de Gabriela Niculescu

Andra şi Cătălin Măruţă formează unul dintre cele mai reuşite cupluri din showbiz-ul românesc. Ea are o voce foarte apreciată, iar el este unul dintre prezentatorii carismatici şi cu priză teribilă la public, înregistrând audienţe extraordinare cu „Happy hour”, la Pro TV. Şi pentru că Andra a demonstrat că se descurcă foarte bine şi în postura de prezentatoare tv, săptămânal este gazda show-ului „Singuri cu vedeta”, difuzat de Antena 1. Am vrut să aflăm cum sunt cei doi dincolo de profesii şi care este atmosfera din casa tinerei familii. Am primit răspunsuri serioase şi amuzante, dar vă lăsăm pe dumneavoastră să le savuraţi în materialul care urmează.

- Care este cel mai frumos lucru într-o căsătorie?
Andra Măruţă: Faptul că, indiferent ce ţi se întâmplă pe parcursul unei zile, bun sau rău, seara vii acasă şi ai cu cine să împarţi o stare, o părere. Ştii că intri în casă şi zâmbeşti, cauţi din priviri omul căruia poţi să-i spui orice. Înseamnă enorm.
Cătălin Măruţă: Poţi trăi o mare iubire şi fără să te căsătoreşti, mai ales în zilele noastre. Teoretic, aşa e, dar practic ai nevoie de mai mult decât pasiune pentru ca o relaţie să reziste. Căsătoria implică o încredere enormă şi şansa de a-ţi gândi viitorul în doi.

Măruţă: „Socrii? Şi dacă mi-ar spune că sunt nesuferit, aş şti că doar mă tachinează”
- Cum vă înţelegeţi cu socrii?
A.M.: Întotdeauna, de la bun început, am fost foarte bine primită în casa socrilor mei, nicio clipă n-am avut senzaţia că au rezerve faţă de mine. M-au îndrăgit şi i-am îndrăgit din primul moment. Sunt nişte oameni ospitalieri şi grijulii cu noi, le sunt foarte recunoscătoare.
C.M.: Eu mă înţeleg bine cu părinţii Andrei, nu ştiu cum se înţeleg dumnealor cu mine. Glumesc, li se citeşte pe chip simpatia pentru mine, iar asta nu poate decât să mă bucure. Şi dacă mi-ar spune în faţă „eşti nesuferit!”, aş şti că mă tachinează doar, fiindcă îi văd şi îi simt cât de mult se preocupă nu numai de fericirea fiicei lor, dar şi de a mea.

- Amândoi vă doriţi să deveniţi părinţi la fel de mult sau unul dintre voi simte mai intens că este momentul potrivit?
A.M.: Ne dorim în egală măsură să fim părinţi, de altfel aşa şi cred că e normal şi frumos să iei decizia asta, numai dacă şi partenerul tău e de acord. Căsătoria presupune să te consulţi cu celălalt în orice chestiune, cu atât mai mult în problema copiilor.
C.M.: Suntem pregătiţi pentru pasul acesta, ne simţim siguri pe situaţie, mai ales că părinţii ne vor ajuta enorm, sunt sigur. Indiferent când va fi să vină copilul, e aşteptat cu toată dragostea.

„Dacă am avea joburi îndepărtate, tot ne-am vedea. Planeta e mică”
- Cum a fost experienţa de a fi naşi de cununie?
A.M.: E foarte plăcut şi interesant. Ne-am simţit dintr-o dată mai „maturi”, mai importanţi, am câştigat un rol în destinele finilor noştri. Şi a fost foarte distractiv, ei sunt drăguţi, au simţul umorului, sunt prieteni de toată nădejdea.
C.M.: E foarte reconfortant să fii naşul unui vechi prieten, e o legătură în plus care se creează. Eu am fost coleg cu mirele la TVR, am împărţit multe păreri şi evenimente şi ne-au legat o grămadă de lucruri de-a lungul timpului. În rest, experienţa de naşi presupune şi alergătură, şi exerciţiu de imaginaţie, de idei, nu numai distracţie chioară. Am avut grijă să nu fie o nuntă banală, n-au lipsit surprizele şi, normal, nici hazul nebun.

