă, alături de familie. Nu merg la petreceri mondene, petrec mult timp cu cei apropiaţi. Soţia mea nu şi-a dorit notorietate şi eu m-am adaptat. La început, mai aveam discuţii, pentru că viaţa noastră se schimbase, dar, în timp, a înţeles şi este conştientă de ce are acasă, drept urmare, nu mai sunt probleme. Încerc să petrec cât de mult timp pot alături de copiii mei. Facem des excursii, îi duc la Grădina Zoologică, mă joc cu cel mic şi fac teme cu Ştefania. În general, nu sunt deranjaţi de faptul că mă recunoaşte lumea pe stradă, ei încă se bucură de acest aspect. Dar mai sunt şi situaţii stânjenitoare. De exemplu, într-o zi, pe când eram la Zoo, Ştefania a observat că oamenii se uitau la noi şi mi-a dat o replică genială: «Tati, parcă suntem la Zoo». Pentru ea, eram ca un animal în cuşcă, privit cu interes şi curiozitate de trecători”, povesteşte amuzat Mădălin. Încă locuieşte cu chirie într-un apartament închiriat, pentru că nu vrea să se simtă dependent, dator vreunei bănci. Atunci când va strânge suficienţi bani va construi o casă pentru familia sa. Cu o modestie şi cu o simplitate debordantă, Mădălin se ghidează după un singur crez: „Cel mai important lucru, pentru mine, este să nu îmi murdăresc conştiinţa. Iar de aici derivă multe alte lucruri: respectul pentru familie, să nu îmi bat joc de meserie, să nu îi lovesc pe cei dragi. Nu aş vrea să ajung în postura unui tip ridicol, care se laudă cu întâlnirile sale, frustrat şi singur”, spune sec Mădălin.
Fiind pasionat de istorie, filozofie, religie şi cu o experienţă bogată în presa scrisă, Mădălin Ionescu a conceput de-a lungul timpului cinci romane, pe care însă nu a reuşit să le termine, din lipsă de timp. „Sunt romane cu teme diverse: de la iubire şi moarte până la aventură. Au chiar şi nişte titluri şocante: «Şah în linii moarte», «Rugă în templul lui Hades» sau «Flori de cristal». Ar fi păcat să nu le termin la un moment dat, însă vor trebui revăzute. Mi-ar plăcea să scriu şi o carte de satiră politică şi sper că voi avea timp şi pentru asta. Un alt vis de-al meu, încă neîmplinit, este să îmi fac o fermă de producţie, de la care să aprovizionez un lanţ propriu de bistrouri, cu un concept nou, ceva de avangardă. Poate, peste ani, când mă voi retrage din televiziune, voi putea să duc la bun sfârşit aceste planuri. Dar trebuie să recunosc că nu cred că aş putea sta departe de televiziune şi de presa scrisă. Mi-ar plăcea să mă ocup de producţie de emisiuni, să mai colaborez cu vreun ziar sau să comentez meciuri de fotbal. Pe viitor îmi doresc totuşi să am mai mult timp pentru familie”, se destăinuie Mădălin.
Familist convins, Mădălin îşi petrece fiecare zi liberă alături de soţie şi de copii. Duce o viaţă de om normal, este pasionat de cărţile de istorie, de fotbal, tenis, filme şi muzica rock, iar vacanţele de vară şi le petrece în afara ţării, pentru a avea parte de linişte: „Anul acesta am fost plecaţi o lună în vacanţă. Am văzut Parisul, Barcelona, Lisabona şi ne-am încheiat concediul în Antalya. În ultimii ani am vizitat cam toată Europa. Mi-ar plăcea să o duc pe Mihaela într-o vacanţă în SUA, Mexic sau pe nişte insule, însă am prins teamă de zbor. Vara aceasta am păţit ceva ce ne-a cam speriat. Pe ruta Barcelona - Paris am căzut în gol cu avionul cam un kilometru. Toată lumea ţipa, numai lui Filip i-a plăcut, pentru că a asemănat păţania cu senzaţia pe care o are într-un montagne russe. Compania cu care am zburat se pare că a fost grav afectată de criză şi din acest motiv au plecat toţi piloţii buni, pentru că altfel nu îmi pot explica această experienţă neplăcută. Nu ştiu dacă vom mai avea curajul să zburăm cu avionul prea curând”.