de Georgiana Mihalcea
Chiar dacă viața nu a fost mereu blândă cu el, Florin Vasilică a mers cu demnitate înainte, indiferent de provocările pe care le-a avut de trecut. A respectat cu sfințenie un crez moștenit de la tatăl său, regretatul Liviu Vasilică, să ducă moștenirea cultural-artistică a zonei Teleormanului mai departe, ca generația de acum să nu uite câtă emoție stă ascunsă în muzica acestor locuri. Recent a suferit o intervenție chirurgicală destul de delicată, dar, imediat ce starea de sănătate i-a permis, a acceptat cu bucurie propunerea noastră de a sta de vorbă și de a ne plimba la pas „cu trăsioara” pe drumul amintirilor, dar și cel al proiectelor de viitor. Florin Vasilică se aseamănă, dacă vreți, cu haiducii de odinioară din Codrii Vlăsiei, care smulge moștenirea trecutului pentru a o dărui, în toată splendoarea ei, prezentului.
„Mi s-a descoperit un hematom cerebral pe care se pare că îl aveam de ceva timp”
- Ați trecut recent printr-o mare provocare. Cum vă simțiți în prezent?
- Mă simt binișor... Refăcut în procent de 90%. Mai am foarte mici reminiscențe în urma operației la care am fost supus.
- Cum ați descoperit această problemă de sănătate?
- Mi s-a făcut pur și simplu rău și, ajuns la Spitalul Județean din Alexandria, mi s-a descoperit acest hematom cerebral pe care se pare că îl aveam de ceva timp și medicii au decis transferarea mea la Spitalul „Bagdasar-Arseni” din Bucureşti, unde am fost operat. Țin să mulțumesc echipajelor medicale din ambele spitale pentru profesionalismul de care au dat dovadă și în mod special medicilor Alin Neamu (Spitalul Județean Alexandria), George Popescu și doamnei anestezist Oana Maria Honciuc (ambii de la Spitalul „Bagdasar-Arseni” București).
- Când vi s-a recomandat să reluați cariera artistică?
- Bineînțeles că mi s-a recomandat o perioadă de refacere, dar nu am interdicția de a-mi relua activitatea artistică. La modul în care mă simt acum sunt capabil de a urca pe scenă și de a-mi relua activitatea obișnuită.
„Prima dată am apărut în fața publicului la vârsta de 3 ani”
- Să ne imaginăm că avem o mașină a timpului și ne întoarcem în trecut... Cum a fost prima oară când ați urcat pe o scenă?
- Prima mea apariție într-o emisiune a fost la Revelion 1987, la televiziunea națională. Atunci aveam doar 3 anișori. Apoi, din ’91 am început să particip alături de tatăl meu și de grupul lui de la acea vreme la spectacole și emisiuni și am făcut lucrul acesta mai des din momentul în care am trecut în clasa a V-a, în funcție de cum îmi permitea și timpul (eu fiind la școală) până în momentul când tatăl meu s-a stins. În ultimii ani de viață ai tatălui meu am devenit și sunetistul lui la evenimentele private.
- Ați ales muzica populară sau ea v-a ales pe dumneavoastră?
- Eu am ales, în primul rând, muzica. Muzica populară a venit în mod natural, participând alături de tata în emisiuni, spectacole și evenimente private. Am ales muzica populară atunci când tata s-a stins. Am renunțat la proiectele muzicale pe care le aveam demarate la acea vreme și am continuat ceea ce tatăl meu a început. Nu am avut niciodată intenția de a-l egala sau de a-l înlocui, eu fiind doar continuatorul activității lui. Dacă nu aș fi luat această decizie consider că tatăl meu ar fi fost dat uitării așa cum se întâmplă în România cu orice artist sau om de valoare atunci când acesta părăsește această lume. Și aici vreau să fac mențiunea că nu ar fi fost dat uitării de către publicul care l-a apreciat și care i-a îndrăgit muzica, ci din punct de vedere al repromovării muzicii lui. De aceea am decis reînființarea imediată a grupului „Teleormanul” pentru că grupul lui a luat o atitudine ostilă la adresa lui uitând mâna care i-a hrănit atâția ani.
„Lucrul cel mai de preț pe care l-am învățat de la tata este acela de a nu sta cu capul plecat atunci când ai dreptate”
- Cât de mare este rolul regretatului Liviu Vasilică în calea pe care ați urmat-o în viață?
- Rolul lui a fost esențial în calea pe care am urmat-o. Dintre cei patru copii ai lui, eu am fost singurul ales de el pentru a face parte din grupul lui și, implicit, pentru a-i continua activitatea. El a avut grijă să mă învețe tot ceea ce am de făcut după moartea lui și de a mă putea achita de promisiunea pe care el m-a rugat să i-o fac de a-i duce numele mai departe după ce el nu va mai fi.
