de Gabriela Niculescu
Dacă în ultimele două numere am abordat un capitol în care Grigore Cartianu ne prezenta argumentele ce susţin teoria că evenimentele din decembrie ’89 au fost coordonate de sovietici, în acest capitol din volumul „Crimele Revoluţiei” veţi afla cum s-a făcut Revoluţia televizată şi cine a stat în spatele regiei ei. „Marile manipulări ale Televiziunii au avut în spate o formidabilă echipă de profesionişti ai diversiunii, coordonată de Silviu Brucan. Minciunile erau ticluite în blocul-turn de echipa marxistului Dan Marţian, supervizate de grupul militar condus de Cico Dumitrescu şi citite de crainicii din Studiourile 4 şi 5, dirijaţi de Teodor Brateş. Grupul militar de la TVR lucra şi cu «comenzi» venite dinspre MApN”, sintetizează autorul cărţii.
Diversioniştii de la TVR
Principalul instrument de diversiune din timpul Revoluţiei a fost coordonat de Silviu Brucan (73 de ani). Acesta cunoştea bine Televiziunea şi Radioul, căci fusese director al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966. Era familiarizat şi cu turnul de conducere, şi cu studiourile, şi cu dedesubturile tehnice, dar mai ales cu oamenii. Cu câţiva dintre ei, personaje-cheie ale „Revoluţiei televizate”, avea relaţii speciale.
Pe 22 decembrie 1989, când a aflat de fuga lui Ceauşescu, Brucan a venit glonţ la Televiziune. Decizia sa nu este întâmplătoare. Bătrânul stalinist avea credinţa fermă că primele puncte care trebuie „capturate”, la schimbarea regimului ceauşist, sunt Televiziunea şi Radioul. Nu a fost o inspiraţie de moment, ci un plan îndelung pregătit.
Iată cum descrie Brucan planul unei lovituri de stat militare dejucate de Ceauşescu: „Complotiştii au hotărât să intre în acţiune în octombrie ’84, când Ceauşescu era invitat în Germania Occidentală. Ei contau pe sprijinul comandanţilor Garnizoanei Militare Bucureşti. Scenariul prevedea ca o primă acţiune arestarea celor mai apropiaţi asociaţi ai dictatorului, în număr de cinci (Bobu, Dincă, Postelnicu, Coman, Ilie Ceauşescu) şi, simultan, capturarea postului de Radio şi al celui de Televiziune, pentru a chema populaţia să se ridice împotriva dictaturii, pentru a asigura astfel succesul operaţiei militare. Împletirea loviturii militare cu răscoala populară era ideea centrală a scenariului”.
Iar pentru a face legătura cu decembrie ’89, să-l urmărim pe acelaşi Silviu Brucan: „Revoltă populară sau lovitură de stat? Eu socot că a fost o combinaţie a ambelor”. Aşadar, cum „împletirea loviturii militare cu răscoala populară” era un fapt împlinit, se impunea „capturarea postului de Radio şi a celui de Televiziune”.
Zis şi făcut. „În ziua de 22 decembrie 1989, mă aflam în căsuţa de tip rural din cartierul Dămăroaia, unde fusesem evacuat cu familia din luna mai. În zori, m-am dus la Piaţa Pajura să cumpăr cartofi şi ceapă, însoţit, bineînţeles, de doi agenţi în civil ai Securităţii. Unul dintre ei adulmecase ceva în aer. S-a făcut şi el că vrea să cumpere ceapă, s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit să nu audă celălalt: «Tovarăşe Silviu (ca să sune mai intim), cred că aţi observat că eu am căutat mereu să vă ajut. (...) «Cred că o să mă aveţi în vedere dacă se schimbă lucrurile!». Încercai eu să-l descos: «Adică cum să se schimbe?». Zice el: «Păi, n-aţi auzit ce a fost aseară la Intercontinental? Se dărâmă şandramaua, tovarăşe Silviu, cam asta a transpirat azi-dimineaţă la raport». Pe la ora prânzului, cei doi miliţieni în uniformă din faţa casei (trei schimburi de câte opt ore) dispăruseră fără ca eu să fi observat. Vecinii au năvălit în curte strigând: «A fugit Ceauşescu!», şi au început să bată în uşă, în geamuri. Am ieşit afară, ne-am sărutat, ne-am îmbrăţişat, era o veselie de nedescris. Au vrut să mă ia pe sus, ca la fotbal, la sfârşitul meciului. Tocmai atunci a sosit cu maşina un vechi prieten, Stan Eduard, care locuieşte pe strada Pangratti, lângă Televiziune. Mi-a spus că acolo se strângea mulţimea şi m-a dus acolo cu peste o sută de kilometri pe oră. A parcat maşina şi ne-am îndreptat spre studio. O masă compactă de oameni înconjura turnul principal. (…) M-am emoţionat până la lacrimi atunci când prietenul Stan, strigând numele meu (cunoscut de la posturile de radio Europa Liberă, Vocea Americii şi BBC), s-a deschis un culoar şi oamenii de ordine m-au dus până la intrarea în turn, unde un ofiţer mi-a spus să urc cu liftul la etajul 11, la cabinetul preşedintelui TVR. Acolo i-am întâlnit pe Iliescu, Roman, generalul Militaru şi alţii. A fost un moment emoţionant. Pe Iliescu îl cunoşteam de mulţi ani (…); pe Roman îl văzusem doar ca student în casa lui Valter Roman, iar despre Militaru ştiam multe de la generalul Ioniţă, dar regulile conspiraţiei ne interziceau să ne întâlnim. (...)”
