de Cătălina Tăgârţă
De luni până vineri prezintă emisiunea „Te vreau lângă mine”, difuzată la postul de televiziune Kanal D, iar în week-end e mai tot timpul plecată prin ţară, să cânte la nunţi şi la spectacole. Cu toate acestea, Niculina Stoican este o mamă-model şi nu se gândeşte în ruptul capului să renunţe la vreo reuniune de familie, unde îi răsfaţă pe cei dragi cu orice ocazie cu mâncărurile preparate chiar de ea.
„Am învăţat că în viaţă mai presus de orgoliu e demnitatea”
- Povestiţi-ne despre debutul în muzică.
- Provin dintr-o familie în care muzica populară e foarte apreciată. Eu am crescut având cântecul aproape, mama mea fiind şi ea la rândul său interpretă, aşa că nu-mi aduc aminte de un debut fastuos. Muzica pentru mine a fost ceva firesc, eu aveam înaintea mea numele mamei, care practic mi-a deschis drumul, iar mie mi-a rămas doar să-mi formez propria personalitate, să muncesc din greu ca să nu fiu confundată cu ea.
- Sunteţi superstiţioasă?
- Nu sunt superstiţioasă, dar am o educaţie tradiţionalistă, pentru că-s crescută de bunici. Calc cu piciorul drept înainte când am ceva important de făcut, însă 13 e numărul meu cu noroc. Toate lucrurile bune mi s-au întâmplat la această dată.
- Care e idolul dumneavoastră?
- Angela Similea e un exemplu de distincţie şi eleganţă pentru mine. Am cântat la multe concursuri de muzică uşoară pe vremea mea, iar în anul 1982 am obţinut locul întâi la „Cântarea României”. Am mulţi oameni care mi-au fost exemplu pe parcursul vieţii, pentru că numai aşa poţi reuşi în viaţă. Având idealuri tinzi spre mai bine, mai mult, însă fără acestea eşti lipsit de viitor. Îmi place foarte mult şi Sofia Vicoveanca.
- Cum sunt prieteniile dintre interpreţii de muzică populară?
- Şi bune, şi rele. Până la urmă suntem oameni, şi fiecare trece prin diferite stări. Nu întotdeauna putem fi pe aceeaşi lungime de undă. Cum se nasc prietenii se nasc şi conflicte, de aceea am încercat pe cât posibil să îmi păstrez limite, să nu repet greşelile, să-mi analizez comportamentul. Am învăţat în viaţă că mai presus de orgoliu e demnitatea.
„Am peste o sută de costume tradiţionale”
- Care e cea mai mare împlinire profesională?
- Dragostea publicului, recunoaşterea şi recunoştinţa lui. Când interpretul e recunoscut ca şi valoare este un lucru bun, dar când mai e şi recunoştinţă, când te admiră pentru că eşti o mamă bună, un om bun, atunci cercul se închide profesional.
- Faptul că cercul s-a închis înseamnă că sunteţi împlinită?
- Nu înseamnă că dacă-s împlinită am ajuns şi la perfecţiune, pentru că perfecţiunea nu există pentru oameni. Eu întotdeauna am căutat normalitatea, iar în ea există bine şi rău. Am defecte multe, lucruri de care-s conştientă şi pe care încerc să le corectez. Spre exemplu, uneori sunt impulsivă. Dar, într-un mod foarte ciudat, acestui defect i se alătură răbdarea, mai ales când e vorba despre copilul şi publicul meu.
- Câte costume aveţi?
- Am peste o sută de costume tradiţionale. Colecţionez şi-mi doresc foarte mult să deschid un muzeu la un moment dat la Ponoarele, acolo unde e şi „Podul lui Dumnezeu”, nu doar cu costume, ci şi cu obiecte care să reprezinte meşteşugurile şi obiceiurile localnicilor.
- De ce întâmplări haioase aţi avut parte la evenimente?