- Există un principiu de viață trans- mis din tată în fiu în familia Vasilică, moștenit de la tatăl dumneavoastră și transmis şi lui Florinel?
- Probabil lucrul cel mai de preț pe care l-am învățat de la tata este acela de a nu sta cu capul plecat atunci când ai dreptate și de a lupta pentru crezul tău. Acest principiu m-a ajutat enorm în lupta pe care am avut-o cu Centrul Cultural Teleorman și Ansamblul Burnasul atunci când aceste două instituții au decis să arunce cu noroi în numele tatălui meu și în familia acestuia, dorind ștergerea numelui său din istoria culturală a acestui județ, dintr-o totală inconștiență și fără un gram de discernământ că lucrul acesta este imposibil. Trebuie să specific că atât Centrul Cultural Teleorman, cât și Ansamblul Burnasul, subordonat acestui centru, sunt instituții înființate de tatăl meu, iar cei care au încercat aceste mizerii la adresa numelui său și a mea mănâncă astăzi o pâine de pe urma lui.
- Care vă sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?
- Nu există amintiri asupra cărora să mă opresc punctual. Am avut o copilărie normală, ca a oricărui om de rând, așa cum mă consider. Probabil cel mai bun lucru din copilăria mea este faptul că am fost învățat să muncesc de mic și am făcut lucrul acesta cu drag și implicare maximă, toate acestea ducând la ceea ce am devenit în ziua de astăzi.
„Am colaborat cu trupa «Subcarpați», cu Clejanii şi cu F. Charm”
- Am asistat (și nu o dată!) la spectacolele dumneavoastră. Aveți un dar aparte de a transmite publicului emoțiile și tradiția Teleormanului. Ce iubiți cel mai mult la această zonă?
- Iubesc absolut totul la zona mea, iubesc teleormănenii, mai puțin pe decidenții culturali ai zonei. Emoțiile care se creează la spectacolele mele nu sunt în totalitate meritul meu. O parte din merite o are și publicul care mă primește cu foarte multă căldură peste tot pe unde concertez în țară și își manifestă aprecierea pentru tot ceea ce fac. Totodată, merite are și echipa mea, atât grupul pe care îl conduc, cât și cei care mă ajută să pot administra o activitate atât de amplă și de complexă. Niciodată nu mi-am atribuit aceste merite numai mie.
- Care a fost cea mai inedită colaborare muzicală pe care ați avut-o în carieră?
- Am avut foarte multe propuneri de colaborări cu alți cântăreți, mai ales din alte genuri de muzică, dar nu am prea dat curs acestora pentru că mi-am dorit să mă concentrez pe activitatea mea propriu-zisă și pentru a evita vreo situație de genul „Ai colaborat cu alții, iar cu mine nu vrei să colaborezi”. Pentru că la acea vreme am găsit timpul necesar, am colaborat pe două piese cu F. Charm, melodii care au avut parte și de videoclipuri. Am mai colaborat cu Subcarpați în concertul lor de la Sala Polivalentă, cu Clejanii în concertele lor de la Sala Palatului și Parcul IOR și au mai fost câteva colaborări, repet, numai atunci când timpul mi-a permis și mai ales acolo unde am simțit că își are locul o astfel de colaborare.
„Am moștenit foarte multe cântece populare”
- Unde și cum găsiți comorile folclorului pe care ni le dăruiți cu atâta generozitate artistică?
- Mare parte sunt moștenite de la tatăl meu. Dacă nu am moştenit niciun bun material de la el, din punct de vedere artistic am rămas cu foarte multe cântece populare. Iar principalul scop al meu este să amintim cu orice preț cât mai mult de el.
- Care vă este cea mai dragă piesă şi de ce?
- Toate piesele pe care le interpretez îmi sunt dragi. Nu poţi cânta din suflet o piesă dacă nu o îndrăgeşti. Recunosc faptul că îmi plac mai mult piesele ritmate în detrimentul celor de ascultare. Piesele ritmate creează bună dispoziţie şi poftă de chef, de petrecere.
- Aţi îmbogățit de-a lungul timpului repertoriul tatălui sau l-aţi păstrat pe același?
- Am şi adăugat piese, dar scopul principal este de a aminti de tata cât mai mult şi de a repromova muzica lui. Aşa că, evident, cel mai mult interpretez piesele lui pentru a reaminti de el. De aproape 20 de ani reuşim să ţinem muzica lui în actualitate şi mă mândresc că am reuşit acest lucru.
