de Elena Popa
- La 1 noiembrie se împlinesc 20 de ani de când a trecut în nefiinţă o stea
În urma sa nu a rămas un repertoriu de anvergură şi nu a avut vreme să-şi întemeieze o familie. Dar numele său răsună mereu în memoria românilor datorită muzicii, dar şi din cauza destinului tragic… Mihaela Runceanu, steaua apusă prematur. Cu toţii fredonăm versurile melodiei „De-ar fi să vii”, ce acum se potrivesc amintirii sale... Ne-am dori să o readucem, dar trebuie să ne mulţumim doar cu melodiile şi să mulţumim Cerului că ne-a împărtăşit din harul său...
„Eu nu te-am uitat, dar vezi
Te-am rătăcit prin gând
De-ar fi să vii aş crede că visez
Mi-aş aminti ce dor mi-a fost de tine!”
Îndrăgostită de vioară
Zodia Taurului căpăta o nouă membră la 4 mai 1955, la Buzău. Se năştea atunci Mihaela Valentina Runceanu. Destinul a purtat paşii părinţilor Mihaelei de la Pătârlagele, unde aceştia îşi aveau locul de muncă, la Orbeni, lângă Bacău. Micuţa Mihaela era atrasă de vioară şi chiar a studiat-o temeinic. Încă de atunci se vedea talentul muzical excepţional pe care îl primise de la Dumnezeu. Adolescentă fiind cânta în Orchestra Simfonică a oraşului, alcătuită din profesori, avocaţi, ingineri, medici, oameni care nu aveau în comun decât dragostea pentru muzică. Mihaela a cântat acolo mai întâi la vioara a doua, apoi la vioara întâi.
Profesoară de excepţie
În 1973 a primit premiul I la concursul „Tinereţea buzoiană” cu piesa „Anilor”, de Petre Magdin, prima recunoaştere publică a vocaţiei de interpretă de muzică uşoară. În acelaşi an, împreună cu Laurenţiu Cazan, a cântat la Praga şi Karlovy Vary (Cehoslovacia) cu Orchestra Simfonică din Buzău. A fost admisă la Conservatorul de Muzică şi, în paralel, urmează cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, clasa de canto, condusă de profesoara Nina Bercaru. Sârguincioasă, receptivă, citea note la prima vedere, fără dificultate. A câştigat premiu după premiu şi a debutat la Radio tot în 1973. Termină cu brio Conservatorul, Facultatea de Pedagogie, Muzicologie, Compoziţie, şi ajunge profesoară de vioară la Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Buzău. La începutul anului şcolar 1980, Nina Bercaru, profesoară la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti, se pensionează. Ea o alege pe Mihaela Runceanu pentru postul de profesor de canto, ce rămânea vacant după plecarea sa. E suficient să enumerăm câţiva dintre elevii pe care i-a avut Mihaela Runceanu, ca să ne dăm seama de talentul uriaş de dascăl pe care l-a avut: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Doru Stelian, Miki, Marinela Chelaru etc. Mihaela avea timp pentru elevii săi, dar şi o prea mare încredere în oameni. Avea un talent extraordinar, o dăruire aparte pentru muzică. N-a fost omul compromisurilor. Nici acum nu s-a umplut golul lăsat de ea. Cursurile Mihaelei Runceanu erau aşteptate cu sufletul la gură. Capta atenţia, fermeca. Era genul de dascăl care-ţi inspira foarte mult respect şi pe care-l iubeai. Se bătea ca o leoaică pentru elevii săi.
A înregistrat peste 150 de melodii
Pentru a se susţine financiar cânta prin cele mai renumite restaurante din Bucureşti, la fel cum făcuseră mulţi alţii înaintea sa, precum Aurelian Andreescu, Doina Badea, Gil Dobrică. În fiecare vară cânta pe litoral. Din anii ’70 şi până în 1989 a înregistrat peste 150 de melodii. Mult prea solicitată pentru turnee şi spectacole, Mihaela Runceanu şi-a redus din ore la Şcoala Populară de Artă din Bucureşti. Începând cu 6 noiembrie 1988 şi-a împărţit norma cu binecunoscuta solistă şi profesoară Viorela Filip, bună prietenă. „Naveta dificilă pe care o aveam de făcut la Giurgiu, în calitate de profesoară la Şcoala Populară de Artă de acolo, m-a făcut să renunţ la acel post. Trăiam din spectacole. Mihaela Runceanu avea şi ea, din acelaşi motiv, probleme în a ţine toate orele de canto clasic la Şcoala de Artă din Bucureşti. Aşa că s-a hotărât să-şi împartă norma cu cineva. Gesturile simple ale altora i se păreau ceva deosebit. Probabil că nu era obişnuită să primească. De fapt, nu ştiu ce resort se ascundea în spatele consternării sale”, povesteşte Viorela Filip.
Îngenuncheată în faţa publicului
La 29 octombrie, Mihaela Runceanu a participat la spectacolul-maraton „Start Melodii ’89”, ce s-a desfăşurat la Sala Radio. A avut un succes incredibil şi a fost chemată la rampă de câteva ori. Emoţia a determinat-o să îngenuncheze la aplauzele publicului. A fost cel din urmă spectacol susţinut de Mihaela Runceanu. La 30 octombrie 1989 îi apărea cel de-al doilea album „Pentru voi, muguri noi”. În doar două zile, vânzările discului au fost imense. În seara de 31 octombrie, Mihaela Runceanu s-a întâlnit cu Titus Andrei la Radio şi a lucrat trei ore în Arhiva Radio, căutând negativele unor cântece. A doua zi, 1 noiembrie, Mihaela Runceanu a fost asasinată în garsoniera sa din Bucureşti.
„Mihaela a fost ca o soră mai mare. Mă tot întreba ce am mai compus. A fost printre primele persoane cărora le arătam ce cream. Trebuie să recunosc că este suficient să-i fie rostit numele şi Mihaela naşte întrebări, dispute, pasiuni, idei şi frământări, chiar şi dorinţa de a face ceva bine”, spune Laurenţiu Cazan.
„Ne-am cunoscut prin 1979. Ea cânta la vioară, eu la violoncel. O dată chiar am participat în această formulă la un concurs numit «Cu mască, fără mască». Am admirat devotamentul Mihaelei pentru acest instrument deloc uşor. Ne-am auzit la telefon cu două zile înainte de a muri. Ţin minte că am vorbit puţin. Trebuia să mergem la o filmare cu George Natzis. Pentru mine ESTE o colegă nemaipomenită, cu o voce extraordinară, deosebit de serioasă”, spune Adrian Daminescu.
„Dădeam spectacole la Buzău, pentru că nu prea aveam timp de turnee. Eu aveam o activitate specială ca profesor la Liceul de nevăzători, iar Mihaela era profesoară la Şcoala de Muzică. Pot să vă spun că am învăţat multe unul de la celălalt. Mihaela Runceanu a fost total dedicată muzicii. Nu s-a mulţumit doar să cânte. A descoperit şi a susţinut talente”, mărturiseşte George Nicolescu.