de Cătălina Tăgârţă

E fericită când fanii se simt bine la petrecerile sale, iar dincolo de scenă şi de aplauze este o familistă convinsă. Căsătorită de 20 de ani, îndrăgita interpretă de muzică populară Mirela Petrean are un soţ iubitor şi un băiat în vârstă de 14 ani, cu care adoră să-şi petreacă timpul liber. Bănăţeanca reprezintă cu drag zona din care vine şi, după cum spune chiar ea, melodia ce a consacrat-o este „Cu ce m-am ales în viaţă”.

„Am plecat cândva, pe jos, dintr-un sat uitat de lume”
- Din ce zonă sunteţi?
- Locuiesc în Lugoj, judeţul Timiş. Aşa cum spun şi într-unul dintre cântecele de pe noul meu album, care sper să devină un şlagăr: „Am plecat cândva pe jos / Dintr-un sat uitat de lume”.

- Despre ce sat e vorba?
- E vorba despre satul Gruni, din comuna Belinţ, judeţul Timiş. Mama ne-a crescut pe mine şi pe cei doi fraţi ai mei singură acolo, după ce a murit tata, iar ea locuieşte şi acum la ţară. Când eram mici, ţin minte că mergeam zilnic la şcoală în satul vecin pe jos, de aici mi-a şi venit ideea pentru cântec.

- De când cântaţi?
- Cânt de când eram la grădiniţă. Participam la toate serbările, însă, oficial, la 16 ani am început Şcoala Populară de Artă şi apoi am intrat în Ansamblul Casa Armatei, cu care am participat la tot felul de spectacole. Cât despre piesa care m-a lansat: „Cine-i om dintr-o bucată”, aceasta am scos-o în 2005, o dată cu primul album lansat cu Florin Ionaş Generalu’. Şi până atunci eram cunoscută, dar doar la nivel de regiune. Apoi a urmat piesa „Cu ce m-am ales în viaţă”, este, practic, apogeul pentru mine. Spun asta deoarece după această piesă mă recunoaşte lumea şi de la lansarea ei am fost chemată la nenumărate petreceri, dar asta nu înseamnă că nu-mi doresc să scot altele şi mai bune, şi mai apreciate. Până acum însă, această melodie a fost şi este la modă, iar colegii chiar îmi spun că lumea nu se mai satură de ea şi că nu-i petrecere la care să nu fie cerută.

„Am cântat mulţi ani în restaurante din străinătate”
- Ce modele aţi urmat?
- Idolul meu este Nicoleta Voica. E o femeie cu toate calităţile pozitive, absolut desăvârşită.

- Ce părere aveţi despre concursuri?
- Concursurile nu m-au atras foarte tare, pentru că la început am avut parte de o experienţă mai puţin plăcută. Am participat, „la începuturile carierei”, la Concursul „Luţă Ioniţă”, care se organiza în Caransebeş, şi nu am fost premiată. Am considerat că am fost nedreptăţită, aşa că pe viitor mi-am propus să nu mai particip la niciunul.

- Aţi încercat şi alt stil, de exemplu muzică uşoară?
- Eu am cântat mulţi ani în restaurante cu specific românesc din străinătate, iar acolo cântam orice.

- Cât timp aţi stat în străinătate?
- Nu am stat numai acolo. Veneam acasă şi apoi plecam din nou din ţară cu contract de muncă de trei, cinci sau şapte luni. Am fost în Germania, în Chicago, în foarte multe locuri. Mergeam însoţită de soţul meu, care lucrează tot în domeniu, el este instrumentist, cântă la acordeon şi la clape. Însă plecările noastre au luat sfârşit în 1997, în momentul în care a venit pe lume băiatul nostru, Răzvan. Până nu a împlinit copilul 5 ani nu m-am mai încumetat să plec, însă apoi am mai ieşit din ţară pentru câte o nuntă sau un eveniment mai important la care am fost şi încă sunt solicitată. Trebuie să recunosc că nu îmi plăcea în străinătate, dar mergeam de nevoie. Acum însă, lucrurile s-au aranjat, am mult de lucru şi aici, sunt iubită de publicul meu şi trebuie să onorez invitaţiile la petreceri şi spectacole. În vremurile astea, nici în străinătate nu se mai câştigă atât de bine, aşa că nu se mai merită să pleci.

