de Claudia Stan
- Show la Etno TV: Ina a plâns o emisiune întreagă de la glumele băieţilor
Florin Maxineanu, Daniel Ilie (trupa Varză) şi Doina Rotaru (Ina sau „Coapta”) realizează împreună matinalul „Vărzăneaţa” de la postul de televiziune Etno, începând de la 1 februarie a.c., de luni până vineri, de la 8:00 la 12:00. Trioul formează o „varză veselă” ce aduce zâmbetul pe buze telespectatorilor în fiecare dimineaţă. O echipă tânără şi haioasă, care face „delicaţii” muzicale, aduce interpreţi de valoare ai folclorului românesc, dar şi dezbate subiecte legate de viaţa de la sat şi oraş. Florin şi Daniel pregătesc fanilor un nou album, ce va ieşi în curând pe piaţă. Cum îi va ajuta Ina pe cei doi, dar şi mai multe despre emisiune veţi afla din interviul de mai jos.
„Urlă foamea-n noi”
- Ce a fost mai întâi, varza sau conopida?
Florin: Mai întâi a fost strugurele. Eram beţi când am apărut.
- De unde a venit numele de „Vărzăneaţa”?
Daniel: Pentru că ţinem foarte mult la brandul de „Varză” ce ne aparţine. Ne-ai ascultat vreodată cum cântăm? Dacă da, atunci nu mai e nevoie să ne întrebi de ce ne-am ales numele ăsta. De aia! Mai urlă foamea în noi (n.r. - „Urlă foamea în noi” este melodia ce i-a făcut cunoscuţi) din când în când, dar a urlat doar pe primul album. Pe al doilea a urlat mai tare, pentru că nu am avut bani să îl scoatem pe piaţă şi i-am dat drumul doar pe net.
- Ce surprize muzicale le mai pregătiţi fanilor?
Daniel: Florin îşi va scoate un album de muzică populară, serioasă, dar o să facem şi împreună un alt album cu muzică de petrecere, caterincă şi voie bună, exact pe stilul nostru. Ina va avea şi ea un rol important în această lansare, deoarece va fi cea care ne va căra instrumentele muzicale.
„Dacă Beyonce ar auzi-o pe «Coapta» cântând, şi-ar da demisia!”
- Voi doi vă numiţi „Varză”, iar Ina este „Coapta”. Din trio rezultă că sunteţi o „varză coaptă”. Aţi stat mult să căutaţi aşa ceva?
Florin: Atâţia ani am căutat ceva suplimentar, ceva care să ne completeze, şi în sfârşit am găsit. Dacă Beyonce ar auzi-o pe „Coapta” cântând, vă spun eu că şi-ar da demisia şi ar realiza că meseria este compromisă.
- Ina, cum ai intrat în echipa „Vărzăneaţa”, dar mai ales cum te-ai acomodat cu glumele lor?
Ina: Pe uşă şi cu tupeu. Am fost luată la şuturi chiar de jos. M-am acomodat binişor după ce mi-am făcut botezul, adică am plâns o emisiune întreagă până ce m-am obişnuit cu glumele lor. Îmi ziceau că sunt foarte grasă, dar am trecut cu bine, pentru că mi-am dat seama că sunt cât Moby Dick. Daniel îmi tot zice că sunt verişoară cu vreun fotbalist de am fizicul ăsta. Băieţii mi-au spus că, dacă aveam o voce un pic mai proastă decât o am, nu mai eram bună pentru ei, aşa sunt perfectă.
„Telespectatorii ne iubesc şi noi pe ei”
- Oamenii, când se uită la emisiunea voastră, se duc cu gândul şi la bucate. Nu v-aţi gândit să aduceţi şi un bucătar?
Ina: Ba da! Tocmai eu le voi găti micul dejun şi voi începe cu paharul cu lapte şi un bol cu prune împotriva constipaţiei. În rest, gătesc la fel cum cânt. Adică „varză”.
- Ce relaţie aveţi cu telespectatorii?
Daniel: O relaţie de dragoste reciprocă! Telespectatorii ne iubesc şi noi pe ei!
- Trupă de muzică Varză, emisiune „Vărzăneaţa”... urmează cumva şi vreo revistă cu specific „vărzăresc”?
Florin: Sigur că da! Revista se va numi „Sfaturi inutile de la Coapta” sau „Sfaturi mai puţin practice de la Coapta”, adică ceva care să alunge plictiseala. Vă aşteptăm cu idei la numărul de telefon 0730 şi restul cifre.
„Pregătim multe surprize de la gumele de mestecat”
- Ce surprize mai aveţi pentru telespectatori?
Florin: Pregătim multe surprize de la gumele de mestecat. Le vom face „delicaţii” toată emisiunea la postul „Ecno”, pentru că aşa ne vin SMS-urile sau mail-urile. Alţii mai scriu şi „Et-no”, adică un fel de... ete no dedicaţia. Noi zicem că ne-am închegat bine ca echipă şi că le-am făcut o impresie bună oamenilor. Le dorim tuturor să fie sănătoşi cu Farmacia Verde, să fie iubiţi şi să rămână şi cu „Vărzăneaţa”.
- Care este deviza după care vă ghidaţi în viaţă?
Daniel: Noi, când zicem că luăm, luăm, iar, când zicem că dăm, doar zicem. Sau, cine se scoală de dimineaţă este obosit toată ziua.
„Eu şi Florin suntem o echipă din anul 1999, de când datează maşina lui. Plănuiam să mă întâlnesc de mult cu el, încă din anul 1985, de când datează maşina mea. Noi facem echipă în funcţie de maşini şi, cum a Inei este una nouă, s-ar putea să nu stea mult“
Reţeta Inei
Se ia o varză mare şi frumoasă, se ia un marker şi se desenează doi ochi, un nas şi o gură. Se mănâncă până când zâmbeşte varza.