de Gabriela Niculescu
Cuplul Mădălin Ionescu - Cristina Şişcanu, unul dintre cele mai mediatizate în ultima perioadă, s-a pregătit intens pentru lansarea emisiunii „Drept la ţintă”, difuzată la postul de televiziune Kanal D, de luni până vineri, între orele 16:45 şi 18:45. Mădălin moderează acest show de impact, iar Cristina este unul dintre reporterii săi de nădejde şi aduce în prim-plan subiectele fierbinţi ale actualităţii. Dincolo de viaţa profesională, povestea lor de dragoste stârneşte admiraţie, pe de-o parte, şi controverse, pe de alta. Am încercat să aflăm de la ei ce se ascunde în spatele divorţului lui Mădălin Ionescu de fosta soţie şi al iubirii dintre cei doi rebeli.
„Nu vor exista subiecte de calitate îndoielnică”
- Eşti entuziasmat de noul tău proiect. Pentru cei care n-au apucat să te urmărească, ce ne poţi spune despre „Drept la ţintă”?
- M.I.: Formatul este unul foarte bine conturat, în care se vor regăsi toate categoriile de public. Avem foarte multe rubrici noi pentru telespectatorii acelui interval orar şi surprize deja pregătite. Se pune accentul pe tabloid, dar asta nu înseamnă că excludem ştirile importante ale zilei. Avem transmisii live şi lucrăm inclusiv cu paparazzi, pentru că avem o echipă complexă. Nu vor exista subiecte de calitate îndoielnică, mai ales că ţin foarte mult la etichetă, la împachetarea subiectelor, la conţinut, chiar dacă dezbatem teme mondene. Este o emisiune dinamică, ce abordează subiecte din toate domeniile fierbinţi ale zilei, un show de anvergură, unde contează foarte mult temele şi reporterii.
„Trendul meteoriţilor media trebuie să înceteze”
- Există o anumită categorie de persoane publice care nu va avea loc în emisiune?
- M.I.: Nu există o listă neagră, dar nu voi încuraja prezenţa în platou a zgubiliticilor, a oamenilor care nu au nimic de spus, a personajelor fantomatice, morganatice, dacă vreţi să le spun aşa, sau tot felul de ciudaţi, doar pentru a se râde de ei. Prefer subiecte foarte puternice, bine construite, care să însemne ceva pentru cei care ne privesc. Nu voi apela la trucuri ieftine. Asta nu înseamnă că nu facem spectacol, show, dar trendul nebunilor sau al meteoriţilor media, cum le spun eu, trebuie să înceteze.
- Vă e teamă de concurenţa posturilor mai mari?
- M.I.: Nu, niciodată nu am mers pe acest principiu. Acum, sincer, poate par lipsit de modestie, dar în 2001, când lucram la Realitatea TV şi era un post abia apărut, am cam inventat ideea de rating acolo, iar la Naţional TV s-a întâmplat la fel. La televiziuni care la acea vreme nu emiteau pretenţii s-a întâmplat de multe ori să înving posturi puternice, de notorietate. Tocmai de aceea nu am nicio spaimă. Ştiu foarte bine cum gândesc cei din intervalul acela orar, au o linie din care nu mai pot ieşi decât cu mare greutate. Nu cred că aceasta este principala problemă a noastră, contează cum ieşim pe sticlă şi ce mesaj transmitem publicului. Important este faptul că nu există o presiune asupra noastră prin care să fim condiţionaţi ca aceste prime ediţii să învingă tot. Sunt convins că rezultatele vor veni de la sine. Important este să creştem.
„M-am gândit două luni până să-i spun Cristinei ce simt”
- Trecând la relaţia voastră, când şi cum v-aţi dat seama că trebuie să fiţi împreună?
