- Un artist cu chip de copil, inimă curată şi glas răscolitor, îndrăgit de milioane de români, se destăinuie
Bucuria imensă cu care cântă, originalitatea melodiilor şi a textelor sale fac din Paul Surugiu, alias Fuego, un mare artist, care a reuşit să-şi facă din propria viaţă un şlagăr de succes. Sincer, modest, fără fumuri de vedetă, puţin nostalgic, dar totdeauna solar şi plin de haz, el reuşeşte să-şi păstreze în fiecare zi candoarea şi firea echilibrată cu care ne-a obişnuit.
„Dumnezeu mi-a dat harul de a cânta”
Un dialog cu el pare o călătorie într-un basm, cu o lume liniştită, arhaică. „Am avut o copilărie frumoasă, dar grea, pentru că n-am avut timp de joacă. Eu învăţam chitara, iar lecţiile mi le organiza mama. Şi nu numai atât. Luam meditaţii şi la fizică, materie care nu mi-a plăcut. Şi trecea aşa de greu ora de meditaţie, pentru că eu o întrebam pe profesoară tot felul de tâmpenii”, îşi deapănă amintirile cântăreţul cu privire de copil. Se întoarce, cu zâmbetul pe buze şi sufletul descătuşat, la perioada copilăriei. Între fum de ţigară şi adiere fină de parfum, ziarist şi cântăreţ, uităm parcă de timp, lăsându-ne prinşi de frumuseţea poveştii. „Mi-amintesc de primul cadou primit în viaţa mea.
Era un ceas de jucărie ce se punea în perete, pe care mi l-a dat mama. Eu învăţam pe vremea aceea orele şi pe fiecare oră aveam desenat un personaj de desene animate. Cred că are legătură cu timpul care nu ne iartă. Ceasul merge mereu şi ajungem la o vârstă la care ne gândim ce-am făcut în viaţă. Pentru mine, nimic nu e mai frumos decât să mă uit la ceasul primit de la mama”, mărturiseşte Fuego. Şi nimic nu pare mai înălţător decât să-l auzi vorbind de fiinţa care i-a dat viaţă, comoara cu ochi de stele şi zâmbet de narcise. „Dumnezeu mi-a dat harul de a cânta pentru că mama şi-a dorit acest lucru. Ea avea o voce extraordinară, dar bunica n-a lăsat-o să cânte. Când m-am născut, mama a spus: «Băiatul acesta va fi artist», continuă solistul. Mamei îi datorează tot. Ea i-a croit drumul în viaţă, i-a arătat că fericirea există fie că te bucuri de un fir de iarbă, respiri o dată cu florile sau preţuieşti lumina ce se strecoară tiptil pe fereastră.
„Regretul vieţii mele este că nu m-a văzut bunica artist”
Se spune că o copilărie fără bunici e cel mai trist lucru cu putinţă. Fuego a avut parte de ceea ce se poate numi „instituţia bunicii”. Ea a fost cea care i-a răspuns la primele întrebări, l-a învăţat prima rugăciune, apoi l-a iniţiat în tainele sfintei Biblii, însoţindu-l pe parcursul vieţii şi rămânând lângă el, ca un înger păzitor. „Bunica a fost cea care m-a crescut până la vârsta de 8 ani, pentru că părinţii munceau foarte mult. O chema Stratenia şi a fost o femeie puternică şi i-a crescut singură pe tata şi pe unchiul meu. Bunicul meu a luptat la Mărăşeşti şi la Oituz şi se spunea că avea cei mai frumoşi ochi albaştri.
Unul dintre regretele mele este că n-am şi eu aceiaşi ochi”, se destăinuie Fuego. Dar a venit momentul când bunica a ales să plece la Domnul, iar nepotul de numai 15 ani a rămas „orfan de înger”. „Moartea bunicii m-a marcat foarte tare şi marea durere a vieţii mele este că nu m-a văzut artist. N-a apucat să-mi asculte nici măcar primul album”, mărturiseşte emoţionat artistul. Amintirile legate de bunica Stratenia vin spre Fuego luminate ca un fulger. Imagini vii, care-i alungă tristeţea ce-i dădea târcoale, lăsând să se întrevadă bucuria adunată în timp. „Ştiu sigur că bunica Stratenia n-a murit, ci s-a transformat în primăvară, în miros de busuioc şi-n vechea candelă care pâlpâie veşnic...”.
