Main menu

header

31-12-1de Gabriela Niculescu

Diana Dumitrescu joacă rolul Andreei Rădulescu în serialul „Pariu cu viaţa”, al cărui sezon secund va avea startul la 6 februarie, la Pro TV, şi va fi difuzat în fiecare luni, de la ora 20:30. Frumoasa actriţă şi soţul său, Ducu Ion, s-au întors recent dintr-o relaxantă vacanţă petrecută în Republica Dominicană şi a început filmările la serial. Am reuşit să-i răpim câteva momente pentru a ne împărtăşi impresiile despre anul trecut şi planurile din 2012. Pe lângă multe împliniri profesionale, Diana îşi doreşte o fetiţă care să devină balerină şi pilot de curse. Restul, vă lăsăm să descoperiţi în rândurile ce urmează.

„Cea mai mare realizare a anului trecut: primul meu lungmetraj”
- Dacă tragi linie şi aduni, care a fost cea mai importantă realizare a ta în anul 2011?
- Am tot stat şi m-am gândit la această întrebare. Mi-am rederulat evenimentele ultimului an şi cred că cea mai mare realizare a fost primul lungmetraj în care am jucat alături de Andi Vasluianu.

- Era un vis de-al tău, care ţi s-a împlinit. Câtă încredere ai avut la casting şi ce sentimente te-au încercat?
- Pe lângă telenovele, mai aveam experienţa a două castinguri de film, şi mentalitatea pe care trebuie să o abordezi este următoarea: dacă rolul e pentru tine, iei castingul, dacă nu, nu-l iei. Asta nu înseamnă că sunt un actor mai bun sau mai puţin bun. Este vorba despre... să-i zicem... noroc. Nu pot spune că nu am avut încredere în mine. Dacă aş fi fost nesigură, nu m-aş mai fi dus. Am destulă experienţă în faţa camerelor, încât să nu am emoţii de acest gen. Totuşi, au fost puţine, dar constructive.

31-12-2- Ce ne poţi spune despre rolul tău şi despre acest film?
- Este vorba despre o comedie romantică, în care joc alături de Andi Vasluianu, iar rolul pe care l-am avut a fost acela al unei fete normale - am încercat eu să fiu simpatică şi drăguţă -, lovită „puternic şi dintr-o dată” de iubire. Se îndrăgosteşte, dar, la momentul respectiv, de persoana nepotrivită. De acolo pornesc multe întâmplări drăguţe, comice, dar şi dramatice.

„Nu aş refuza niciun rol la Hollywood”
- Privind în urmă, în plan profesional, care sunt cele mai importante experienţe şi cunoştinţe acumulate până acum?
- Sunt greu de enumerat. Din fiecare experienţă trăită în plan profesional, fie film sau telenovelă ori invitaţie în emisiuni de televiziune sau de radio, am învăţat ceva, care mai devreme sau mai târziu m-a ajutat sau, cu siguranţă, mă va ajuta.

- Ai experimentat actoria în două forme. Teatrul te-ar tenta?
- Nu ştiu dacă mi-ar plăcea să interpretez acum un rol în teatru.

- Dintre rolurile memorabile făcute de marile actriţe la Hollywood, pe care ţi-ar plăcea să-l interpretezi?
- Nu aş refuza niciun rol la Hollywood.

- Acum, că poţi face comparaţie, ce-ţi place mai mult, telenovela sau lungmetrajul? Cum este atmosfera la filmările lungmetrajului?
- Şi lungmetrajul, şi telenovela. Ce am descoperit la lungmetraj a fost faptul că aveam mai mult timp pentru a mă juca, pentru a-mi descoperi personajul, mai multe subtilităţi în vorbe, nuanţe, pe care la telenovelă le găseşti mai greu, totul fiind pe repede înainte. Altfel, îmi place meseria mea.

„Răsturnările de situaţie din „Pariu cu viaţa” vor fi surprinzătoare”
- Cum preferi să-ţi încarci bateriile, într-o vacanţă liniştită în care să leneveşti toată ziua sau într-una activă, plină de evenimente?
- Îmi plac ambele stiluri de vacanţă. Şi, după posibilităţi, le alternăm.

- Ţi-ai descoperit vreo nouă pasiune în ultima vacanţă?
- Nu, dar am redescoperit plăcerea cititului. De fapt, acest lucru îl redescopăr de fiecare dată când găsesc o carte ce-mi place.

- Cum arată o zi petrecută cu prietenele tale?
- Depinde. Sunt două moduri în care ne putem petrece timpul ca între fete. Ori ne vedem la mine acasă şi facem maraton de filme sau seriale sau pur şi simplu ieşim în oraş, pierdem vremea prin magazine, la o cafea sau într-un restaurant, povestind la masă.

- Ştiu că în „Pariu cu viaţa” vor fi schimbări în noul sezon. La ce să ne aşteptăm din partea Andreei Rădulescu, şi nu numai?
- Răsturnările de situaţie vor fi surprinzătoare. Dar nu vreau să stric surpriza, aşa că îi las pe cititori să urmărească searialul.

