de Gabriela Niculescu
- 50 de ani de carieră pentru una dintre cele mai iubite interprete
Interpreta de muzică populară Maria Ciobanu ne încântă şi acum, la cei 73 de ani, şi ne transmite, prin glasul său minunat primit în dar de la Dumnezeu, o energie şi o vitalitate pe care toţi aceia dintre dumneavoastră, care aţi iubit-o de-a lungul anilor, au simţit-o ori de câte ori artista s-a aflat pe scenă. „Lie, ciocârlie”, „Şarpe, şarpe de Dudău”, „Spune-mi neică, mergi, nu mergi?” sunt doar câteva dintre piesele cele mai cunoscute, care au răsunat de pretutindeni de-a lungul vremii. Am făcut o incursiune prin amintirile vieţii sale, pornind de la copilărie şi oprindu-ne în prezent, la nepoţi şi traiul de peste Ocean. Care i-au fost momentele de cumpănă şi cum a reuşit să treacă peste ele aflaţi din rândurile ce urmează.
„Pe asta mică am s-o fac artistă”
Maria Ciobanu s-a născut într-o familie numeroasă, iubitoare de muzică şi folclor, alături de opt fraţi. Crescând într-un asemenea mediu, a prins încă din primii ani de viaţă dragostea de cânt. „Tatăl meu a fost creator de folclor şi muzician la mai multe instrumente. Pe vremea copilăriei mele, în casa noastră se făceau foarte multe petreceri, pentru că el era prieten cu autorităţile satului, iar cum el, mama şi fraţii mei ştiau să cânte, le plăcea să ţină spectacole. Aveam pomi mulţi şi vie, făceau ţuică şi vin, creşteau animale, aşa că aveau cu ce să-şi servească oaspeţii. Noi, copiii, nu mergeam acolo decât atunci când ne chemau părinţii. Şi când se mai încingeau la un chef, tata le spunea invitaţilor: «Pe asta mică am s-o fac artistă! Am s-o trimit la nepotul meu de la Bucureşti, mare cântăreţ la Operă şi profesor la Conservator». Mă punea să cânt, iar eu eram cea mai fericită. Din păcate, nu a apucat să mă vadă mare artistă, pentru că a murit la 57 de ani. Am crescut, iar fratele meu Mitică era bun prieten cu cel care m-a adus pe mine la Bucureşti, Ion Văduva, angajat la Orchesta «Barbu Lăutaru». În 1960, acesta a venit în comună şi cânta cu fratele meu. Atunci m-a auzit, pentru că eu îi însoţeam la nunţi, bâlciuri şi hore săteşti... asta era pasiunea mea”, şi-a amintit Maria Ciobanu debutul său muzical.
Maria Lătăreţu: „Ai să ajungi mare dacă ai să mă asculţi”
Deşi toată lumea a încurajat-o să cânte de mică, atunci când s-au ivit ocaziile participării la diferite concursuri, artista nu a avut încredere în forţele sale, ratând astfel ocaziile de afirmare. Între timp s-a căsătorit şi a venit pe lume Leontina. Dar mariajul nu a fost unul norocos şi tânăra mămică a decis să-şi ia viaţa în propriile mâini. Când fetiţa avea 1 an, în 1961, a revenit în sat Ion Văduva, care a încurajat-o să meargă la Bucureşti, la un concurs, pentru a intra în Orchestra „Barbu Lăutaru”. Concursul se organiza deoarece Maria Lătăreţu, care avea aproape 50 de ani, se apropia de pensie. „Eu o iubeam foarte mult şi îmi doream să o înlocuiesc. Îmi băgase tata în cap acest lucru. Pe atunci însă nici nu visam că o să ajung o personalitate. În decembrie 1961 am dat probă, dar n-am reuşit. Când eu cântam, tocmai a intrat Maria Lătăreţu. A stat în loc, m-a ascultat şi a zis: «Foarte frumos glas are fata asta!». M-a întrebat de unde sunt şi cum am ajuns acolo. I-am povestit. «Bravo, maică! Frumos cânţi! Ai să ajungi mare dacă ai să fii cuminte şi ai să mă asculţi!» S-a dus la comisie şi le-a spus membrilor ei: «Dacă nu o angajaţi, alta mai talentată nu o să găsiţi». Însă Maria Tănase venise cu o fată din Banat, care era frumoasă foc, dar nu avea un talent extraordinar. Au angajat-o pe singurul post liber, iar