de Gabriela Niculescu

Postul Acasă TV a împlint, la data de 2 februarie, 13 ani de existenţă. Aşa cum ne-au obişnuit, vedetele acestuia au aniversat evenimentul cu o petrecere grandioasă, drept pentru care am vrut să le fim alături. Ne-a atras atenţia unul dintre personajele consacrate de acest post, Diana Dumitrescu. Frumoasa actriţă s-a alăturat echipei în urma unui casting pentru telenovela „Păcatele Evei”, iar de atunci a avut numeroase roluri în „Iubire ca în filme”, „Războiul sexelor”, „Regina”, „Aniela”, iar acum interpretează rolul Oxanei în „Iubire şi onoare”. Cum arată viaţa uneia dintre cele mai iubite actriţe din generaţia nouă dincolo de lumina reflectoarelor, la cei 27 de ani, descoperiţi în rândurile următoare.

La 3 ani mergea singură la grădiniţă
- Ce-ţi aminteşti din perioada copilăriei?
- Eram o fetiţă timidă şi legam destul de greu prietenii. Una dintre cele mai vechi amintiri este drumul pe care îl făceam la grădiniţă. Aveam 3 ani şi mă trezeam dimineaţa, mă îmbrăcam, îmi puneam un scaun la bucătărie ca să ajung la dulapul de sus, de unde îmi luam biscuiţi şi rahat. Îmi făceam un sandviş cu cele două produse şi plecam la grădiniţă. Asta se întâmpla pentru că tata era mereu în voiaj, iar mama abia îl născuse pe fratele meu, Dan, şi era foarte obosită. Mergeam până la Alimentara, unde era trecerea de pietoni, rugam pe cineva să mă traverseze bulevardul, şi porneam spre grădiniţă. Mi se părea un drum extrem de lung şi de obositor, dar îmi plăcea. La întoarcere îmbrăţişam toţi copacii şi mă învârteam în jurul lor, cântam şi admiram tot ceea ce era în jurul meu. Ajungeam în faţa blocului, pe partea cealaltă de bulevard, deja grăbită, pentru că făceam pe mine, şi începeam să strig la mama: „Mamă, mamă, fac pe mineeeee!”. Până reuşea mama să mă ghideze de la balcon să traversez, veneau ba maşini dintr-o parte, din cealaltă, ba tramvaiul, iar când reuşeam să ajung în faţa blocului îi spuneam mamei: „Am făcut!”. Nu îmi amintesc şi mă întreb în continuare de ce nu mă opream la trecerea de pietoni de la Alimentara ca să rog pe cineva să mă traverseze înapoi. Din perioada grădiniţei îmi amintesc o serbare de iarnă, pentru că atunci a fost prima oară când mi-am dorit să am părul lung şi blond şi ochii albaştri. De ce? Pentru că educatoarea mea o alesese pe Crăiasa Zăpezii din acest motiv şi, cum eu îmi doream acest lucru extrem de mult, cred că m-a marcat cumva.

„Am pictat şapte-opt tablouri”
- Care a fost cea mai mare năzbâtie a ta?
- Sincer, nu prea îmi aduc aminte, poate şi pentru că am fost un copil ascultător. Dar îmi amintesc că prima notă de 2 am luat-o în clasa a VI-a, la Geografie, pentru că am încercat să copiez şi am fost prinsă. Nici că mi-a mai trebuit copiat apoi.

- Ştiu că-ţi place să pictezi. Câte tablouri ai reuşit să faci până acum?
- Îmi place foarte mult să pictez. Din păcate, timpul acordat acestui hobby este destul de scurt. De când am început să folosesc culorile în joacă am reuşit să fac şapte-opt tablouri. Vreo trei le-am dat cadou.

- Cum ai ales Facultatea de Teatru? A fost dragoste din copilărie sau pofta a venit „mâncând”?
- Eram îndrăgostită de limbile străine şi am vrut să urmez o facultate în domeniu, dar am picat la admitere. Mama insistase să mă gândesc şi la o a doua variantă, dar, cum eu nu am vrut, a făcut-o ea pentru mine şi mi-a zis să încerc şi la Teatru. Aşa că pofta a venit „mâncând”.

