Main menu

header

22-11-1de Gabriela Niculescu

Faptul că interpreta de muzică populară Veta Biriş este foarte iubită nu miră pe nimeni, dar în ziua în care am întâlnit-o, parcă mai frumoasă ca niciodată, am avut parte şi de un moment emoţionant. O doamnă, care a aşteptat să terminăm interviul, s-a apropiat de artistă, cu lacrimi în ochi, şi i-a făcut acesteia o mărturisire uimitoare, care spune totul despre cine este artista: „Doamna Biriş, îmi doresc de câţiva ani să vă întâlnesc. Vă ascult mereu în genunchi melodiile şi vă iubesc din toată inima! Cântecele dumneavoastră îmi fac zilele grele mai frumoase!”.

„N-am crezut niciodată în mine, nici măcar acum”
- Cum v-aţi lansat în carieră?
- M-am remarcat la concursul „Dialog la distanţă”, în 1967, apoi am participat la „Floarea din Grădină”. Peste tot am luat numai note de 10, dar nu aveam de gând să mă fac cântăreaţă, pentru că eu n-am crezut niciodată în mine, nici măcar acum. Nu-i cred pe cei care-mi spun că am o voce minunată, pentru că încă nu mi-am demonstrat mie tot ce voiam. Întotdeauna mi-am dorit mai mult şi ceva diferit faţă de ceilalţi. Acum am un album cu melodii istorice şi poezie, iar de un an colaborez foarte bine cu Adela Mărculescu. Avem împreună multe spectacole, cu piese şi poezii religioase, dar şi cu melodii şi poezii istorice. Eu am fost prima interpretă care a cântat melodii istorice şi am două astfel de albume.

- Sunteţi foarte frumoasă. Cum reuşiţi să vă păstraţi aşa?
- E un lucru destul de curios, pentru că acum îmi spun mulţi că sunt frumoasă, dar când am fost tânără nu mi-a zis nimeni. Probabil nici n-a fost timp, eu trecând peste un stadiu din viaţa mea şi măritându-mă la 17 ani. Nu am avut când să petrec timpul cu cei de vârsta mea. Soţul mi-a fost primul drăguţ, cu el m-am măritat şi a trebuit să am grijă de casă, de familie. Eu am zis că fac orice, numai să mă mărit. E bine că acum, la 60 de ani, îmi spune lumea că sunt frumoasă.

- Aveţi vreun truc pentru frumuseţe?
- Nu. Gena mea este aşa. Şi mama, şi bunica au murit cu pielea întinsă şi cu obrajii roşii. Mai am trei surori şi niciuna nu seamănă cu mama sau cu bunica, doar eu am avut noroc de gena lor bună.

„Am 44 de ani de căsnicie”
- Ce vă este cel mai drag pe lume în acest moment?
- Multe lucruri îmi sunt dragi. În primul rând, familia. Fiind măritată de la 17 ani, am deja 44 de ani de căsnicie, am doi băieţi, două nepoate şi un nepoţel, şi toţi îmi sunt alături şi mă bucur de ei. Eu am rămas în Căpâlna de Jos, în judeţul Alba, unde locuiesc din ‘66, nu mi-am părăsit satul. De acolo vin frumoasele fete de la Căpâlna.

- Care credeţi că este secretul muzicii populare de a fi iubită şi astăzi la fel ca înainte?
- Consider că un interpret de muzică populară trebuie să-şi respecte zona, costumul şi melodiile. Chiar dacă vin multe valuri, ele trec, iar autenticitatea rămâne. Pentru acest lucru, folclorul va continua să fie iubit şi apreciat. Eu nu mi-am părăsit niciodată sunetul autentic şi, de când mi-am început cariera, nu am regretat niciodată că nu am făcut altceva. Mi-am cântat cântecul, mi-am purtat portul şi mi-am grăit graiul de unde vin şi n-am avut de suferit, din contră, am avut numai de câştigat, şi pentru această apreciere trebuie să-i mulţumesc publicului.

„Se simte criza în folclor”
- Generaţia tânără, care doreşte să se afirme în muzica populară, are talent?
- Şi pe vremea mea au fost tineri şi unii s-au remarcat, alţii nu. Aşa este şi acum. Mulţi spun că folclorul a luat-o pe o pantă greşită. Nu este deloc aşa. Sunt interpreţi tineri valoroşi. Cine vrea să cânte folclor autentic are de unde, pentru că acesta trebuie să circule. Eu şi alţii ca mine ne vom duce. Cine vrea să cânte melodiile noastre să o facă... ele trebuie transmise din gură în gură.

- Se simte criza şi în folclor?
- Da. Anul trecut, când auzeam pe cineva că spunea că se simte criza, eu îi spuneam că nu bag seama. Anul acesta însă, se simte criza, pentru că nu se mai fac „Zilele Oraşului”, „Fii Satului” şi multe alte festivaluri.

- Ce le transmiteţi oamenilor care vă ascultă muzica?
- Să iubească în continuare muzica populară şi, aşa cum ei ţin la mine, vreau să ştie că şi eu îi iubesc şi îi apreciez enorm.

Copilărie grea, alături de cei şapte fraţi

- Ce moment drag al copilăriei vă amintiţi?
- Eu provin dintr-o familie cu opt fraţi, dintre care am rămas şase, aşa că am o mulţime de amintiri dragi. Chiar zilele trecute am întâlnit-o pe una dintre surorile mele şi-mi spunea: „Mai ţii minte când m-ai trimis la Cooperativă să cumpăr bomboane?” Noi provenim dintr-o familie modestă şi i-am spus, înainte să plece, să nu care cumva să mănânce vreo bomboană, pentru că trebuia să ajungă pentru toţi. Şi ea îmi spune: „Tu, m-am tot gândit pe drum cum să mânc o bomboană fără să ştii. Şi ce crezi c-am făcut? Le-am luat pe toate şi le-am supt câte puţin până acasă”. Îmi vine şi acum să râd. Am avut o copilărie mai grea pentru că am prins perioada CAP-ului. Mergeam cu mama la sapă, iar eu, fiind mai mare, aveam grijă de toţi fraţii. Eram fiecare cu ceva în braţe, unul ducea sapa, altul leagănul, unul desagii cu mâncare, iar mama era precum cloşca cu puii, ne trăgea pe toţi după ea. Până ajungeam acolo se făcea deja amiază, până să sape plângea copilul, trebuia să-i dea să mănânce, şi uite aşa trecea ziua şi nu reuşea, săraca, să muncească mai nimic. Nu am avut o copilărie uşoară, dar îmi aduc aminte cu drag de toate lucrurile de atunci.

Accident cu fractură deschisă la mână

- Cine v-a fost alături în cele mai grele momente din viaţă?
- Cu ceva ani în urmă am avut un accident de maşină pe un pod, când mă întorceam de la un spectacol din Focşani şi trebuia să ajung la Galaţi. M-am ales cu o fractură deschisă la mâna dreaptă. Am ajuns la spital în Bucureşti şi mi-a fost alături buna mea prietenă Mioara Velicu, cea care venea în fiecare zi cu supă şi cu mâncare gătită. Eu nu am putut mânca o săptămână din cauza loviturilor la ficat, dar când am putut gusta mâncărurile, am rămas cu acea supă întipărită în minte. A fost extraordinară!