eu nu am intrat. Am plâns, m-am supărat, am vrut să plec acasă, dar Ion Văduva a insistat că-mi va găsi de lucru la una dintre orchestrele din Bucureşti. A pus o vorbă bună la secretarul muzical şi a zis: «Nu aţi angajat-o, dar vă rog frumos s-o luaţi în turneu». Acesta începea în februarie şi dura 45 de zile. Mergea toată crema artiştilor de la vremea aceea şi m-au luat şi pe mine. Am fost tare fericită, pentru că dorinţa mea era să cânt. Îmi dădeau câte 100 de lei pe spectacol şi erau şi situaţii în care aveam şi câte trei reprezentaţii pe zi. La acea vreme un salariu era cam de 300 de lei, aşa că m-am bucurat enorm că am scăpat de traiul greu şi de viaţa la ţară. Îmi aduc aminte că aveam un pardesiu bej, iar Văduva, pentru că intrasem şi eu în lumea artistică, s-a dus şi mi-a cumpărat blană sintetică de leopard din care mi-a făcut manşete şi guler. M-am întors apoi din turneu şi am văzut că se organiza concurs la «Ansamblul Ciocârlia». Erau peste 280 de concurenţi şi m-am înscris. Doar eu şi Irina Loghin am reuşit. Era 1962. Apoi m-au repartizat cu Ion Dolănescu la «Doina Armatei». După un an ni s-a propus să mergem în China, însă el a zis că nu renunţă la nunţi, aşa că ne-au desfiinţat contractul. Relaţia noastră ajunsese la nivelul următor, iar eu eram însărcinată în trei luni cu Ionuţ. Mai târziu, după ce m-am despărţit de Ion, m-am angajat la «Doina Ilfovului» şi apoi m-am întors la «Ciocârlia», de unde am ieşit la pensie”, ne-a mai mărturisit artista.
Profund recunoscătoare tuturor celor care au susţinut-o
Maria Ciobanu iubeşte enorm cântecul şi această meserie, dar în 2004 a vrut să se retragă, pentru a lăsa loc tinerilor. Nu a putut însă şi nici acum nu poate, pentru că lumea ţine la ea, iar una dintre cele mai mari satisfacţii şi răsplate pentru carieră o primeşte, după cum susţine, atunci când merge pe stradă. „Sunt oameni care mă opresc şi-mi spun că sunt fericiţi că m-au întâlnit întâmplător. Că le-am făcut ziua mai frumoasă. Vă spun, cu lacrimi în ochi, că de la primul meu turneu publicul m-a iubit necontenit. Nu am cuvinte să le mulţumesc tuturor celor care m-au apreciat şi m-au aplaudat şi mă rog să le dea Dumnezeu sănătate”.
„Am pierdut câteva locuinţe”
Nu doar publicul a iubit-o pe Maria Ciobanu, ci şi Dumnezeu, care a ajutat-o să trecă prin momente care, poate, pe alţii i-ar fi îngenuncheat în faţa sorţii. „Dumnezeu a fost tot timpul cu mine şi m-a întărit în cele mai grele momente. Am pierdut câteva locuinţe. Am făcut una cu Ion Dolănescu şi nu am luat un ac din ea, m-am împrumutat de la Ileana Sărăroiu şi mi-am cumpărat alta pe Calea 13 Septembrie din Capitală, în care am stat doar şase ani, pentru că mi-au demolat-o. Sile Dinicu a paralizat când a păţit acelaşi lucru, însă pe mine m-a întărit situaţia şi am zis că, dacă mai pot, mai fac, dacă nu, găsesc eu un acoperiş unde să stau. M-am mutat într-o casă naţionalizată, am cumpărat-o, apoi m-am judecat opt ani, dar m-au dat afară în 2004. Îi mulţumesc Celui de Sus că am reuşit să le fac acoperişuri copiilor - Ionuţ, Camelia şi Leontina au câte un apartament lângă Parcul Libertăţii din Bucureşti. Pentru acest lucru cântam şi la câte trei nunţi la sfârşit de săptămână ca să pot strânge banii. Dumnezeu mi-a dat tăria să trec peste toate nefericirile şi peste despărţiri. De 30 de ani sunt cu Mircea Câmpeanu, fostul soţ al Ilenei Sărăroiu, care a fost alături de mine. De 30 de ani mi-am găsit liniştea şi mă bucur de copiii mei şi de cei cinci nepoţi. Vreau ca toţi să se iubească exact ca fraţii, cum am făcut-o şi noi”, ne-a mai spus Maria Ciobanu.
