de Cristina Tache
- 80 de ani de existenţă
- 58 de ani de carieră
- O viaţă închinată teatrului
Mulţi ani s-au scurs de când doamna Tamara Buciuceanu-Botez a păşit pentru prima dată pe scena teatrului, dovedind că ursitoarele i-au hărăzit talentul ce avea să o transforme într-o zi în „Regina” comediei româneşti. La vârsta de 80 de ani, după 58 de ani de carieră, doamna Tamara este la fel de jovială ca atunci când îi dădea viaţă Chriţei în dulcele târg al Ieşilor. După îndelungi insistenţe, am reuşit să obţin un interviu cu marea doamnă a comediei româneşti chiar în căminul său. Aşezată într-un fotoliu încărcat de amintiri şi înconjurată de fotografii ce ilustrează mici crâmpeie de viaţă, am ascultat încântată povestea fascinantei actriţe, depănată într-o manieră unică, existând umor, dar şi emoţie.
„Dacă e nevoie, împuşcaţi-mă pe mine!”
Doamnei Tamara nu îi place să vorbească despre dumneaei, însă firul amintirilor o duce cu gândul la anii copilăriei, trezindu-i emoţii puternice: „Am avut o familie unită, cu nişte părinţi extraordinari, care ne-au alimentat de mici dragostea pentru artă. Eram cinci copii, trei fete şi doi băieţi, şi am avut o viaţă îmbelşugată, până într-o zi... În 1940 am plecat în refugiu şi am lăsat tot ce agonisiseră mama şi tata o viaţă întreagă. Am ajuns la bunica, la Iaşi, într-un vagon deschis şi au urmat ani grei. Când aveam 17 ani, săracul tata a fost reţinut. Am venit la Bucureşti şi i-am spus ministrului Justiţiei: «Suntem cinci copii acasă, cu o mamă bolnavă, iar tata e nevinovat. Vă rog frumos, dacă e nevoie, împuşcaţi-mă pe mine, pentru că mai sunt patru copii de crescut». Foarte tare l-am impresionat şi, după câteva ore, mi-a zis: «Fată, du-te acasă, că în trei zile vine şi tatăl tău». S-a întors bolnav, dar cu ajutorul unor oameni sufletişti a luat un post de profesor la Liceul «Ştefan cel Mare» din Suceava, unde a educat 13 generaţii de elevi, care l-au iubit enorm. Mama trebuia să devină soprană, însă visul nu i s-a mai împlinit din cauza războiului. A fost o soţie şi o mamă extraordinară!”.
„Mi-am tras soarta dintr-o pălăriuţă”
Vizibil emoţionată de amintirea părinţilor, doamna Tamara trece rapid la o altă etapă a vieţii sale - primii paşi în teatru. Admiterea a dat-o la Bucureşti, dar a cerut să fie transferată la Iaşi, pentru a fi aproape de familie. După trei ani minunaţi petrecuţi acolo s-a întors în Capitală, unde aveau să i se deschidă uşile unei lumi fascinante: „La Iaşi mi-a fost profesor Ion Lascăr, iar la Bucureşti, Nicolae Bălţăţeanu. La examenul de absolvire erau toţi directorii de teatru, iar după ce am avut succes cu piesa «Iarbă Rea», mă voiau şi la Teatrul Armatei, dar şi la Teatrul Giuleşti, actualul Odeon. Ca să nu am vreo îndoială, am pus într-o pălăriuţă două bileţele şi am ales Giuleştiul. Mi-am tras soarta, care a fost foarte frumoasă şi bună. Şi am stat acolo zeci de ani, sub ocrotirea doamnei directoare Elena Deleanu, care mi-a fost ca o mamă şi a ştiut să aibă grijă de actori. A fost o echipă excelentă, în care m-am format profesional, alături de colegi dragi precum Cornel Vulpe, Vasilica Tastaman şi mulţi alţii”.
Opereta a maturizat-o
Viaţa îi mai pregătea şi alte surprize frumoase. Talentul său actoricesc şi vocea remarcabilă i-au oferit şansa de a face teatru de Operetă pentru nouă ani! „La una dintre reprezentaţiile vodevilului «Pălăria florentină», la Giuleşti m-a văzut maestrul Ion Dacian, iar la sfârşitul spectacolului i-a spus doamnei Deleanu: «Eu ţi-o fur, o iau la Operetă!», iar dumneaei i-a replicat: «Îmi iei fata mea cea bună, dar nu-i nimic, mă gândesc la viitorul ei şi ţi-o dau». La Teatrul de Operetă am făcut 11 premiere, printre care «Sânge vienez», «Marco Polo», «My Fair Lady», şi trei ani la rând am călătorit în toată Europa. A fost o experienţă care m-a maturizat în carieră. Mi-aduc aminte cu drag şi de Nae Roman, Valeria Rădulescu şi mulţi alţii”, rememorează cu emoţie în glas marea artistă.
