de Cătălina Tăgârţă

Interpret de muzică populară, moderator tv, tată şi soţ devotat, Aurelian Preda este una dintre cele mai iubite personalităţi de la noi. Primul prezentator de la Etno TV e mândru că una dintre fiicele sale îi calcă pe urme, e „bolnav” de curăţenie, după cum spune el, şi consideră că fiecare încercare a vieţii e un exemplu de maturitate.

„Provin dintr-o familie iubitoare de folclor”
- Când aţi început să cântaţi?
- Încă de la vârsta de 5 ani fredonam în casa tatălui meu cântecul „Tanţa”.

- Părinţii v-au încurajat să mergeţi pe acest drum sau îşi doreau altceva pentru dumneavoastră?
- Da. Provin dintr-o familie iubitoare de folclor, iar vocea am moştenit-o de la mama, care m-a încurajat foarte mult. La început am cântat la serbări, apoi am fost remarcat la Festivalul

„Cântarea României”, în 1986.
- Când aţi ajuns să lucraţi şi în televiziune?
- Prima dată am emis pe postul „Radio Muntenia” în 1999. După aceea, l-am cunoscut pe Silviu Prigoană la o nuntă, care m-a rugat pe mine şi pe Valeria Arnăutu să-l ajutăm să facă o televiziune cu specific folcloric, aşa că pe data de 2 iulie 2002 am prezentat prima emisiune de la Etno „Un cântec, un interpret”. Nu am renunţat însă nici la radio, în prezent am emisiune la Radio România Antena Satelor.

- Dacă ar trebui să alegeţi între muzică şi televiziune, ce aţi alege?
- Nu aş putea renunţa la niciunul dintre cele două domenii, deşi recunosc că la început mi-a fost greu să le împac pe amândouă. Îmi place să promovez valorile, în schimb urăsc „să perii” oamenii, şi prin asta pierd mult.

- Ce înseamnă cântecul pentru dumneavoastră?
- Cântecul e terapia sufletului meu.

- Cu două emisiuni, una la radio şi alta la Etno TV, mai aveţi timp de nunţi, botezuri, cumetrii?
- Desigur. Merg cu mult drag oriunde sunt invitat. Pentru mine nu primează banul, mulţumirea sufletească e mult mai importantă.

- Aveţi vreo melodie de suflet, care vă ajută să vă reveniţi atunci când sunteţi trist?
- Da. De fapt, sunt chiar două şlagăre cunoscute ale mele: „Unde eşti tăicuţă bun”, dedicat tatălui meu, pe care l-am pierdut când eram copil, şi „Pe poartă la mănăstire”. Eu sunt originar de la Curtea de Argeş şi mă simt legat sufleteşte de mănăstirea de acolo.

„Îi mulţumesc Domnului pentru ce mi-a dat până acum”
- Care e cântăreţul sau formaţia care v-a inspirat?
- Printre idolii bărbaţi se numără Ion Dolănescu şi Marinică Iordache, iar printre femei: Irina Loghin, Maria Lătăreţu, Maria Apostol şi Maria Ciobanu.

- Povestiţi-ne un eveniment inedit din turneele pe care le-aţi făcut.
- În ziua în care am împlinit 34 de ani urma să cânt la „Fun Clubul Aurelian Preda” din Piteşti. Colegii şi cei dragi mi-au făcut o farsă extraordinară: au plănuit cu şoferul să „simuleze” o pană la maşină, ca să întârzii pe drum, iar când am ajuns la destinaţie mi-am găsit întreaga familie: soţie, copii, pe mama, unchi şi verişori, care toţi erau plecaţi peste hotare, plus prieteni dragi, peste 50 de interpreţi şi aproximativ 200 de fani de la Fun Club. A fost un moment extrem de emoţionant să văd toţi acei oameni reuniţi acolo pentru mine.

- Emisiunea „Poveşti de viaţă cu Aurelian Preda”, care se difuzează din vara anului trecut, a urcat în topul audienţei încă din prima zi a lui 2011. Cum comentaţi?
- Eu nu iubesc ratingul, n-am crezut niciodată în asta. Dar mi se pare normal ca, după o perioadă în care munceşti din greu şi pui suflet, rezultatele să se vadă.

- Vă simţiţi împlinit pe plan profesional?
- Niciodată omul nu este mulţumit din punct de vedere profesional, dar îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ce mi-a dat până în prezent.

„Dezamăgirile m-au ajutat să merg mai departe”
- Personal cum vă merge?
- Am o familie fericită, două fete (Raquele şi Ana Maria Rosa) şi un băiat (Mario). Ana Maria Rosa îmi moşteneşte talentul, ea cântă de la vârsta de 1 an şi jumătate, din dorinţa proprie. Am o relaţie de prietenie cu copiii mei şi îi voi lăsa să aleagă singuri ce vor să facă, deoarece viitorul lor le aparţine.

- Aţi cântat cu fiica dumneavoastră pe scenă?
- Am cântat de multe ori. Dar dacă ar trebui să fac un top al preferinţelor aş ruga-o să se ocupe mai întâi de şcoală, şi apoi de muzică. Mie, personal, această meserie mi-a adus multă suferinţă. Mi-am dorit enorm să promovez adevăratele valori, tinerii talentaţi, dar pentru asta am fost marginalizat uneori.

- În aceste condiţii, v-aţi gândit vreodată să părăsiţi ţara?
- Nu numai că m-am gândit, dar chiar am făcut asta. O perioadă am fost plecat în Italia, unde am şi o casă.

- Aveţi vreun crez în viaţă?
- Dacă ar fi să trag linie la tot ce-a fost până acum pot spune că orice dezamăgire, orice mi s-a întâmplat rău în viaţă a fost de fapt un motiv care să mă determine să merg mai departe. Niciodată nu m-am considerat un om deştept. Pot spune că sunt omul care se priveşte în oglindă şi nu-i este ruşine cu chipul său.

- Câţi prieteni de suflet aveţi şi cine v-a fost aproape în momentele grele?
- Nu prea cred în prietenii. Există oameni pe care-i apreciez pentru valoarea lor umană, dar prietenii nu mi-i pot număra pe degetele de la o mână. Cora, spre exempu, producătoarea emisiunii mele, mi-a fost alături la bine şi la rău şi o consider parte din familia mea.

- Cum vă petreceţi timpul liber? Mai aveţi şi alte pasiuni în afară de muzică?
- Alerg, merg la sală şi îmi place foarte mult să mă rog.

- Vă place să „dereticaţi” prin casă?
- Da. Sunt „bolnav” de curăţenie şi foarte meticulos. Îmi place şi să gătesc, fac sărmăluţe în foi de viţă şi borş de vită.

„Soţia mea e un trimis al lui Dumnezeu“

- Despre soţie ce ne puteţi spune?
- Mariela e partea feminină din viaţa mea care mă suportă de 20 de ani şi căreia îi mulţumesc că mi-a fost aproape la bine şi la rău, considerând-o un trimis al lui Dumnezeu în faţa căruia ne-am jurat credinţă la bine şi la rău. O altă prezenţă feminină minunată din viaţa mea e mama. O iubesc foarte mult şi nu sunt încă pregătit să mă gândesc că n-o voi mai avea în preajmă la un moment dat.