de Gabriela Niculescu
În acest număr continuăm partea a doua a capitolului „Diversioniştii de la TVR” din volumul „Crimele Revoluţiei”, documentat şi realizat de jurnalistul Grigore Cartianu. În pasajul precedent aţi aflat trei dintre componentele mecanismului pus în funcţiune de meticulosul Silviu Brucan pentru a-şi atinge scopurile în ceea ce priveşte Revoluţia televizată. Acele trei verigi foarte bine articulate între ele şi atent coordonate de eminenţa cenuşie a sângerosului eveniment din decembrie ’89 au fost, după cum i-a numit Grigore Cartianu, furnizorii de informaţii, fabricaţii de ştiri şi editorii. Cei care urmau pe listă vă sunt prezentaţi în rândurile de mai jos.
Diversioniştii de la TVR
4. Cititorii de ştiri - un grup de crainici ai TVR (George Marinescu, Petre Popescu, Victor Ionescu, Nicolae Melinescu, Cornelius Roşiianu), coordonat de redactorul-şef adjunct al Departamentului Actualităţi, Teodor Brateş. Aceştia aveau baza în Studioul 4, dar foloseau şi Studioul 5, situat la mică distanţă. Rolul lor era să citească pe post bileţelele venite de la „fabrica de ştiri” sau de la „editori”. Uneori, pentru mai multă credibilitate, foloseau „colaboratori de ocazie” - indivizi cu misiune sau chiar oameni de bună-credinţă, puşi să citească bileţele otrăvite venite din blocul-turn. Cel care le băga bileţelele sub nas era vicleanul Brateş.
5. Colaboratorii - oameni care, plasaţi în diverse instituţii, livrau „fabricii de ştiri” tot felul de mesaje şi informaţii. Cei mai activi au fost generalul Nicolae Militaru şi grupul său de la Ministerul Apărării Naţionale. (…)
6. Curierii - oameni de încredere care duceau bileţelele de la „fabricanţii de ştiri” la „cititorii de ştiri”. Alergau din blocul-turn în Studioul 4, trecând prin celebra pasarelă cu pereţi de sticlă. Erau fie angajaţi ai Televiziunii, fie revoluţionari care se făceau utili. Uneori, chiar „fabricanţii de ştiri” sau „editorii” îşi asumau rolul de curieri.
În concluzie: marele regizor al diversiunii numite „Revoluţia la TV” a fost Silviu Brucan. El a coordonat direct operaţiunile de la etajul 11 şi a mizat pe doi oameni de încredere pentru a controla celelalte două puncte-cheie: Dan Marţian la etajul 2 şi Teodor Brateş în Studioul 4. Trioul civil Brucan-Marţian-Brateş a avut şi o interfaţă militară, condusă de Cico Dumitrescu. Toată această construcţie a fost creaţia trioului care conducea România în acele clipe revoluţionare în stradă şi contrarevoluţionare în birouri: Iliescu-Brucan-Militaru.
„Iliescu mi-a spus să-l ajut pe prietenul său Dan Marţian”
Fostul fotbalist Cornel Dinu descrie felul în care a ajuns să scrie ştiri pentru Brateş în după-amiaza de 22 decembrie 1989, la scurt timp după ce a ajuns la Televiziune. „Am trecut prin aglomeraţia de oameni de pe culoare, m-am salutat cu Ion Caramitru şi Mircea Dinescu, şi l-am întâlnit, ieşind de acolo, pe Dan Marţian. Cu el dădusem examenul de filosofie şi socialism ştiinţific la intrarea în Facultatea de Drept. Ne-am îmbrăţişat şi m-a luat cu el: «Vino cu mine, Cornele, am nevoie de oameni isteţi!». Am intrat împreună într-un birou de la etajul 2, unde se redactau ştirile lansate pe post. Înăuntru era şi Ion Iliescu. I-am amintit cum îmi ratasem intrarea în politică în 1968. Iliescu mi-a zâmbit larg, m-a îmbrăţişat şi mi-a spus să-l ajut pe prietenul său Dan Marţian”.
De remarcat faptul că Ion Iliescu, care se împărţea între „cartierul general” de la etajul 11 şi Studiourile 4 şi 5, de unde se adresa naţiunii, şi-a făcut timp să treacă şi prin „fabrica de ştiri” de la etajul 2…
Asaltul informaţional asupra Televiziunii a fost descris, încă din 1990, de inginerul Mihai Mârţu, şeful Carului de reportaj numărul 5 al TVR.
„Echipa a stat de gardă până în 28 decembrie, la serviciul Care de reportaj, unde am primit sute de telefoane de diversiune, disperate, de informare, de încurajare.
