de Elena Şerban
- Actorul, născut la 12 aprilie, este familist convins
Edward O’Neill Jr este un actor american devenit celebru datorită rolului din serialul „Married with Children” („Familia Bundy”). Născut la 12 aprilie 1946, actorul a fost nominalizat de două ori la Globul de Aur pentru rolul din serialul tradus la noi „Familia Bundy”. S-a născut într-o familie irlandeză, de religie catolică, în oraşul Youngstown, din statul american Ohio. Mama sa, Ruth Ann (născută Quinlan), a fost casnică, iar tatăl, Edward Phillip O’Neill, a fost şofer de camion şi, pentru o vreme, lucrător într-o distilerie. După ce a terminat cursurile Liceului Ursuline, a devenit student al Universităţii Atena din Ohio, statul său natal. În perioada facultăţii a fost membru al frăţiei Delta Sigma Phi, mai ales pentru că era jucător al echipei de fotbal american a universităţii.
Sportiv, profesor şi mai apoi actor
Nu doar în serialul care l-a făcut celebru în toată lumea Ed a fost fotbalist. În 1969, în timp ce era student, a semnat un contract cu celebra echipă de fotbal american Pittsburgh Steelers (Oţelarii din Pittsburgh). Din motive necunoscute, contractul său a fost reziliat înainte de începerea sezonului. După ce a devenit star al serialului „Familia Bundy”, a ţinut neapărat ca unul dintre membrii legendari ai echipei Pittsburgh Steelers, Terry Bradshaw, să aibă două apariţii în film. Pentru că nu a reuşit să fie fotbalist şi trebuia să îşi câştige banii într-un fel, a fost profesor de studii sociale la liceul pe care l-a absolvit. Asta înainte de a deveni actor profesionist.
„Familia Bundy“, difuzat 10 ani pe micile ecrane
Primul său rol de actor profesionist a fost în teatru, în piesa „Oameni şi şoareci”, a scriitorului John Steinbeck, câştigător al Nobelului pentru literatură. Apoi, el a devenit imaginea unor mari companii americane, printre care şi AOL (America On Line). Datorită acestor apariţii, a atras atenţia producătorilor serialului aflat în pregătire „Married with Children”. Atunci când a semnat contractul pentru rolul principal, Ed nu se gândea la amploarea pe care o va avea filmul în întreaga lume. Datorită succesului său, acesta a fost difuzat vreme de zece ani pe micile ecrane americane (1987-1997) şi mult mai mult în întreaga lume. După nebunia creată în jurul acestui rol, Ed a fost invitat să joace în numeroase alte producţii de succes, printre care „Lumea lui Wayne” şi „Lumea lui Wayne 2” sau în „Al zecelea regat” etc.
Căsătorit, şi cu două fiice
În ciuda faptului că în serial a jucat rolul unui tată nemulţumit de viaţa sa de familie, în particular, Ed nu e deloc aşa. Este însurat cu actriţa Catherine Rusoff. Aceasta a avut şi ea câteva roluri în nişte seriale, dar a cunoscut celebritatea datorită apariţiei în două episoade din „Familia Bundy”. Deşi cei doi s-au căsătorit în 1986, ei s-au despărţit trei ani mai târziu, fără a divorţa însă. Cei doi O’Neill au avut o perioadă în care au avut relaţii cu alte persoane. Nemulţumiţi de ce au „găsit pe piaţă”, s-au împăcat în 1993 şi, în prezent, au împreună două fiice. Una dintre cele două fete, născută în 1999, a fost botezată Sophia (înţelepciune în limba greacă), semnificând parcă dorinţa părinţilor de a fi mai înţelegători unul cu celălalt.
„Când am citit scenariul din «Familia Bundy» mi-am adus aminte de unchiul meu Joe... Dacă, atunci când se întorcea el de la serviciu, soţia i-ar fi spus: «Am călcat câinele cu maşina de dimineaţă», ar fi răspuns sec: «Bine. Ce avem la cină?»”.
Fotbalist ratat
Deşi în „Familia Bundy” Ed O’Neill interpretează rolul unui jucător de fotbal american ratat (chiar dacă a fost autorul a patru transformări într-o singură partidă - lucru destul de rar), în viaţa privată el este practicant de... Brazilian Jiu Jitsu (un fel de arte marţiale). Mentorul său în acest sport a fost, vreme de 15 ani, Rorion Gracie, nimeni altul decât fiul întemeietorului acestui sport. De altfel, în 2007, Ed a dobândit centura neagră.
Inedit
- Ed O’Neill este singurul dintre actorii din „Familia Bundy” care a apărut în toate cele 260 de episoade ale serialului;
- În serial, data de 12 aprilie a fost considerată ca fiind ziua de naştere a lui Peg Bundy, soţia personajului Al Bundy;
- Alţi doi actori cu numele Ed O’Neill (fără a avea însă vreo legătură de rudenie cu starul din „Familia Bundy”) au devenit cunoscuţi în diverse roluri în filmele anilor 1910-1940;
- Unul dintre rolurile memorabile pe care le-a interpretat după „Familia Bundy” a fost în filmul „Colecţionarul de oase”, în care a jucat alături de Denzel Washington şi de Angelina Jolie;
- Alt rol jucat de Ed a fost în producţia „Numere norocoase”, unde a fost acompaniat de Lisa Kudrow şi de John Travolta;
- A fost la un pas de a obţine rolul principal în serialul de mare succes „Cheers”;
- Se aştepta ca „Familia Bundy” să nu se filmeze în mai mult de şase episoade.