de Cristina Tache
- Profesionalism, tărie de caracter şi un umor extrem de dezvoltat
O combinaţie exotică de caractere, personalităţi şi preocupări. Un umor extraordinar ce se creează la fiecare replică. Un cuplu de prezentatori cum rar găseşti. Seară de seară, Cabral Ibacka şi Mircea Solcanu asigură multora doza de bună dispoziţie la emisiunea „Poveştiri de noapte” de la Acasă TV. Ne-am întâlnit la o oră târzie, când se pregăteau să intre în platou. Cu glumele la ei şi cu chef de vorbă, mi-au răspuns la întrebări fără ezitări, cu mult haz şi sinceritate. Ce a ieşit citiţi în cele ce urmează.
- Pe blogul tău te descrii ca fiind „fiţos, curvar şi exotic”. Aceasta este imaginea pe care ţi-au creat-o tabloidele. Cum eşti tu de fapt?
- Oricât de multe aş spune eu despre mine, tot imaginea din tabloide e mai pregnantă. Sunt „fiţos, curvar şi exotic”. Atâtea am făcut... Cred că mai sunt trei-patru femei în showbiz cu care nu am avut o relaţie îndelung persiflant-sexuală. În rest, nu a scăpat una nepedepsită trupeşte (râde). Însă e distanţă mare de la ce spun ei până la realitate. Frate, nu aveam timp! Când să mă ocup de toate?
„Acum sunt «Cabral de la televizor», şi nu «ăla negru»”
- Te deranja în copilărie când realizai că eşti judecat pentru culoarea pielii tale? Cum ai înţeles că nu este normal să se întâmple acest lucru?
- Eu am fost educat într-un spirit competitiv. De asta am făcut arte marţiale aproape 18 ani. Şi fiind foarte ambiţios, era foarte frustrant să aud că sunt bun la olimpiadă, dar sunt negru. Nu mai conta dacă sunt deştept, descurcăreţ, eram doar negru. Nu ajungi să înţelegi niciodată lucrurile acestea. Sunt oameni care judecă şi pun accentul numai pe asta, alţii nu au niciun fel de problemă. Dar acum sunt „Cabral de la televizor”, nu mai sunt „ăla negru”.
- Ce sfaturi îi vei da fiicei tale dacă se va confrunta cu aceleaşi probleme?
- Fii-mea e albă, spre disperarea mea, adică are şi fire blonde în cap. În halul ăsta am ajuns. O să o educ aşa cum am fost şi eu educat, şi o să o fac să înţeleagă că mai sunt şi oameni idioţi pe lumea aceasta, dar depinde şi de ea, de aluatul din care este făcută.
Tatăl biologic reprezintă o uşă închisă
- În urmă cu ceva timp, tatăl tău biologic te contactase prin intermediul postului Acasă TV, pentru că voia să vă întâlniţi. Ce s-a mai întâmplat?
- Cred că a avut o constipaţie severă, cu multe complicaţii, pentru că nu a mai venit. Şi după o lună m-a contactat din nou să îmi zică să mă duc eu în Franţa. Tocmai am fost la Paris, dar ce sunt eu? Magazin nonstop? Să intri, să iei ce vrei şi să te duci mai departe?
- Este o uşă pe care ai închis-o?
- Nu am încuiat-o, dar nici nu vreau să o deschid. De la 2 săptămâni la 13 ani nu l-am văzut. Apoi, iar de la 13 la 28 de ani. Am vorbit cu el la telefon. Acum, după patru ani, îmi zice că vine până aici, apoi că s-a răzgândit şi să mă duc eu la el. Scuză-mă, dar sunt puţin ocupat.
„Fii-mea, dacă nu are chef să meargă la şcoală, nu se duce”
- Inoke are deja 7 ani a devenit elevă. Cum a fost pentru tine prima zi de şcoală a fiicei tale?
- Eu şi mama ei eram terminaţi de emoţii şi ea ne-a trimis acasă. Se descurcă foarte bine. Nu îi place matematica deloc, cred că seamănă cu mine. Dar se acomodează foarte bine, şi asta mă bucură. Normal că ai emoţii să o laşi singură câteva ore zilnic, pentru prima dată în viaţă.
- O ajuţi la teme? Te implici în activităţile sale şcolare?
- Da, clar. Azi ne-am jucat cu scăzătorul şi cu descăzutul. Aş fi zis pas la partea asta, dar, când vine la mine preocupată şi ciufulită, cu un pix ros, vai de el, pe care nu îl mai lasă din mână şi îmi zice că nu înţelege, îi explic. Eu nu îmi cert copilul şi mai e ceva: fii-mea, dacă nu are chef să meargă la şcoală, nu se duce. Aşa am învăţat-o eu. Ciudat este că mi-a spus asta doar de vreo două-trei ori.