„Am idolatrizat-o pe Tina Turner”
Timiditate, început, nopţi albe, răsărit, putere, tinereţe, speranţă, orgoliu, succes, suferinţă, dragoste. Într-un cuvânt, adolescenţă. Când fericirea e aproape de tine vine fără să te trudeşti prea mult. „Adolescenţa? A fost poate cea mai frumoasă perioadă a vieţii mele. Am fost comandant de grupă şi profesorii erau foarte indulgenţi cu mine, pentru că le cântam mereu. Ei ştiau că visul meu e să devin artist. Aveam o trupă care se chema «Fantastic grup», cu care am câştigat tot ce se putea la «Cântarea României». Trebuia să ai mare talent ca să ajungi acolo. Mi-amintesc cu drag acum de orele de biologie cu directorul şcolii, deşi atunci nu eram aşa de entuziasmat. Am fost la un pas să rămân corigent. Iar cei care rămâneau corigenţi trebuiau să se tundă zero.
Aşa că m-am pus cu burta pe carte, am învăţat toată materia şi am trecut cu notă maximă”, glumeşte Fuego. Adolescenţa... Primele ocheade stângace, întâiele prietenii, primul fior al iubirii, mici escapade, primele dedicaţii sentimentale. „Primii fiori ai dragostei nu se pot uita. O chema Ioana. Eu stăteam în prima bancă şi ea în ultima. Îi trimiteam bileţele de dragoste, care, până să ajungă le ea, erau citite de toţi colegii. Regret că n-am păstrat legătura cu foştii colegi şi mi-aş dori să-i iau din catalog şi să-i strâng la o întâlnire. Eram înnebunit după eroii din liceu. Fetele se îmbrăcau ca Oana Sârbu, iar noi, băieţii, îl imitam pe Bănică. M-a marcat foarte mult filmul «Declaraţie de dragoste», pe care l-am văzut de cel puţin zece ori. I-am iubit pe Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Margareta Pâslaru şi am idolatrizat-o pe Tina Turner, cu care am tot ce există, plus un autograf cu certificat de autenticitate”, îşi aminteşte Fuego.
„Îmi doresc o femeie deşteaptă, care să ştie să mă iubească”
Când vorbeşte de dragoste, chipul solistului se luminează. E limpede că fără un suflet cald nu poţi pomeni de un asemenea subiect. Şi vârsta nu contează aici. E doar o cifră banală, trecută în buletin. Dragostea pentru Fuego e ca o aripă transparentă şi catifelată de înger, înflorită în toamnă târzie, frumoasă şi aproape toată plutind în magie. „Dragostea? Este foarte greu să întâlneşti persoana iubită azi, pentru că se pare că totul se rezumă la bani. Eu îmi doresc o femeie obişnuită şi deşteaptă, pentru că femeia e frumoasă prin naştere. Vreau o femeie normală, care să ştie să mă iubească”, spune artistul cu glas încet. Sigur, acea femeie îl aşteaptă undeva într-un colţ al lumii, discretă şi timidă, şi nu va trece mult timp până când ea va deveni un candidat pentru sufletul cântăreţului. „De unde atâta romantism?”, îl întreb. Îmi răspunde fără să se gândească: „Românii au fost şi vor fi romantici. Eu sunt romantic datorită muzicii, care mi-a schimbat personalitatea, m-a învăţat să iert. Poate şi de-asta cânt tot timpul cu o lacrimă pe obraz...”.