„Spuneam numai «Oh!» şi lumea mă aplauda”
În 1972 venea din nou momentul pentru o schimbare în cariera doamnei Tamara. Fiind internată în spital din cauza unor probleme de sănătate a primit o propunere ce i-a grăbit însănătoşirea: „Stăteam pe o bancă şi Lucian Pintilie îmi spunea: «Te rog să te faci bine şi să vii la repetiţii, pentru că îmi doresc să fii primăreasa în «Revizorul» de Gogol. Peste o săptămână m-am transferat la Teatrul Bulandra şi aşa a început o altă etapă a vieţii mele artistice. În «Revizorul» am avut ocazia să joc lângă Toma Caragiu, Octavian Cotescu şi Virgil Ogăşanu. A fost extraordinar! Mi-aduc aminte că stăteam pe o scară sus, plângeam şi spuneam numai «Oh», iar lumea aplauda”. Din păcate, a fost un triumf tragic, pentru că după patru spectacole piesa a fost interzisă. Am trăit zile grele şi tensionate, ce m-au marcat. La Bulandra am jucat multe piese minunate, dar nu pot să uit «O dimineaţă pierdută» şi «Interviul»”.
Chiriţa, cel mai dorit rol
La scurt timp, doamna Tamara a fost pusă în faţa celei mai mari provocări - rolul Coanei Chiriţa, pe care l-a „pândit” ani la rând: „Am aşteptat 25 de ani să joc «Chiriţa» şi am făcut-o... Exact la ea acasă, la Iaşi. Sub bagheta regizorului Alexandru Dabija au fost 80 de spectacole şi ani în şir am făcut naveta Iaşi - Bucureşti cu trenul, pe un frig de îmi îngheţa sufletul, dar mă încălzea gândul că am ajuns să joc ceea ce îmi dorisem atât timp. M-am simţit extraordinar alături de colegii mei Sergiu Tudose şi Ileana Mărgineanu. Era foarte amuzant când învăţam să călăresc în curtea teatrului, pentru că trebuia să intru în scenă pe un cal adevărat. Se aduna lumea şi aplauda ca la un spectacol în aer liber. Acest rol mi-a adus o satisfacţie grozavă şi o apreciere extraordinară. Eu am avut curajul să joc după Miluţă Gheorghiu şi bine am făcut!”, povesteşte doamna Tamara râzând.
„Regina comediei” iese din scenă
După zeci de ani petrecuţi pe scenă şi în faţa camerelor de filmat, doamna Tamara a fost nevoită să se retragă pentru o perioadă: „A venit aşa-zisa pensie la cerere, la 55 de ani, cum era pe atunci. Am trecut şi peste asta. Am mai jucat la Giuleşti apoi la vechea Grădină «Boema» două cuplete, scrise pentru mine de Puiu Maximilian, dar şi la Teatrul de Revistă, alături de maestrul Ion Lucian. Apoi, regizorul Ion Cojar mi-a propus să apar în piesa «Aşteptând la Arlechin», alături de Ioana Bulcă, Simona Bondoc, Sanda Toma, Rodica Popescu Bitănescu. Ulterior am interpretat rolul principal din «Rivalii» de Sheridan, în regia lui Horia Popescu. Am făcut şi multe filme frumoase: seria «Blestemul iubirii», «Blestemul pământului», de Mircea Mureşan, «Grăbeşte-te încet» al lui Geo Saizescu. Un alt mare succes a fost filmul lui Horia Popescu «Cuibul de viespi», după piesa «Gaiţele», unde i-am avut alături pe Ileana Stana Ionescu, Coca Andronescu, Raluca Zamfirescu, Vasilica Tastaman, dar şi pe Marinuş Moraru şi pe Gheorghe Dinică. Nu putem să uităm de seria «Liceenii», în regia lui Nicolae Corjos. Nu vă spun cât mă bucură că şi acum mă opresc oamenii pe stradă şi îmi spun: «Ce mai faceţi, doamna Isoscel?»”.
Cadou la aniversare: „Divorţul de aur”
În urmă cu doi ani, doamna Tamara a păşit din nou pe scena Teatrului Bulandra, într-un rol de excepţie, interpretat cu mulţi ani în urmă de marea Lucia Sturdza Bulandra - „Mamouret”. Fiecare spectacol se încheie cu ovaţii şi cu aplauze interminabile: „Aceasta este marea mulţumire a actorului... Cu aplauzele rămâne. Îi sunt recunoscătoare lui Alexandru Darie, directorul de la Bulandra, pentru că a acceptat colaborarea. Acest lucru s-a întâmplat la ideea nepotului meu Mihai Constantin”, completează actriţa. „Scriitorul Adrian Lustig a scris pentru mine piesa «Nepotul» în două personaje, în care am jucat cu Şerban Pavlu. Au fost 80 de spectacole cu sălile pline”, continuă doamna Tamara. Un alt mare succes este şi „Divorţul de aur”, tot în două personaje, piesă creată pentru doamna Tamara de Nae Cosmescu şi Sorin Petrescu, la sărbătorirea a 80 de ani. „Această piesă, în care joc alături de Sorin Francu, a fost o premieră absolută pentru provincie. Tratează viaţa unui cuplu din zilele noastre şi precis se vor regăsi în ea şi femeile, şi bărbaţii. A fost extraordinar de bine primită peste tot. Acum nu mai doresc decât să mai trăiesc să mai pot juca puţin”, concluzionează mulţumită actriţa.
