Main menu

header

de Cristina Tache

Este invidiată de toate femeile din România pentru frumuseţea sa, dar, dincolo de imaginea creată de televiziune, Nicoleta Luciu este o tânără sensibilă şi modestă, care nu a uitat adevăratele valori ale vieţii. Familia, iubirea, cariera sunt trei constante după care se ghidează zi de zi. A devenit una dintre actriţele de succes în producţiile de la Acasă TV, dar nu îşi face din asta titlu de fală, ci învaţă meserie de la cei mai buni actori ai României! Îşi trăieşte povestea de dragoste alături de bărbatul vieţii, iar iubirea lor a fost întregită de un copil superb, împlinindu-i visurile. Actriţa ne-a spus mai multe despre schimbările din viaţa sa şi despre planurile sale în interviul ce urmează.

„Îmi doream să mă călugăresc şi să plec pe front”
- În adolescenţă ai urmat cursurile medicale ale Crucii Roşii. Apoi ai decis să te înscrii la Colegiul Sanitar „Victor Babeş”. Visai să devii asistentă medicală sau doctor?
- Am început în clasa a IX-la Crucea Roşie. Era totul nou pentru mine. Ca asistentă îmi plăcea să iau temperatura, să pun perfuzii, să dau medicaţia bolnavilor. Nu-mi displăcea nici să stau de vorbă cu pacienţii, iar uneori chiar le citeam din cărţi şi din reviste, mai ales persoanelor mai în vârstă. Încercam să ridic moralul tinerilor care aveau cazuri mai grave. Uneori, când aveam bani, le cumpăram pacienţilor câte ceva de mâncare. Se bucurau foarte mult. A fost o perioadă foarte încărcată şi frumoasă în acelaşi timp. Mă împărţeam între liceu, şedinţe foto şi orele petrecute la spital. Când am început cursurile la Crucea Roşie voiam să mă călugăresc şi să plec pe front ca asistentă. Paşii m-au îndreptat însă către showbizz, acesta acaparându-mă cu totul.

„Plângeam când pierdeam castingurile, dar o luam de la capăt”
- Ai jucat în serialele de la Acasă TV alături de nume mari din teatru şi din cinematografie. Cât de mult te-a ajutat acest lucru în evoluţia ta ca actriţă?
- Nu mă gândeam că o să ajung vreodată să lucrez cu oamenii pe care înainte îi vedeam doar la televizor. În primul rând, m-au învăţat importanţa punctualităţii. Ei nu întârzie niciodată şi nici nu vin cu textul neînvăţat la repetiţii. Îmi transmit şi mie seriozitatea cu care îşi tratează rolurile şi este o adevărată onoare să joc cu ei!

- Cât de greu ţi-a fost să treci de la rolul Rozei din „Inimă de ţigan” şi din „Regina” la cel al Matildei din „Aniela”. În care dintre ele te-ai regăsit cel mai bine?
- Mi-a fost foarte greu. Mi-a luat ceva timp să fac trecerea după doi ani de... Roza. Este vorba despre schimbarea de limbaj şi de atitudine. M-a marcat primul rol, pentru că mi-a fost foarte greu să vorbesc cu accentul cerut. A fost un salt de la o persoană cu un temperament vulcanic la una caldă şi introvertită. Roza a iubit foarte mult, era în stare să facă sacrificii pentru iubire, a trecut prin momente dramatice. Am muncit mult ca să dau viaţă unui asemenea personaj complex. M-am regăsit în ambele roluri.

- Au existat momente pe care le-ai perceput ca praguri ale existenţei tale? Care au fost acelea şi cum le-ai depăşit?
- Momentele mele dificile pot părea mărunte pentru alţii, dar mari pentru mine. De exemplu, plângeam când pierdeam castingurile, dar o luam de la capăt cu o mai mare determinare. Asta şi pentru că sunt o persoană optimistă.

