de Ana-Maria Cocea

La doar 31 de ani, Sanda Nicola a trecut prin încercări greu de imaginat, traumatizante pentru orice om, oricât de puternic ar fi: a pierdut un băieţel la numai trei ore de la naştere, Vladimir, a trecut printr-un divorţ şi a învins într-o luptă  aprigă cancerul de col uterin. Din fericire, cineva acolo Sus o iubeşte şi o scoate mereu din orice impas s-ar afla. O bună perioadă, Sanda a fost trimis special în diferite zone de conflict, realizând reportaje greu de egalat. Şcolită în Marea Britanie şi în prezent masterandă la una dintre universităţile de acolo, Sanda Nicola a avut înţelepciunea să devină ziarist independent şi să lucreze cu televiziuni precum Al Jazeera, France 24 sau Channel 4. În plus, şi-a găsit fericirea lângă jurnalistul Liviu Iolu (senior editor la Evenimentul zilei - distins, în 2008, cu Marele Premiu pentru Presă Scrisă de Clubul Român de Presă), cu care s-a şi căsătorit anul trecut.

„În unele momente mă izolez de toată lumea”
- Eşti o femeie foarte puternică: ai trecut printr-un divorţ, ai pierdut un copil, ai învins cancerul, iar în faţa camerelor ai arătat o tărie extraordinară. Cum reacţionezi în momentele în care te simţi slabă, minusculă în faţa vieţii şi ce te întăreşte să răzbaţi?
- Uneori plâng, alteori sunt furioasă, în unele momente mă izolez de toată lumea, alteori cer ajutor. Nu ştiu dacă sunt foarte puternică, sunt foarte călită, mai degrabă. Viaţa m-a adus în atât de multe situaţii-limită, încât nu mă mai înspăimântă orice fleac. Ştiu sigur că toate trec, într-un fel sau altul, şi încerc să învăţ cât mai multe din fiecare întâmplare. N-aş schimba nimic din trecutul meu, toate nefericirile care au trecut peste mine m-au făcut mai înţeleaptă şi mi-au alimentat şi mai mult pofta de viaţă.

„Mi-am sacrificat sănătatea”
- În cadrul unei conferinţe pe tema optimismului ai declarat că „acest cancer de col uterin a fost cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla, pentru că trăiam total greşit!”. Cât de „greşit” trăia Sanda Nicola?
- Nu aveam grijă deloc de sănătatea mea, de nevoile organismului meu. Munceam excesiv, fumam excesiv, dormeam foarte puţin, eram veşnic agitată, foarte ambiţioasă, mâncam rar şi adesea fast-food. Ignoram complet orice durere şi prima întotdeauna dorinţa de-a performa în televiziune. Ca şi când nimic altceva nu era mai important decât următoarea apariţie în direct. Mi-am neglijat familia şi prietenii, am absentat de la multe nunţi, botezuri şi de la alte evenimente în care cei dragi m-ar fi vrut aproape. Credeam atunci că sunt sacrificii pe care trebuie să le fac. Azi îmi vine să râd! Nu erau sacrificii! Sacrificaţi erau apropiaţii mei şi propria mea sănătate. A fost doar un lung şir de alegeri greşite, luate din ambiţie şi din naivitatea vârstei la care crezi că nimic nu te poate doborî.

- Cât timp a durat calvarul?
- O jumătate de an până am înţeles exact cu ce mă confrunt, încă vreun an până m-am refăcut complet. Fizic m-am recuperat repede. Consecinţele emoţionale sunt mai dificil de gestionat. O experienţă de acest fel te schimbă pentru totdeauna. Din multe puncte de vedere sunt cu totul altă femeie astăzi.

- În ce a constat tratamentul?
- Am fost operată la 3 aprilie 2006 într-o clinică din Haga. S-a extirpat o bucată din colul uterin, eliminând astfel carcinomul (tumoare malignă). După asta am intrat sub observaţia medicului Viorel Rădulescu din Craiova. Sora mea stă acolo, ea m-a îngrijit în convalescenţă şi m-a dus la medicul său. Doctorul Rădulescu mi-a vindecat plăgile cu tratamente locale, antibiotice şi stimulente pentru creşterea imunităţii. Ulterior, am făcut periodic reflexoterapie, am ajutat organismul cu foarte multe ceaiuri din plante şi mi-am făcut ordine în metabolism. E foarte important să ţinem cont de cât dormim, ce mâncăm şi de cât ne stresăm. Acum am făcut o obişnuinţă din a bea ceaiuri din fructe, din codiţe de cireşe, din gălbenele, din coada-calului şi din sânziene mai ales seara.