- Pentru mulţi înălţimea mea e frapantă. La un moment, la o nuntă, cineva de lângă mine îi spunea persoanei de alături: „Doamne, ce mică e prăpădita!”. Cred că i-am inspirat milă, m-am simţit ca şi cum aş fi fost a nimănui.
- Cu cine mergeţi la evenimente?
- Întotdeauna mă însoţeşte soţul meu. Am nevoie de cineva care să mă ajute, pentru că oamenii pot deveni agresivi fără să-şi dea seama. Drept exemplu, am fost scoasă pe geam la un spectacol, pentru că n-aş fi avut sorţi de izbândă să ies pe uşă. Şi, recunosc, o parte din vină o port şi eu, deoarece nu pot refuza oamenii atunci când îmi cer un autograf, când vor să-mi strângă mâna, iar în momentul în care sunt foarte mulţi se creează conflicte fără să-mi dau seama.
„Mai am să fac o casă”
- Despre familie ce ne puteţi spune?
- Familia mea e mare. Începe cu bunicii, care m-au crescut - din păcate, bunicul nu mai este printre noi - şi continuă cu verişorii. Eu sunt născută în aceeaşi zi şi oră cu o verişoară. Fiindcă mama era mai mereu plecată de acasă am fost crescută mai mult de mătuşa mea, mama acestei verişoare, aşa că şi ei fac parte dintre noi. Familia mea nu e numai numeroasă, ci şi foarte unită, şi de aceea mă consider un om bogat. Noi ne strângem cu toţii acasă, la ţară, de Paşte, de Crăciun şi de Sfânta Măria Mare. Niciodată nu cânt în aceste zile. Pentru mine nu există nimic mai important decât familia, iar viaţa dezordonată pe care o duc o resimt mai uşor datorită ei.
- Care este relaţia mamă-fiu?
- Din momentul în care s-a născut Vlad n-a mai existat nimeni pe aceeaşi treaptă cu el. El e momentan la studii în Anglia, însă cel mult la o lună are vacanţă şi vine acasă. E un copil bun, ca mai toţi copiii pe care-i creşti cu dragoste, cu atenţie şi răbdare. Mi-am dorit foarte mult să facă şcoala în străinătate, ca să-şi schimbe mentalitatea, să vină în ţară cu o educaţie aleasă, ca să poată dărui generaţiilor viitoare tot ce-i mai bun.
- V-aţi gândit vreodată să părăsiţi ţara?
- Nu. Eu îmi iubesc foarte mult ţara şi cred în viitorul pe care tinerii îl pot schimba... Sper că atunci când „fosilele” din mentalitatea comunistă vor dispărea va fi altfel.
„Anul acesta sper să devin «plictisitoare», aşa cum îmi zice băiatul meu”
- Ce faceţi în timpul liber?
- Timp liber aş putea avea atât cât mi-aş alege să am. N-am fost în concediu de patru ani cred, dar nu pentru că m-a forţat cineva, a fost alegerea mea. Am vrut să muncesc mult, să dau tot ce pot publicului din punct de vedere profesional şi să obţin rezultate financiare ca să-i ofer băiatului meu tot ce-i trebuie. Emisiunea „Te vreau lângă mine” e în direct, de luni până vineri, iar week-end-urile sunt pline. E prima dată în viaţă când simt nevoia să mă liniştesc puţin, să mă odihnesc. Anul acesta sper că-mi voi găsi liniştea. Cred că vara asta voi merge cu familia într-o staţiune, încă nu ne-am gândit unde. În rest, gătesc, fac curăţenie, orice e nevoie prin casă.
- Care e felul de mâncare preferat?
- Eu nu prea mănânc grăsimi, drept pentru care verişoara mea râde de mine când ne întâlnim la ţară şi-mi spune că am devenit o „firfizoancă”. Îmi plac totuşi sarmalele, cu piftii şi turtă, cozonacul gol sau cu lapte şi pâinea de casă. Ştiu să gătesc de toate, în afară de sosuri, la care sunt o adevărată catastrofă. Plăcerea este cu atât mai mare cu cât mâncarea pregătită e pentru ai mei, acasă.
