Main menu

header

955 16 1de Georgiana Mihalcea

De peste 25 de ani artista își trăiește visul din copilărie: cântă! Și o face cu o bucurie molipsitoate, așa cum face totul în viața ei de zi cu zi. În orele în care am stat de vorbă cu ea, a vorbit cu entuziasm despre carieră, familie, copii, despre credință, puterea de a merge mai departe, a cântat, a râs și s-a emoționat când o amintire dragă s-a strecurat în conversația noastră. Am descoperit un om cu totul deosebit, o femeie sigură pe sine, un nume important în showbiz-ul românesc. De unde își ia energia și cum a trecut peste provocările vieții, veți descoperi în acest interviu oferit în exclusivitate.

„Am început cariera muzicală exact după ce tatăl meu a decedat”

- Am vrea să începem povestea ta de la primul cântecel învățat! Care a fost acela? Dacă îți mai amintești.

- Primul cântecel pe care am învățat să-l cânt, a fost la vârsta de 5 ani. Se numea „E ziua ta, mămico”. Cele mai frumoase versuri ajungeau exact unde trebuia, la mama! (Cântă:) „E ziua ta mămico/ Și-n dar ți-am adus dragostea/ Și crede-mă, mămico/ Un dar mai frumos nu se putea!”...

- Care îți sunt cele mai dragi amintiri din perioada copilăriei?

- Sunt foarte multe și unice! Am avut o copilărie cu adevărat specială, plină de jocuri, peripeții, prieteni mulți. Nu mi-a lipsit nimic! Jocurile cu prietenii abia le așteptam, îmi plăcea să rămân singură acasă cu fratele meu, ne plăcea să fim singuri pentru a ne distra cu maimuța Giuly pe care o primisem cadou de la tata. Îmi plăcea enorm de mult să o văd pe mama gătind. De cum intram pe scara blocului, știam că mirosul de gogoşi sau de plăcintă venea de la apartamentul 4! Am multe amintiri de neuitat, pe viață. Amintiri pe care le povestesc acum copiilor mei și chiar vor să le reaudă, chiar dacă le-am spus deja. Mi-aș fi dorit ca băieții mei să trăiască vremurile copilăriei mele și poate toți copiii din ziua de azi.

- Când ai început efectiv cariera muzicală?

- Mi-am început cariera muzicală exact după ce tatăl meu a decedat.  Aveam 16 ani și disperam vecinii. Am implorat-o pe mama să mă ducă la Palatul Copiilor și bineînțeles că a făcut-o. Am crezut în mine! Am fost audiată de domnul Dumitru Lupu, soțul frumoasei cântăreţe Ileana Șipoteanu, care i-a transmis mamei următoarele: „Fata dumneavoastră este foarte talentată, este frumoasă, dezghețată și trebuie să o ajutați să cânte pe scene mari”. Evident că m-am ținut de mama și prima apariție pe o scenă mare a fost la Festivalul „Steluțele Mării”, unde am ocupat locul I. Apoi au urmat multe alte apariții și creșteam puțin câte puțin. Mama m-a susținut și i-am dat mereu această încredere. Sunt o fire extrem de hotărâtă, întotdeauna motivată și ascultătoare. Am muncit destul de mult, nopți nedormite, epuizare, sacrificii. Muncesc de la 17 ani, întotdeauna mi-am câștigat singură existența, chiar dacă viața mea a fost cu suișuri și coborâșuri, am rămas mereu încrezătoare și am așteptat cu multă răbdare succesul.

„Cătălin Măruță m-a sfătuit să fac videoclip piesei cu care am revenit pe marile scene”

955 16 2- Care a fost cea mai apreciată piesă a trupei Exotic?

- Trupa Exotic a fost revelația anilor 1998-2000. Toate piesele erau auzite peste tot: „Sexy, Sexy, știu că mă vrei”, „Un sărut și doar atât”, „Dă-mi un pupic” sunt doar câteva dintre cele mai în vogă melodii pe atunci. Chiar și astăzi, în 2023, le-am readaptat și le cânt cu plăcere la evenimente.

- Cum ai luat decizia de a cânta singură?

- Eu nu rămân acolo unde nu-mi este bine și unde nu se vrea colaborare frumoasă, schimbare de stil muzical etc. Mi-am dorit să mă reinventez, să cânt și alte genuri muzicale. Eu îmi doream colaborări cu talentații muzicii românești, cu Marius Moga, Connect-R, FlyProject etc. N-am stat pe gânduri și am făcut exact ce mi-am propus!

- Te-am ascultat în iulie cântând în finala emisiunii „Mireasa”. Care este povestea din spatele piesei „Povestea noastră”?

- „Povestea noastră” face parte din povestea mea de viață. A fost compusă pentru ziua în care am fost mireasă și de atunci a creat curiozitate și apreciere. Cătălin Măruță a fost cel care m-a sfătuit să-i fac un videoclip și să o lansez pe YouTube. Mi-a spus: „Melodia aceasta o să te readucă pe scenă, trebuie să faci urgent un clip la ea”. I-am spus: „Măi, Cătălin, ce videoclip să-i fac acum, sunt însărcinată în 7 luni, abia respir și abia merg”. El a insistat și m-a convins: „Nu știu, vezi tu, dar ai melodia”. Îi mulțumesc pentru discuția de atunci, a avut un mare impact asupra mea. „Povestea mea” este melodia în care s-au regăsit mulți îndrăgostiți și la mii de nunți a fost aleasă pentru „dansul mirilor”.