„Ciocârlia muzicii populare româneşti”, cum este supranumită Maria Ciobanu, a trecut prin multe momente de cumpănă în viaţă, însă cel mai greu fiind un accident petrecut în 1983, în urma căruia a fost la un pas de a-şi pierde viaţa. „Am avut vreo patru accidente de maşină. Primele mai uşoare, dar la ultimul era cât pe ce să ajung oale şi ulcele. Veneam de la spectacole din Dâmboviţa, cu soţul meu la volan. La un moment dat a apărut în faţa noastră un beţiv cu o maşină, care mergea în zigzag. Eu am apucat să zic «Ăsta e nebun!» şi a intrat în noi. A oprit maşina la timp, că altfel ne «sudam» pe şosea. Mi-am distrus genunchii şi muşchii picioarelor în bord. Muşchii se desprinseseră şi se adunaseră sus, m-a dat cu capul de stâlpul interior, mi-am fracturat oasele pe jumătate de faţă, mi-am rupt trei coaste, iar mandibula inferioară era suprapusă peste maxilar. De atunci nu-mi mai simt jumătate de faţă. Norocul meu a fost că am găsit un doctor extraordinar la Spitalul de Urgenţă, care m-a tăiat prin pielea capului ca să îmi pună oasele la loc, astfel că nu am rămas cu cicatrice. Am stat în comă de la 22:45 până a doua zi la 10:00. Am suferit, dar asta a fost. În acea perioadă aveam spectacol în Bucureşti, cu 7.000 de bilete vândute. Impresarul stătea în genunchi lângă patul meu şi zicea: «Doamna Ciobanu, m-aţi nenorocit!» Eu îi spuneam că nu pot cânta, pentru că aveam nişte dureri îngrozitoare de cap. M-a rugat până m-am dus. Au stins luminile, că nu puteam merge, m-au aşezat lângă microfon, apoi au aprins luminile şi am cântat, dar nu mult, vreo patru-cinci piese. Se auzise deja că am murit. Asta s-a întâmplat la două săptămâni după accident”, a mărturisit Maria Ciobanu.
Maria Ciobanu are cinci nepoţi care îi fac bătrâneţile fericite. Din partea Cameliei Filip, fata cea mare care locuieşte în Los Angeles şi care i-a călcat pe urme, are o nepoată, Mariana, şi un nepot, Cristian. Leontina Văduva, cea de-a doua fiică, soprană de renume mondial, stabilită la Paris, i-a oferit mamei sale un nepot, pe Nicolas (foto sus). Iar Ionuţ Dolănescu a bucurat-o pe mama sa cu un băieţel, Vlăduţ (foto jos), şi o fetiţă de două luni, Ioana Maria. Acum, iubita solistă îşi împarte viaţa între România şi Los Angeles, dar tot în ţara natală se simte cel mai bine. Peste Ocean merge să fie alături de soţ, de fiica sa, Camelia, şi de cei doi nepoţi. „Cami şi-ar dori să revină în ţară, dar fata ei, Mariana, a reuşit la cea mai bună şcoală, este în clasa a IX-a şi i-ar fi greu să o ia de acolo, fără să ştie limba, când învaţă extraordinar, are numai note de 10. Iar Cristi a făcut liceul de muzică şi dans clasic şi modern. A reuşit la concursul din New York şi a intrat la cea mai bună şcoală de dans din Elveţia. De Nicolas, Vlăduţ şi micuţa Maria Ioana nici nu mai vorbesc... Sunt extrem de mândră de nepoţii mei”, ne-a mărturisit artista.