Main menu

header

30-12-1de Gabriela Niculescu

- Ovidiu Cernăuţeanu şi Paula au câştigat locul 3 la Oslo cu piesa „Playing with fire”

Paula Seling şi Ovidiu Cernăuţeanu au adus României un onorant loc trei la finala Eurovision, desfăşurată anul acesta la Oslo. După o prestaţie impecabilă, datorată nenumăratelor ore de repetiţii, am vrut să aflăm şi câteva detalii din culisele acestui tur de forţă al celor doi. Artista ne-a povestit prin ce a trecut, ce sentimente a avut, dar şi despre planurile profesionale care vor urma după o bine meritată vacanţă. Şi mama Paulei ne-a spus despre momentele de emoţie prin care a trecut şi cum le-a fost alături fiicei sale şi lui Ovidiu.

„Toate premiile le-am luat când eram răcită”
- Ai avut emoţii la Oslo în timpul semifinalei sau al finalei?
- În mod surprinzător, nu am avut. Am fost foarte concentrată, am trecut prin piesă mental, de mai multe ori înainte de a intra pe scenă, şi cred că, datorită acestui lucru, am uitat să am emoţii. Eram, atât eu, cât şi Ovi, foarte determinaţi să iasă totul bine. Am respins orice emoţii.

- Care au fost persoanele care te-au susţinut cel mai mult?
- Familia mea şi cea a soţului meu ne-au fost foarte apropiate în toată această perioadă, însă, tot parte din familie au fost şi cei de la Fundaţia Culturală Phoenix, Inedit Satu-Mare, Doina şi Florin Botiş, fetele din backing - Bianca Purcărea, Andreea Moldovan, Larisa Borza, Andrada Suliman, Marina Almăşan, Luminiţa Dumitrescu, Sânziana Bouaru, echipa TVR, terapeutul vocal Gabriela Duţescu, cea căreia îi datorez foarte mult, pentru că ne-a fost alături chiar dacă a trecut prin momente grele, a făcut încălzire şi vocalize cu noi în fiecare zi.

- În timpul concursului ai avut vreo superstiţie legată de ceva ce-ţi poate aduce noroc?
- Nu am avut superstiţii, dar îmi plăcea să glumesc pe tema faptului că răcisem şi toate premiile importante din cariera mea le-am câştigat fiind răcită. Aflând asta, Ovi s-a bucurat, glumind că vom câştiga Eurovisionul.

„Speram ca românii să fie mândri de noi”
30-12-2- Ai simţit că vei obţine un rezultat atât de bun sau a fost o surpriză?
- Nu ne-am gândit deloc la rezultat, ci la o prezenţă şi o prestaţie ireproşabile. Pentru noi, astea erau cele mai importante lucruri. În timpul pregătirii am vrut să eliminăm acest factor de stres şi să ne concentrăm doar pe muncă şi se pare că a funcţionat. La repetiţii mergea totul atât de bine, încât chiar speram ca, indiferent de rezultate, românii de pretutindeni să fie mândri de noi.

- Câte telefoane de încurajări şi apoi de felicitări ai primit?
- Nu ştiu, foarte multe. Şi le mulţumesc tuturor pentru susţinere şi pentru mesajele frumoase.

- Presa internaţională te-a clasat printre cele mai frumoase concurente de anul acesta de la Eurovision. Ce a însemnat acest lucru pentru tine?
- Este o postură foarte onorantă, însă nu este meritul meu. Am avut norocul să mă nasc în familia mea... Aşa a vrut Dumnezeu.

„Aş vrea să las loc şi altor artişti la Eurovision”
- Te gândeşti să mai participi la Eurovision?
- Nu ştiu. Eurovision este o minunăţie de concurs, a fost atât de frumos, încât tentaţia de a retrăi acele momente ar fi mare, însă aş vrea să las loc şi altor artişti, e păcat să nu treacă şi ei prin aceste bucurii. Dacă au nevoie de sfaturi, le stau la dispoziţie.


- Cum intenţionezi să fructifici gloria pe care ţi-a adus-o rezultatul muncii tale?
- Nu este gloria mea, este a întregii echipe, iar eu sunt parte dintr-un proiect, alături de Ovi. Lucrăm împreună la un album pe care îl vom promova şi cu care sperăm să avem cel puţin la fel de mult succes ca şi cu „Playing with fire“.

- Te gândeşti în acest moment la o carieră internaţională?
- În momentul acesta ne gândim la o vacanţă. A fost o perioadă extrem de plină, iar din ianuarie până acum nu am apucat să ne odihnim deloc. După ce ne vom întoarce vă vom pune la curent cu tot ce urmează să facem. Având în vedere succesul duetului nostru în ţările nordice, precum şi cererile de a fi prezenţi în diferite emisiuni, cred că suntem pe drumul bun în acest sens. Orice artist se gândeşte la o carieră internaţională.

„Am făcut încălzire şi vocalize în fiecare zi cu terapeut vocal”

Matinal cu surprize

- Povesteşte-ne o întâmplare amuzantă pe care aţi trăit-o acolo.
- Cu două zile înainte de semifinală am fost programaţi de Jorn, producătorul lui Ovi, la un matinal foarte vizionat din Norvegia. A trebuit să ne trezim la 4:30 pentru a fi la 5:30 la probele de sunet. Când am ajuns acolo, am fost conduşi la protocol, unde un domn foarte simpatic mi-a întins mâna, spunând: „Salut, sunt Johnny! Cum poţi să fii aşa drăguţă la o oră atât de matinală? Tu ai dormit sau ai venit direct?“. Am râs, i-am mulţumit, ne-am aşezat la masa noastră şi după trei minute ne-a picat fisa: era Johnny Logan, singurul artist care a câştigat Eurovisionul de trei ori. Am făcut poze, am luat autograf şi în cinci minute am aflat că fusese o încurcătură în program, iar noi eram în emisiunea din ziua următoare, iar în locul nostru venise chiar domnul Logan. Mi s-a părut genial să ne trezim dimineaţa doar pentru a ne întâlni cu singurul câştigător de trei ori al concursului în care eram.

Bucuria mamei

Mama Paulei Seling este foarte mândră de reuşita artistei. „Am avut încredere foarte mare în ea şi suntem foarte mulţumiţi de rezultat. Important este că a avut o prestaţie impecabilă. Emoţiile au fost mai mari la semifinală, iar la finală au apărut doar după melodia a 15-a. Am încercat să ni le stăpânim, să nu i le transmitem telepatic. Noi, familia, am însoţit-o la toate concursurile, la «Mamaia» şi la «Cerbul de Aur», unde a câştigat trofeele, dar acum nu s-a putut. A muncit enorm şi ştiam că va avea succes. Am primit nenumărate felicitări din partea vecinilor şi a prietenilor şi le mulţumesc foarte mult celor care mi-au susţinut fiica, deoarece pentru un artist este esenţial să ştie că este susţinut de admiratori într-o competiţie, de orice natură ar fi. Acum mi-ar plăcea să-şi ia o vacanţă, să vină la Remeta Chioarului, din judeţul Maramureş, locul superb în care a copilărit, să se odihnească şi să se relaxeze, pentru a o putea lua de la capăt”.