„Abi a adus puţină umanitate personajului meu”
- Pe căţeluşa ta, Abi, am văzut-o într-un episod al serialului „Pariu cu viaţa”. Cum s-a manifestat la filmări şi cum v-a venit ideea s-o „distribuiţi” în film?
- Nu ştiu. Pur şi simplu ea este cu mine aproape tot timpul şi, fiind un câine cuminte şi ascultător, am zis că de ce să nu încercăm. A fost tare simpatică şi a adus un pic de culoare şi puţină umanitate personajului meu.

- Spuneai că-ţi doreşti un copil. Când ai vrea să vină şi ce ţi-ar plăcea să fie?
- Eu vreau să vină cât mai repede, dar nu se întâmplă. Îmi doresc să am o fetiţă, pe care să o facem balerină şi pilot de curse. Drăguţă combinaţie, nu?

- De ce tocmai aceste meserii?
- Pentru că mie mi-a plăcut dintotdeauna baletul, dar nu am fost făcută pentru asta, iar pilot de curse, pentru că este o pasiune de-a lui Ducu. Dar rămâne de văzut cu ce vrea ea sau el să facă. Oricum, e drum lung până acolo.

„Îmi e dor să merg la sală, pentru că am fost cam leneşă”
- Ai o mulţime de fani atât pe blog, cât şi pe Facebook, pe care-i surprinzi mereu cu lucruri frumoase. Ei te-au surprins cu ceva?
- Ei mă surprind în fiecare zi cu mesaje frumoase şi urări de bine. Pentru mine este suficient şi vreau să îi pup pe toţi.

- Ştiu că eşti pasionată de sporturi extreme. Ce-ai practicat în această iarnă?
- Sincer, niciunul şi îmi e dor să merg la sală, pentru că am fost cam leneşă.

31-12-5- Am văzut că eşti pasionată şi de „bucătărit”. Care e reţeta preferată?
- Prăjitura „Negresă” este preferata mea, dar reţeta este secretă. Îmi place să intru în bucătărie şi să-mi dau frâu liber imaginaţiei, mai ales că acest lucru mă relaxează foarte mult, iar lui Ducu îi place mereu ce iese din mâinile mele.

- Fiecare trecem, la un moment dat, în viaţă, prin situaţii-limită. Ai trăit vreo situaţie palpitantă, în acest sens?
- Sinceră să fiu, m-a ferit Dumnezeu de aşa ceva şi sper din tot sufletul să o facă şi în continuare.

31-12-3„Ne iubim aşa cum suntem, cu bune şi cu rele“

- Ce ai schimba la tine sau la Ducu dacă ai putea?
- Nu aş schimba nimic nici la mine, nici la el. Ne iubim aşa cum suntem, cu bune şi cu rele. Mi-e teamă că, dacă aş schimba ceva, fie la unul, fie la celălalt, sentimentele s-ar schimba, pentru că dragostea noastră există datorită a ceea ce suntem fiecare.

„Carnea de crocodil nu mi-a plăcut deloc“

31-12-4- Te-ai întors recent din concediu. Unde şi cum l-ai petrecut?
- Am fost în Republica Dominicană, unde, deşi pare că am avut o vacanţă extrem de activă, de fapt a fost una foarte relaxantă, în care am stat foarte mult la plajă, sub umbrelă, am citit şi m-am relaxat. Am dormit mult şi mi-am încărcat bateriile pentru noul sezon de filmări. Am făcut şi o scurtă excursie cu buggy-urile, nişte maşinuţe interesante ce păreau asamblate manual. Nu de alta, dar am văzut roţi zburând, iar nouă ni se oprea motoraşul din 15 în 15 minute şi volanul se bloca din când în când. Oricum, a fost amuzant şi interesant în acelaşi timp, pentru că am aflat, prin prisma acestei excursii, cum ajunge cafeaua de la plantă în ceaşca noastră şi am vizitat o peşteră cu apă dulce, în care puteai să faci baie. În plus, fiind pasionată de gătit, îmi place să experimentez, aşa că, atunci când am avut ocazia, am gustat carnea de crocodil. Pot spune doar că nu mi-a plăcut deloc. M-au impresionat dominicanii, care, deşi trăiesc într-o ţară foarte săracă şi îşi duc traiul de pe o zi pe alta, sunt mândri şi conştienţi de frumuseţea ţării lor. Republica Dominicană poate fi o experienţă inedită pentru oricine. Ghidul ne-a spus că, datorită vegetaţiei pe care o au, nimeni nu moare de foame, însă oamenii tot duc lipsă de multe lucruri. De apă curentă, de exemplu, ce se dă cu porţia, sau electricitate, ce se întrerupe chiar şi 48 de ore. Însă, ce am observat este că ei nu pun mare preţ pe lucrurile materiale, ci se bucură de familie şi de viaţă, de ce le oferă ea, oricât de puţin ar fi. Se bucură de acest puţin şi se mândresc cu ţara lor.

Flash interviu

- Cartea preferată?
- „Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell.

- Filmul preferat?
- „Gone with the wind” (n.r.: „Pe aripile vântului”).

- Maşina preferată?
- E doar un mijloc de transport, dar fie - Mitsubishi Evo IX.

- Mâncarea preferată?
- Îmi plac bucătăriile italiană şi franţuzească.

- Locul de vacanţă preferat?
- Statele Unite ale Americii.

- Animalul preferat?
- Abi, căţeluşa noastră.

- Accesoriul preferat?
- Nu ştiu dacă e preferat sau sunt dependentă de el - telefonul mobil.