- Dacă unuia dintre voi i s-ar ivi ocazia să realizeze un salt uriaş din punct de vedere profesional, luând în considerare şi un aspect financiar extrem de tentant, dar departe de ţară, aţi accepta să staţi despărţiţi o perioadă de... să zicem, opt luni?
A.M.: În principiu, dacă e vorba şi despre salt profesional, deci nu numai material, fiecare dintre noi e dispus să-i acorde celuilalt libertatea şi încrederea de a se împlini pe acest plan. Dar e greu de crezut că vom fi puşi în situaţia de a ne despărţi atâtea luni. Oricum, dacă ar fi aşa, ne-am vedea des, am veni unul la celălalt cu fiecare ocazie, planeta e totuşi mai mică decât pare...
C.M.: E o întrebare mult prea teoretică, depinde enorm de circumstanţe, de natura „jobului” în cauză, de multe lucruri şi de situaţia în care ne vom afla la momentul dat. Fiindcă, dacă, de exemplu, aş avea tocmai atunci un copil mic, n-aş pleca pentru nimic în lume, nu merită nicio oportunitate să-ţi strici căsnicia şi să-ţi neglijezi copilul. Dacă am fi tot în situaţia de-acum, nu ştiu, poate că am reuşi să trăim o vreme controversata dragoste prin corespondenţă, dar, repet, e greu de spus, depinde de multe lucruri.

-  Cine se ocupă în casă de treburile gospodăreşti: gătit, curăţenie, cumpărături?
A.M.: Noi doi, când apucăm, şi o doamnă care vine des şi ne îngrijeşte locuinţa, ne ajută enorm. Nu de alta, dar noi stăm foarte prost cu timpul.
C.M.: Am fi ipocriţi să spunem că, dom’le, noi ne trezim la 6:00, Andra face micul dejun, eu mătur şi stropesc grădina, apoi mâncăm, mergem la cumpărături, băgăm aspiratorul, maşina de spălat, facem mâncare, ea, ciorbă, eu, tocăniţă şi pe urmă mergem la serviciu, care încotro, eu la Buftea, ea la spectacole sau la tv, iar seara venim, pregătim cina, facem curat, spălăm vase... Ne-aţi crede? Păi, nu avem cum.

Măruţă: „Îmi reuşeşte întotdeauna oul ochi”
- Care este cea mai reuşită reţetă culinară a voastră?
A.M.: Ne reuşesc 100% reţetele simple. Mergem la sigur cu grătarul şi cu salatele, iar eu am idei bune şi inventez mereu ceva gustos.
C.M.: Singurul sortiment care îmi reuşeşte întotdeauna e oul ochi. Dar asta nu înseamnă că nu gătim bunătăţi atunci când ne propunem.

- Aveţi gusturi comune sau diferite, începând de la decoraţiuni şi terminând cu filmele?
A.M.: În general, avem gusturi comune, asta ne-a şi apropiat, avem acelaşi stil de viaţă şi aceleaşi preferinţe. Dar mai sunt şi diferenţe, pe alocuri. Câteodată trebuie să aruncăm o monedă în sus ca să stabilim la ce restaurant mergem, mie îmi plac cele deschise, centrale, spaţioase, iar lui îi plac cele intime, mai retrase. Asupra meniurilor ne înţelegem, ne place mâncarea asiatică foarte mult, de exemplu.

- Cum vă răsfăţaţi când aveţi o zi liberă?
A.M.: Dacă nu plecăm undeva în afara oraşului, ieşim cu prietenii la teatru, la film, la restaurant, ne odihnim, pentru noi, somnul e un lux şi un vis permanent.
C.M.: Sau invităm prieteni la noi şi vorbim până târziu, ascultăm muzică, dansăm, mâncăm bunătăţi... O zi liberă trece foarte repede, nedrept de repede. Însă noi nu ne plângem, fiindcă amândoi avem meseriile pe care le-am visat.

Andra: „El o să vă spună că cedează primul, să nu-l credeţi!”
- Atunci când apar mici conflicte de cuplu, cine cedează primul?
A.M.: În general, eu. El o să vă spună că cedează primul, să nu-l credeţi! (râde)
C.M.: Depinde care e natura conflictului. Dacă ne contrazicem asupra mall-ului în care mergem la shopping, e clar că eu cedez, nu te pui cu femeile când aleg locul cumpărăturilor. Glumesc, avem fiecare aria lui în care cedează uşor sau, dimpotrivă, nu cedează niciun pas.