- Vă simţiţi împlinită?
- Se spune că dacă faci o casă, sădeşti un pom şi creşti un pui de om n-ai trecut degeaba prin lume. Eu un pui de om am crescut, pomi am sădit destui cu bunicul meu în livadă, Dumnezeu să-l odihnească, aşa că mai am să fac o casă.
„Ador masajul”
- Frecventaţi saloanele cosmetice?
- Am norocul că am o genă bună. Nu sunt o femeie minuţioasă în a mă îngriji. Nu ştiu dacă am fost de zece ori la cosmetică în 40 de ani. În plus, nu suport să stau fardată. Folosesc un gloss, eventual un blush în viaţa de zi cu zi, dar nu sufăr de cochetărie excesivă.
- Mergeţi la masaj?
- Ador masajul, e latura care mă bucură, mă delectează cel mai mult. Când merg undeva nu contează altceva decât dacă hotelul are SPA. Spre exemplu, când am fost la Chişinău să imprim cel mai recent CD am mers la SPA de două ori pe zi.
- Practicaţi vreun sport?
- Nu. Nu am timp şi nici atâta voinţă. Aveam o perioadă în care mergeam seara la sală, dar acum nu mai pot. Nu am un program fix, aşa că prefer plimbările.
- Vă faceţi măşti?
- Da. Îmi cumpăr tot felul de măşti de la farmacie şi mi le fac singură acasă. Cât despre produsele naturiste pot spune că iubesc tot ce-i natural. De-a lungul timpului am folosit tărâţe pentru peeling atât pe faţă, cât şi pe corp, dar şi mască pe bază de castraveţi.
- Cum vă împăcaţi cu ceaiurile?
- Beau tot felul de combinaţii. Spre exemplu, ultima oară mi-a recomandat bunica ceai de tei, iasomie sau gălbenele înainte de culcare, ca să dorm mai bine. Ea e ca o carte deschisă pentru mine. Cum am o problemă, o sun şi îmi dă remediul potrivit (râde).
- Cum vă îmbrăcaţi în afara scenei?
- Sunt sătulă de tocuri şi ţinute „împăiate”, aşa cum îmi place mie să le spun. La serviciu, la televiziune, mă simt destul prinsă într-un program în care contează imaginea, aşa că tot ce-mi doresc acasă e să fiu liberă, naturală.
- Ce ne spuneţi despre bijuterii?
- Le iubesc, dar nu le port. Am un singur lucru de care nu mă despart: un medalion din aur care reprezintă pomul vieţii. L-am primit anul trecut de la o prietenă, într-un moment mai greu pentru mine, în perioada în care fiul meu pleca în străinătate, şi nu m-am mai despărţit de el.
„Veşnic ţin cură de slăbit”
- Trebuie să fiţi mereu în centrul atenţiei, să arătaţi bine. Aţi ţinut vreodată cură de slăbit?
- Veşnic ţin cură de slăbit. Sunt mignonă şi orice kilogram se vede, aşa că m-am autoeducat să am grijă ce mănânc. Sunt foarte ambiţioasă şi chiar dacă unele critici mă dor pe moment sunt atentă şi deschisă la ele şi încerc să mă conformez. Profesia mea e raportată mai mult la dorinţa celor din jur decât la propria dorinţă. Important este însă să-ţi obişnuieşti organismul să mănânce la ore fixe, astfel încât seara după 20:00 să nu mai ceară nimic, eventual doar un iaurt sau un fruct. Odată obişnuit, acesta va funcţiona precum un ceas. Apoi, în decursul anilor am învăţat că „ciugulitul” între mese face foarte mult rău, chiar dacă e vorba despre un covrigel sau despre un biscuit.
- V-a fost greu în timpul curelor să vă lipsiţi de ceva nume?
