de Loreta Popa

Actorii nu sunt la fel ca restul oamenilor. Îl admirăm pe Radu Beligan cu toţii pentru vitalitatea şi neobosita sa luptă pentru artă, la fel şi pentru curajul de a înfiinţa un Teatru doar al Comediei în urmă cu 51 de ani. Admiraţia nu poate să nu ni se îndrepte şi spre cel care a avut curajul să-i ducă visul mai departe, actualul director al Teatrului de Comedie, George Mihăiţă.

„La Teatru am intrat din a treia încercare”
Pe chipul lui străluceşte unul dintre cele mai inocente zâmbete pe care mi-a fost dat să le văd. Are trei băieţi de care e mândru, Tudor, Andrei şi Vlad. Tonic, sociabil, simpatic, iubit de public. George Mihăiţă s-a născut la 23 septembrie 1948, la Moreni. Rolul de suflet a fost, este şi va rămâne Vuică din „Reconstituirea” (1971), dar crede cu tărie că acela din filmul „Undeva la Palilula”, de Silviu Purcărete, care va apărea în această primăvară, este chiar mai bun. Privindu-i neastâmpărul din ochi îmi spun că băiatul care a plecat acum multă vreme din căsuţa de la marginea pădurii din Moreni nu s-a schimbat deloc. Cred că şi acum aude liniştea copilăriei, simte miresmele pădurii de lângă casă şi se ascunde, după ce face vreo boacănă, de tatăl său, mecanic auto de camioane, şi de mama sa, care vindea la „Pâine” (chiar i se spunea „Franzeluţă” din acest motiv). Modestia şi bunul-simţ care-i caracterizau pe părinţii săi îi făcea de-a dreptul extraordinari, ceea ce se poate spune şi despre actualul director al Teatrului de Comedie. „Cred că m-am născut cu iubirea de teatru. Te naşti cu o înclinaţie spre o anume meserie. Încă din clasele primare nu stăteam locului. Aveam un alt fel de a mă mişca, de a vorbi, de a privi. Asta au sesizat-o profesorii, şi ei au fost primii care m-au îndrumat să dau la Teatru. Am făcut şcoala primară la Moreni, apoi am continuat cu Liceul de Muzică de la Ploieşti. Cântam la acordeon. Părinţii mei au simţit un sâmbure de artist în mine. Multă vreme n-am îndrăznit să visez la teatru. Teatrul era aşa, ca un ţel nebunesc, de neatins. Fără cunoştinţe, fără relaţii... mi-a fost greu. Am picat de două ori. Am intrat a treia oară şi, sincer să fiu, printre ultimii. Mai exact, eu şi cu Mircea Diaconu. Nici nu ne venea să credem. Dar am avut noroc. Am fost serios. Am fost ţărănuşul serios care s-a speriat de Bucureşti şi care a trebuit să-l înfrunte. Cinstit. Aşa au venit şi rezultatele. Pas cu pas”.

„Mă dau important, dar pe scenă”
A avut şansa „Reconstituirii”. A mai avut şi altă şansă, să facă peste 60 de filme. Şi a mai fost apoi faptul că Liviu Ciulei l-a luat să joace la „Bulandra”, apoi că a plecat de acolo şi a ajuns la Teatrul de Comedie, unde a dat de o familie extraordinară. „Am avut norocul să nimeresc în această familie de caractere. M-am mulat pe felul lor de a fi. Am simţit că trebuie să duc mai departe lucrul acesta când am devenit conştient că trebuie să ofer la rândul meu ceva celor care vor veni. Este şi motivul pentru care am acceptat să fiu director, căci altfel… aveam atâtea de făcut. Nu e greu. A fost greu treizeci şi ceva de ani. De urcat trepte, de acumulat. După aceea vii cu experienţa pe care o ai, cu uşile pe care le deschizi, cu ceea ce spui de pe scenă. Atunci nu e greu. Am trecut prin starea vedetei şi trec, ştiu ce înseamnă să vorbesc cu vedetele, ştiu ce înseamnă să vorbesc cu cei frustraţi, îi ajut pe oameni. Eu văd mereu partea plină a paharului. Dorind să-i ajut pe oameni nu mi-e greu. N-am veleităţi, nu mă dau important. Mă dau important, dar pe scenă. Dacă te-ai pus în slujba oamenilor nu ai altă şansă decât să-i iubeşti. Pe ei şi mai ales meseria. Oamenii îmi spun atunci când mă întâlnesc pe stradă că-mi mulţumesc pentru ce am făcut la Teatrul de Comedie, iar eu nu pot spune decât simplu: Mersi!”