„Eu am ajuns să activez cu grupul care poartă numele județului Teleorman în cadrul unui ansamblu din Sibiu”
- Știu că aveți o altă meserie de bază. Ați cochetat vreodată cu informatica ori cu jurnalismul?
- Informatica și muzica au fost și vor rămâne marile mele pasiuni. Am terminat liceul la secția de informatică. Am făcut doi ani de facultate la Informatică, la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, dar a trebuit să renunț în anul 3 (ultimul an) pentru că a murit tata și eu a trebuit să îmi caut de lucru pentru a-mi întreține familia. Am devenit operator calculator și solist vocal al unui ansamblu din Sibiu, unde am și reînființat Grupul „Teleormanul”. Acest lucru a adus o pată urâtă zonei noastre, eu ajungând să activez cu grupul care poartă numele județului Teleorman în cadrul unui ansamblu din Sibiu. Ulterior, după ce m-am repus pe picioare, am terminat facultatea de jurnalism pe care am ales-o dat fiind faptul că am crescut în media și m-a fascinat mereu domeniul acesta. În prezent, informatica mă ajută în studio şi în firma pe care o dețin, iar jurnalismul mă ajută la materialele video pe care le realizez.
- Cum arată anul 2024 pentru Grupul „Teleormanul”?
- Anul 2024 este un an perfect normal, cu foarte multă activitate, un an în care ne concentrăm pe ceea ce facem, așa cum am făcut-o an de an.
„Tata ar fi trist să ştie că imensa moştenire lăsată de el la instituţia de cultură a judeţului nu a fost valorificată“
- Vă întâlniți frecvent cu mulți oameni. Ce calități apreciați la cei din jur?
- Cred că sinceritatea și corectitudinea. Fără aceste calități nimeni nu poate câștiga încrederea altora.
- Dacă ar fi să alegeți o singură persoană din trecut cu care să stați la taifasuri în tihnă, pe cine ați alege și ce i-ați spune?
- Bineînțeles că pe tatăl meu. Și am avea multe de discutat, slavă Domnului. Cred că el ar fi trist că aceia cărora le-a întins o mână, au aruncat cu noroi în numele său și au încercat să-l denigreze în fel și chip după moartea lui. Cred că ar fi trist și că imensa moștenire lăsată de el la instituția de cultură a județului nu a fost îndeajuns valorificată de cei care i s-au succedat la cârma acestei instituții. Și l-aș mai întreba ce ar vrea să mai fac în urma lui, pentru a-i cinsti numele şi cariera pe mai departe.
„Eu şi soţia mea avem un principiu: nimeni nu poate interveni în relaţia noastră nici măcar cu un sfat“
- Spuneați la un moment dat că relația cu soția este printre cele mai mari realizări. Ce a stat la baza unui mariaj atât de lung?
- Soția mea a avut un rol esențial în ceea ce am devenit, ea susținându-mă total necondiționat în activitatea mea artistică. Noi am crescut, practic, împreună. Suntem împreună de pe vremea când eu aveam 17 ani. Anul acesta împlinim 24 de ani de când suntem împreună. Ea a reușit să țină echilibrul în familia noastră, eu fiind mai mult plecat. La baza mariajului nostru longeviv a stat cel mai important principiu pe care l-am aplicat: nimeni (părinți, prieteni etc.) nu poate inter- veni în relația noastră nici măcar cu un sfat. Deciziile ni le luăm absolut singuri (eu, soția și fiul meu) neavând nevoie de „experiența de viață” a altora. Am luat decizia de a forma o familie, ne-am descurcat singuri și ne-am susținut reciproc.
- Cum reușiți să păstrați un echilibru între activitatea profesională și viața de familie?
- Este foarte simplu. Soția mea a știut de la bun început cu ce mă ocup în principal. Acum nu neg că poate și ei i-a fost și îi este greu pentru faptul că eu sunt mai mult plecat sau că și atunci când sunt acasă lucrez foarte mult. Dar ea mă înțelege...
- Ce reguli aveți acasă de la care nu vă abateți niciodată?
- Noi nu avem reguli. Noi ne ghidăm după ceea ce simțim pe moment, ne sfătuim și ajungem la un numitor comun în funcție de situația în care ne aflăm. Căsătoria nu este armată ca să aibă reguli.
- Vă calcă sau nu Florinel, fiul dumneavoastră, pe urme?
- El probabil își dorește, dar eu nu vreau ca el, după ce nu voi mai fi, să treacă prin aceleași mizerii prin care am fost eu obligat să trec după moartea tatălui meu. Lumea muzicii și a showbiz-ului nu este atât de curată cum ar trebui să fie. Bineînțeles că, dacă își va dori acest lucru, eu îl voi susține cu toată puterea, așa cum îl voi ajuta indiferent de calea pe care și-o va alege.