de Gabriela Niculescu
Unul dintre cei cărora li s-a prăbuşit Universul la Revoluţie şi după aceasta este Nicu Ceauşescu, fiul celor doi dictatori, căruia jurnalistul Grigore Cartianu i-a rezervat un capitol în volumul „Crimele Revoluţiei”. „Nicu Ceauşescu a fost un personaj tragic. Evenimentele din 1989 l-au găsit la Sibiu, unde fusese «exilat» de părinţii săi ca prim-secretar de partid, şef peste judeţ. Avea 38 de ani. Depăşit de situaţie, fiul dictatorilor a decis să fugă la Bucureşti. Aflase cine preluase puterea şi credea că noii conducători se vor purta frumos cu el. Şocurile aveau să se ţină lanţ”, ne spune autorul cărţii în introducerea capitolului.
În seara zilei de 22 decembrie 1989, Televiziunea Română oferă naţiunii un episod uluitor. În studio este adus Nicu Ceauşescu, prezentat ca un terorist care tocmai răpise copii, otrăvise apa şi făcuse măcel în Sibiu. Teodor Brateş îi pune şi o etichetă: „Prinţişorul moştenitor”. Nicu vrea să se apere, dar este repezit cu brutalitate: „Nu vorbeşte criminalul! Tiranii au vorbit destul! Gata!”.
Milioane de români se indignează în faţa televizoarelor. Dacă ar putea, l-ar înjunghia pe ticălos. Nu au de unde să ştie că tocmai a făcut-o cineva. Furia populară este atât de mare, încât nimeni nu observă că „Prinţişorul” se ţine cu mâna de burtă. În partea stângă, geaca îi sângerează.
Înainte de a fi umilit în direct, fiul rebel al familiei conducătoare lăsase în spate câteva zile desprinse parcă dintr-un roman bine scris.
***
Departe de tumultul străzii de la Timişoara şi de tensiunea ce copleşise Bucureştiul, Nicu Ceauşescu îşi petrecea relaxat ultimele zile în fruntea judeţului Sibiu. Politica îl plictisea, administraţia îl obosea, dar micile plăceri ale vieţii îi ofereau o bună compensaţie. Serile tipice, cu jocuri de table şi pahare de coniac, aveau să fie însă înlocuite, în curând, cu rapoarte despre morţi şi lupte de stradă. Asemeni părinţilor săi, Nicu Ceauşescu a reacţionat în zilele Revoluţiei ca un om total dezorientat.
Marţi, 19 decembrie 1989, Sibiu. La două zile după vânătoarea ratată din cauza beţiei, Nicu Ceauşescu trece dintr-o şedinţă în alta. I se raportează că în judeţ este linişte şi că „nicio problemă deosebită nu a fost înregistrată”. Se retrage acasă, în impozanta vilă ce i-a fost repartizată în centrul oraşului.
În cursul serii îşi fac apariţia apropiaţii lui: Eugeniu Pescar, secretar cu probleme organizatorice la Comitetul Judeţean de Partid; colonelul Nicu Silvestru, şeful Miliţiei judeţene; locotenent-colonelul Camil Stroia, comandantul Unităţii de Dresaj-Câini Sibiu; Boşoteanu, fostul şef al Gospodăriei de Partid. Reţeta clasică: table şi coniac. (...)
Miercuri, 20 decembrie 1989. Nicu Ceauşescu ajunge devreme la sediul Comitetului Judeţean de Partid. Este informat că atât în oraş, cât şi în judeţ este linişte. Nu există victime. Veştile ceva mai aspre vin însă dinspre Timişoara. Prevăzător, Nicu le ordonă autorităţilor locale să se înarmeze. În jurul orei 18:30 se întoarce la vila sa.
Ajuns acasă, se interesează dacă a sosit avionul care ateriza zilnic la Sibiu şi care-i aducea câte un container cu mâncare de la Bucureşti (În timpul procesului său, „Prinţişorul” avea să le declare magistraţilor că mânca doar din raţia trimisă zilnic din Capitală, „fără a folosi vreodată resursele locale”.). Avionul nu aterizase. Mai mult, nici nu fusese anunţat. Nicu Ceauşescu se prăbuşeşte gânditor pe un fotoliu. (...)
Joi, 21 decembrie 1989. Nicu Ceauşescu este informat că sute de persoane au ieşit din fabrici şi se îndreaptă spre centrul oraşului Sibiu. De la fereastra biroului său de prim-secretar al judeţului, Ceauşescu-junior zăreşte grupurile de oameni demonstrând paşnic, flancate de miliţieni. La un moment dat, se aude un foc de armă. (...)
Nicu intră în panică. Dă ordin „să se păzească unităţile socialiste”. Telefoanele încep să sune. Veştile sunt îngrijorătoare: tot mai multe persoane erau ucise, atât la Sibiu, cât şi la Cisnădie, din „focuri de avertisment”. A naibii ciudăţenie...
