de Gabriela Niculescu

- Păcătos în emisiune, cuminte în viaţa privată

Dan Capatos nu mai are nevoie de nicio prezentare. Moderează emisiunea „Un show păcătos”, difuzată în fiecare seară, de luni până joi, la Antena 1, de la ora 23:50. Toată viaţa şi-a dorit să fie jurnalist şi a făcut această meserie cu o pasiune nebună, trecând uşor peste toate inconvenientele ei. Viaţa personală a fost una liniştită, fără evenimente senzaţionale, dar, cu siguranţă, una fericită. Trăieşte de 11 ani o poveste de dragoste cu Monica, soţia sa care are aceeaşi profesie şi care i-a dăruit în urmă cu cinci luni un băieţel pe nume Andrei. După o studenţie petrecută în căminele din Regie, 13 ani de presă scrisă şi şase de televiziune, „păcătosul” ne-a povestit cele mai savuroase momente ale vieţii sale.

„Era să dau foc casei unei vecine”
- Cum îţi aminteşti perioada copilăriei? Erai cuminte sau nu tocmai?
- Am avut o copilărie extraordinar de frumoasă, nu mi-a lipsit nimic. Am o familie minunată şi unită. Părinţii mei au împlinit în luna februarie 40 de ani de căsnicie. Am făcut tot ce face un copil normal la diferite etape de vârstă. Nu am fost un copil-problemă. Pe vremea aceea nu se drogau copiii, nu se îmbătau, nu făceau orgii. M-am rezumat doar la prostioarele tipice, mai degrabă apropiate de „Amintirile din copilărie” ale lui Creangă, decât de ce se întâmplă acum. Ca păţanie memorabilă, a fost un incident în care era să dau foc casei unei vecine. Mă distram cu un prieten în fel de fel de jocuri şi am găsit în pod un bidon cu... ceva. Ni s-a părut nouă că mirosea a petrol, dar n-am dat atenţie. Am făcut o dâră încercuind casa şi, având un chibrit, i-am dat foc. Se făcuse o vâlvătaie de un metru şi jumătate în jurul casei. Am chemat apoi pompierii.

- La ce vârstă ai plecat din Ploieşti?
- Am plecat când am intrat la facultate, la 18 ani şi ceva. În Bucureşti am stat trei ani în cămin, în Regie, în camera 303 din P18. Am făcut-o celebră, că mereu o pomenesc. Au văzut multe pereţii aceia.

- Mulţi spun că cea mai frumoasă perioadă a vieţii s-a petrecut în studenţie, în cămine. Şi la tine e valabil?
- Da, mai ales că este o perioadă care se potriveşte cu vârsta. În mod clar, după 25 de ani, nu mai poţi duce o viaţă de căminist, cu tot ce însemna ea la începutul anilor ’90. Erau gândaci pe pereţi şi pe tavan care-ţi cădeau pe faţă. Mă trezeam nopţile când era să mă înec cu acei „carcalaci” roşii, care nu puteau fi exterminaţi oricât încercam noi. Era şi zvonul acela că gândacul de bucătărie e extraterestru, se adaptează la orice otravă şi parcă deveneau mai viguroşi. Dimineaţa, dacă aveam norocul să nu ne fi căzut prin pat şi pe noi peste noapte, când începeam să mişcăm lucrurile prin cameră, era ceva îngrozitor, începeau să mişune din toate cotloanele, că noaptea ieşeau „la cumpărături”. Dar au fost şi multe amintiri plăcute, pe care, însurat fiind, nu le mai povestesc.

„Omul care nu ştie să facă nimic... se face ziarist!”
- Cum ai ales meseria de jurnalist de la 19 ani?
- Jurnalismul a fost tot ce mi-am dorit să fac în viaţă. Cred că este singurul domeniu în care m-am şi priceput să fac ceva. Eu sunt exemplul acelei teorii româneşti conform căreia omul care nu ştie să facă nimic se face ziarist. Sunt afon în ceea ce priveşte meseriile, nu mă văd făcând inginerie, economie sau drept. Asta mi-a plăcut pentru că citeam ziare, chiar dinainte de Revoluţie, deşi nu prea era mare lucru de citit, poate doar Sportul, Săptămâna lui Vadim Tudor şi Flacăra lui Păunescu. După ’89 am devorat efectiv toate ziarele şi revistele şi eram fanul lui Ion Cristoiu când a publicat anunţul de angajare pentru redactori la Evenimentul zilei. Am participat la concurs, din 600 am luat 20, apoi traiectoria mea a fost „la vedere”. Cinci ani la EVZ, apoi la Naţional, au urmat Media Pro, Playboy şi Jurnalul Naţional, iar de şase ani sunt la Antena 1.