„Dacă ai credinţă cât un bob de mazăre, poţi muta munţii din loc”
Însă, indiferent de ce se întâmplă în viaţa lui Paul, un singur lucru este cert şi constant: Dumnezeu! „Dacă ai credinţă cât un bob de mazăre, poţi muta munţii din loc. România este grădina Maicii Domnului. Toate păcatele noastre se plătesc aici, pe pământ. Eu nu sunt iubit de toată lumea, pentru că asta ar însemna să fiu înger. Dar prin credinţa mea faţă de cei care nu mă iubesc, întorc şi celălalt obraz”, se destăinuie Fuego. Dumnezeu i-a transformat rugăciunile în minuni şi îi dă un sentiment de pace şi de linişte, mângâindu-l neîncetat cu infinita-I bunătate. Şi ce poate fi mai frumos decât să te dăruieşti publicului şi să înţelegi că dăruirea înseamnă menirea ta pe acest pământ? Asta e ceea ce se cheamă fericire la Fuego. Rugăciunea pe care i-o înalţă Divinităţii pentru încă o zi ce i-a dăruit-o aici, pe pământ. Rugăciunea şi muzica sunt cele două leacuri ale vieţii lui Fuego. „În Biblie se spune că la început a fost cuvântul. Mi-ar fi plăcut să se spună că la început a fost muzica. Dacă mâine nu voi mai putea cânta, am lăsat ceva în urmă. Muzica e o a doua mamă pentru mine. Ea va rămâne veşnic, până la sfârşitul lumii!”, mărturiseşte el.
„Laura Stoica a trăit toată viaţa pentru muzică”
Când vorbeşte de fosta lui colegă şi prietenă Laura Stoica, sufletul i se sfărâmă în mii de bucăţi. „La ultimul turneu al Laurei din Kuweit am fost şi eu. Ea era singura care ştia engleză şi datorită ei ne-am descurcat acolo. Momentul a fost extraordinar. Ne-am îmbrăcat în costume de arab şi arăboaică şi ne-am cumpărat portul lor. Eu aveam atunci părul cu şuviţe galbene şi toată lumea se uita ciudat la mine. Ţin minte că Laura i-a întrebat de ce mă privesc aşa, şi arabii spuneau că semăn cu Leonardo di Caprio. N-o pot uita pe Laura. Ea a trăit toată viaţa pentru muzică şi pentru publicul ei”, spune emoţionat Fuego. Într-o oră de dialog cu cel mai îndrăgit solist al României parcă am retrăit un film vechi, nu în alb-negru, ci în culorile dragostei.
Carmen Ciripoiu
„Dragostea? Este foarte greu să întâlneşti persoana iubită azi, pentru că se pare că totul se rezumă la bani”
„Am primit la Chişinău trei maşini cu flori”
„Moldovenii sunt extrem de iubitori. Iar pe mine mă leagă ceva special de ei, poate datorită faptului că am o colaborare de foarte mult timp cu poetul Grigore Vieru. Versurile lui sunt atât de frumoase, încât le-am adunat şi le-am pus pe muzică”, afirmă solistul. Ultimul CD al lui Fuego, intitulat sugestiv „Live in Chişinău”, a strâns în el toată frumuseţea unui artist. Cântece din suflet pentru suflet. La finalul spectacolului, Paul a primit trei maşini cu flori.
„Dacă mâine nu voi mai putea cânta, am lăsat ceva în urmă. Muzica e o a doua mamă pentru mine. Ea va rămâne veşnic, până la sfârşitul lumii!”
Aperitiv Fuego Ne întoarcem iar la perioada copilăriei, când Fuego a descoperit alfabetul gastronomiei privindu-l pe „tata, cel mai vestit bucătar al familiei”, în exerciţiu. Oare de ce amintirile cele mai puternice se refugiază într-un miros de pâine caldă? „Nu mă mişcam din bucătărie când găteau părinţii. Şi eram fascinat de bucatele aromate. Aşa am început să mă îndrăgostesc de gastronomie. Eu îmi gătesc singur şi iubesc la nebunie puiul la cuptor cu cartofi prăjiţi”, spune vesel. Nu stă mult pe gânduri şi ne dezvăluie o reţetă cu nume sugestiv: „Aperitiv Fuego”. „Avem nevoie de zece ouă, un kilogram de brânză sărată, un kilogram de smântână şi maioneză. E o mâncare ardelenească şi are un gust desăvârşit. Se amestecă maioneza cu smântâna. Se pune un strat de brânză, apoi unul de smântână cu maioneză şi unul de ouă bătute spumă. Şi aşa mai departe, până la sfârşit şi se pune la cuptor”, spune bucătarul Fuego.