Iubeşte adolescenţii pentru care a iniţiat „Comedia ţine la tineRI”
Proiectele lui George Mihăiţă în cei zece ani de directorat au vizat comedia românească, „Festivalul Comediei Româneşti”, şi tinerii actori şi regizori, „Comedia ţine la tineRI”. Pentru George Mihăiţă, anul care s-a încheiat a fost unul cu reuşite de excepţie. Între ele, o mult râvnită dublă, Silviu Purcărete: rolul din „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, montare cu care, după 17 ani, Purcărete se întoarce ca regizor de teatru în Bucureşti, şi rolul din „Undeva la Palilula”, debut al aceluiaşi Silviu Purcărete în filmul artistic de lung metraj. O altă performanţă este aceea că, din cele şase spectacole în care actorul joacă în actuala stagiune, trei au loc cu casa închisă: „Revizorul”, „Casa Zoikăi” (pentru care a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun rol principal) şi „Femeia care şi-a pierdut jartierele”, o comedie în care George Mihăiţă şi Horaţiu Mălăele sparg tiparele vodevilului şi oferă publicului un regal actoricesc îndelung aşteptat. De ani buni, calităţile de manager cultural ale lui George Mihăiţă sunt binecunoscute. A ştiut să facă din Teatrul de Comedie o veritabilă instituţie de proiecte duse până la capăt. Este un om atât de activ, încât ai sentimentul că tu stai pe loc atunci când îl întâlneşti. Nu degeaba îl admiră pe maestrul Radu Beligan. Actor de teatru şi film, iniţiator şi organizator al multor proiecte, patron şi gazdă la cafeneaua „La Comedie” şi la „Jos pălăria”, asociat în proiectul-pilot de reintegrare socio-profesională prin artă a categoriilor defavorizate din Bucureşti, „Opera Prima”. Iubeşte adolescenţii, pentru care a iniţiat „Comedia ţine la tineRI”. George Mihăiţă a reuşit să continue „Festivalul Comediei Româneşti” şi „Concursul de Comedie Românească”, la care s-au înscris cei mai importanţi dramaturgi români contemporani de toate vârstele. El dedică tinerilor o bună parte din proiectele pe care le pune în undă în instituţia pe care o conduce. Recent, la Teatrul de Comedie a fost înfiinţată Şcoala Atelier de Teatru „George Mihăiţă”, ale cărei cursuri, conduse de actorul şi profesorul Mihai Bisericanu, au început în ianuarie 2012. Şcoala Atelier „George Mihăiţă” oferă gratuit cursuri de artă dramatică adolescenţilor din Capitală, cu scopul de a identifica şi valorifica potenţialul artistic al elevilor înzestraţi cu talente de actori, autori dramatici sau regizori de teatru”, argumentează întemeietorul şcolii. La 3 decembrie 2011, George Mihăiţă a primit premiul pentru întreaga carieră în teatru la „Gala Premiilor de Excelenţă TVR Internaţional”.

„Nu ştiţi ce bucurie am că nu găsiţi bilete!”
Nu a plecat cu dreptul în 2012, a pus dreptul în faţă în 2011 şi l-a prins 2012 cu el în faţă. Acum urmează stângul. A fost întrebat ce i-a plăcut cel mai mult în America. A răspuns simplu: „Mersul oamenilor pe stradă. Mai avem până atunci noi. Cum spune o vorbă românească: «Eu nu mai apuc». În teatru aş spune stop deocamdată, pentru că acum joc în şase piese, mai multe ca niciodată. Îmi ajung pentru moment. Sunt şase piese. E bine, dar e mult. Aştept să mai iasă din ele, la pensie... Mie îmi pare rău să văd că lumea stă la coadă la casa de bilete. Le spun oamenilor: «Nu ştiţi ce bucurie am că nu găsiţi bilete». Este un semn că teatrul merge. La multe teatre nu se găsesc bilete. Lumea a revenit la teatru, s-a săturat de superficialităţile din jur. Vin oamenii să vadă un Tocilescu, un Mălăele, un Dabija, o Cătălina Buzoianu, un Victor Ioan Frunză. Să vadă actori la Teatrul de Comedie, pentru că trupa este foarte bună, vin să vadă un Marcel Iureş, care face o creaţie în «O scrisoarea pierdută», pe Bănică şi Emilia Popescu în «Cui i-e frică de Virginia Woolf?». Pe Virginia Mirea în «Casa Zoikăi»”.

„Noi, actorii, nu ieşim la pensie”
Bucuria lui George Mihăiţă, ca director, şi nu numai, ca iubitor al fenomenului adolescentin, este să poată aduce în preajma sa şi oameni foarte tineri. „Dovadă că la sala nouă sunt foarte mulţi regizori actori foarte tineri care au proiectele lor. Se duc generaţiile şi este nevoie şi de cei care vin din urmă. Plus că găseşti un nebun ca mine care pariază pe ei, şi atunci eu poate dau exemplu şi altora. Şi mie mi-au dat exemplu alţi directori de teatru, care doresc să fie şi cei tineri. Dacă nu lăsăm nimic în urmă ce facem? Slavă Domnului, nouă ni s-a dat o şansă. Dacă ar fi să o iau de la început aş merge absolut pe acelaşi drum. Când ai un film ca «Reconstituirea» şi unul care urmează să apară pe ecrane, cum să faci altceva? Ce alt drum? Asemenea performanţă făceam în altă meserie? Nu mă văd altfel. Am argumente să-i spun adolescentului pe care l-aş întâlni pe stradă, adică mie, Mihăiţă ăla mic: «Bă, băiatule, tu vei avea un film, se cheamă «Reconstituirea», vei face multe filme, vei avea succes în teatru şi vei face un film când eşti aproape să primeşti primul cupon de pensie, care se cheamă «Undeva la Palilula». Ce înseamnă pensie? Noi, actorii, nu ieşim la pensie. Important e să nu ne oprim din proiecte. Dacă ne-a luat cineva scândura înseamnă că am rămas doar în acel talon, dar dacă nu ne-o ia... Toţi cei mari joacă. Mergem mai departe. Sunt atâtea roluri care aşteaptă vârstele”.