- Care a fost cea mai grea perioadă a carierei tale?
- Nu am avut perioade grele din punct de vedere profesional, deoarece pasiunea era atât de mare, încât compensa orice nevoie. Financiar, a fost greu cam tot timpul, pentru că în presă niciodată nu s-a câştigat bine, dar asta era o problemă minoră. Eram un grup de puştani entuziaşti, care am crescut o dată cu ţara, cum se spunea. Greutăţi au mai fost. Nici să împarţi o cămăruţă de cămin cu încă două persoane nu era atât de plăcut, deşi uneori era distractiv, dar la nivel de intimitate nu era recomandat. Apoi, lipsa banilor cu care să-mi cumpăr o casă a fost o problemă. Am învăţat Bucureştiul din mutări de la o gazdă la alta, de la o chirie la alta şi eram la cheremul unor tâmpiţi. Era perioada chiriilor infernale şi, dacă gazdei i se punea pata să dubleze tariful, ori acceptai, ori te dădea afară. Majoritatea proprietarilor erau de factură proastă. Trebuia să te pui pe drumuri, cu purcel şi căţel, să te muţi în diverse zone, în funcţie de banii disponibili.

- Ce lucru din carieră ţi-a adus cea mai mare satisfacţie?
- Materialele de impact pe care le-am publicat şi emisiunile de succes. Satisfacţiile au fost legate de profesie, dar dacă extrapolăm în plan personal, faptul că mi-am cunoscut soţia în mediul acesta ar putea intra la categoria satisfacţii personale.

„În presa pe care am cunoscut-o eu nu existau orgoliile nebune din televiziune”
- Ce ţi-e mai aproape de suflet, presa scrisă sau televiziunea?
- În perioada de început a televiziunii spuneam că 100% presa scrisă. Acum, că anii de televiziune se adună, situaţia se mai nuanţează, dar sunt încă în zona presei scrise, pentru că am petrecut 13 ani aici, faţă de şase în tv. În presa pe care am cunoscut-o eu nu existau orgoliile din televiziune, nici caracterele strâmbate de o competiţie nebună a audienţei, atunci trăgeam toţi la o idee, aceea de ziar. Nu ştiam cât contează procentual articolul fiecăruia în vânzarea ziarului, pe când la tv primeşti dimineaţa ratingurile şi vezi dacă ai tras staţia în sus sau în jos. Mai ai şi sentimente de culpabilitate sau de satisfacţie majoră, mai sunt şi frustrările celor care nu ajung ca tine şi se transformă în răutăţi. Aşa că zona de presă scrisă este mult mai caldă decât televiziunea. Spre vârsta pensionării, cred că o redacţie de revistă este mult mai indicată decât una de tv, măcar pentru tensiunea arterială.

- Cum e viaţa în doi... jurnalişti?
- Asta a contat foarte mult şi contează în general, ca partenerii să fie din domenii apropiate. Altfel, e foarte greu să-i explici unuia, care n-are legătură cu presa, că trebuie să pleci în delegaţie trei zile. Este esenţial ca omul să înţeleagă şi o poate face doar dacă este din acelaşi domeniu cu tine. Sunt convins că acesta a fost un avantaj major în armonia noastră de cuplu.

„Mi-am cumpărat pick-up-uri şi viniluri”
- Cum ţi s-a schimbat viaţa şi programul după ce a venit Andrei pe lume? Cât timp petreci cu el?
- El a venit exact în momentul în care ni l-am dorit mai mult, iar viaţa mi s-a schimbat într-un mod extraordinar. Am nişte senzaţii şi trăiri unice, dar deja au spus-o miliarde de oameni. Un om realizează ce înseamnă apariţia unui copil în momentul în care chiar îl are. Programul nu s-a schimbat foarte mult, pentru că eu oricum funcţionez pe fus american, adică lucrez noaptea şi dorm ziua - adorm pe la 4:00. În plus, nu m-a deranjat, pentru că este un copil foarte cuminte. Stăm împreună dimineaţa şi după-amiaza.

- Ce pasiuni ai?
- Muzica, în primul rând, şi rămân zece locuri în spate. Sunt nebun, efectiv, ascult muzică şi când fac duş. Am aparatură performantă de muzică în toate camerele. Mi-am cumpărat şi pick-up-uri şi viniluri vechi şi noi, mă întorc în zona analogică. Am trecut prin toate stilurile muzicale şi m-am axat în special pe zona de new wave din anii ’80, dar am punctat fiecare trupă sau artist mare din orice zonă, iar acum sunt în zona underground. Nu mai pot să ascult radio, tot ce înseamnă muzică de consum mă stresează şi sunt în zona lounge, down tempo, chill out. Apoi, îmi plac călătoriile. Atât cât o să-mi mai permit, şi ca finanţe, şi ca vârstă, aş vrea să văd lumea, capitalele mari, pentru că sunt destul de urban. Marele meu of este că n-am ajuns în State. În anii trecuţi n-am avut bani, iar acum nu am timp. Mi-ar fi plăcut să stau o lună-două acolo. Era programat pentru acest an. Dacă nu venea Andrei pe lume, probabil mergeam.

- La filme ai timp să te uiţi, ai unul preferat?
- Mă uit noaptea, când vin de la emisiune, până mă culc. Sunt foarte multe şi nu pot să le înşir pe toate, dar ca să-ţi faci o idee: „Pulp fiction”.