- Care a fost cea mai frumoasă vacanţă pe care aţi avut-o?
A.M.: Cele două din Dubai, categoric. E ceva cu totul deosebit acolo, e incredibil de frumos, o altă lume, ca o altă planetă. Totul e strălucitor şi primitor.
C.M.: Am făcut două Revelioane la rând în Dubai, asta spune mult, ne-au plăcut ingeniozitatea şi grandoarea Emiratelor. Un exemplu de luptă şi dezvoltare rapidă, o lecţie pentru lumea întreagă.

- Andra, ştiu că ai primit propunerea să joci rolul principal într-o telenovelă, dar ai refuzat pentru că ţi-ar fi luat tot timpul. Dacă ai primi un rol care să-ţi permită să te ocupi de muzică, în primul rând, ai accepta?
A.M.: Probabil că da, deşi ştiu că implicarea într-un serial presupune să-ţi petreci toată ziua pe platourile de filmare. Dar dacă ar fi rezonabil ca timp, aş accepta, însă depinde de rol. Nu pot să interpretez un rol care nu mă reprezintă. Însă, în principiu, e interesantă şi experienţa actoriei, poate voi avea ocazia să trăiesc şi asta cândva.

Andra: „O fană mi-a cerut să spun că sunt verişoara sa”

- Care este cel mai ciudat lucru care vi s-a cerut vreodată?
A.M.: Ciudat... nu ştiu, dar acum îmi amintesc de un mesaj pe care l-am primit de la o fană de-a mea, care mă implora să o „acopăr” într-o poveste. Se lăudase în faţa unei colege că e verişoară cu mine (şi ea era din Câmpia Turzii). Iar eu lansam un album la scurt timp după discuţia asta şi ştiu că fata respectivă mi-a spus că va veni colega sa să-mi ceară un autograf pe noul disc şi cu ocazia asta urma să mă întrebe dacă e adevărat că-i sunt verişoară, fiindcă ea n-o credea. Ei, mica mincinoasă voia să spun: „Da, îi sunt verişoară”. I-am spus că-mi pare rău, dar nu pot face aşa ceva, oricât de amuzant le-ar suna unora. Culmea e că nu s-a supărat pe mine că am refuzat-o, m-a înţeles. Dar nici fata respectivă n-a avut curaj să mă întrebe, la lansare, dacă era adevărat că sunt verişoară cu amica ei. Mă rog, o poveste încurcată, dar la ora aia mi s-a părut ciudat. Pe urmă m-a amuzat.
C.M.: Scrisorile care vin la redacţia „Happy Hour”, de la oameni pe care nu-i cunosc şi nu i-am văzut în viaţa mea şi care mă roagă să le devenim naşi. Ar fi frumos să putem, dar ca să fii naş trebuie să ai o legătură cu respectivii, să-i cunoşti puţin.

Cătălin: „Copilul l-am aştepta într-o casă plină”

- Cum v-aţi imagina prima zi în calitate de părinţi?
A.M.: Va fi, mai mult ca sigur, cea mai plină, mai frumoasă şi mai alertă zi din viaţa noastră. Nu vreau să anticipez, e timp pentru discuţia asta atunci când lucrurile se vor întâmpla cu adevărat.
C.M.: Cu casa plină! Serios, niciodată nişte tineri părinţi nu sunt lăsaţi singuri, de capul lor, în prima zi de responsabilitate. Toată lumea roieşte în jur şi încearcă să se facă utilă. Chiar cred că părinţii tineri au nevoie de susţinere şi ajutor când se trezesc cu un omuleţ în braţe şi realizează, cu emoţie şi teamă, că viaţa lui depinde de dragostea şi de priceperea lor.

„Este interesantă şi experienţa actoriei, poate voi avea ocazia să o trăiesc cândva” (Andra)

„Căsătoria implică o încredere enormă şi şansa de a-ţi gândi viitorul în doi” (Cătălin)