de Cristina Tache
A fost supranumită „Privighetoarea” muzicii uşoare româneşti. Este o femeie puternică, având o voce dramatică, inconfundabilă şi o viaţă plină de încercări, dar şi de bucurii. Mirabela Dauer şi-a început cariera artistică la o vârstă fragedă, cântând în restaurante, iar astăzi este una dintre cele mai apreciate cântăreţe din România. A reuşit să se menţină în atenţia publicului, dăruindu-şi viaţa muzicii. Cu peste 30 de albume şi mai mult de 400 de melodii, Mirabela Dauer a făcut istorie în muzica românească, iar şlagărele sale au fost fredonate de generaţii întregi. Despre lucrurile frumoase, dar şi despre greutăţile din viaţa Mirabelei Dauer, citiţi în cele ce urmează.
„Cântam în rochie de seară, cu bascheţi în picioare”
Mirabela Dauer, pe numele ei adevărat Bela Scorţaru, s-a născut într-o familie de oameni simpli, dar curaţi la suflet. Tatăl său şi-ar fi dorit să aibă un băiat şi o fată, dar Dumnezeu i-a dăruit două fete, una dintre ele având să devină peste ani o stea a muzicii uşoare româneşti: „În copilărie am făcut gimnastică sportivă, dar am renunţat. Şi bine am făcut. Am început să cânt din şcoala generală. Pe la 10-12 ani mergeam la serile de dans de la Casa de Cultură «Turturele», unde am debutat cu muzică populară. Prima melodie pe care am cântat-o a fost «În oglindă», a Angelei Moldovan. Mai târziu, am urmat Şcoala Populară de Artă, la clasa Floricăi Orăscu, prin mâinile căreia au trecut cam toţi cei din generaţia mea. Eram mereu lăsată la coadă şi mi se spunea că eu mai am timp. Dar eu nu mai aveam răbdare. La 16-17 ani mi-am luat viaţa în mâini şi am început să cânt într-un bar din Săftica. Mă îmbrăcam în singura rochie lungă pe care o aveam, cu bascheţi în picioare, mă fardam cu mina de la creion şi îmi despleteam părul ca să par mai mare. Acolo cântam până la 9:00 seara şi mă întorceam acasă, fără să ştie nimeni ce făceam. Părinţii mei au aflat mai târziu, când le-am spus eu. Tata nu a vrut niciodată să cânt, dar l-am pus în faţa faptului împlinit”, rememorează Mirabela cu nostalgie.
„M-am căsătorit ca să fiu liberă”
Urmându-şi visul cu determinare şi hotărâre, Mirabela Dauer s-a dedicat muzicii, dar şi-a făcut timp, ca orice tânără, şi pentru iubire: „La 18 ani l-am cunoscut pe primul meu soţ, Mircea Dauer. Ne-am întâlnit la o petrecere şi m-a cucerit cântându-mi «Tombe la neige». În acea noapte am ajuns la 2:00 acasă şi mi-am luat o bătaie de la tata... El era mai tradiţionalist, nu suporta să vorbească cineva urât de fetele sale, şi din acest motiv ne ţinea din scurt. Eu nu aveam voie să întârzii după ora 10:00 seara. De aceea m-am şi măritat aşa de tânără, pentru că voiam să fiu liberă, să pot face ce îmi place. Mircea era în anul doi de facultate, eu abia terminasem liceul. Eram doi nebuni. Cred că a fost cea mai frumoasă relaţie a mea, pentru că eram doi copii îndrăgostiţi. În cei cinci ani în care am fost împreună am făcut tot ce îmi doream: ne plimbam, mergeam la chefuri, eram liberă! Relaţia noastră s-a terminat amiabil, fără reproşuri sau alte lucruri urâte”.
Primul nume de scenă: „Bela Scory”
În timpul căsniciei cu Mircea Dauer, Mirabela a devenit din ce în ce mai cunoscută. În scurt timp li s-a alăturat băieţilor din trupa Roşu şi Negru, iar traseul său în muzică era parcă deja stabilit. „Primul meu nume de scenă, «Bela Scory», mi l-a dat Nancy Brandes, din trupa Roşu şi Negru. Am cântat ani buni cu ei, dar şi cu formaţia Sideral, în vacanţele de vară, apoi cu Romanticii şi cu Savoy. De fapt, până în 1992, eu am cântat numai cu trupe. După Revoluţie s-au schimbat lucrurile, pentru că organizatorii de spectacole preferau să aducă o solistă în locul unei trupe întregi. În toţi aceşti ani m-am luptat singură, nu am fost ajutată sau împinsă de la spate de nimeni. Chiar dacă e mai greu, eu sfătuiesc toate femeile să încerce să fie independente, să aibă locul lor, banul lor. Să nu renunţe niciodată la ele. În ceea ce priveşte cariera mea, le datorez multe Aurorei Andronache, lui Tudor Vornicu şi Sandei Balaban. De asemenea, am avut noroc de compozitori extraordinari, precum Vasile Vasilache, Marius Ţeicu şi Marcel Dragomir, care au avut încredere în mine şi mi-au dat piesele lor. Toată viaţa m-am descurcat de una singură în orice problemă. Acum, de când l-am cunoscut pe Raoul, mi-a mai luat el din poverile profesiei şi e tare bine să ai pe cineva care să se ocupe de tine”, povesteşte Mirabela.