„Mihai continuă tradiţia artistică a familiei”
După rememorarea atâtor succese pe plan profesional, doamna Tamara se întoarce din nou cu gândurile către cei dragi: „Am fost întotdeauna apropiată de fraţii şi de surorile mele (Nicuşor, Costică, Lizon, Iulia). Cu Iulia (n.r. - mezzo-soprana Iulia Buciuceanu) m-am înţeles mereu bine. Este una dintre cele mai mari cântăreţe de Operă din România. Nu pot să îl uit nici pe cumnatul meu George Constantin, unul dintre cei mai mari actori ai generaţiei. Îmi pare bine că nepotul meu, Mihai, continuă tradiţia. La 43 de ani are deja două premii Shakespeare, o soţie frumoasă, Luminiţa, şi doi copii talentaţi: Măriuca (7 ani) şi Matei (10). Sunt sigură că vor alcătui noua generaţie de artişti din familia noastră. Tinerii actori trebuie să ştie că şi rolurile mici, adunate, fac foarte mult. Acestea sunt briliante într-o carieră. Eu am învăţat mult din ele şi m-au ajutat la rolurile importante”.
Soţul, un prinţ consort
Doamnei Tamara nu îi este comod să povestească despre viaţa sa personală, dar mărturiseşte cu sinceritate: „Pe soţul meu l-am cunoscut prin intermediul unei bune prietene, Graţiela. Mi-a spus că este un om serios, care sigur o să-mi placă. Şi aşa a fost! Ne-am căsătorit în 1962 şi am rămas împreună 33 de ani, până când el a plecat la Ceruri. Am fost o femeie de casă şi gospodină. Alexandru mi-a respectat şi mi-a iubit foarte mult cariera. La un moment dat mi-a spus: «Dragă, eu mă mulţumesc şi cu titlul de prinţ consort». Era un doctor excelent, un om serios, care mi-a înţeles destinul. De un timp mă întristez când mă gândesc la cei care puteau să mai stea lângă mine şi nu mai sunt: soţul, fratele, cumnatul, colegii cu care am împărţit scena. Nu o să-i uit niciodată şi mă rog ca Dumnezeu să îi aşeze acolo sunt sunt cei drepţi”, încheie cu emoţie în glas marea doamnă a teatrului românesc.
- Tamara Buciuceanu Botez deţine 22 de premii naţionale pentru interpretare şi trei pentru întreaga activitate
Între cei 58 de ani petrecuţi pe scena teatrului se strecoară şi 50 de ani de televiziune şi 25 de ani în care a avut propriul cuplet, în fiecare an de Revelion. Duce dorul acelor vremuri, dar spune împăcată: „Eu consider că mi-am făcut datoria în televiziune. Să vină şi alţii în urma noastră şi să facă măcar jumătate din ce am făcut noi. La televiziune am avut foarte mare succes şi datorită unor oameni precum Tudor Vornicu, Octavian Sava şi Ioana Bogdan. De curând, TVR mi-a acordat Premiul de Excelenţă pentru întreaga carieră. M-am bucurat, am fost chiar emoţionată. Înseamnă că îşi mai aduc oamenii aminte şi de mine...”
„Cel mai mare premiu al meu este dragostea publicului, care atât de frumos m-a primit şi m-a aplaudat... Vasile Alecsandri spunea în «Chiriţa în Provincie»: «Aşa e lumea, o comedie/ Iar noi, artiştii care-o jucăm/ N-avem dorinţă alta mai vie/ Decât aplauze să merităm»”
Încet, încet, firul amintirilor se apropie de vârsta a patra. Marea doamnă a comediei româneşti s-a reîntors pe scenă, de data aceasta cu teatrul radiofonic. „Piesa «Caviar, vodcă şi bye-bye» a avut o soartă extraordinară. După imprimare, eu am spus în glumă: «Vai, ce frumoasă este. Ar trebui să plecăm cu ea la Paris». Şi din gluma asta, timp de 11 ani am călătorit pe cele cinci continente, în 40 de oraşe, alături de Stela Popescu, care îmi este ca o soră, Alexandru Arşinel şi Eugen Cristea, sub bagheta lui Dan Puican. Nu vă spun cu câtă bucurie ne primeau românii şi câte lacrimi curgeau la sfârşitul spectacolelor. Le era dor de ţară. Am ajuns din Europa până în Africa de Sud, la Capul Bunei Speranţe. Numai Antarctica şi Arctica au mai rămas, dar mai ştii... Dintre regizorii cu care am lucrat de-a lungul timpului la teatrul radiofonic, trebuie să îl amintesc măcar pe Ion Vova”.