„Am costume populare vechi de 150 de ani”
- Să înţeleg că nu se simte criza financiară în rândul artiştilor?
- E drept că nu mai sunt evenimente atât de multe ca înainte, dar nici nu ne plângem, că ne-ar bate Dumnezeu.

- Ce-mi puteţi spune despre costumele pe care le purtaţi la evenimente?
- La nunţi, în prima parte a programului sunt îmbrăcată în costum popular, apoi mă schimb în rochie de seară. Costumul popular îţi dă o aură, o magie şi te face să te simţi în siguranţă. Toată lumea te priveşte cu alţi ochi, de aceea îl respect şi-l îmbrac cu mare drag. Am foarte multe costume, dar şi piese separate, pe care le combin între ele. În colecţia mea se găsesc şi costume de 150 de ani, moştenite de la bunici, din lada de zestre. Şi partea cea mai frumoasă e că sunt originale, cusute la lumina lămpii, drept pentru care le port la evenimente deosebite. Singura problemă e că sunt greu de păstrat şi trebuie curăţate cu foarte mare atenţie, ca să le pot da şi eu, la rândul meu, mai departe.

- Ce amintiri haioase aveţi?
- Sunt multe. S-a întâmplat să se împiedice mireasa şi să cadă, eu să uit acasă trusa cu microfoane sau soţul instrumentele.

„Când zăresc un popă ating un nasture”
- Sunteţi superstiţioasă?
- Da, sunt foarte superstiţioasă. Atunci când uit ceva acasă niciodată nu mă întorc din drum să iau lucrul respectiv. Fie trimit pe altcineva, fie renunţ la el. Când văd un popă pe stradă ating imediat un nasture, iar dacă pisica neagră trece prin faţa mea fac repede trei paşi înapoi.

- Dar credincioasă?
- Da. Am un duhovnic la care merg mereu să mă destăinui când mă simt încărcată. În plus, mă rog mult şi, din când în când, merg şi la biserică, deşi ştiu că Dumnezeu e cu mine tot timpul.

- Câte albume aţi scos?
- În jur de zece albume, singură, plus compilaţiile şi duetele cu Puiu Codreanu, Lucian Drăgan, Tinu Vereşezan sau Nicu Novac.

- Ce ne spuneţi despre noul album?
- Sper să fie unul de excepţie, apreciat de public. Am muncit foarte mult şi sper să se vadă rezultatele, să fie ceva de rezonanţă, care să-mi dea satisfacţie.

„Invidia o văd în fiecare zi, se simte cum pluteşte în aer”
- Dacă de mâine nu aţi mai cânta, spre ce domeniu v-aţi reorienta?
- Îmi place tot ce ţine de cosmetică şi de coafură şi chiar intenţionez să-mi deschid un salon pe viitor. Personal, petrec foarte mult timp în faţa oglinzii. Când am spectacole, nu-mi ia niciodată mai puţin de două ore să mă aranjez. Dar nici în restul zilelor nu ies nemachiată din casă. A nu se înţelege din asta că îmi place să fiu extravagantă, dar aranjată da.

- Există invidie între artişti?
- Da. Există invidie şi o văd în fiecare zi, se simte cum pluteşte în aer. Sunt mulţi oameni care-mi doresc răul, dar am o singură consolare, şi aceea este că publicul e cel care discerne, nu noi. Iar eu am încredere în ceea ce fac şi în publicul meu.

- Ce ne împărtăşiţi din viaţa personală?
- Sunt căsătorită de 20 de ani şi am o relaţie foarte frumoasă cu familia mea, bazată pe înţelegere şi pe încredere. Cu soţul formez un cuplu frumos, iar copilul până acum este cuminte şi inteligent, exact cum mi-am dorit. Ne place să ne petrecem sărbătorile sau zilele de naştere împreună, să ne strângem în jurul mesei şi să ne bucurăm unii de alţii.

