de Gabriela Niculescu

La data de 23 august am vrut să fim alături de Paul Surugiu, alias Fuego, la cea de-a 34-a aniversare a sa. Nu am ratat ocazia de a-l întreba ce-şi doreşte, ce-i lipseşte, unde a mai fost şi unde ar vrea să ajungă. Am aflat câteva detalii din viaţa artistului, despre legătura sa cu divinitatea, despre cum a depăşit momentele trecerii în nefiinţă a tatălui şi a mentorului său, câteva povestiri din excursiile sale, cum se vede el în lumea showbizului, dar şi informaţii legate de proiectele de viitor.

„Este o bucurie să vindeci rănile prin cântec”
- Cum ai petrecut de ziua ta?
- Nu mi-am ţinut ziua de naştere, deoarece anul acesta mi-am pierdut tatăl, iar peste o lună îi vom face parastasul de şase luni. În schimb, am primit nenumărate telefoane şi sute de mesaje cu urări minunate din partea oamenilor care mă iubesc. Iar cei care au dorit să mă vadă au venit acasă să-mi ureze „La mulţi ani!”.

- Cum te simţi astăzi?
- Sunt un om obişnuit, cu tristeţi şi bucurii, cu visuri şi neîmpliniri. Muzica este viaţa mea. Cred în drumul meu, muncesc, studiez, investesc în această pasiune şi mă dedic total, conform dictonului: „Ai învins, continuă! Ai pierdut, continuă!”. Este copleşitor şi, în acelaşi timp, onorant să fii în mijlocul unei săli arhipline, în care spectatorii te aclamă şi aplaudă minute în şir, îţi cunosc repertoriul, lăcrimează împreună cu tine. Cu atât mai mult, cu cât trecem printr-o criză financiară şi prezenţa într-o sală de spectacol a devenit un lux. Şi-atunci eu am fost fericit. Este o bucurie să vindeci rănile prin cântec.

- Ce dorinţă neîmplinită ai acum, de ziua ta?
- O vârstă cinstită, cea de 34 de ani. Mai am atâtea de făcut şi de spus… Încă mai vreau să salvez lumea… Şi nu abandonez proiectul. Îmi doresc să iubesc şi să fiu iubit, cu toate suferinţele ce decurg din aceasta. Să trăiesc confortabil în micul meu Univers, cu oamenii pe care îi iubesc, pe care îi respect, cu florile mele, cu cărţile mele, încercând să învăţ arta de a trăi, salvându-mă din derizoriu şi din societatea de consum. Teatrul şi muzica sunt ceea ce am decis să las în urmă şi îmi doresc ca această moştenire să fie onorabilă şi de înaltă ţinută.

- Ce ar avea de învăţat oamenii de la tine acum?
- Să înveţe să lase pe chipul lor să înflorească un zâmbet, ca o armă împotriva răului şi urâtului din jur. Este darul pe care-l pot oferi aproapelui meu. Să fie senini, inocenţi - în sensul purităţii intenţiei. Candoarea să fie ţinta predilectă, mereu pusă la rană şi mereu renăscută.

„Mi-am susţinut părinţii atât financiar, cât şi moral”
- Despre familia ta nu se ştiu multe lucruri. De cine eşti cel mai apropiat?
- Am fost foarte apropiat de ambii părinţi. Din păcate, sunt singurul lor copil şi, dacă am un regret, acesta este că nu mai am un frate sau o soră. Întotdeauna am vorbit deschis şi cu mama, şi cu tata. De altfel, ei sunt cei care şi-au dorit ca eu să ajung artist. M-au adus la Bucureşti şi nu a fost tocmai uşor, ei fiind simpli lucrători la fabrică. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am reuşit să-i scot pe amândoi de acolo şi să-i susţin atât financiar, cât şi moral, aşa cum au făcut şi ei cu mine. Mă bucur că am putut să-i „cresc” eu.