- Acum, că ţi-ai găsit fericirea lângă Liviu, ne poţi spune ce  planuri vă faceţi?
- Eu şi Liviu cântărim îndelung dacă rămânem în ţară sau ne căutăm rostul în altă parte. Între timp, încercăm să fim cât mai profesionişti aici şi să ne protejăm în faţa blazării generale. Planuri mai mari de-atât nu avem deocamdată. De Crăciun mergem la ai mei, în Deva.

„Am aceleaşi decepţii şi frământări ca şi oricare alt român tânăr educat”
- În ce televiziune în care ai lucrat te-ai simţit mai bine, mai liberă?
- E greu să fac asemenea comparaţii. Au fost etape diferite ale vieţii mele şi nicio experienţă profesională n-a semănat cu cealaltă. La 17 ani, când lucram în studioul local 3TV Deva, mi se părea că toată lumea e a mea şi nimic mai bun nu poate exista pentru mine. Fireşte că acum, privind înapoi, îmi dau seama că lumea se vede cu totul altfel, pe măsură ce te maturizezi. În Antena 1 am petrecut trei ani importanţi. Acolo cred eu că am învăţat meseria adevărată, într-o epocă de mare succes a Observatorului. Eram într-o competiţie foarte constructivă, iar asta se regăsea în calitatea jurnalului. Cu toate astea, Realitatea TV a fost locul în care m-am evidenţiat definitiv şi sunt foarte recunoscătoare pentru încrederea care mi s-a acordat la vremea respectivă.

- Cum te simţi ca moderatoare a emisiunii „România Alege”, de pe Kanal D? Te amuzi, te întristezi, te simţi uneori un cetăţean frustrat, minţit?
- Partea cea mai grea este să-mi înfrânez propriile frustrări cetăţeneşti. Şi eu am trăit aici în ultimii 20 de ani, şi eu am fost internată în spitale mizere, şi eu am părinţi pensionari care se descurcă foarte greu, iar fraţii mei, care lucrează la Căile Ferate Române, sunt acum în şomaj tehnic. Am aceleaşi decepţii şi frământări ca şi oricare alt tânăr educat din România, care n-are „spatele” asigurat de părinţi implicaţi în afaceri cu statul. Cu toate acestea, mă străduiesc în fiecare ediţie să nu transfer pe ecran probleme personale.

„Sunt mulţumită de parteneriatele externe”
- Cum decurge colaborarea cu Al Jazeera, France 24 sau Channel 4?
- Uneori sunt solicitări dese, interes crescut pentru situaţia din estul Europei, alteori trec luni şi nicio noutate despre noi nu-şi face loc în buletinele de ştiri din Vest. Cel mai dureros este că obţinem cu mari dificultăţi interviuri cu politicienii români, mulţi dintre ei stau de vorbă doar cu presa „prietenă” sau cu jurnaliştii de care încă se tem. Ziaristul independent e al nimănui şi-am avut de-a face cu mai mulţi miniştri care n-au considerat că e oportun să acorde interviuri pentru presa străină. Firesc, pe de o parte, să nu-şi piardă vremea cu filmări pe care electoratul lor n-o să le vadă. Însă, pe de altă parte, este ruşinos să iroseşti şansele României de-a fi prezentă în media internaţională.

- Cum scoţi profit ca liber-profesionist? Eşti un bun negociator?
- Nu scot întotdeauna profit. Veniturile unui freelancer sunt întotdeauna fluctuante. N-am reuşit să fiu un foarte bun negociator cu clienţii români, motiv pentru care lucrez destul de rar pentru televiziunile de aici, dar sunt mulţumită de parteneriatele externe.

„Fac un masterat în ştiinţe politice în Anglia”
- Ai studiat la „BBC School”, la „London Academy of Media’’. Spune-ne diferenţele dintre învăţământul românesc şi cel internaţional.
- Mai mult de-atât, am terminat între timp Facultatea de Ştiinţe Sociale la o universitate din Marea Britanie şi acum fac master în ştiinţe politice tot acolo. Cred că maniera de predare este mult mai eficientă „afară”, elevul sau studentul fiind în permanenţă provocat să gândească, să fie cât mai creativ, în vreme ce aici e invitat adesea să „tocească”, să ia de bun ceea ce i se predă la clasă şi, dacă se poate, să nu pună prea multe întrebări. Instabilitatea politică loveşte acut în educaţie şi, din păcate, aici lasă urmele cele mai adânci. Cu cât se prelungeşte haosul din învăţământ, cu atât mai greu o să ieşim, ca naţie, din impas.