„Nu m-am certat cu nimeni şi nu doresc răul nimănui”
- Care e cea mai mare extravaganţă pe care ţi-ai permis-o?
- Nu sunt un om extravagant, nici comportamental, nici vestimentar. În zona financiară, la nivelul meu, nu cred că dacă mi-aş cumpăra ceva ar fi extravagant, pentru că nu ar putea compensa cu cei care-şi permit astfel de lucruri. Cea mai mare extravaganţă a mea e show-ul pe care-l realizez.

- Câţi prieteni de suflet ai?
- Puţini, dar foarte buni.

- Duşmani ai?
- Eu sper că nu, dar orice persoană publică are o mulţime de persoane care nu o agreează. Eu nu m-am certat cu nimeni şi nu doresc răul nimănui.

- Ce îţi mai doreşti acum?
- Să dooorm! În primul rând, îmi doresc o vacanţă, să fiu sănătos şi măcar să am viaţa pe care am avut-o şi până acum.

„Comic... fiecare emisiune cu Daniela Crudu“

- În 19 ani de carieră, presupun că ai trecut prin nenumărate situaţii inedite. Intră vreuna la categoria „de neuitat”?

- Îţi povestesc o situaţie în care m-am plasat când am făcut interviul pentru Playboy cu regretatul Adrian Păunescu. Eu am avut o ambiţie să încep interviul cu o întrebare care viza o bârfă din viaţa personală, cum că ar fi avut o amantă căreia i-a dedicat un volum de versuri, „Mai femeie decât mama”, deşi toţi din redacţie mi-au zis să nu-i pun această întrebare, că o să mă dea afară. Eu m-am gândit să-l întreb: „Cine poate fi mai femeie decât mama?”, crezând c-o să-l încui şi că poate o să scape vreun porumbel. El mi-a răspuns foarte firesc: „Fiica!”. Şi m-a încuiat. Apoi am zis: „Frumos răspuns, dar în viaţa dumneavoastră ar putea fi altcineva mai femeie decât mama”. Atunci a luat foc, în stilu-i caracteristic: „De ce insinuaţi aşa ceva? Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi! Mi-e teamă că nu mai putem continua acest interviu!”, şi m-a dat afară. Eu, disperat că aveam închiderea ediţiei şi puneam mare preţ pe interviul acesta, a trebuit să dreg busuiocul vreo două ore şi să-l scot din starea aceea. Până la urmă a ieşit interviul şi a fost unul dintre cele mai reuşite din cariera mea. La capitolul situaţii comice... fiecare emisiune cu Daniela Crudu. Ce poate fi mai umoristic decât atât?

„Monica avea nunta pregătită şi fixată peste trei luni şi a anulat-o“

- Cum ai cucerit-o pe soţia ta, Monica?
- Prin talentul şi prin fizicul meu fără greşeală! Am un trup perfect, nu ştiu dacă aţi observat! (râde) A fost o nebunie. Cred că fiecare l-a cucerit pe celălalt. Ea avea nunta pregătită şi fixată peste trei luni, cu invitaţiile date, dar din momentul în care ne-am văzut s-a hotărât să anuleze tot ca să nu rişte un divorţ urât. A fost o relaţie tumultuoasă de la început. Am cunoscut-o într-o redacţie la Media Pro şi, în scurt timp, a explodat totul şi ne-a dat şi vieţile peste cap, pentru că fiecare dintre noi eram angrenaţi într-o relaţie, ea, chiar foarte avansată. Suntem de 11 ani împreună şi este o legătură care nu s-a erodat prea mult. Poate ne iartă Dumnezeu că am ieşit din relaţiile acelea - în care oamenii respectivi n-aveau nicio vină să păţească aşa ceva - şi am format noi acest cuplu bazat pe sentimente. Nu am făcut-o să-i distrugem pe alţii, ci să nu ne distrugem noi vieţile.

„Alimentaţie sănătoasă în proporţie de 70%-80%“

- Din ce în ce mai mulţi oameni se reorientează şi optează pentru un stil de viaţă sănătos, pornind de la alimentaţie şi ajungând la sport. Ce stil de viaţă ai tu?
- Nu pot spune că duc cel mai sănătos stil de viaţă, şi asta din pricina programului, care-mi extenuează organismul şi nu-mi mai permit luxul să merg la sală, cum o făceam până să încep emisiunea. Sunt mereu obosit şi stresat şi nu cred că sala mi-ar face bine în perioada asta, ba mai mult, m-ar extenua definitiv. Încerc de câţiva ani buni, de când am intrat sub aripa medicului nutriţionist Mihaela Bilic, în ceea ce priveşte consilierea, să mă ţin de sfaturile sale, deşi nu întotdeauna reuşesc. Dar având în vedere că sunt hipertensiv de mult timp, încerc să am o alimentaţie corectă. Reuşesc în proporţie de 70%-80%.