Aşadar, sosit cu „peste o sută de kilometri pe oră”, Silviu Brucan era gata să „captureze” Televiziunea. Tip meticulos, organizat, el a pus în funcţiune un mecanism infernal, bazat pe mai multe componente, bine articulate între ele. Cele de la etajul 11 formau Comandamentul operaţiunii de intoxicare.
1. Furnizorii de informaţii - erau decidenţii politici din biroul directorului general Petre Constantin. Biroul se afla în blocul-turn, la etajul 11, iar angajaţii îi spuneau „Cabinetul 1 al Televiziunii”, după modelul „Cabinetul 1” al lui Nicolae Ceauşescu, de la CC al PCR. Principalul furnizor de informaţii era Silviu Brucan, creierul întregii maşinării. Şi-au mai adus contribuţia Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu.
2. Fabricanţii de ştiri. Grupul de la etajul 2 - erau angajaţi ai TVR aflaţi sub comanda unui „revoluţionar”: activistul comunist Dan Marţian (54 de ani). (...) În slujba Revoluţiei televizate, varianta Brucan-Brateş, şi-au pus talentul şi redactori din echipa de serviciu a TVR (...). Au dat o mână de ajutor şi angajaţi de la alte redacţii (...) Fabricanţii de ştiri îşi desfăşurau activitatea tot în blocul-turn, dar la etajul 2, în Redacţia Actualităţi. Rolul lor era acela de a prelua informaţii din toată ţara şi de a le transforma în ştiri. (...)
Grupul de la etajul 11 - erau angajaţi ai Televiziunii şi operau de la etajul 11, din zona birourilor conducerii TVR, sub coordonarea directă şi fermă a lui Silviu Brucan. Se aflau în permanentă legătură cu decidenţii politici şi cu „editorii” din grupul militar. (…)
Grupul din Studioul 4 - erau angajaţi ai Televiziunii şi operau din regia Studioului 4. Unii dintre ei au activat, în anumite momente, şi în celelalte „fabrici de ştiri” (cele de la etajele 2 şi 11), alţii s-au „lipit” de Studioul 4. (...)
3. Editorii - un grup militar coordonat de contraamiralul Cico Dumitrescu, din care mai făceau parte căpitanul Mihai Lupoi, generalul în rezervă Nicolae Tudor şi colonelul Gheorghe Colţ, şi care era susţinut logistic de colonelul Marin Oană, comandantul dispozitivului militar de apărare a Televiziunii. Această echipă era instalată în biroul directorului adjunct Traian Puşcaşu („Cabinetul 2 al Televiziunii”), la etajul 11 al blocului-turn, şi se afla în contact permanent cu decidenţii politici din „Cabinetul 1”. (...) Grupul de la etajul 11 se ocupa cu supervizarea fluxului de informaţii strategice, filtrând ştirile produse la etajul 2, aducându-le adăugiri şi introducând pe flux alte ştiri „demne” de a fi citite pe post. De asemenea, acest grup prelua informaţii cu caracter diversionist provenite de la Ministerul Apărării Naţionale. (...) Există mărturii că tot de la etajul 11, din zona de acţiune a grupului militar, se dădeau telefoane de intoxicare la „fabricanţii de ştiri” de la etajul 2. Astfel, „editorii” deveneau şi sursă de informaţii otrăvite, de genul „la Sibiu, securiştii continuă să tragă asupra Armatei, care a rămas fără muniţie.” (...)
- 544 de pagini;
- Tiraj: 100.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei;
- Cea mai vândută carte în 2010 la Gaudeamus.