de Cristina Tache
- Adela Popescu şi Mihai Petre, partenerii din „Aniela”, împart aceleaşi pasiuni: actoria, muzica şi dansul
Sunt tineri, frumoşi, talentaţi şi fac un cuplu de excepţie în serialul „Aniela”, de la Acasă TV. Mihai Petre este unul dintre cei mai buni dansatori din România, cu zeci de competiţii şi de premii câştigate, iar Adela Popescu a intrat de la o vârstă fragedă în lumea muzicii, strângând rapid simpatizanţi. Cei doi împărtăşeşc însă o pasiune comună: actoria, care i-a adus împreună pe micile ecrane. Despre împlinirile profesionale, dorinţele şi iubirile fiecăruia ne-au vorbit cu sinceritate protagoniştii primului serial de epocă din România.
- Eşti una dintre cele mai cunoscute artiste din România. Cine te-a sprijinit cel mai mult?
- Bunicii, părinţii, fraţii mei iubesc arta, în special muzica, şi toţi cântă foarte frumos, iar în casa noastră a răsunat mereu muzica bună. M-a sprijinit toată familia, nu într-o direcţie anume, ci cât să mă dezvolt acolo unde intuiţia mea mi-a indicat.
- Rolul de debut din serialul „În familie” a fost cel care ţi-a deschis calea spre actorie?
- Mi s-a părut fascinant, pentru că descopeream ce înseamnă un platou de filmare, un scenariu, un regizor, însă eram prea mică şi mult prea deconcentrată pentru a putea vedea dincolo de asta. Declicul s-a produs la prima telenovelă românească difuzată la Acasă, „Numai iubirea”.
- Dintre serialele în care ai jucat până acum, care ţi-a rămas cel mai aproape de suflet?
- Fiecare dintre ele. În „Numai iubirea” a fost primul meu rol, iar în „Lacrimi de iubire” am jucat prima dată ca protagonistă, ceea ce mi-a dat foarte multă responsabilitate şi încredere. În „Iubire ca-n filme” am descoperit şi dansul, ce îmi dădea posibilitatea să-mi exprim iubirea într-un mod diferit decât până atunci. „Războiul sexelor” mi-a oferit primul personaj negativ, iar în „Îngeraşii” am schimbat registrul, jucând o mamă cu doi copii. „Aniela” este un proiect ce le însumează pe toate şi la care se mai adaugă şi frumuseţea epocii pe care încercăm să o evocăm. Toate acestea au contribuit la ceea ce sunt acum din punct de vedere profesional şi uman.
- Cât de greu a fost să intri în atmosfera epocii în care se petrece acţiunea serialului „Aniela”?
- A fost greu, pentru că acea epocă era străină de noi, de mine, dar fiindcă mi-a plăcut foarte mult acea perioadă, procesul de cunoaştere s-a desfăşurat pe nerăsuflate.
- Ai avut ocazia să joci alături de mari nume ale teatrului şi filmului românesc. Ce ai învăţat de la ei?
- Prin simplu fapt că am reuşit să respir acelaşi aer cu ei am înţeles că sunt binecuvântată.
„Marius este bărbatul care mi se potriveşte”
- Trăieşti o frumoasă poveste de dragoste cu Marius Kalmar. Este el bărbatul pe care îl aşteptai?
- Ne-am cunoscut în urmă cu doi ani şi câteva luni, iar iubirea dintre noi s-a născut treptat. Câtă vreme avem o relaţie ce durează şi suntem doi oameni maturi care ştiu ce vor, e clar că Marius este bărbatul care mi se potriveşte mie acum. Nu avem planuri concrete de nuntă, dar, dacă vor exista, nu voi ezita să vorbesc foarte deschis despre asta.
- În „Îngeraşii” ai jucat rolul unei femei care este gata să facă orice pentru copiii săi. Cum te vezi ca mămică în viaţa reală?
- Nu prea reuşesc să am o proiecţie a mea în acest mod, însă mi-aş dori să am înţelepciunea, răbdarea şi diplomaţia părinţilor mei şi, dacă voi reuşi să-mi educ copiii aşa cum au făcut-o ei, mă voi declara un părinte mulţumit.
Pe urmele lui James Bond
- Ţi-ai petrecut vacanţa de Crăciun în Thailanda, alături de iubit. Ce te-a impresionat cel mai mult în această ţară?
- Frumuseţea, care de altfel se potriveşte cel mai bine spiritului meu, şi contrastul uimitor între modestia locuitorilor şi locurile de o frumuseţe inimaginabilă. Am vizitat Insulele Phi Phi, James Bond, am mers cu elefanţii prin mangrove, am citit, am mâncat peşte proaspăt, am petrecut ore în şir uitându-ne la stele.