„Femeile erau mai respectate în 1900 decât astăzi”
- Ţi-ar fi plăcut să trăieşti „La Belle Epoque”? Ce elemente de atunci te fascinează cel mai tare?
- Era o perioadă foarte frumoasă, dar consider că nu mi s-ar fi potrivit. Femeile nu erau egale cu bărbaţii, erau casnice. Sunt de părere că putem avea şi familie, şi carieră, şi bărbat. Cert este că eram tratate cu mai mult respect atunci decât în zilele noastre.

- Cu proiectele muzicale cum stai? Pregăteşti ceva nou?
- Nu, deocamdată iau o pauză, pentru că Zsoltică a crescut, e conştient de prezenţa mea şi are nevoie de mine. Încerc să stau cât mai mult cu el acasă.

„Eu şi Zsolt avem o relaţie matură şi profundă”
- Ai o relaţie cu Zsolt Csergo de câţiva ani. Cum a reuşit să te cucerească?
- Poate fiindcă este un om foarte deştept, matur, cu capul pe umeri, frumos şi şarmant. Ştie ce înseamnă să ai o familie, ştie să aibă grijă de ea. Este adevărat că ne vedem doar la sfârşit de săptămână, asta pentru că el lucrează la Miercurea Ciuc, dar fiecare trebuie să-şi urmeze şi cariera. Recuperăm când suntem împreună.

- Care este secretul relaţiei voastre? Este el bărbatul vieţii tale, jumătatea ta?
- O, da! Altfel nu îmi întemeiam o familie cu el! Avem încredere unul în celălalt, ne respectăm reciproc. Este o relaţie foarte matură şi profundă.

- Cât de mult contează să îţi păstrezi, ca femeie, independenţa într-o relaţie?
- Foarte important! Trebuie să fii gata în orice moment să iei viaţa în piept, dar şi să fii în stare să te menţii frumoasă. Nu trebuie să fii o întreţinută. Niciun bărbat nu apreciază o femeie care nu face nimic. Nu e de ajuns să fii tânără şi frumoasă!

„Soţul meu este un tătic exemplar!”
- Eşti mămică de un an şi jumătate. Cum s-a schimbat viaţa ta din momentul în care ţi-ai ţinut pentru prima oară fiul în braţe?
- El a dat sens vieţii noastre, a devenit motivul trăirilor noastre, e universul nostru. Ţinem cont de el în tot ceea ce facem. Acum trăim prin copilul nostru.

- Cum s-a schimbat relaţia ta cu Zsolt după ce aţi devenit părinţi? Cum este el ca tătic?
- Este exemplar! Eu mai am câte o dimineaţă liberă la filmări şi atunci fug la fiul meu. Soţul îl vede doar în week-end, dar atunci recuperează lipsa din timpul săptămânii. Am grijă ca atunci când vine Zsolt să îl trezesc mai devreme decât de obicei. Îl hrăneşte, îl învaţă jocuri, îi citeşte poveşti, îl plimbă cu maşinuţa prin casă. Joaca îl animă foarte tare pe cel mic. Iarna aceasta ne-am dat cu săniuţa la Miercurea Ciuc. Soţul meu este grijuliu şi îl iubeşte enorm. Şi-a propus să-l ducă la schi iarna viitoare şi la hochei după ce va avea minimum 3 ani şi jumătate. Relaţia noastră e mult mai profundă, ne concentrăm mai mult asupra celui mic. Zsolt jr este prioritar, dar asta nu înseamnă că îl răsfăţăm, îi şi interzicem unele lucruri.

- Cum îţi petreci vremea alături de fiul tău?
- Ne jucăm împreună, dansăm, facem mâncare, băiţă, ştie să pună rufe la spălat, adună cu mine scame de pe jos. Îi plac foarte mult reclamele şi îmi cere să i le povestesc. I-am cumpărat jocuri care-i atrag atenţia şi-i dezvoltă imaginaţia. Acum pot oricând să mă angajez la circ (zâmbeşte).