„Regret că nu am o familie”
Mirabela şi-a dedicat viaţa marii sale iubiri - muzica. Nu regretă niciun moment al existenţei sale şi spune că probabil Dumnezeu a vrut ca ea să ducă această viaţă şi cu bune, şi cu rele: „Am fost întotdeauna fericită, pentru că am ştiut să îmi fac singură fericirea. Cel mai mult îmi lipseşte o familie, în adevăratul sens al cuvântului, dar în viaţă nu le poţi avea pe toate. Am, în schimb, o mare familie care mă aplaudă - publicul. Probabil aceasta a fost menirea mea pe Pământ. Pe plan profesional sunt mulţumită de tot ceea ce am realizat până acum. Nu am motive să nu fiu fericită. Nu m-au atras niciodată mondenităţile, diamantele, maşinile scumpe. Eu mă bucur pentru lucruri mult mai simple, pentru că, de cele mai multe ori, fericirea se găseşte în «nimicuri». Alături de tinerii cu care colaborez mă simt extraordinar. Uite că mi-am găsit şi eu familia! Atunci când nu suntem împreună, ne ducem pe la biserici şi ne rugăm unii pentru ceilalţi. Părinţii mei nu mai sunt alături de mine. Regret faptul că tata nu m-a văzut niciodată cântând. Mama a venit o singură dată, iar atunci când a prezentat-o Octavian Ursulescu şi-a scos pălăria ca să salute publicul, aşa de emoţionată era. Cu sora mea am o relaţie foarte bună, chiar acum se află în vizită la mine, cu fiica ei şi cu nepoţeii. Ei trăiesc în Israel şi au venit pentru lansarea albumului «Pentru inima mea», prima la care a participat şi sora mea. A fost atât de emoţionată, încât nu a putut scoate două vorbe, la fel şi nepoţii mei, care nu îşi imaginau că sunt atât de cunoscută în România”.
„Ador palmele publicului”
Mirabela Dauer este o luptătoare înnăscută. Spune că acest lucru i se trage de la ascendentul în Berbec. Nu a renunţat niciodată la lucrurile pe care şi le-a dorit, continuându-şi drumul în viaţă cu perseverenţă. „Mulţi dintre colegii mei s-au retras de-a lungul ultimilor 20 de ani, având foarte multe nemulţumiri îndreptăţite, dar eu am ales că merg înainte. Mi-am spus: «Cui să-i las locul?». Eu nu am făcut muzică pentru bani, ci pentru că a fost ceea ce am iubit cel mai mult pe lumea aceasta. Cred că marea mea iubire este muzica, aş putea spune că este chiar unica mea dragoste. Restul e deşertăciune. Ador palmele publicului, m-am îndrăgostit de ele de când le-am auzit pentru prima dată pe scena Casei de Cultură «Turturele». Dacă ar fi să mulţumesc cuiva pentru tot ce am făcut eu până acum, ar trebui să mă refer la toţi cei care au trecut prin viaţa mea: de la compozitori, ascultători, oameni simpli care mă opresc pe stradă până la cei care mi-au sprijinit în mod direct cariera”, se destăinuie artista.
„Am devenit dependentă de internet”
Cu o energie debordantă şi multă poftă de viaţă, Mirabela Dauer nu poate sta mult timp într-un singur loc. Îi place să-şi petreacă momentele libere cu cei dragi sufletului său şi nu suportă să nu comunice cu nimeni: „Am devenit dependentă de internet. Am luat microbul de la Laura Stoica, pentru că vorbeam foarte mult la telefon, şi ea m-a convins să îmi iau calculator. De atunci îmi petrec multe ore jucându-mă sau conversându-mă cu prietenii. Atunci când nu am spectacole plec în excursii. Chiar înainte de lansarea albumului am fost cu o gaşcă de prieteni în Austria, cu maşinile. Până acolo am vizitat şi alte oraşe în doar cinci zile. Nu obosesc, pentru că ador să călătoresc. Chiar i-am propus lui Raoul să adunăm iar gaşca şi în noiembrie să plecăm din nou cu toţii”.
Mirabela Dauer adoră folclorul românesc şi îşi doreşte foarte mult să scoată un album de melodii din repertoriul Ilenei Sărăroiu: „Am discutat ceva cu Raoul, dar încă nu este nimic stabilit. Mi-ar plăcea foarte tare să cânt melodii populare, dar trebuie să mă simt pregătită şi să o fac bine, pentru că nu vreau să pângăresc numele nimănui. Am cântat de câteva ori cu maestrul Botgros şi a fost extraordinar. Poate că vă pregătesc o surpriză, deocamdată nu pot spune nimic concret”.
La 22 octombrie a.c., Mirabela Dauer şi-a lansat cel de-al 34-lea album din carieră. A marcat acest eveniment printr-un spectacol extraordinar, susţinut la Palatul Regal din Bucureşti, la care au participat mulţi prieteni dragi ai artistei: „«Pentru inima mea» este al patrulea album făcut împreună cu Raoul (Rareş Borlea), care semnează muzica şi textul. Sunt foarte bucuroasă că am reuşit să îl scoatem pe piaţă. Acest băiat se autodepăşeşte în permanenţă, iar prin el simt că voi lăsa ceva în urma mea. Nu este mare lucru că m-a cunoscut pe mine, pentru că el munceşte enorm. Poate că numele lângă care stă i-a adus un avantaj, dar şi eu învăţ de la el foarte multe lucruri. De la toţi copiii din jurul meu învăţ câte ceva, pentru că au un soi de înţelepciune. Tot de la ei îmi iau energia şi veselia. Ultima piesă de pe noul meu album se numeşte „Testament”. Probabil mulţi vor crede că e un fel de apropo, dar nu este adevărat. Această melodie este doar un cântec superb, o poezie frumoasă. Am vrut să văd dacă mai pot recita poezii. Nu mi-am făcut testamentul, nu scăpaţi aşa de uşor de minte”, declară amuzată marea artistă.