- Nu ţi-au lipsit Crăciunul tradiţional şi zăpada de acasă?
- Crăciunul l-am sărbătorit cu o săptămână mai devreme cu toată familia, cu Moş Crăciun, cadouri şi colinde. Iar de zăpadă am avut parte în Austria, unde am plecat după ce ne-am întors din Thailanda, alături de Alina Grigore şi de Bogdan Albulescu. În prima zi totul a fost superb, dar în a treia, din neatenţie, am căzut de pe placă şi mi-am rupt mâna. Acum trebuie să stau o lună cu ea în ghips.
„Nu îmi lipseşte nimic!”
- În viaţă, lucrurile nu depind numai de vocaţie şi de talent, ci şi de noroc. Când ai simţit că ţi se acordă şansa de care aveai nevoie?
- Poate atunci când am dat castingul sau când am avut inspiraţia să dau răspunsul corect la momentul potrivit ori când am avut puterea să mă mobilizez şi să fac secvenţa aşa cum şi-ar fi dorit cei pentru care filmam. În fiecare zi de lucru ţi se acordă o şansă şi trebuie să fii conştient de asta şi să o valorifici, pentru că oricând o poţi pierde.
- Dacă ar fi să tragi linie la tot ceea ce ai făcut până acum, atât pe plan profesional, cât şi personal, ce ai spune?
- Că sunt un om binecuvântat şi că le mulţumesc părinţilor şi întâlnirilor fericite din viaţa mea de până acum. Nu-mi lipseşte nimic şi cel mai tare îmi doresc să am liniştea şi echilibrul de acum.
„Am înţeles că sunt binecuvântată prin simplu fapt că am reuşit să respir acelaşi aer cu titanii teatrului românesc” (Adela Popescu)
- Ţi-ai dedicat jumătate din viaţă dansului, dar cum a început totul?
- O colegă de-a mamei i-a sugerat să mă îndrepte spre dans. Eu făceam pe atunci karate şi îmi plăcea tare mult, dar până la urmă mama a reuşit să mă ducă (la început mai mult cu forţa) la primele ore de dans. Încet-încet, a început să-mi placă. Apoi au apărut competiţiile, am avansat şi m-am îndrăgostit de acest sport pe viaţă.
- Cât de mult ai sacrificat din copilărie pentru această pasiune?
- Poate doar la început mi s-a părut un sacrificiu, pentru că eu voiam arte marţiale. Faptul că nu plecam în tabere cu colegii şi că mergeam în cantonament nu era un sacrificiu, pentru că-mi plăcea foarte mult ce făceam.
- Ce lecţii de viaţă ţi-au oferit dansul şi competiţiile la care ai participat?
- M-au pregătit psihic şi pentru înfrângeri, m-au învăţat să fiu competitiv, să-mi respect concurentul, să încerc să devin mai bun. Am învăţat de mic cum să mă port cu o fată, pentru că, în dans, noi trebuie să punem în valoare partenera, să avem control asupra corpului şi psihicului. Şi, pentru că am ajuns foarte repede campion naţional, la 14 ani, am învăţat că mai greu decât să obţii un rezultat este să reuşeşti să-l păstrezi. Apoi dansul m-a învăţat să caut eleganţa şi bunul gust în anumite lucruri.
- De ceva timp jurizezi concursul „Dansez pentru tine”. Cum te simţi în această postură?
- Sunt onorat să fac parte din juriul celei mai bune emisiuni de divertisment din România, „Dansez pentru tine”. Este o ocazie excelentă de a-mi spune părerea despre dans. Timp de 18 ani am încercat, din jurizările pe care le-am primit la rândul meu, să înţeleg punctele slabe şi să le corectez, am luat critica drept un lucru pozitiv. Cred că asta te ajută să devii mai bun.
„Cred în dreptate, adevăr şi onoare”
- În adolescenţă îţi doreai să dai la actorie, dar nu ai făcut-o. Astăzi joci al doilea tău rol, într-un serial de televiziune. Ţi s-a îndeplinit un vis?
- Categoric da! În liceu mi-am dorit foarte mult să învăţ despre arta asta, pentru că mă fascina, însă am hotărât să nu dau examen la actorie, din cauză că mi-ar fi răpit foarte mult din timpul pentru dans, domeniu în care aveam deja confirmarea că pot face performanţă. Când Acasă mi-a dat această ocazie mi s-a îndeplinit un vis, iar acum învăţ despre actorie şi mă bucur că învăţ practicând-o.