„Ziariştii de azi sunt oglinda societăţii noastre actuale”
- De multe ori ţi-ai dorit să pleci din ţară. Ce te-a oprit?
- O vreme am crezut că e menirea mea să fiu aici, să muncesc aici, să schimb ceva aici. Credeam că dacă am avut marea şansă să fac aici ceea ce-mi place şi să câştig binişor înseamnă că n-am de ce să „dau bir cu fugiţii”. Mi-am reconsiderat ulterior poziţia faţă de emigrare. Oamenii nu pleacă din ţară doar din pricina sărăciei! Mulţi pleacă pentru că vor să trăiască decent, să asigure copiilor învăţământ de calitate, vor să fie întâmpinaţi cu un zâmbet când intră într-un magazin, nu cu mutre acre de vânzătoare supărate pe viaţă. Nu exclud varianta emigrării şi nu vă ascund că acesta e motivul principal pentru care studiez cât se poate de mult în străinătate. Dacă ajung la capătul răbdării, vreau să am un CV impecabil, compatibil cu cerinţele din Vest.

- Cum vede Sanda Nicola jurnalismul de astăzi? Dar pe jurnalişti?
- Jurnaliştii de azi sunt oglinda societăţii noastre actuale. Seamănă din ce în ce mai mult cu politicienii cu care se confruntă, mulţi au deprins de la aceştia agresivităţi de limbaj şi darul de-a vorbi mult despre nimic. Până şi ticurile verbale şi greşelile de gramatică ale oamenilor politici s-au înrădăcinat bine în media! Totodată, jurnaliştii de azi sunt şi ei nişte cetăţeni frustraţi ai României, anul acesta mai mult decât oricând. Toate trusturile de presă au disponibilizat personal sau au operat micşorări salariale. E greu să rămâi echilibrat, e imposibil să investeşti în perfecţionarea ta când lucrezi 14 ore pe zi şi abia îţi plăteşti ratele la casă.

„Dansez ore în şir!”
- Cum te întreţii?
- Spre ruşinea mea, nu fac mare lucru în acest sens. Ţin dietă cât de cât, mai mult din obişnuinţă decât din dorinţa de a slăbi. Am avut foarte multe probleme de sănătate încă din copilărie, asta m-a obligat mereu să am grijă ce mănânc. Sport fac foarte rar şi îmi reproşez asta, mă bate gândul să mă apuc de un curs de dans. N-am plăcere mai mare decât să dansez ore în şir. Buna mea prietenă, Anca Paraschiv, fosta colegă din Antena 1, şi-a deschis acum câţiva ani un salon la care merg cu fidelitate pentru tuns şi vopsit, eventual şi pentru manichiură şi cosmetică. Ajung acolo cam o dată pe lună. De dragul Ancăi, în primul rând, şi pentru că e posibil să reîntâlnesc alte foste colege acolo.

„Faceţi testul Papanicolau o dată pe an!“

„Cancerul de col uterin este asimptomatic. Nu doare nimic, nu se vede la exterior, poţi să fii activă, energică, veselă şi să n-ai habar ce se petrece în organismul tău. De aceea repet la nesfârşit tuturor femeilor, mergeţi la examenul Papanicolau, o dată pe an măcar! E singura modalitate prin care poate fi depistat la timp. Odată ce-ai aflat ce-i cu tine, cancerul de col uterin este întru totul tratabil, sunt dovada vie a acestui lucru!”, vă sfătuieşte Sanda, o femeie care a învins cancerul.

„Ne susţinem reciproc în tot ceea ce facem“

„Viaţa de acum cred că e recompensa maximă pentru patimile din trecut. Simt uneori că Dumnezeu a vrut să-mi dea înapoi nişte ani şi o sumă de bucurii pe care le ratasem. Călătorim cât se poate de mult, citim cât se poate de mult, gândim împreună şi ne susţinem reciproc în tot ceea ce facem. Gătesc destul şi chiar bine. Nu ieşim foarte des în oraş şi preferăm să fim gazde pentru prieteni. Lângă Liviu mi-am potolit ritmul interior nebunesc, iar eu l-am accelerat un pic pe al lui. El a reuşit să transfere mult din liniştea sa asupra mea. Ne desăvârşim ca oameni unul lângă celălalt, iar asta e partea cea mai frumoasă a relaţiei noastre”, mărturiseşte Sanda.