de Cristina Tache

- La 14 februarie se împlinesc 40 de ani de când un mare actor a părăsit scena vieţii

Grigore Vasiliu Birlic a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie. A jucat în zeci de piese de teatru şi în peste 25 de filme, într-o perioadă în care cinematografia abia era descoperită. După o carieră fulminantă şi o viaţă personală agitată, Birlic a plecat spre Ceruri la 14 februarie 1970. Să ne aducem aminte de acest geniu al scenei româneşti, care a ridicat comedia la rang de artă.

Visa să ajungă clovn
La 24 ianuarie 1905, în familia unui mic negustor de pe Strada Pârâul Târgului din Fălticeni se năştea Grigore Vasiliu. De copil visa să devină clovn, dorind să-i facă pe cei din jur să râdă. În 1942 a absolvit cursurile Liceului „Nicu Gane” din Fălticeni, făcând parte din prima promoţie a liceului. Scriitorul Eugen Dimitriu povestea în cartea „Oraşul Muzelor”: „Despre Grigore Vasiliu Birlic se putea bănui ce va ajunge în viaţă: actor de mare talent. O simplă grimasă în liniştea deplină a orei şi toată clasa izbucnea în hohote de râs, dând peste cap lecţia... Observaţiile pe care le primea erau făcute cu înţelegere. Profesorii aveau intuiţie, îl şi vedeau pe marile scene, în roluri ce puteau face epocă”. La dorinţa familiei, care considera actoria o meserie neserioasă, Grigore Vasiliu s-a înscris la Facultatea de Drept din Cernăuţi, iar pentru a se întreţine a făcut figuraţie la Teatrul Naţional din oraş. La scurt timp a fost remarcat de directorul instituţiei şi distribuit în comedia „Musca spaniolă”, în care a avut un succes răsunător, fiind mai „gâgă” decât cerea textul.

„Eram peltic şi scuipam când vorbeam”
La Conservatorul de Artă Dramatică din Cernăuţi a intrat după şapte tentative nereuşite, motivate de un defect de vorbire, explicat de Birlic mai târziu: „Eram peltic şi scuipam când vorbeam”. Acest defect avea să devină mai apoi unul dintre marile sale atuuri. În 1933, Birlic a fost adus la Bucureşti de regizorul Aurel Maican, iar timp de un deceniu a jucat pe scenele diverselor companii particulare, fiind vedeta Teatrului Vesel. Printre rolurile cele mai importante se numără cele din: „Vârcolacul”, „Micul Weber”, „Arde nevastă-mea”, „Corabia lui Noe” sau „Aşternutul de mătase”. În această perioadă a făcut un rol memorabil în piesa de teatru „Birlic”, de unde şi-a luat şi supranumele. Marele actor a impresionat publicul prin complexitatea interpretărilor sale, având capacitatea de a trece cu uşurinţă de la un rol tragic la unul comic şi invers. În 1934 a debutat în cinematografie alături de Stroe şi de Vasilache în filmul „Bing-Bang” (s-a păstrat şi azi), urmând apoi o serie de încă 24 de filme, într-o eră în care cinematografia abia începea să ia formă.
Marele actor a avut şi o viaţă personală destul de zbuciumată, fiind căsătorit de două ori, cu Angela Mateescu, iar apoi cu Valeria Nanci, însă nu a avut copii.

A jucat 13 roluri din Caragiale
Instalarea la putere a regimului comunist în România l-a prins pe Birlic în plină glorie, închizându-i însă graniţele spre lume. După naţionalizarea teatrelor particulare, actorul s-a întors la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde, în 1953, a jucat rolurile „Dandanache” şi apoi „Brânzovenescu” din „O scrisoare pierdută”. În 1956, genialul actor a plecat la Festivalul Goldoni de la Veneţia, pentru a prezenta piesa „Bădăranii” alături de Alexandru Ciugaru şi de George Calboreanu. În timpul spectacolului în aer liber s-a pornit o ploaie torenţială, dar spectatorii au rămas pe loc la apariţia lui Birlic pe scenă, aplaudând în delir fiecare replică a acestuia, deşi actorul nu cunoştea limba în care juca. Jocul lui Birlic era caracterizat de un puternic timbru personal şi de o intonaţie inimitabilă. Despre arta teatrală, actorul spunea: „Spre deosebire de arta scriitorului, a pictorului şi a muzicantului, arta actorului este, din păcate, perisabilă! Din creaţia sa nu rămâne nimic. Cinematograful biruie astfel o fatalitate, dând actorului un pic de acces la nemurire. (...) Eu, Birlic cel din sală, îl urmăresc pe Birlic de pe ecran, dându-mi seama că el va supravieţui, că această imagine a artei mele va continua să trăiască în ochii unui spectator care nu s-a născut încă”. Birlic a fost actorul care a jucat cele mai multe personaje create de I.L. Caragiale (n.r. - 13 la număr). Despre marele dramaturg, actorul declara: „ Îl evoc cu afectuoasă recunoştinţă şi pentru succesele actoriceşti pe care mi le-a prilejuit. Au constituit pentru mine, în cei peste 35 de ani de teatru, o adevărată şcoală a măiestriei actoriceşti”. Spre sfârşitul vieţii, actorul a mai jucat o dată rolul care l-a consacrat, „Birlic”, fiind ultimul său triumf.

- În 2005 a fost emisă o monedă cu chipul actorului
- „Birlic” în limba turcă înseamnă asul de la cărţile de joc

Victor Rebengiuc: „Comicul parcă ieşea din ochii lui trişti”
„Un geniu al comediei. Foarte ciudat, el trăia comedia ca pe-o dramă, situaţia era comică, nu se strâmba să fie comic... Comicul parcă ieşea din ochii lui trişti”.

Ion Lucian: „Era mereu pus pe şotii”
„Birlic te făcea să râzi numai dacă îi citeai numele pe un afiş. Era mereu pus pe şotii, dar avea o calitate extraordinară:  niciodată nu minţea! Era extrem de credul, de aceea pierdea şi bani la hipodrom, la pariuri. Nevastă-sa, Angela, încerca să îi controleze banii, dar niciodată nu s-a întrebat de ce purta pălărie pe caniculă! (râde) Era o mare figură Grigore Vasiliu. Mi-aduc aminte că într-o zi şi-a cumpărat o maşină, un chilipir, zicea el. Dar după câteva zile s-a dovedit a fi numai bună de studiat de mecanici”.

Radu Beligan: „Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale”
„Avea un fizic împotriva tuturor canoanelor profesionale: mărunţel, insignifiant, cu o figură caricaturală. Iar în mijlocul acestei feţe ilare se aflau doi ochi de o infinită tristeţe, doi ochi de câine bătut. Acest contrast crea un soi de tensiune ce era însăşi esenţa artei sale. El juca precum un echilibrist care merge pe-o sârmă, atent să ţină această cumpănă fragilă între tragic şi comic”.