de Georgiana Mihalcea
A intrat în competiția Survivor România 2023 cu gândul de a se bucura din plin de această experiență și n-a îndrăznit nicio clipă să viseze că ar putea câștiga marele premiu. Timp de cinci luni și-a învins toate limitele, dorul de familie și a fost constant în atitudine. A inspirat zeci de mii de oameni care l-au votat și susținut la fiecare joc. Darius Dan Ursa este cel mai bun exemplu că nimic nu este imposibil, dacă îți dorești ceva din tot sufletul și îți respecți colegii de concurs. Cum a fost pentru el viața în Republica Domicană, ce l-a determinat să se înscrie și care e povestea omului din spatele campionului, vom afla chiar de la cel mai puternic războinic.
„Îmi propun mereu în tot ceea ce fac să fiu un exemplu pentru fiica mea”
- Felicitări pentru câștigarea concursului „Survivor România 2023”! Vrem să cunoaștem Omul din spatele campionului. Cum era viața ta înainte de acest show?
- Mulțumesc mult! Viața mea dinainte de Survivor a fost una cât se poate de frumoasă, plină de iubire și de apreciere din partea familiei și a prietenilor. Pe plan profesional activez în domeniul vânzărilor, unde mă bucur să fac ceea ce îmi place și anume să interacționez cu oamenii.
- Cum ți-a venit ideea de a te înscrie?
- Eu fiind o fire aventurieră, nu mi-a fost deloc greu să iau decizia de a mă înscrie la cel mai dur reality show din lume. Cea mai puternică motivație a fost să mă bucur de această experiență.
- Care a fost primul tău gând când ai pășit în jungla dominicană?
- Planul meu de acasă era să gust din plin fiecare clipă, în general încerc să mă bucur din lucruri simple că asta ne face să ne simțim oameni, să ne simțim bine. Primul meu gând când am pășit pe insulă a fost unul de recunoștință și, totodată, de responsabilitate. Îmi propun mereu în tot ceea ce fac să fiu un exemplu pentru fiica mea și pentru oamenii care au încredere în mine. M-a ajutat pentru că n-am avut așteptări mari și nu avea ce să mă demoralizeze. Eu m-am dus acolo să mă simt bine, asta am făcut și cred că asta m-a ajutat foarte mult.
„La primul traseu m-am întrebat ce caut eu acolo”
- Ce episod te-a marcat cel mai mult?
- Ceea ce se vede la televizor cred că e 2%, e o mică parte. Ceea ce se simte acolo pe insulă e ceva aparte, e emoționant. Primul episod m-a marcat cel mai mult, primul traseu mai exact. A fost momentul când m-am întrebat ce caut eu acolo și momentul care m-a trezit la realitate.
- Cum ai reușit să-ți păstrezi calmul când toți din jur erau atât de prinși de miza jocului?
- Am considerat mereu că atât timp cât eu sunt corect și sincer cu persoanele din jur, iar acestea se ceartă, problema e la ei, nu la mine. Am încercat mereu să înțeleg oamenii și acțiunile lor. Când am plecat de acasă m-am dus cu determinare să stau cât mai mult în competiția asta. N-am visat să stau cinci luni. Am visat să stau cât mai mult. La finală n-am avut curaj nici măcar să visez. Eu am lăsat lucrurile să se întâmple. M-am dus acolo ca să mă bucur de experiență, pentru că știam că e o singură dată în viață. Știam că, ajuns acolo, ai două variante: să te bucuri de experiență sau să intri în conflicte cu alți colegi. Și eu am ales ceea ce am simțit și anume să mă bucur de toată experiența asta și cred că asta m-a ajutat să ajung cât mai departe și să ridic trofeul deasupra capului.
- De ce crezi că oamenii de acasă te-au votat să devii marele câștigător?
