Excentrica Elena Merişoreanu

Elena Merişoreanu face parte din generaţia de aur a folclorului nostru autentic. Talentul său inconfundabil a propulsat-o în galeria maeştrilor acestui gen atât de îndrăgit, muzica populară. Vorbeşte firesc despre viaţa sa, desprinsă parcă dintr-o poveste, şi o împărtăşeşte cu dărnicie şi celor din jur. O existenţă în care a acumulat o mulţime de cântece pe care le-a dăruit cu generozitate celui mai fidel „iubit” al său, publicul. Citiţi mai jos povestea vieţii acestei mari doamne a cântecului popular românesc.

„Am vândut ouăle din cuibar ca s-o văd pe Ioana Radu”
- Când v-a dat prima dată imbold cântecul? - Eu cânt de când mă ştiu. Am crescut în mediul rural, la locurile mele de baştină, din Hunedoara, mama fiind sibiancă, iar tata hunedorean, dintr-o comună foarte frumoasă şi pitorească, Paroşeni, la poalele Muntelui Parâng, la graniţa cu oltenii.
- Aveaţi gene de artist?

- Tata cânta la fluier foarte frumos, pentru că făcea parte dintre ciobani, şi-mi spunea: „Ia fluierul şi cântă, numai aşa nu vine lupul la oi!” Eu cântam la fluier foarte frumos când eram mică. Mama, bunica şi sora mea, la fel. Eu am divinizat artiştii, deşi televizor nu am văzut până la vârsta de 13 ani, pentru că nu era. Aveam un difuzor şi era o plăcere teribilă să-i ascult pe iubiţii noştri cântăreţi. Prima voce care m-a marcat a fost a Mariei Lătăreţu, apoi cea a Ioanei Radu, a Mariei Tănase, a lui Ion Luican şi Ion Cristoreanu. Eram în clasa a II-a, aveam 8 ani şi au venit Ioana Radu, Vlad Ioniţă, Ana Pacatiuş cu un spectacol şi eram înnebunită să-i văd. Dar biletul costa o avere pentru mine.

- După cum vă ştiu, nu cred că v-aţi lăsat fără să vedeţi spectacolul! - Sigur că nu m-am lăsat. Mi-era totuşi jenă să cer. Când le-am pomenit alor mei de spectacol, m-au întrebat dacă mergem cu şcoala, le-am spus că nu şi bineînţeles că nu mi-au dat voie. Atunci am furat ouăle din cuibar, le-am vândut unei femei de la dispensar ca să-mi iau bilet şi părinţilor le-am spus că dorm la bunici şi aşa m-am dus la spectacol. Eram în delir.
- Presupun că a fost o experienţă unică. - Da. Atunci am luat şi primul autograf de la Ioana Radu pe un caiet plin cu poze cu artişti pe care mi-l făcusem special din afişe rupte.
- Când aţi avut prima apariţie publică?
- Pe la 15 ani, la emisiunea „Antena vă aparţine”, când au venit să selecteze tineri pentru emisiune şi la noi în zonă. Aşa am fost chemaţi la Bucureşti să cântăm. Apoi am fost selectată de Clubul Tineretului din localitatea Vulcan, şi cu el am mers peste tot: şi în ţară, şi în străinătate. Să pleci peste graniţă la acea vreme era o mare realizare.

34 de ani în Ansamblul Rapsodia Română 
- După emisiunea „Antena vă aparţine” ce a urmat?
- M-au luat în vizor cei de la Televiziune. Pe atunci, toate emisiunile erau în direct şi s-a făcut o selecţie la Ansamblul Ciocârlia. M-a ascultat Maria Butaciu şi mi-a spus de selecţia de la ansamblu. La ultima etapă am cântat o doină şi toţi au fost impresionaţi şi m-au întrebat de unde o ştiu. Le-am spus că de la bunica mea. Ea o cânta când îi era dor sau greu. Au fost 84 de concurenţi pe trei locuri. Când m-au întrebat câţi ani am, am minţit şi am spus că 18, fiindcă nu aveai voie să activezi în ansamblu dacă erai mai mic.

    Am trecut toate etapele şi, când să-mi facă încadrarea, m-au chemat cu actele, cu buletinul de acasă. Atunci am început să plâng şi le-am spus că de fapt am 16 ani, nu 18. Mi-era ruşine să mă întorc în sat după atât timp. Au ajuns la concluzia că nu mă pot angaja, fiind ansamblu militar. Dar tot ei m-au îndrumat spre Rapsodia Română. Peste două zile a fost concurs acolo şi m-au angajat pe post de coristă.
- V-a plăcut?
- A fost o plăcere teribilă. Îmi amintesc cu haz de o întâmplare... Eram supărată într-o seară, când n-aveam cor. La un moment dat, după ceva timp, s-a făcut un cor a capella (neacompaniat de instrumente).

    Era şi Lucia Ţibuleac în cor. Şi Dida Drăgan, şi Petre Geambaşu. Peste o lună trebuia să avem spectacol, iar înainte era o vizionare şi ne punea să cântăm individual, pe note. Am învăţat, cu ajutorul unei colege, toate cele 11 piese pe de rost, dar pe note, nu pe versuri. Le-am memorat după ureche. La vizionare însă şi-au dat seama şi m-au pus să mă opresc şi să cânt un pasaj. Eu m-am făcut grena la faţă, dar colegii care ţineau cu mine mi-au luat apărarea şi mi-au spus că eu nu ştiu notele, dar le-am învăţat pe dinafară. S-au închinat cei din comisie. Nu le-a venit să creadă. Am rămas acolo vreo şapte ani, după care m-au făcut solistă şi am rămas la Rapsodia Română vreme de 34 de ani. De acolo am ieşit la pensie.

„Dacă mă măritam cu ambasadorul, azi nu mai cântam”
- Pe soţul dumneavoastră cum l-aţi cunoscut? - Era student la Academia de Poliţie şi era în practică prin locurile mele natale. Ne-am cunoscut prin nişte prieteni comuni. A început să-mi facă discret curte, dar eu eram deja prietenă cu un ambasador, însă, dacă m-aş fi măritat cu ambasadorul, puteam să spun adio carierei muzicale. Până la urmă m-a convins Viorel al meu cu statornicia sentimentelor sale. 
- Cu el le aveţi şi pe cele două fete...
- Da, Raluca, pe care o ştiţi, fiindcă este naistă (are 27 de ani), şi Ela, care are 32 de ani. Ambele sunt plecate acum în străinătate. Cea mare în America, iar cea mică în Spania. Abia aştept să plec la ele în concediu. De la cea mare am doi nepoţi, dar Raluca nu e căsătorită încă.
- La ce lucraţi în prezent?
- La un CD cu cele mai bune piese ale mele, pe care-l voi realiza cu Etno TV.

 „Prima voce care m-a marcat a fost a Mariei Lătăreţu, apoi cea a Ioanei Radu, a Mariei Tănase, a lui Ion Luican şi Ion Cristoreanu”

Caseta: Adepta machiajului permanent prin tatuaj
- Cum v-a venit ideea să vă tatuaţi?
- Eram pe aeroport în America şi am văzut-o pe Irina Loghin aşa frumos machiată şi ea mi-a dat ideea, fiindcă şi ea se făcuse. Aşa că am mers în Beverly Hills şi mi-am tatuat sprâncenele şi buzele şi îmi pare bine că am făcut-o. - Ce faceţi pentru întreţinere?
- Merg la masaj de două ori pe săptămână, la saloane de cosmetică. Diete nu ţin, pentru că eu cred că regimul cel mai bun este să nu mănânci!