- Ador pâinea, aşa că de ea mă despart doar atunci când sunt nevoită. În plus, sunt dependentă de cafea şi, ca să generalizăm puţin, de telefon, televizor şi de maşină.
- Ce le doriţi cititorilor noştri?
- Le doresc cititorilor „Taifasuri” să aibă parte de sănătate, împliniri şi multă linişte. Sunt trei lucruri care se leagă şi dau unicitate vieţii noastre.
- Vă plac florile? Dar animalele?
- Îmi plac la nebunie florile, iar tinda casei de la ţară e veşnic plină cu muşcate, parcă ar fi o seră. Cât despre animale, avem acasă un porcuşor de Guineea primit de băiatul meu de la una dintre prietenele sale. Ţin minte că a venit într-o zi acasă cu ea şi ne-a spus: „Ea este Stănescu Puşuca, noua membră a familiei”. Numele nostru de familie este Stănescu, aşa că Vlad a ştiut cum să o prezinte ca să ne facă să o acceptăm. Ce-i drept, eu nu prea am timp de ea, aşa că de când băiatul e plecat din ţară a căzut „necazul” pe soţul meu (râde). El se ocupă acum de Puşuca, în vârstă de 3 ani, el ştie de ce are nevoie şi cum trebuie îngrijită.
- Câte albume aţi scos până acum?
- Am peste 15 albume scoase până în prezent.
- Mai pregătiţi vreunul?
- Tocmai am scos de Paşte un CD special, cu ocazia împlinirii vârstei de 40 de ani şi a majoratului fiului meu, care va fi în iunie. Spun că a fost special, deoarece CD-ul este însoţit de un DVD gratuit. E vorba despre o prezentare etnofolclorică şi turistică a ţinutului Mehedinţi din care provin, un film serios realizat pentru Discovery în limba engleză şi titrat în română, care se numeşte: „Europa descoperă Mehedinţiul”. Sunt foarte mândră de idee, pentru că eu cred că asociind numele pe care am reuşit să mi-l fac în muzica populară cu prezentarea zonei din care vin voi da curaj oamenilor de acolo să păstreze tradiţiile, costumul popular şi să atrag totodată turişti, pentru că au, într-adevăr, ce vedea. De acum înainte, toate CD-urile mele vor fi însoţite de un astfel de DVD de prezentare. Alte societăţi şi-au pierdut tradiţiile şi acum regretă. Avem nenumărate costume populare şi ar fi păcat să pierdem lucruri atât de valoroase pentru noi.
- Ce vă mai doriţi pentru viitor?
- Să fiu sănătoasă, să nu-mi lipsească niciunul dintre oamenii dragi mie şi să continuu emisiunea pe care o iubesc şi care are un real succes. Legat de muzică, vreau să menţionez că pe cel mai recent CD a imprimat alături de mine şi Georgiana Cornu (12 ani), pe care eu m-am hotărât să o promovez. De altfel, intenţionez ca şi pe CD-urile următoare să aleg câte un tânăr care să imprime alături de mine. Evident că înainte se va face o selecţie, cel mai probabil în cadrul festivalului de la Ponoarele. Tinerii trebuie să înveţe că muzica populară nu înseamnă doar succes şi vedetism, aşa că ei trebuie să cunoască bine costumul popular din zona din care vin, dar şi tradiţiile, şi să vină cu culegeri de folclor. E un domeniu complex şi frumos şi m-am săturat ca oamenii să asocieze cântecul popular cu lipsa de educaţie. În plus, în cadrul Universităţii Bucureşti există Facultatea de Etnologie şi Folclor, aşa că cine doreşte se poate autodepăşi şi deveni o persoană cu studii în domeniu. Un alt ideal ar fi ca atunci când voi avea nepoţi să fiu la fel de iubită cum sunt acum de băiatul meu.
„Alte societăţi şi-au pierdut tradiţiile şi acum regretă. Avem nenumărate costume populare şi ar fi păcat să pierdem lucruri atât de valoroase pentru noi“