- În primul rând, vreau să-i felicit pe ceilalți doi finaliști, sunt niște oameni senzaționali. Eu i-am cunoscut acolo, am transpirat, am tremurat împreună. Iar faptul că numele meu a fost rostit ultima dată în consiliul Survivor 2023 m-a făcut să fiu foarte fericit și foarte mândru de mine. Sunt două moduri de-a ajunge la inimile oamenilor: să-i manipulezi sau să-i inspiri, iar eu cred că am inspirat toți acești oameni care m-au votat, care au crezut în mine și care au rezonat cu mine. Există o chimie între oameni și mă bucur că au rezonat atât de mulți oameni cu mine și i-am inspirat. Trofeul e și al lor, al celor care m-au votat, pentru că, fără ei, n-aș fi reușit.
„Am slăbit aproape 20 de kilograme”
- Cum ai dus din punct de vedere fizic toată această experiență? Ai slăbit foarte mult.
- La unificare, adică după primele trei luni, slăbisem 17 kilograme, iar după celelalte două luni nu m-am mai cântărit, adică nu știu, dar cred că în total undeva la peste 20 de kilograme. Fizic... cred că acolo am suferit cel mai mult, și de foame că asta cauzează lipsa energiei.
- Cum a fost reîntâlnirea cu familia? Ce ai făcut în prima zi după întoarcerea în lumea reală?
- Lipsa familiei, știind că sunt departe, dorul de casă a fost copleșitor. Eu m-am consolat cu gândul că familia mă vede de trei ori pe săptămână, că sunt bine, că nu am probleme, că sunt sănătos. Doar eu nu știam de ei, dar ei știau de mine. Întâlnirea cu familia a fost una emoționantă, țin minte că în aeroport am fost așteptat de o parte din familie, iar primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi strâng în brațe fetița și să o rog să nu plângă pentru că asta m-ar fi făcut și pe mine să plâng. Apoi, bineînțeles, că m-am bucurat de îmbrățișările tuturor.
- Cum au fost următoarele zile?
- Am fost așteptat cu o petrecere surpriză, au venit oameni din orașul meu natal, din Tășnad, până-n Cluj, că eu acolo locuiesc. M-am bucurat, am trăit cu intensitate acele momente. N-am avut timp să mă odihnesc, să merg la un magazin să-mi cumpăr un tricou, o cămașă, un pantalon; nu-mi mai sunt bune hainele, adică garderoba mea trebuie să mi-o schimb total. Am două variante: ori investesc și îmi cumpăr haine noi, ori mă îngraș la loc.
„Nu-mi place să fiu numit vedetă”
- Acum, că a trecut ceva timp de la marea finală, cum simți că te-a schimbat această experiență? Cum te simți în ipostaza de vedetă?
- Mereu am fost un om care apreciază familia, însă acum după această experiență, am realizat că timpul petrecut departe de ei este un sacrificiu și, totodată, am constatat cât de scump este timpul. Nu-mi place să mi se spună „vedetă” pentru că eu nu mă simt vedetă și cred că ăsta e motivul pentru care nu-mi place. Sunt alți oameni care își merită titulatura asta, iar eu nu mă încadrez în ipostaza asta.
- A fost Dan Ursa un supraviețuitor în viața de zi cu zi înainte de emisiune?
- Dan Ursa a fost mereu un supraviețuitor. Asta depinde de ce înseamnă pentru fiecare să fie un supraviețuitor, pentru cei pentru care a fi supraviețuitor înseamnă a rămâne om indiferent de circumstanțe, de a se adapta la diferite situații fără a denigra (călca peste cadavre), da, Dan Ursa este un supraviețuitor care nu renunță la a supraviețui.
- Unde te-ai născut și care îți sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?
- M-am născut în Tășnad, județul Satu Mare, în orășelul acela cu oameni minunați și primitori, de unde am și cele mai frumoase amintiri, cele legate de copilărie și de Sărbătorile de iarnă. Tocmai de aceea, acum marele trofeu stă expus în primăria din localitate, ca toți cei care m-au susținut să-l poată atinge și să se poată fotografia cu el.
„Soția mea este iubirea vieții mele încă din liceu”
- Cum ai cunoscut-o pe soția ta?