„Mai vreau un copil!”
- După naştere ai slăbit foarte mult. Spune-ne câteva secrete pe care ar trebui să le ştie şi proaspetele mămici!
- Să aibă răbdare, să mănânce cât mai sănătos, cât mai multe legume şi carne la grătar, atât în timpul sarcinii, cât şi după.

- Ai spus că îţi doreşti şi o fetiţă. Să ne aşteptăm în curând la o veste despre o nouă sarcină?
- Vom fi foarte fericiţi să vă anunţăm când se va întâmpla.

- Ai o carieră în evoluţie, un copil extraordinar, trăieşti o poveste de dragoste frumoasă. Ce mai lipseşte din acest cadru?
- Încă un copil.

- Cum au fost Sărbătorile de Iarnă de anul acesta, având în vedere că fiul tău a mai crescut şi s-a putut bucura de brad, de cadouri şi de zăpadă? Cum ţi-ai petrecut vacanţa?
- La Miercurea Ciuc, la multe grade minus. Nu am putut să plecăm în Austria, pentru că Zsoltică s-a îmbolnăvit, a făcut temperatură mai multe zile, pentru că i-au ieşit dinţişorii în perioada respectivă. Acum este bine. Ne-am bucurat de vacanţă şi de zăpadă. De Crăciun am împodobit bradul cu cel mic. A pus şi el globuleţe în pom şi a fost încântat de ce era în jurul său.

„Micuţul meu a spus «mama» la 4 luni şi jumătate”
- A început să vorbească micuţul? Care au fost primele cuvinte pe care le-a rostit şi în ce limbă? Mici năzbâtii face? Povesteşte-ne o întâmplare haioasă petrecută cu el!
- Nu vorbeşte cursiv, dar mai spune unele cuvinte în română şi altele în maghiară. Pe cele în maghiară le înţelege tatăl său. Mai spune „mama” şi „tata”, ca toţi copiii. Prima dată a spus „mama” la 4 luni şi jumătate, şi până la 8 luni nu a mai vorbit, doar gângurea, vorbea pe limba sa.

- Îţi place să găteşti pentru iubitul tău? Ce mâncăruri îi pregăteşti cel mai des?
- Mâncăruri care nu îngraşă: ciorbă cu multe legume, ciorbă de pui, de văcuţă şi piure. Avem o cratiţă specială în care putem găti fără ulei.

„Iau regulat seminţe de in şi vitamine”

- Ce faci pentru a-ţi menţine silueta? La ce tratamente cosmetice apelezei pentru întreţinere?
- Ţin regim în timpul săptămânii. În week-end mă mai răsfăţ cu paste şi cu floricele la câte vreun film. Anul trecut mi-am făcut şi un tratament chimic la ten. După atâţia ani de machiaj profesional, aveam nevoie de aşa ceva, simpla demachiere nu e suficientă. Iau vitaminele A, E, Omega 3 şi seminţe de in. Micul dejun constă în cereale cu fructe, musli bio, netratate. Întotdeauna seara, înainte de culcare, mănânc un baton de slăbit, pentru că e bogat în fibre şi ajută la o digestie mai bună.

„Suntem romantici şi ne organizăm seri frumoase”

- Ce planuri v-aţi făcut pentru Sfântul Valentin? Care dintre voi doi este mai romantic? Obişnuiţi să vă surprindeţi unul pe celălalt cu diverse atenţii?
- Nu ne-am făcut niciun plan, pentru că Zsolt pleacă în Canada. Amândoi suntem romantici şi ne organizăm seri frumoase. Ne bucurăm pentru orice moment petrecut împreună. Uneori ne vedem şi o dată la două săptămâni, pentru că el are meciuri de hochei. Chiar şi o banală ieşire la film ne bucură foarte tare. Cel mai frumos e când mergem afară cu cel mic, la plimbare.