„În memoria tatălui voi realiza un CD de pricesne”
- Anul acesta ai trecut prin momente foarte triste, devastatoare. Cum ai reuşit să le depăşeşti?
- Da. I-am pierdut pe tatăl meu, după cum v-am mai spus, şi pe o altă persoană dragă sufletului meu, care mi-a fost mentor la început de carieră artistică şi o adevărată prietenă de-a lungul anilor. Am simţit nevoia să le omagiez memoria printr-o slujbă de pomenire. Regret că nu le-am spus, ori de câte ori aş fi avut ocazia, cât de mult i-am iubit şi admirat. Am remuşcări că i-am pierdut prea repede. A rămas un gol, care se va umple cu siguranţă într-o zi, printr-o regăsire într-un alt timp, într-o altă dimensiune. Muzica şi prietenii m-au ajutat să depăşesc aceste încercări ale vieţii şi să merg către lumină. În memoria lor voi realiza un CD de pricesne. Va fi un nou gen de muzică pe care îl voi aborda, o nouă provocare.

- Ai mers de curând la o mănăstire, undeva, în creierul munţilor. Eşti o persoană credincioasă?
- Toţi suntem credincioşi. Fără iubirea şi voinţa lui Dumnezeu am fi forme fără conţinut. Empatia, condescendenţa, prietenia, respectul cred că sunt într-o anumită măsură forme ale pietăţii, iar pietatea reprezintă o mare valoare religioasă. Credinţa îţi aduce puterea de a merge înainte alături de cei la fel ca tine. Dumnezeu există în fiecare dintre noi, dar uneori îl îngropăm atât de adânc, încât mergem să-l căutăm în alte locuri. Blaise Pascal spunea: „Dacă cred că există Dumnezeu şi El nu există, n-am pierdut nimic. Dar dacă nu cred că există şi El există cu adevărat, atunci am pierdut foarte mult”. Prefer uneori să fug de lumea dezlănţuită într-un astfel de loc, mai aproape de Dumnezeire, pentru a-mi găsi liniştea şi echilibrul interior. Nimic nu te alină mai mult decât rugăciunea şi cântecul.

- Ce proiect artistic ai mai avut?
- Am mai avut turneul „Ce faci astă seară, tu?”, spectacol care s-a jucat cu casa închisă în peste treizeci de oraşe din ţară şi din Republica Moldova.

„Interpreţii veritabili şi-au pus amprenta artistică asupra unei epoci”
- Ultimul spectacol a fost un succes, o realizare scenică deosebită, cu un decor spectaculos şi costume de excepţie, ceea ce te-a determinat să editezi un material muzical cu piesele ce au încântat memoria bunicilor, altfel spus ne dai rendez-vous în Bucureştiul de altădată. Povesteşte-ne puţin despre acest album.
- „Ce faci astă seară, tu?” este un CD de colecţie, ce reuneşte bijuterii muzicale, care vă vor trezi nostalgia Micului Paris, cu poezia şi pitorescul său, unde bunele maniere erau la ele acasă. Toate aceste pagini muzicale nu ar fi ajuns la inima ascultătorilor dacă nu ar fi existat acea pleiadă de trubaduri, care au intrat în legendă şi a căror voce de neuitat ne-a lăsat-o discul de patefon, Cristian Vasile, Zavaidoc, Jean Moscopol, Dorel Livianu, Gică Petrescu şi alţii. Aceşti veritabili interpreţi au stimulat o generaţie de compozitori în frunte cu Ion Vasilescu, Ionel Fernic, Elly Roman, Nicolae Kirculescu, Vasile Vasilache, Gherase Dendrino, care merită să fie cunoscuţi de noua generaţie pentru lirismul ce ne invită să facem din dragoste o primăvară eternă şi care, prin creaţia lor, şi-au pus amprenta artistică asupra unei epoci. Melodii în care se răsfrânge un ciob din sufletul românesc, bucurie şi îngândurare, reflectând trăirile simple şi adevărate ce înviau din pâlnia patefoanelor. Un CD terapie pentru cei care suferă de un romantism incurabil.

