de Gabriela Niculescu

- Autorul cărţilor despre Revoluţia din ’89, se confesează

Ultimul „episod” al interviului nostru cu jurnalistul Grigore Cartianu vă aduce informaţii despre adevăraţii terorişti ai Revoluţiei, despre misterele care încă plutesc în legătură cu cadavrele celor doi dictatori şi despre sfârşitul tragic al membrilor familiei Ceauşescu: Nicu, Zoia şi Marin. Cărţile despre Revoluţie îşi vor face intrarea şi pe pieţele străine, iar investigaţiile şi documentările autorului şi ale echipei sale continuă, pentru a scoate la suprafaţă toate detaliile loviturii de stat din ’89.

„Ţara cerea libertate, democraţie, noncomunism, dar Uniunea Sovietică nu dorea asta”
- Cine sunt, de fapt, adevăraţii terorişti?
- Avem două tipuri de terorişti. Unii sunt cei care au acţionat militar, români şi străini care au tras şi au făcut victime. Românii erau, în special, de la Direcţia de Informaţii a Armatei (DIA), o direcţie puternic controlată de serviciile străine, cu precădere de cele sovietice. Aveau mulţi oameni racolaţi să lucreze pentru ei şi erau acei peste 30.000 de „turişti” sovietici, care au fost infiltraţi începând din toamna lui ’89 şi în mod accelerat din 10 decembrie, care au avut misiuni precise să producă victime, să ridice masele, să provoace o revoltă. Noi aveam nevoie de o revoltă şi de schimbarea regimului, dar sovieticii au considerat că nu se poate face această ridicare a maselor decât săvârşind zeci de crime înainte de fuga lui Ceauşescu şi, ulterior, sute de omoruri pentru a instaura un anumit regim, pentru a impune la putere o anume grupare fidelă Moscovei, pentru a nu pierde România de sub control şi să nu derapeze spre Occident. Ţara cerea libertate, democraţie, noncomunism, dar Uniunea Sovietică nu dorea asta. Deci, avem teroriştii din teren, români şi străini, toţi lucrând coordonat după un scenariu sovietic, deşi acceptat de Occident. Totul fusese pus la cale de comun acord. Şi mai avem teroriştii de la televizor. Cei care s-au perindat la 22 decembrie, iar noi îi aplaudam şi-i vedeam ca pe nişte salvatori şi care au făcut diversiuni incredibile, cinice. Au lansat tot felul de informaţii false, de zvonuri, ameninţări şi intoxicări, astfel încât să creeze psihoza teroristă, să ne scoată în stradă, să ne dea arme, să ne pună să ne împuşcăm între noi şi să ne împuşte şi ei, la rândul lor, prin unităţi militare.

- Moartea lui Nicu şi a Zoiei Ceauşescu au fost asasinate politice?
- Nu în mod direct, dar ei au fost împinşi spre groapă prin faptul că au fost arestaţi şi că au trecut prin evenimentele acelea din ’89, după părerea mea, nemeritat. Chiar dacă el era prim-secretar la Sibiu, putea fi judecat pentru anumite abuzuri făcute în serviciu. Dar la Sibiu l-au judecat pentru morţii de acolo şi acum aflăm că alţii sunt vinovaţi pentru acele crime. El a plecat de acolo fără să ştie ce se întâmplă, să se pună la dispoziţia noii puteri, iar la televizor a ajuns bătut şi scuipat de personaje precum Cornel Pumnea şi Mihai Tatulici. A fost umilit şi înjunghiat la Băneasa. Zoia a fost şi ea arestată şi chiar nu ştiu de ce. Ea şi Valentin chiar n-au avut putere politică. Niciodată o instanţă românească nu a pronunţat o sentinţă definitivă împotriva lor, dar a fost acea procedură de tip bolşevic: lichidarea totală a adversarilor.