- M.I.: În luna aprilie anul acesta, în ciuda zvonurilor conform cărora noi am fi început relaţia în urmă cu un an. Dacă ar fi fost aşa, părinţii mei nu ar fi acceptat-o pe Cristina cu atâta uşurinţă, ca să nu mai spun că acum nu aş mai fi putut să-mi văd copiii. O femeie înşelată nu cred că ar mai accepta acest lucru. Povestea noastră a început când eu eram separat de fosta soţie de mai multă vreme. O simpatizam pe Cristina, ea lucra deja de un an şi jumătate la „Acces direct”, dar niciodată nu am făcut vreun gest faţă de ea. Eram într-un moment în care îmi reorientam viaţa şi m-am gândit cam două luni până să-i spun ce simt. Ştiam că ea avea probleme în viaţa personală, a urmat separarea de fostul său iubit şi la un moment dat i-am spus. Nici eu şi nici ea nu am fi acceptat acest lucru dacă nu eram singuri. A fost o nebunie frumoasă, dar care ne-a ieşit. Prima noastră noapte nebună ne-a găsit singuri pe amândoi şi cu toate socotelile încheiate cu foştii parteneri.
- Cristina, tu îl simpatizai sau „sclipirea” s-a declanşat după mărturisirea făcută de el?
- Nu avea cum să se declanşeze aşa, normal că a existat o etapă de sedimentare a sentimentelor, o atracţie, dar, la fel ca Mădălin, şi eu m-am gândit foarte bine dacă această potenţială relaţie ar avea sorţi de izbândă. În momentul în care devii conştient de ceea ce simţi, nu mai au loc semnele de întrebare.
- M.I.: Din punctul meu de vedere s-a întâmplat ca într-un roman, pentru că e greu într-o viaţă normală să faci astfel de gesturi. Eu am fost tot timpul un rebel, un antisistem. Am făcut tot ce am putut în relaţiile mele pentru a ieşi cu conştiinţa curată, şi pot spune asta în faţa lui Dumnezeu. Curată, nu neapărat împăcată, şi cei apropiaţi mie ştiu foarte bine tot ce s-a întâmplat în căsnicia mea. Ei ştiu că fosta soţie a plecat din casă. Eu am rămas în relaţii decente cu mama copiilor mei, iar ei au suportat foarte bine momentul divorţului, sunt foarte relaxaţi şi nu au motive de suferinţă. Erau perioade când cei din presa scrisă, paparazzii, nu înţelegeau sau nu voiau să înţeleagă, de dragul telenovelei, relaţia dintre noi doi şi fosta mea soţie. Era şocant pentru România zilelor noastre faptul că fosta soţie mai venea pe la mine prin redacţie, iar eu stăteam des cu copiii. Cum ar mai fi fost toate acestea posibile dacă eu şi Cristina aveam o relaţie de un an?
„Părinţii mei îl adoră”
- Cum au primit familiile voastre această relaţie?
- M.I.: Părinţii mei au primit-o cu braţele deschise pe Cristina, au o relaţie extraordinară cu ea, au venit la noi în vizită, noi am fost la ei...
- C.Ş.: Aşa s-a întâmplat şi cu ai mei. Am fost acasă, la Moldova, cu Mădălin. Părinţii mei îl adoră.
- M.I.: Mama Cristinei face o piftie super, mă declar fan! Va veni curând la Bucureşti şi am să cumpăr o jumătate de porc să-mi facă vreo 20 de piftii. (râde)
- Cum se înţeleg copiii tăi cu Cristina?
- M.I.: Se înţeleg foarte bine. Ştefania este o fată extraordinară şi locuieşte în permanenţă la mine, iar Filip stă cu fosta mea soţia. Şi el vine la mine în fiecare săptămână şi, deşi are o vârstă fragedă, s-a adaptat situaţiei, pe care am gestionat-o foarte bine până acum. Cristina şi Filip se joacă mereu şi citesc împreună, iar cu Ştefania face şi temele.
- Cum vă împărţiţi sarcinile gospodăreşti?
- C.Ş.: Ne gospodărim la sfârşitul săptămânii, în rest păstrăm curăţenia. La cumpărături mergem amândoi, iar ultima oară a gătit Mădălin.
- M.I.: Ea găteşte mai mult ca mine. Ştefania este foarte încântată de specialitatea Cristinei - spaghete cu fructe de mare. Gătim mai mult când sunt copiii la noi, pentru a le asigura o alimentaţie corespunzătoare. Noi doi nu mâncăm prea mult.
„Priveam pe geam în sus, din avion, şi vedeam marea”
- Povestiţi-ne o întâmplare memorabilă din vacanţa de vară.