„Nu zic nu unei alte căsătorii”
- Ai fost căsătorit cu Luana, mama copilului tău. Ai mai face pasul acesta?
- Nu ştiu. Nu zic nu. Sunt cu Andreea deja de doi ani şi căsătoria nici nu a fost luată în calcul, dar nici refuzată din start. În plus, vreau să mai crească fii-mea. E încă mică şi nu ştiu cum şi cât va înţelege. Nu vreau să o facem să sufere sub nicio formă.
- De curând ţi-ai luat şi tu un căţel. Ce nume i-ai dat?
- E jumătate Ciobănesc belgian, jumătate Ciobănesc german. Îl cheamă Pit, de la Pitic. Am stat cu căţelul bot în bot şi nu îi găseam nume. Am încercat să îi spun Jon Bon Jovi, dar cum să strigi „Bon Jovi! Bon Jovi!” prin parc? Zice lumea că sunt nebun. Până la urmă m-am gândit la fel de fel de diminutive şi am început să îl strig Pitic, Pitic, Pit, şi Pit a rămas.
- Cum s-a schimbat viaţa ta de când ţi-ai recunoscut public orientarea sexuală? Te simţi mai liber de atunci?
- Cred că da, m-am simţit mai liber. Oricum, colegii mei ştiau cu toţii. Când lucram la InfoPro, o colegă de-a mea a considerat că este bine să spună în redacţie că sunt homosexual. Nu i-am înţeles gestul, dar până la urmă mi-a făcut un bine. Când am venit la Acasă TV le-am spus eu de la început, ca să nu mai existe probleme.
„Cu fetele nu aveam nicio satisfacţie”
- Mama şi sora ta au aflat de la televizor. Cum au reacţionat?
- Maică-mea încă nu crede, este în faza de negare. Dar nici nu încerc să-i înlătur îndoielile. Dacă îi este bine aşa, de ce să îi creez un stres suplimentar? Ea locuieşte în Italia şi nu e la curent cu tot ce se întâmplă, dar s-ar putea să am o problemă din această primăvară, când se va întoarce în România. Iar sor-mea a plâns pentru că nu i-am spus ei prima dată. Primul om căruia i-am mărturisit a fost o prietenă de la Constanţa.
- Tu când ai realizat acest lucru şi când l-ai acceptat?
- Am realizat de când eram mic, dar l-am conştientizat pe la 14 ani, când m-am dus la liceu. Atunci am încercat să îmi scot treaba asta din cap şi chiar m-am concentrat să îmi fac o prietenă, dar nu funcţiona, nu aveam nicio satisfacţie emoţională.
- Pe blogul tău spui că te ştie multă lume, dar nu te cunoaşte nimeni. Ce ar trebui să cunoască oamenii despre tine?
- Acum depinde ce interesează pe fiecare. Oamenii nu mai sunt preocupaţi să te cunoască aşa cum eşti tu de fapt, ci te consumă ca pe un ambalaj, văd doar ce este la suprafaţă. Nu vrea nimeni să observe ce e dincolo de carcasă, se mulţumesc cu imagini, şi ei zic că te şi cunosc. Unii au pretenţia că te cunosc mai bine decât te cunoşti tu pe tine.
„Mă opresc părinţi pe stradă şi îmi strâng mâna pentru că am fost cinstit”
- De când ţi-ai recunoscut orientarea sexuală simţi că te privesc altfel oamenii pe stradă?
- Ştii care este surpriza? Mă opresc părinţi care, până să zic eu lucrurile alea la televizor, nici măcar nu şi-au pus problema că unul dintre copiii lor ar putea fi gay. M-a oprit un domn de vreo 50 de ani şi mi-a spus că, după ce m-a auzit pe mine, s-a gândit că are doi băieţi şi că este posibil ca unul dintre ei să fie homosexual. Aşa că i-a chemat şi le-a spus că, dacă vreunul dintre ei are altă orientare sexuală, să-i spună şi lui, să nu afle de la alţii, pentru că, oricum, relaţia dintre ei nu se va schimba. Şi acel om mi-a strâns mâna pentru că am fost cinstit. Dacă îţi vezi de treaba ta şi nu te duci în rochie la serviciu, nu are nimeni nimic cu tine. Orice societate este sensibilă la circ, iar în momentul în care începi să-l faci trebuie să îţi asumi şi aplauzele, şi roşiile. Totul e să nu sari calul.