- Sub acelaşi semn al romantismului, revista noastră a editat un CD de excepţie „Fuego şi prietenii”, conţinând hituri în duet cu mari artişti precum Irina Loghin, Mioara Velicu, Alessis şi Noni (Răzvan Ene). Cum ne poţi descrie aceste colaborări?
- În lumea artistică eu mă consider un privilegiat, ferit de confruntarea cu orgolii şi ambiţii inutile, de invidii şi vanităţi nocive, fiind înconjurat de mulţi prieteni, colegi de scenă cu care am împărţit succesul şi cu care s-au statornicit colaborări artistice memorabile. În acest sens, mărturie este şi acest CD pe care revista „Taifasuri” vi-l aduce în dar, un material muzical de vacanţă.

„Muzica şi prietenii m-au ajutat să depăşesc încercările vieţii şi să merg către lumină“

Un împătimit al călătoriilor

- Cum îţi petreci vacanţa şi ce înseamnă aceasta pentru tine?
- Ce poate fi mai plăcut decât câteva zile de concediu petrecute împreună cu prietenii, departe de lumea dezlănţuită, într-o atmosferă cât mai relaxantă, trăind totul la maximum? Să mergi peste tot, să vezi tot, să simţi bucuria oamenilor de a trăi şi să stai suficient de mult, încât să realizezi că nu mai vrei să pleci, cel puţin din unele locuri.

„Parisul, locul unde Universul şi-a concentrat splendorile”
- Dintre călătoriile tale de până acum, care este destinaţia care te-a impresionat cel mai mult?
- Evident, Parisul. Eternul Paris. Am avut mari aşteptări de la el şi toate mi-au fost confirmate. Oraşul „luminilor” este un mit pe care încă îl mai port cu mine. Nu cred că l-aş epuiza vreodată. Este locul unde Universul şi-a concentrat într-o uluitoare varietate splendorile.

- Preferi oraşe pline de viaţă sau locuri izolate şi sălbatice?
- Prefer destinaţiile în care te poţi relaxa, dar în acelaşi timp să ai parte de o vacanţă activă. Îmi plac oraşele care nu dorm niciodată, gen Londra, Paris, New York, unde, la orice oră, găseşti ceva important de făcut.

- Care este oraşul în care ai zbura cu primul avion?
- Londra. Iubesc teatrul şi lumea sa şi în acest sens Londra este o continuă provocare. Am urmărit fascinat spectacolele teatrelor londoneze. Nimic nu m-a impresionat mai mult ca musicalul legendarului producător-compozitor Andrew Lloyd Webber „Fantoma de la Operă”. Am trăit bucuria să-l urmăresc atât la Londra, cât şi la New York.

- Care sunt cele mai valoroase obiecte aduse din vacanţele tale, şi nu numai, din punct de vedere material, dar şi spiritual?
- Obiectele de cult din Israel, lucrate manual, adevărate bijuterii, măştile din Veneţia, fiind deţinătorul unei colecţii impresionante, autograful cu dedicaţie al Tinei Turner pe care-l păstrez la loc de cinste în arhiva mea sentimentală. Pe acesta din urmă l-am obţinut la Helsinki, la unul dintre concerte sale din turneul dedicat celei de-a 50-a aniversări de carieră artistică. Este un model de artist complet şi complex, dovedind dincolo de orice îndoială că este „simply the best”. A strălucit în faţa a peste 20.000 de spectatori, care au venerat-o şi au aclamat-o minute în şir, fiind o lecţie de cum trebuie respectate adevăratele valori. A fost şi va rămâne un idol pentru mine.

- Unde ai făcut cele mai reuşite fotografii?
- La Disneyland în Paris, unde totul e viu, colorat şi impregnat de o bucurie care trece dincolo de fotografie.

- În ce locuri ale planetei îţi mai doreşti să ajungi?
- Îmi doresc să vizitez Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi, pentru că viaţa e o călătorie nesfârşită, visez la aventura unui ocol al Pământului în 80 de zile.

- Ce regrete mai ai?
- Nu ştiu să înot şi sufăr în fiecare vară, nu ştiu să schiez şi sufăr în fiecare iarnă, nu am timp mai mult pentru mine, familie şi prietenii mei şi sufăr tot anul.

„Prefer uneori să fug de lumea dezlănţuită într-un loc, mai aproape de Dumnezeire, pentru a-mi găsi liniştea şi echilibrul interior. Nimic nu te alină mai mult decât rugăciunea şi cântecul“