- Cum te-ai simţit când ai păşit pentru prima dată pe platourile de filmare de la Buftea?
- Eram atât de emoţionată, că nici nu ştiam exact ce mi se întâmplă. Dar am fost întâmpinată cu braţele deschise de toţi oamenii de acolo - mulţi dintre ei îmi sunt colegi şi astăzi - şi am simţit că acolo este locul meu.

„Mi-a fost destul de greu să fiu rea cu colegii”
- Este greu să dai naştere personajului Oxana, fiind primul tău rol negativ?
- A fost destul de greu, dar mai degrabă m-am temut de reacţiile telespectatorilor şi chiar de ale colegilor. Mi-a fost destul de greu să fiu rea cu ei. Cum la „Aniela” a trebuit să mă obişnuiesc să port corset, aşa şi în acest caz, prin exerciţiu m-am acomodat cu acest rol. M-am obişnuit cu Oxana şi nu îmi mai este teamă de nimic. Sincer, îmi doresc să întruchipez tot felul de personaje. Diversitatea pentru un actor, sau cel puţin pentru mine, este o provocare.

- Povesteşte-ne un moment memorabil de pe platoul de filmare.
- Îmi amintesc ziua în care am împlinit 23 de ani. Eram pe platourile de filmare de la „Iubire ca în filme” şi, după ce s-a dat stop la ultima secvenţă, am fost surprinsă de toţi colegii mei, care au început să îmi cânte „La mulţi ani!”. Mi-au adus un tort şi am primit un buchet de flori imens de la doamna Ruxandra Ion. M-am simţit onorată şi integrată cu adevărat în familia „Acasă”, pentru că eu credeam că nu ştia nimeni că este ziua mea de naştere, nimeni nu îmi spusese nimic toată ziua şi de aceea am fost extrem de plăcut surprinsă şi emoţionată.

- Ştiu că povestea ta cu Ducu, soţul tău, este ca în basme.
- Când Ducu era la emisiunea „Abracadabra”, deci eram copii, visam la prinţul de pe calul alb, ca orice fetiţă pe vremea aceea. Pe atunci credeam în poveşti, iar cei care dădeau viaţă acestora erau copiii de la „Abracadabra”. Ducu era prinţul, aşa că eu eram îndrăgostită de el. L-am cunoscut prima oară când am lucrat împreună la proiectul „Păcatele Evei”, dar nu am avut decât o relaţie profesională. Ne-am reîntâlnit doi ani mai târziu, când am lucrat din nou împreună la „Războiul sexelor”. Atunci ne-am apropiat mai mult şi ne-am îndrăgostit. Au fost nişte momente extrem de fericite şi pline de fluturaşi.

„Îmi doresc de foarte mult timp un copil”
- Te gândeşti să devii mămică în viitorul apropiat?
- Îmi doresc să am un copil de foarte mult timp, dar o să vină când o vrea Dumnezeu. Nu am programat nimic.

- Care a fost cea mai reuşită vacanţă a ta?
- Cred că prima vacanţă alături de Ducu. Iarna în care am fost pentru prima oară în Maldive. Îmi aduc aminte cu exactitate insula, patul cu baldachin din cameră şi senzaţia pe care am avut-o prima oară când am văzut culoarea apei. Mi se părea ireal totul. Am avut senzaţia că am murit şi am ajuns în Rai. Şi ultima vacanţă, din iarna aceasta, am petrecut-o acolo.

- Ştiu că eşti pasionată şi de sporturile acvatice sau extreme. De unde acest hobby şi ce ai încercat până acum?
- Întotdeauna am fost atrasă de sporturile extreme, să le zic aşa. Am fost cucerită de scubadiving (n.r. - scufundări) în Maldive, am încercat întâmplător wakeboarding (n.r. - o formă de schi nautic, dar pe placă), m-am dat cu parapanta şi vreau să încerc şi kiteboarding (n.r. - placa este trasă pe apă de un zmeu) şi poate bungee jumping (n.r. - săritură cu coarda elastică).