- De curând ai lansat piesa „Cine-i de vină?” care a fost bine primită de public. Ce mesaje ai primit de la fani despre ea?

- „Cine-i de vină?” este o altă melodie frumoasă, compusă de cei din echipa HaHaHa Production. Feedback-ul ei a fost unul extraordinar de bun, mesajele pe măsură și vă asigur că vor urma și alte melodii frumoase, dar în curând, ceva mai ritmat.

- Ne mai pregătești o surpriză muzicală în acest an?

- Bineînțeles! În octombrie sau noiembrie lansez o melodie ritmată. Intenționez chiar să scot 10 melodii (pe care să le cuprind într-un album) cu un nou stil muzical în care mă regăsesc cel mai bine. Vreau să fiu la punct cu tot ce este nou, să am echipa mea, sonorizare proprie, oameni care să se ocupe de comunicare, promovare online. Muzica face parte din viața mea și o iubesc!

„Eu chiar cred că viața mi-a dat exact cât am putut să duc”

- Viața nu a fost mereu blândă cu tine, ce calități te-au făcut să mergi mai departe, oricât ar fi fost de greu?

955 16 4- Eu chiar cred că viața mi-a dat exact cât am putut să duc. Am învățat foarte mult din întâmplările vieții și consider că în acest moment am totul! Dumnezeu m-a ridicat întotdeauna și m-a ținut lângă El. Sunt mulți oameni care s-au îndepărtat de Dumnezeu, care se cred mari și tari, dar în realitate sunt slabi. Eu nu am probleme de dus, ci situații. Cineva mi-a spus odată: „Clau, tu ai probleme? Pfff, mergi până la Spitalul Floreasca și stai 30 de minunte în hol să vezi cu adevărat probleme grave!”. Atunci mi-am zis: „Așa este, eu chiar n-am probleme”. Vorbele acelea m-au ridicat și mă ridică din orice. Iubirea pentru Dumnezeu, care este mai presus de orice, mă ajută să depășesc situațiile pe care le mai întâmpin.

- Știm că ai trecut printr-un divorț dureros… Care e sfatul tău pentru femeile aflate într-o situație similară.

- Din ce în ce mai multe cupluri se despart în ultima perioadă și o fac urât și dureros. Orice ruptură lasă răni adânci, mai ales când există copii. Aceștia au nevoie să crească în liniște, să își vadă mama liniștită, caldă, frumoasă și sănătoasă. Dacă este agitație în familie, în casă, atunci copiii nu sunt fericiți. Chiar dacă nu mai există înțelegere în acel cuplu ar trebui să se știe că cei mici nu au nicio vină și își vor părinți oricum ar fi ei, chiar și separați, dar să îi vadă civilizaţi, că se înțeleg, că se respectă, că se completează în ceea ce privește creșterea lor. Nu îmi place să dau sfaturi și nu sunt eu în măsură să o fac, mai ales când vine vorba despre familie. Pot spune doar că nu se sfârșește pământul, că este loc de mai bine, că este nevoie de răbdare, de rugăciune și de înțelepciune. Și mai spun un lucru: „Întotdeauna să plângi și să-ți plângă sufletul pentru Dumnezeu, pentru copiii tăi, pentru familia ta!”.

„Nu am ajuns la disperarea în care să mă recăsătoresc doar să port acea rochie albă”

955 16 5- E posibil să te recăsătorești în viitorul apropiat?

- Nu mă căsătoresc! Momentan, sunt foarte bine așa cum sunt. Nu am timp pentru alte responsabilități sau griji, bătaie de cap, situatii etc. Știți voi ce vorbesc eu aici! Mă înțelegeți, da?! Știm cu toții că actul acela schimbă mult oamenii. Sunt de părere că pot trăi liniștită și fericită lângă cineva și fără o hârtie. În situația mea, hârtia aceea a stricat mult și a distrus. Nu generalizez, cred în căsniciile frumoase și liniștite, dar le numeri pe degete! Am timp pentru orice în viața aceasta și mai aștept. Vreau să fiu 100% pregătită întru totul!

- Deci nu te vom vedea în curând în rochie de mireasă...

- Toată vara m-am îmbrăcat în alb! Nu trăiesc pentru acest aspect și nu am ajuns la disperarea în care să mă recăsătoresc doar să port acea rochie albă. De ce aş vrea să schimb ceva acum, când mie mi-e foarte bine așa?! Am cel mai frumos și mai stabil statut din lumea asta!

- Rămâi, așadar, la viața în trei, momentan!

- Viața în trei este liniștită. Copiii mei sunt extrem de înțelegători și foarte prietenoși. Sunt bine educați și foarte buni. N-am niciun dubiu că n-ar accepta pe cineva în viața mea. Eu le vorbesc deschis și sincer despre orice și suntem cei mai buni prieteni. Sunt oglinda lor și ei au foarte mare încredere în mine.