„Cred că fiul meu cel mic vine pe urmele mele“

La George Mihăiţă, talentul nu are stare, este prin excelenţă dinamic. Astfel, mai mereu a fost distribuit în roluri de băiat bun, fără de care lucrurile nu merg. Nici în viaţa particulară nu a avut stare. Este mândrul tată a trei băieţi, Tudor (foto sus), Andrei şi Vlad (foto jos). Cel mai mare, Tudor (34 de ani), este de profesie jurnalist şi a fost primul practicant de Jiu Jitsu brazilian din România. Clubul lui Tudor Mihăiţă, Absoluto, are cele mai bune performanţe de gen din România. Una dintre marile sale satisfacţii este că l-a antrenat pe Nicolas Cage atunci când acesta a filmat în România „Ghost Rider 2”. De altfel, Tudor nu este la primul contact cu aparatul de filmat. La 3 ani juca alături de tatăl său în „Fram, ursul polar”. „Tudor are deja culoarul său, atât timp cât anul trecut a ieşit vicecampion european la Jiu Jitsu brazilian, în Portugalia, în cadrul unei competiţii de sporturi de contact din Lisabona. A învins doi sportivi din Franţa şi Italia, dar a pierdut finala în faţa unui polonez. Este antrenor jucător, nu mai am ce să-i spun. Andrei este în clasa a III-a şi are talent la tenis, iar Bibicu este cum eram eu în şcoală. Are 7 ani şi jumătate şi n-are stare. Spune o frază într-un anume fel, priveşte într-un anume fel. Cred că îmi va păşi pe urme. Nu se ştie dacă aşa va fi. Eu aştept să văd ce ne va oferi viitorul. Tudor a apărut şi el în câteva filme. În «Supravieţuitorul», Sergiu Nicolaescu a fost uimit de cât de bine seamănă cu mine, cel din tinereţe. Un Mihăiţă în varianta reuşită. Am vrut să fiu un model pentru el, ca să simtă că are aproape un prieten. A fost şi este foarte serios. A fost mereu parte din viaţa mea, din succesele mele. S-a bucurat mereu alături de mine”.

„Am început anul tot cu Radu Beligan“

N-ar putea spune dacă preferă mai mult filmul sau teatrul. Amândouă i-au adus mari satisfacţii. Ce poate să spună fără ocolişuri este că teatrul oferă bucuria întâlnirii cu publicul, ceea ce nu poate fi comparat cu nimic. Potrivit lui, niciodată nu eşti în concediu ca actor. „Am încheiat cei 50 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Comedie omagiindu-l pe Radu Beligan la Banca Naţională, împreună cu domnul Mugur Isărescu. Au fost prezenţi mari actori ai noştri, mă refer la Tamara Buciuceanu Botez, Stela Popescu, Marin Moraru, Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Sanda Toma, Ion Lucian. A fost o seară magică, pe care o merita. Dacă nu înfiinţa Radu Beligan Teatrul de Comedie, astăzi nu dădeam interviuri sau eram la alt teatru sau nu eram deloc. Am început anul tot cu Radu Beligan, care regizează la noi o piesă. Premiera a avut loc în februarie. Aproape în acelaşi timp, Mircea Cornişteanu repetă o comedie românească a lui Dumitru Solomon, «Zăpezile de altădată», pentru că noi, printre altele, trebuie să întreţinem Festivalul Comediei Româneşti pe care l-am iniţiat, după care va veni regizorul teatrului Vlad Masaci cu o nouă premieră, iar din toamnă, Ducu Darie. Continuăm Festivalul Comediei Româneşti, continuăm concursul de comedie românească, sperăm să primim şi anul acesta în jur de 1.000 de piese”.

- George Mihăiţă este actor de teatru şi film, iniţiator şi organizator al multor proiecte, patron şi gazdă la cafeneaua „La Comedie” şi la „Jos pălăria”, asociat în proiectul-pilot de reintegrare socio-profesională prin artă a categoriilor defavorizate din Bucureşti, „Opera Prima”. Iubeşte adolescenţii, pentru care a iniţiat „Comedia ţine la tineRI”.