- Cum te menţii în formă? Mergi la sală, la masaje sau la saloane de întreţinere?
- Nu am timp să merg la sală sau la saloane de întreţinere, dar mai fac masaje din când în când, pentru că este şi o bună metodă de relaxare şi sunt atentă la ceea ce mănânc.

- Foloseşti măşti sau remedii naturiste?
- Nimic în mod special. Pentru faţă folosesc cremă dintr-o gamă românească pe care eu o consider foarte bună, iar pentru păr, din când în când, îmi fac un tratament cu ulei de măsline.

„Pe Abulina am cumpărat-o cu ochii înlăcrimaţi“

- Ai doi căţei superbi. Care e povestea lor?
- Tonka (foto sus) este Golden Retriever şi i-am dăruit-o lui Ducu de Sf. Victor, acesta fiind unul dintre numele lui. Nu mai stă cu noi de foarte mult timp, pentru că a crescut şi nu se prea mai înţelegea cu apartamentul nostru, care pentru ea era foarte mic. Stă la părinţii lui Ducu, unde spaţiul este mult mai mare, are o curte unde poate ieşi oricând şi este înconjurată de multă iubire. De Abi, care este rasa Pomerian, m-am îndrăgostit într-un petshop. Mă plimbam cu Ducu, iar una din plăcerile noastre este să intrăm în magazinele de animale şi să ne uităm la micii puiuţi de acolo. Am nimerit exact când se făcea curăţenie în cuştile lor, iar fata de acolo mi-a pus în braţe acest mic puf alb, pe care nu l-am mai putut da înapoi.
Bineînţeles, Ducu a zis că nu este momentul, că nu o să am timp să mă ocup de ea, dar ochii mei înlăcrimaţi l-au înduplecat şi am cumpărat-o pe Abulina (foto jos), cum o alintăm acum. A crescut, şi acest mic bulgăre de zăpadă s-a transformat într-o mică vulpiţă pătată, dar la fel de scumpică şi de iubitoare. A fost extrem de cuminte, nu că acum nu ar fi, dar după experienţa cu Tonka, când stăteam câte două-trei ore cu ea în parc şi mă rugam să îşi facă nevoile, şi nu le făcea decât atunci când ajungea în casă, după canapeaua făcută numai aţe, după picioarele de la masă şi pereţii roşi, Abi a fost floare la ureche. A făcut afară imediat şi s-a „împrietenit” numai cu jucăriile ei, nu şi cu alte obiecte din casă. Nu le-am comparat niciodată, pentru că sunt două rase diferite. Sunt doi câini diferiţi, dar m-am uimit pe mine cu câtă uşurinţă m-am adaptat cu prezenţa lui Abi. Poate pentru că eram „călită” sau pentru că ea era mult mai mică decât Tonka când am luat-o, avea 7 săptămâni, iar Tonka avea 3 luni, era deja mare, cu o personalitate formată.

„Oamenii te judecă, uitând că tu eşti actorul, nu personajul“

- Mulţi tineri visează să joace în filme. Unii din motive financiare şi de faimă, alţii din pasiune. Cum vezi tu meseria de actor?
- Actoria, ca orice meserie, este foarte grea. Cere foarte multe sacrificii. Sunt momente în viaţă când poate nu eşti cel mai fericit sau cel mai bine dispus, dar în actorie acest lucru nu trebuie să se vadă. Dacă personajul tău este vesel, şi tu trebuie să fii aşa, dacă este fericit, spectatorii sau telespectatorii trebuie să creadă că tu chiar eşti fericit, dacă suferi, trebuie să suferi 100%. Cele mai banale secvenţe pot fi extrem de grele pentru un actor, numai că aceste lucruri nu se văd sau nu ar trebui să se vadă. Şi cred că partea cea mai grea, cel puţin din punctul meu de vedere, este faptul că oamenii te judecă fără să te cunoască. Şi de cele mai multe ori nici nu vor să o facă. Te asociază cu personajul pe care îl interpretezi - pe de altă parte asta fiind ceva bun - şi uită că de fapt tu eşti actorul. Şi te judecă indiferent care ar fi acţiunile tale.