„Echipa în care lucrăm este o lecţie de toleranţă şi de respect”
- Cum l-ai descrie pe Cabral în câteva cuvinte?
- Un băiat mişto, cu enorme calităţi, pe care însă nu le arată tuturor. Dincolo de imaginea lui de la televizor, este un om foarte bun şi sensibil. Am învăţat unul de la celălalt multe lucruri, iar echipa asta în care lucrăm este o lecţie de viaţă pentru toată lumea şi o alta de toleranţă şi respect.
- Ţi-ai luat carnetul de conducere acum un an. Câte accidente ai făcut până acum?
- Măi, s-au întâmplat două. Prima dată m-a lovit unul în fund (râde) şi, la al doilea, am alunecat pe şina de tramvai, neştiind cum stă treaba cu şina şi zăpada. M-am oprit într-o maşină. În rest, sunt liniştit, civilizat, dar dacă sunt grăbit...
- Ce te amuză cel mai tare în showbiz-ul românesc?
- Că nu este unul construit după regulile şi rigorile occidentale, ci unul românesc, cu tot ce implică însă cuvântul „românesc”.
- Care sunt pasiunile tale, lucrurile care îţi bucură sufletul?
- Muzica, aşa cred eu că ne vorbeşte Dumnezeu, şi călătoriile, viaţa mea.
- Ai vreun vis pe care nu ai ajuns să ţi-l împlineşti?
- Da. Să-mi întâlnesc sufletul-pereche.
- Spune-mi cea mai mare nebunie pe care ai făcut-o în viaţă?
- Am spălat în cada familiei toate pisicile din cartier şi le-am şters cu prosopul mamei, după care ea a făcut o erupţie cutanată.
- Cine ar fi fost Cabral şi Mircea dacă nu făceau televiziune?
Mircea: Cred că aş fi fost purtătorul de cuvânt al unei trupe de balet şi, într-un final, critic de balet.
Cabral: Şi - Doamne-fereşte! - gay! (râde) Înainte de a intra în televiziune începusem să studiez Finanţe-Bănci. Chiar îmi plăcea domeniul ăsta atunci.
- Aţi regretat vreodată că sunteţi atât de expuşi de când aţi devenit vedete?
Cabral: Eu sunt doar un nene care apare la televizor. După 12 ani de televiziune, dacă stau să trag linie, eu zic că a fost ok. Cine apare pe micul ecran şi se vaită că are o viaţă grea mai bine se lasă de meserie.
Mircea: Nu suntem vedete, suntem persoane publice. Nu mi-a părut niciodată rău. Dar e mai mişto la radio. Acolo poţi să vii cu fugi în cap dacă vrei.
Cabral: Asta e partea mişto la „teveu” - că poţi să vii cu fulgi în cap şi să te şi vadă cineva.
„Ar fi o provocare să joc un rol de heterosexual”
- Mircea, nu te tentează şi pe tine să joci în telenovele?
- Nu ştiu, dragă, poate m-ar tenta. Dar nu am jucat nici măcar într-o scenetă la şcoală. Ah, eram bun la poezie, recitam: „Tovarăşa Elena Ceauşescu, mamă iubitoare (...) vă mulţumim”. Ar fi o provocare, eventual un rol de heterosexual.
Cabral: Îl discriminau încă de atunci (râde). Ţi-ar trebui un rol de gigolo heterosexual.
„Mai avem invitate care vin fără chiloţi pe ele”
- Povestiţi-mi un moment amuzant din emisiunea voastră!
Cabral: Sunt multe momente haioase, dar pentru noi fac deja parte din cotidian. Se mai întâmplă să mai vină câte o invitată fără chiloţi pe ea şi cu fustă foarte scurtă. Şi, după ce sare prin platou cu toate la vedere, te mai şi întreabă dacă a fost bine. Măi, mămicule, măcar nu mai întreba, las-o cum a căzut!
Mircea: Acesta este unul dintre motivele pentru care am început să întreb invitatele înainte de emisiune: „Aveţi chiloţi?”.
„Suntem un cuplu deja?”
- Voi sunteţi un cuplu inedit de prezentatori de televiziune. Cum s-a legat această relaţie profesională?
Mircea: Suntem un cuplu deja? (râde)
Cabral: Din prima zi am fost. Ţi se pare că s-a legat ceva? (râde) Ne ţin cu forţa ăştia. Acum, serios, amândoi suntem ironici şi cred că e vorba despre comunicare până la urmă. Da, mi-ar plăcea să zic că avem o formulă chimică care implică şi raza violet, dar nu e cazul.
Mircea: Doar joia e cu violetul.