„Dumnezeu m-a ridicat întotdeauna şi m-a ţinut lângă EL. Iubirea pentru Dumnezeu, care este mai presus de orice, mă ajută să depăşesc toate situaţiile complicate pe care le întâmpin“

„Vreau să-mi prelungesc naturaleţea cât se poate de mult“

955 16 3- Emani o energie aparte. Care este secretul stării tale de bine?

- Iubesc viața! Nu e păcat să nu iubim tot ce ni s-a dat? Să ne bucurăm și să prețuim? Viața ne-a fost dată și trimisă cu bune, dar oamenii au făcut orice posibil să aducă și cele rele, din păcate.  Avem totul sub nasul nostru, am evoluat mult, mâncăm bine, ne plimbăm, ne distrăm, ne îmbrăcăm, avem de muncă, suntem sănătoși mulți dintre noi. De ce n-am zâmbi?! De ce nu ne-am bucura de viață?! Eu vreau să râd, să mă bucur de ce primesc, să trăiesc frumos viața, să iubesc, să fiu așa cum trebuie să fim, să fim exact cum îi place Domnului!

- Ne poți da câteva dintre secretele tale de frumusețe?

- Nu am niciun secret! Profit de frumusețea mea naturală, sunt mulțumită de cum arăt! Cu cât mă îngrijesc mai mult de suflet, cu atât îmi păstrez și frumusețea exterioară. Îmi place să spun despre mine că sunt „bombă” la cei 42 ani ai mei și vreau să-mi prelungesc naturalețea cât se poate de mult. Din momentul în care apelezi la intervențiile chirurgicale, acestea vor aduce dependență psihică în primul rând și vei ajunge să nu fii mulțumit de tine niciodată. Să-ți sluțești fața pe care ți-a dat-o Dumnezeu, e tot un păcat, înseamnă că nu ești mulțumit de Creația Domnului! Unele femei sunt create frumoase și ajung de nerecunoscut dintr-o alegere greșită, distrug frumusețea divină! Îi multumesc lui Dumnezeu și pentru mintea sănătoasă pe care mi-a dat-o, dar și pentru frumusețea pe care mi-a lăsat-o.

- Spune-ne trei reguli de la care nu te abați niciodată pentru a arăta atât de bine!

- Adevărul este că nu mă abțin de la nimic. În general, nu exagerez. Mănânc orice, dar cu limite, fac mișcare acasă, masaj corporal o dată pe săptămână, nu pierd nopțile inutil și dacă se întâmplă, o fac pentru o anume plăcere (un film bun, o carte ori scriu versuri) sau atunci când am evenimente.

- Te rugăm să împărtășești cu noi care crezi că este cea mai importantă lecție pe care ți-a „predat-o” viața!

- Cea mai importantă lecție a fost să depășesc orice obstacol care îmi stă în cale. Să nu mă îndepărtez de Dumnezeu nicio secundă, să caut soluția cea mai bună și întotdeauna se găsesc o soluție. Să-mi fac obiective mici și ușor de gestionat, să fiu bună cu toată lumea, să iert, să mă ridic din eșec, să las trecutul și să învăț din greșeli.

„Noi locuim la Constanţa, avem marea la doi paşi, suntem mereu într-o vacanţă“

955 16 6- Cum este Claudia Pătrășcanu în ipostaza de mămică? Aveți anumite activități preferate împreună?

- Sunt împlinită! Recunoscătoare! Binecuvântată! Activitățile copiilor mei sunt și activitățile mele. De când s-au născut, am intrat în lumea copilăriei! De fapt, cred că n-am ieșit niciodată de acolo și nici nu-mi doresc. Sunt avidă după tot felul de jocuri și chiar eu trag de copii să ne jucăm. Ne place „Piticot”, să jucăm cărți („Război” sau „Macao”), să construim lego, să ne plimbăm cu trotinetele, uneori jucăm fotbal. Ne place să ne ascundem prin casă, să vizionăm filme, să gătim împreună, să așezăm masa, să ne spălăm încălțămintea în lighean!

- Unde ați petrecut cea mai frumoasă vacanță împreună?

- Toate vacanţele noastre sunt speciale în felul lor, depinde de locație, de vreme, de anturaj. Băieții își aduc aminte de absolut toate vacanțele noastre și asta mă bucură enorm. Anul acesta am fost în Germania la cel mai mare parc de distracție (Europa Park) și a fost mare distracție. Am mers apoi în Turcia cu nașii noștri. Copiii au stat nonstop în piscină, în mare, pe tobogane. Ei se bucură de orice moment pentru că sunt puri și vor să exploreze lumea, viața. Puștilor mei le place să zboare cu avionul, mie nu prea, dar, de dragul lor, merg și pe Lună! Noi locuim la Constanța, avem marea la doi pași, suntem mereu într-o vacanță. Chiar și în timpul școlii, după terminarea orelor, mergem și ne recreem pe plajă, hrănim pescărușii, lebedele. Suntem fericiți cu aceste daruri divine și le apreciem.