„Îmi place să conduc, să gătesc şi să merg la cumpărături”
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- Acasă, cu băiatul meu. Ador să mă ocup de el, să-l ajut la teme, să fac cumpărături şi să-i întreb pe el şi pe soţ ce ar vrea să mănânce în ziua respectivă, apoi le gătesc cu mult drag. Îmi mai place mult să conduc şi să merg la cumpărături.

- Deci... sunteţi o bucătăreasă bună.
- Gătesc ciorbe de toate felurile, preparate din peşte şi orice ne trece prin cap. Soţul meu e originar din zona Deltei Dunării, aşa că noi gătim adesea peşte.

- Atunci, ar fi păcat să nu le împărtăşiţi şi cititorilor noştri o reţetă din Deltă.
- Cu plăcere. Cine vrea să prepare ceva simplu şi rapid poate lua un crap de trei-patru kilograme. E important să nu îl cureţe de solzi şi să-l despice cu atenţie, pe spate, nu pe burtă, pentru a-l curăţa. După ce se spală bine, se crestează puţin şi se îmbălsămează cu tot felul de mirodenii, după plac. Eu, de exemplu, îi pun usturoi, condimente concentrate, sare, piper şi altele, apoi îl aşez cu solzii în jos în tava unsă cu puţin ulei de măsline în prealabil şi pun tava în cuptorul încins, după care potrivesc focul la intensitate medie şi îl las acolo până când se înăbuşeşte. Din când în când, mă mai uit la el şi picur puţin ulei deasupra, iar când prinde culoare îl stropesc cu vin alb, iar înainte de a-l scoate din cuptor pun deasupra câteva picături de ketchup sau de bulion, apoi îl scot şi îl servim cu garnitură, cu cartofi fierţi şi salată, după gust.

„Trofeul de la Etno TV, cel mai important primit vreodată”
- Spuneţi că vă place să mergeţi la cumpărături. Vă recunoaşte lumea pe stradă?
- Shopping-ul e ca o terapie pentru mine. Când sunt supărată sau obosită merg în magazine, cumpăr tot ce-mi place şi îmi revin. Sigur că mă recunoaşte lumea. Toţi vânzătorii din piaţă vor să iau de la ei, chiar şi pe gratis, să facem poze şi să le dau autografe. În plus, mulţi îmi oferă icoane şi obiecte sculptate.

- Cadouri care v-au impresionat?
- Cum spuneam, am primit numeroase cadouri, care mai de care mai frumoase, însă trofeul de la Etno TV, pe care mi l-au dat la Gala Premiilor Muzicii Populare Româneşti pentru cel mai îndrăgit şlagăr „Cu ce m-am ales în viaţă”, cred că a fost cel mai important cadou primit vreodată. În momentul acela, pe lângă obiectul propriu-zis am primit practic şi un imbold, cum că trebuie să merg mai departe, să scot şlagăre mai frumoase, care să ajungă la sufletele oamenilor. Pentru mine, aplauzele şi aprecierea publicului înseamnă foarte mult şi mă simt excelent doar atunci când publicul se simte bine.

- Vă place să călătoriţi?
- Da. Mi-ar plăcea să ajung în locuri exotice, dar, din păcate, nu am vreme momentan, pentru că avem casa în renovare şi e o perioadă aglomerată pentru noi. Între timp mergem destul de des undeva în apropiere de Lacul Surduc, unde avem o casă de vacanţă. Acolo e un colţ de rai unde mă pot retrage oricând.

„Sunt prea credulă şi sinceră”
- Cum vă îngrijiţi?
- Merg de două ori pe săptămână la salon. Cosmeticiana mea mă cunoaşte de mult timp şi ştie de ce am nevoie, aşa că nu trebuie să-i spun eu ce anume să-mi facă. Înainte mai mergeam la solar, dar am auzit că nu prea e indicat, aşa că am cam renunţat la această idee, iar în curând sper să îmi fac timp să merg din nou şi la sala de fitness, să mai fac şi puţină mişcare.

- Cum v-aţi autocaracteriza?
- Sunt foarte sinceră cu mine şi cu cei din jur. Nu am făcut rău niciodată nimănui cu bună ştiinţă, îmi respect munca mea şi pe a celorlalţi. Consider că e loc pentru toţi şi că, dacă Dumnezeu ne-a adus pe lume, are un plan cu fiecare. Omenia e mai importantă decât orice, chiar şi decât banii.