- M.I.: Am avut o vacanţă relaxantă. Singurul moment tensionant a fost la o aterizare. Eu am o problemă cu zborurile, după ce în urmă cu doi ani era să mă prăbuşesc cu un avion. În momentul în care ne apropiam de aeroportul din Dubrovnik, care este pe o stâncă, între munţi şi deasupra mării, pilotul a făcut o manevră complicată, astfel încât ne uitam pe geam în sus şi vedeam marea, nu cerul. Au fost nişte senzaţii destul de puternice. Eu nu sunt un fan al integramelor, dar în avion le completez de când mă urc până cobor, doar să uit de zbor. Am înţeles că acea manevră era una normală, pentru că şi la decolare am avut parte de ea, din pricina culoarului de zbor îngust.
- Aveţi vreun regret?
- M.I.: Numai proştii nu regretă nimic şi superficialii. În momentul în care greşeşti regreţi şi încerci să îndrepţi. Am avut momente în viaţă când am regretat anumite decizii, dar am încercat ulterior să îndrept. Atunci când greşeşti îi afectezi şi pe alţii. Sunt situaţii din care n-ai cum să mai ieşi şi atunci trebuie să iei o decizie. Aşa cum s-a întâmplat şi cu mariajul meu, dar nu pot să regret, pentru că am doi copii extraordinari.
- C.Ş.: Sunt destul de tânără ca să am regrete. Eu am venit la Bucureşti să studiez Jurnalismul, dar în anul respectiv nu erau locuri pentru cei din Republica Moldova. A trebuit să dau la Drept şi mi-a plăcut, însă pasiunea pentru jurnalism m-a urmărit, şi în anul trei de facultate am intrat în domeniu.
- Dacă nu te pasiona jurnalismul, ce meserie îmbrăţişai?
- C.Ş.: Aş fi fost avocat. Poate aş fi încercat o meserie în domeniul juridic, numai că atunci când am terminat eu facultatea nu eram încă cetăţean român şi, neavând cetăţenia, nu puteam să dau examen la Barou, însă m-a „furat” jurnalismul, şi pasiunea a devenit meserie.
- Cum vă petreceţi timpul?
- M.I.: Mergem destul de des la film, ieşim cu prietenii, atunci când avem o „fereastră” ne plimbăm în afara Bucureştiului, în rest ne iubim în fiecare zi şi am rămas la acelaşi nivel de intensitate, iar asta este cel mai important, nu ceea ce se spune în jurul nostru. Nu sunt obligat să dau socoteală nimănui pentru ceea ce fac, mai ales că nu am făcut rău nimănui. Divorţul face parte din viaţa cuplului modern şi, până la urmă, nu este o dramă. Este anormal să stai cu o persoană dacă vezi că nu există cale de înţelegere, să se ajungă şi la gesturi nedorite. Acest proces poate fi nociv pentru copii, în cazul în care ei există. Este important să lupţi în continuare, să trăieşti cinstit în viaţă şi să ai curajul să iei decizii, să nu te izolezi sau să trăieşti doar de ochii lumii. Nu am fost niciodată adeptul acestui principiu, deşi mulţi o fac.
- C.Ş.: Iar alţii aleg să trăiască o viaţă dublă, ceea ce noi nu am acceptat.
Cristina Şişcanu arată foarte bine şi nu am vrut să ratăm să o întrebăm cum se întreţine, cât sport face, pe ce alimentaţie se bazează şi la ce trucuri naturiste apelează. „Am avut o perioadă de vreo doi-trei ani când mergeam de cel puţin trei ori pe săptămână la sală. Ulterior, timpul nu mi-a mai permis şi acum trec pe acolo doar în week-end-uri. În schimb, am grijă la alimentaţie, iar în ultima vreme nu mai mănânc seara. Am ţinut tot felul de diete în trecut şi mi-am dat seama că acestea au rezultate doar pe termen scurt. Sfaturile pe care ni le dau nutriţioniştii despre schimbarea stilului de viaţă sunt singurele eficiente şi realiste. De tratamente naturiste nu prea am timp, dar mai folosesc seara, în loc de cremă de corp, ulei de măsline, iar loţiunile le folosesc dimineaţa. Alteori, folosesc ceai de muşeţel, care este foarte bun ca demachiant şi mai pun câteodată pe faţă felii de castravete. În schimb, utilizez produse pe bază de apă termală, cărora le sunt fidelă de ani buni”, ne-a declarat Cristina.