- Personajul tău din „Aniela” face parte din lumea secolului trecut. Te asemeni în vreun fel cu Radu Vulturesco?
- Cu siguranţă, da. Respectăm aceleaşi valori, credem în dreptate, adevăr şi onoare. Radu Vulturesco este un bărbat puternic, dispus să facă totul pentru iubirea sa. Este un bărbat pe care, probabil, orice femeie şi-ar dori să-l aibă alături. Nu a fost uşor să intru în pielea acestui personaj şi pot spune că abia acum l-am înţeles pe deplin. Un personaj de acest gen, dintr-o altă lume, pe care noi o ştim doar din cărţi şi din filme, este greu de conturat. Am citit mult, am văzut filme, am fost foarte atent la indicaţiile celor din jur. Apoi am avut norocul să lucrez cu Iura Luncaşu, un regizor genial, şi să am alături colegi precum Marin Moraru, Florina Cercel, Dana Dembinski, Dan Condurache, Gheorghe Dinică sau Adela, care m-au ajutat enorm.
- „La Belle Epoque” a fost una dintre cele mai frumoase perioade istorice ale României. Ce crezi că ar trebui să înveţe societatea de astăzi de la lumea anilor 1900?
- Să respecte nişte principii, valori, să trăiască frumos, să aprecieze frumosul şi bunele maniere, să creadă în onoare şi în dreptate.
„Am petrecut Crăciunul cu părinţii Elwirei, în Polonia”
- Cum reacţionează cei mici, care te ştiu din seriale, când te văd „pe viu” la şcoala ta de dans? Pe când un copil al tău?
- Copiii mă strigă de multe ori pe numele personajului şi este foarte plăcut. Dar în sală le aduc aminte că avem altă treabă şi că trebuie să muncim pentru performanţă. Îmi place să lucrez cu ei, pentru că sunt inocenţi, naturali şi au reacţii adevărate, dar nu ştiu pe când unul al meu. Sunt ca o şcoală vie de actorie.
- Unde ai petrecut Sărbătorile de Iarnă? Ce îţi place să faci în timpul liber?
- Am stat de Crăciun cu familia Elwirei şi ne-am relaxat. Apoi am plecat şapte zile la un spa pe malul Mării Baltice, unde am înotat, am făcut mişcare, ne-am plimbat pe malul mării, ne-am încărcat bateriile. În restul timpului ne place să stăm de vorbă, mai ales seara. În week-end suntem împreună şi mergem la şcoala de dans pe care o avem. Ne uităm la filme, citim, ieşim cu prietenii la restaurant, ne plimbăm.
„Am o familie senzaţională”
- Cum s-a născut iubirea voastră?
- Se întâmplă uneori să-ţi dai seama că ai acelaşi mod de viaţă, aceleaşi idei ca şi omul de lângă tine. Evident, totul porneşte cu o atracţie fizică, dar după aceea, ca să ai o relaţie frumoasă, e nevoie să te completezi cu celălalt. La noi eu sunt mai artist, Elwira este mai calculată, ea este cu picioarele pe pământ, eu un pic mai aerian.
- Te consideri un om împlinit?
- Sunt fericit pentru că fac ce-mi place şi pentru că am o familie senzaţională, am prieteni, mulţi dintre ei colegi de platou. Duc o viaţă socială normală, profesez în dans, în actorie şi mi-e foarte bine. Sunt un norocos, le am pe toate.
- Spune-mi un crez al tău de la care nu te-ai abătut niciodată.
- E frumos să treci prin viaţă în paşi de dans, să te simţi bine, dar să laşi şi urme de luat în seamă.
„Am luat critica drept un lucru pozitiv. Cred că asta te ajută să devii mai bun!” (Mihai Petre)
- La 2 februarie postul Acasa TV va împlini 12 ani de la lansare. Ce reprezintă Acasă pentru voi?
Adela Popescu: „Familia de la Acasă nu înseamnă doar un loc de muncă, ci şi un mod de viaţă care a evoluat împreună cu mine şi cu nevoile mele. Reprezintă şase ani cu cele mai frumoase experienţe şi cu posibilitatea de evoluţie spirituală. Înseamnă colegi minunaţi, prieteni adevăraţi, veselie, fericire, împlinire. Înseamnă familia mea”.
Mihai Petre: „Reprezintă locul în care visul meu a devenit realitate. Aici învăţ zi de zi câte ceva despre arta actoriei şi simt că mă duc de acasă tot Acasă, pentru că acolo, pe platoul de filmare de la serialul «Aniela» suntem un grup foarte frumos de colegi, care mă ajută să am o linişte, un sentiment minunat pentru a lucra cu plăcere”.