„Marin a fost o victimă necesară pentru instaurarea noii puteri”
- Care este adevărul privind „sinuciderea” lui Marin Ceauşescu din 1990, de la Viena?
- Este unul dintre lucrurile ciudate ale Revoluţiei. Sunt convins că n-a fost vorba despre o sinucidere. Nu cred că un om care lucrase cu finanţele lui Ceauşescu şi ale regimului comunist, cu import-export, cu valută şi cu miliarde de dolari rulaţi se sinucidea. Un asemenea om făcea, eventual, precum naziştii. Se pierdea undeva în lume şi trăia foarte bine cu banii pe care-i avea pe mână. Eu cred că el a fost o victimă necesară pentru instaurarea noii puteri, în anumite condiţii. Ea avea nevoie şi să închidă gura multora, dar şi să preia resursele financiare integral. Şi atunci, anumiţi oameni cu misiune l-au lichidat pe Marin Ceauşescu după ce i-au smuls toate secretele, conturile şi relaţiile. Probabil au fost persoane din apropierea lui, care ştiau cu ce lucrează şi care erau în slujba noii puteri. Regimul Iliescu nu a pus mâna pe România numai politic, ci şi financiar. Aici sunt celebrele conturi ale lui Ceauşescu, iar căutarea lor trebuie să înceapă de la cadavrul lui Marin Ceauşescu.

- A mai rămas ceva nepublicat din investigaţiile făcute?
- A mai rămas şi, în plus, documentarea şi scrierea vor continua încă doi ani. Apar răscruci şi fiecare direcţie reprezintă un drum de urmat. Mai sunt câteva cărţi de publicat, urmează să mai facem şi câteva serii la ziarul „Adevărul” şi sper să mai fac şi o serie de emisiuni televizate. Eu şi echipa mea suntem în documentare prin ţară. Încercăm să reconstituim dramele de atunci, să aflăm cine a fost în spatele lor şi a scenariului bine regizat de a produce victime.

„Cred că am reuşit să întorc balanţa în favoarea adevărului”
- Vreţi să traduceţi cartea şi pentru alte ţări?
- Fără ca eu să fi luat vreo iniţiativă, cartea este deja tradusă în şase limbi. Este în tipar în Brazilia, unde va fi lansată în toamnă. În Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania şi Japonia, cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor” va fi pe piaţă spre sfârşitul anului şi, în funcţie de impact, vor fi traduse şi celelalte. Eu nu am făcut niciun efort să caut edituri străine, m-am gândit că o s-o fac când voi avea o serie, dar până atunci dau curs solicitărilor.

- Ce speraţi să schimbe în mentalitatea cititorilor „Cartea Revoluţiei”?
- Eu mi-am propus ca prin toată această serie de articole în ziar, emisiuni la tv şi cărţi publicate să creez o masă critică suficient de mare încât să întoarcă balanţa în favoarea adevărului şi în defavoarea minciunii istorice din decembrie ’89 şi din ultimele două decenii. Cred că am reuşit acest lucru în aproape doi ani de prezenţă mediatică, în sensul în care dacă cineva ar face un sondaj despre Revoluţie, nu cred că personajele din prim-plan ar mai fi considerate salvatori ai poporului român, ci, mai degrabă, părtaşi la crimele din ’89.

Misterul dispariţiei cadavrelor dictatorilor în seara de 25 decembrie

- Cum trebuie privit întregul scandal al dezgropării soţilor Ceauşescu?
- Pentru mine este un mister cum, timp de 20 de ani, familiei Ceauşescu i-a fost refuzat dreptul de a afla dacă Nicolae şi Elena au fost înmormântaţi acolo. Au fost forţe importante care s-au coalizat, din Parchetul Militar, din justiţie, armată şi politică, forţe care n-au avut interes să fie elucidate anumite lucruri. Sigur că acum, după 20 de ani, s-a constatat că soţii Ceauşescu sunt acolo, dar întrebarea tot rămâne: „Timp de 20 de ani sigur au fost acolo?” Puteau fi puşi acum doi, cinci sau 12 ani. Mai e un mister legat de cadavre. Unde au dispărut în seara de 25 decembrie, după ce au fost aduse de la Târgovişte cu elicopterul şi lăsate în spatele tabelei electronice a Stadionului Steaua, unde se construiau piste de atletism? Era un teren vizibil. Au stat cadavrele acolo, după care s-au întors să le ia şi să le ducă la morga Spitalului Militar, dar nu le-au mai găsit. Au trimis trupe de militari, care au scormonit zona, dar cadavrele dispăruseră. Au fost găsite a doua zi dimineaţă, la ora 8:00, după vreo 12 ore, la cinci metri mai departe de locul unde fuseseră aşezate iniţial. Ce s-a întâmplat cu ele în aceste ore, unde au fost? Au fost cumva substituite?

„Căutarea conturilor dictatorului trebuie să înceapă de la cadavrul lui Marin Ceauşescu”