- Ce defecte aveţi?
- Sunt prea credulă şi prea sinceră, iar din cauza asta am multe de pierdut.

- V-aţi încălcat vreo promisiune?
- Nu-mi place să promit şi să nu mă ţin de cuvânt, dar, dacă a apărut ceva total neprevăzut, n-am avut ce face.

„Sunt mulţumită de tot ce am realizat până la 40 de ani“

- Cu ce v-aţi ales în viaţă, după cum spune melodia?
- „Ce-am băut, ce-am mâncat şi cu ce am strâns în braţe”, aşa cum spune melodia mea. M-am ales cu foarte multe şi sunt mulţumită de tot ce am realizat până la vârsta de 40 de ani. Am o familie reuşită şi tot ce îmi mai doresc este să fim liniştiţi în continuare, să-i am aproape pe cei dragi şi să avem parte de sănătate şi de bucurii. Întotdeauna e loc de mai bine, iar în ultima vreme am urcat mult pe scara valorilor şi chiar am ajuns să fiu mulţumită de ce am realizat.

„Dietele mi-au «stricat» sănătatea“

- V-aţi luptat vreodată cu kilogramele?
- Am avut ceva probleme după ce l-am născut pe fiul meu, drept pentru care am şi ţinut diete, dar nu am reuşit să slăbesc prea mult cu ajutorul lor şi mi-au cam stricat sănătatea. De aceea cred că cea mai bună dietă constă în porţii mici şi dese şi în evitarea mâncărurilor seara.

Generalu’, pepiniera de şlagăre

Saxofonist, textier şi producător, Florin Ionaş - alias Generalu′ - a dat viaţă multor şlagăre pe care le ascultaţi cu drag, printre care se numără şi „Cu ce m-am ales în viaţă”, piesă interpretată de Mirela Petrean.

Trei strofe pentru a convinge oamenii
- Aţi compus melodii nu doar pentru Mirela Petrean, ci şi pentru alţi artişti. Oferiţi-ne câteva exemple.
- E adevărat. Am compus multe texte, printre care: „Mândră floare trandafir” - cântată de Tinu Vereşezan, „Când eram copil la tata” - Diana Selagea sau „Azi e ziua mamei mele” - Stana Izbaşa. Am scris chiar şi pentru fata mea, Claudia (17 ani), melodia „Am drăguţ, mama nu ştie” şi mă simt împăcat că a ales acest drum.

- De unde vă inspiraţi când scrieţi versurile?
- Mă inspir din viaţa de zi cu zi, din bucuriile, patimile şi necazurile oamenilor. Pe partea melodică noi, artiştii, suntem îngrădiţi de barierele folclorului, însă legat de text am o filosofie artistică potrivit căreia mesajul melodiilor să fie uşor de înţeles. Oamenilor trebuie să le spunem o poveste simplă, dar în acelaşi timp consistentă ca mesaj, pentru că nu avem la dispoziţie decât trei strofe ca să îi convingem.

- Aţi luat vreun premiu?
- Da. Am fost premiat anul acesta la Gala Muzicii Populare Româneşti - organizată de Etno TV, la secţiunea „Cel mai bun compozitor de şlagăre”.

- Cântaţi la vreun instrument?
- Da, la saxofon. Tatăl meu, care a fost la rândul său saxofonist, mi-a fost profesor. Prima apariţie pe scenă a fost la vârsta de 14 ani, în cadrul unei serbări şcolare. De atunci am mers pe acest drum, am urmat Conservatorul şi acum, pe lângă aceste activităţi, am o casă de producţie.

- De ce vi se spune Generalu’?
- Porecla am căpătat-o în urmă cu mai bine de 12 ani, de la colegii mei de breaslă. Îmi place să mă implic şi să organizez activitatea noastră muzicalã, iar în multe situaţii am luat atitudine de lider, am îndrumat şi ocrotit mulţi colegi. În plus, şi faptul că am terminat Liceul Militar de Muzică mă gândesc că are o legătură.