- În liceu am întâlnit iubirea vieții mele, o fată pe care am cunoscut-o printr-o rețea de socializare. Totul a fost frumos până când ea a mers la facultate la Cluj, iar eu la Satu Mare. Mereu am știut că ea este iubirea vieții mele și asta m-a făcut să mă transfer la Cluj din anul 2 de facultate. Bineînțeles că nu i-am spus că motivul transferului este ea, însă relația noastră nu a continuat, noi văzându-ne fiecare de drumul lui până când, în anul 4, primesc un mesaj de la acea fată... era o invitație la cafea, iar acea fată este acum iubita mea, soția mea și mama fetiței mele.
- Ce părere a avut ea când ai anunțat-o că pleci în Republica Dominicană?
- Soția mea, Corina, este femeia care mă susține în tot ceea ce fac, lucru pe care l-a făcut și atunci când a aflat că plec în Dominicană. Suntem căsătoriți de peste 10 ani și avem o fetiță de 9 ani, Sophie. Amândouă s-au bucurat pentru victoria mea, iar soția mi-a zis că nu s-a îndoit niciodată de mine și de puterea mea.
„Împreună cu fiica mea, îmi place să mergem cu bicicleta, să jucăm jocuri de societate și să pictăm”
- Ne-a impresionat pe toți tricoul trimis de fetița ta. Seamănă cu tati? O vezi ca pe o micuță-Survivor?
- Am o relație minunată cu Sophie, mi-a fost foarte dor de ea și atunci când am câștigat comunicarea care mi-a adus tricoul cu desenul făcut special da ea a fost cel mai emoționant moment trăit în competiție. Înainte să plec, m-au sfătuit să fiu eu și să nu mă schimb, indiferent de situațiile prin care voi trece. Momentul în care am primit tricoul de la Sofi a fost cel mai emoționant moment pentru mine, ea este cea mai importantă ființă din viața mea, este un om cu suflet bun, este o supraviețuitoare, exact ca și tatăl său.
- Care sunt activitățile voastre preferate tată-fiică?
„Niciodată nu e prea târziu pentru nimic“
- Începe viața la 40 de ani? Ce sfaturi ai pentru cei de vârsta ta care pot crede că e prea târziu să încerce ceva nou?
- Viața începe odată cu nașterea, cert este că ea nu se termină la 40 de ani, nu se termină nici peste 40 de ani. În viață niciodată nu e prea târziu pentru nimic, nu face parte din filozofia mea fraza „totul la timpul lor”.
- În plan profesional cum stau acum lucrurile în viața ta?
- Pe plan profesional încă încerc să mă adaptez, să mă bucur de tot ce îmi oferă viața. Urmează să revin la vechiul job, pentru că sunt norocos să fac ceea ce îmi place.
- Care îți este filosofia de viață?
- Oricine poate, dacă nu renunță! Eu n-am făcut-o nici la ultimul joc, când eram la un pas să leșin. Am dus acest principiu până la capăt.
„Următoarea provocare e să ajung pe Vârful Kilimanjaro“
- Ai făcut vreun sport în trecut?
- Nu am practicat niciun sport. Asta nu înseamnă că nu am încercat cât mai multe, dar nimic de performanță, îmi place să merg cu bicicleta, am învățat să schiez, îmi place enorm să înot, pentru că am crescut în stațiunea balneară Tășnad.
- Știm că și înainte erai pasionat de vacanțe. Care a fost cea mai interesantă experiență?
- Cea mai interesantă experiență din călătoriile mele a fost să descopăr cultura asiatică, mâncarea asiatică fiind preferata mea. Totodată, sunt impresionat de oamenii care știu să se bucure din lucruri mărunte și asiaticii asta fac.
- Ai ratat recompensa în Columbia, dar ți-ai promis că vei ajunge acolo. Va fi aceasta următoarea ta destinație sau ai alte planuri?
- Da, mi-am propus să merg în Columbia. Mi-am propus asta de vreo doi ani, însă nu asta va fi următoarea mea destinație, ci Vârful Kilimanjaro, unde doresc să ridic trofeul Survivor, asta fiind o provocare pe care mi-am pus-o singur și pe care am transmis-o mai departe și susținătorilor mei.