Speriat, Nicu ia legătura, telefonic, cu generalul Vasile Milea, care-l asigură că-i va trimite o echipă de 80 de genişti şi 120 de vânători de munte de la Garnizoana Vâlcea.
Seara, fiul cel mic al dictatorilor se retrage către propria reşedinţă. Acasă mai primeşte un telefon: cel prin care este înştiinţat că mai multe persoane, care „încercau să intre în depozitul de armament”, au fost ucise.
Vineri, 22 decembrie 1989. Dimineaţa, în jurul orei 7:00, Nicu Ceauşescu este sunat de mama sa, care se interesează de „situaţia de la Sibiu”. Fiul îi transmite că nu s-au înregistrat „probleme deosebite”. O jumătate de oră mai târziu, muncitorii încep să defileze către Piaţa Republicii, organizaţi, pentru prima dată, în grupuri mari.
Din spatele geamurilor Comitetului Judeţean de Partid, Nicu vede cum demonstranţii le oferă soldaţilor apă şi alimente. Urmează ultima teleconferinţă cu Bucureştiul, în care este anunţată „moartea trădătorului Vasile Milea”.
Veşti proaste de la Bucureşti
Neînţelegând ce s-a întâmplat, Nicu Ceauşescu ia legătura, telefonic, cu mama sa. Răspunsul acesteia îl înlemneşte: „E trădare de sus până jos! Restul o să-l afli de la televizor”.
Nicu îl sună pe ministrul de Interne, Tudor Postelnicu. Acesta îi spune că „în Piaţă sunt 30.000-40.000 de oameni” şi că „în spatele acestei afaceri se află Ion Iliescu sau Corneliu Mănescu”. Era cu puţin înaintea orei 12:09, când soţii Ceauşescu aveau să fugă cu elicopterul.
Nicu Ceauşescu încearcă restabilirea contactului cu Bucureştiul. Toate telefoanele mai-marilor din Comitetul Central sună ocupat sau în gol. În fine, „Prinţişorul” reuşeşte să-l prindă pe secretarul CC, generalul Ion Coman, care îi dă veşti zguduitoare: soţii Ceauşescu plecaseră „într-o direcţie necunoscută” şi „e lume în CC”. Imediat, Nicu este sunat de generalul Ilie Ceauşescu, fratele Cârmaciului fugar. „Unchiul Ilie”, încă ministru adjunct al Apărării, îi spune că i-a trimis un elicopter. „Ca să-l ai la dispoziţie”, precizează el.
Oamenii din jurul lui Nicu îl întreabă: „Şi acum ce facem?”. Pierdut, acesta răspunde scurt: „Fiecare ce ştie”. Se duce imediat acasă, îşi strânge câteva lucruri şi, însoţit de patru gărzi de la Securitate şi de prietena sa, soprana Daniela Vlădescu, se îndreaptă în mare grabă spre Aeroportul Sibiu.
Pe drum aude o ştire la radio: puterea fusese preluată de Ion Iliescu. Pe faţa lui Nicu apare un zâmbet. Le spune celor din maşină: „Îl cunosc, se poate vorbi cu el foarte bine”. „Prinţişorul” visează să fie cooptat în noua conducere de la Bucureşti, mai ales că se consideră „o persoană utilă”.
Ajuns la aeroportul din Sibiu în jurul orei 13:00, Nicu Ceauşescu aude dinspre oraş focuri puternice de armă. Locotenent-colonelul Aurel Dragomir începuse masacrul.
„Prinţişorul” stă o oră în aeroport, aşteptând în zadar elicopterul ce-i fusese promis de Ilie Ceauşescu. Cum focurile de armă nu contenesc, Nicu ia hotărârea să plece la Bucureşti cu maşina Danielei Vlădescu, un Oltcit. Femeia îl însoţeşte într-o aventură dramatică. Nicu Ceauşescu porneşte spre Capitală, urmând traseul Copşa Mică-Făgăraş-Sinaia-Câmpina-Ploieşti. Pe drum se opreşte o singură dată, să alimenteze cu benzină.
În jurul orei 19:00, după cinci ore de mers, „Prinţişorul” ajunge la intrarea în Bucureşti. În dreptul Aeroportului Băneasa opreşte maşina, obligat de câteva autobuze parcate de-a curmezişul drumului. Coboară din autoturism şi se îndreaptă spre primii militari pe care-i zăreşte. Este recunoscut de aceştia şi băgat într-o maşină a Armatei, ce urma să se îndrepte către Televiziunea Română, locul considerat de Ceauşescu-junior ca fiind „centrul noii puteri”...
- 544 de pagini;
- Tiraj: 100.000 de exemplare;
- Preţ: 15 lei;
- Cea mai vândută carte în 2010 la Gaudeamus.