- «La Slobozia, trei arabi au otrăvit apa…»
- «La Galaţi, şase elicoptere atacă Combinatul…»
- «Am planurile Casei Republicii…»
- «La Sibiu, hotelul Continental e ras din temelii…»
- «La Băneasa, nişte tipi au tras în aer câteva focuri, şi de atunci două batalioane se bat între ele…»
- «Peste o oră, teroriştii vor ataca centrala Dacia…»
- «Vedeţi că se ascund în cimitire…»
(…) Şi încă alte istorii, mai mult sau mai puţin hieroglife, care-mi dau voie să vă spun că a fost un talmeş-balmeş, un gulaş sau, mai graţios, un melanj de adevăr şi minciună.” (…)
Filiera Brucan-Brateş-Roman
Silviu Brucan a recunoscut legăturile sale vechi cu Ion Iliescu, cu Nicolae Militaru şi cu tatăl lui Petre Roman. Dar încrengăturile nu se opresc aici.
Brucan a fost preşedinte al Radioteleviziunii între 1962 şi 1966. Hortensia, mama lui Petre Roman, s-a angajat la Radiodifuziune în 1954, printr-un transfer de la Editura Politică (unde director era soţul ei, Valter Roman). A activat în Radio până în 1975, când s-a pensionat. În calitate de redactor-şef al Redacţiei Emisiunilor pentru Străinătate, a lucrat direct cu Brucan timp de patru ani.
Pe de altă parte, Teodor Brateş a fost coleg la Radio şi cu Hortensia Roman, şi cu Mioara Roman. Adică, şi cu mama, şi cu soţia lui Petre Roman. „Despre dona Hortensia, o adevărată doamnă, aveam cele mai bune păreri din perioada în care am lucrat la Radio. (…) În aprilie 1990 m-a sunat Mioara. Ne cunoşteam relativ bine, din anii în care lucrasem la Radio. Ea era subalterna Hortensiei Roman (făcea parte din Redacţia Emisiunilor pentru Străinătate)”. În ciuda acestor colegialităţi şi a faptului că Petre Roman îşi vizita deseori mama şi soţia la Radio, Brateş pretinde că în decembrie 1989 nu-l cunoştea pe tânărul „revoluţionar” care se pregătea să devină prim-ministru.
Tot la Radio, Brateş i-a fost subordonat lui Silviu Brucan între 1965 şi 1966. „Am avut o singură convorbire, foarte scurtă, în 1965, când am revenit la Radio. I-am fost prezentat de către colegi mai vechi, care mă cunoscuseră încă din anii ’50. Silviu Brucan îndeplinea, în 1965, funcţia de vicepreşedinte al Radioteleviziunii”, spune Brateş, construindu-şi cu grijă teza „apariţiei spontane” din 22 decembrie 1989.
La Revoluţie, Teodor Brateş a fost executantul perfect al planului diversionist al lui Silviu Brucan. El recunoaşte un mesaj pe care i l-a transmis bătrânul stalinist în după-amiaza de 22 decembrie, după o incursiune în turnul de comandă al Televiziunii. „Nu mai aveam niciun motiv să zăbovesc la etajul 11. În lift, la coborâre, l-am găsit pe Silviu Brucan. Ne-am salutat, iar fraza pe care mi-a spus-o mai degrabă m-a amuzat decât m-a impresionat: «Ai grijă, răspunzi cu capul de ce faci de-acum încolo!».”
Teodor Brateş a stat în direct aproape 70 de ore, între 22 şi 24 decembrie. Apoi, în dimineaţa de Crăciun, a fost destituit din funcţia de redactor-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi de către subalternii săi, din cauza „aberaţiilor debitate pe post”. Susţinerea şefilor de la etajul 11, în frunte cu Silviu Brucan, nu i-a putut fi de folos în acea atmosferă revoluţionară.
În 1989, Teodor Brateş avea 57 de ani şi era redactor-şef adjunct la Actualităţile TVR. El a lansat acel apel aproape biblic: „Nu lăsaţi copilaşii să bea apă, să nu-i omorâm cu mâinile noastre!”. În tinereţe (1953–1956), Brateş s-a format la Şcoala Superioară de Ştiinţe Sociale „Andrei Jdanov”, botezată astfel după numele fondatorului propagandei sovietice. „Şcoala de Partid”, cum i se mai spunea. După Revoluţie, pe 1 aprilie 1990, s-a pensionat anticipat, la doar 57 de ani. A fost recuperat imediat la ziarul de partid al noii puteri („Azi”, oficiosul FSN), la propunerea prim-ministrului Petre Roman, care-i oferise şi un post în Guvern, în echipa lui Adrian Sârbu (propulsat de Revoluţie - şi de prietenul Brucan - secretar de stat la „Informaţii Publice”).
- 544 de pagini;
- Tiraj: 100.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei;
- Cea mai vândută carte în 2010 la Gaudeamus.