Cătălin Crişan: „Familia e reţeta mea de fericire”
Se spune că misterul tinereţii eterne li se dezvăluie doar celor aleşi. Judecând după forţa de care dă dovadă, dar mai ales după timbrul glasului său, Cătălin Crişan se numără printre aceştia.
„Aveam tot timpul nota 7 la purtare”
- Şugubăţ, fermecător, cum ar spune doamnele, şi ales de soartă să trăiască „Tinereţea fără bătrâneţe”. Care este secretul?
- Cred că am rămas undeva în străfundul sufletului meu copil. Acelaşi copil blond, cu părul creţ, care n-a fost făcut pionier pentru că era indisciplinat. Mi-amintesc că în copilărie mă băteam şi nu ascultam pe nimeni. Aveam cum s-ar zice o personalitate negativă şi tot timpul aveam nota 7 la purtare. Dar la română, istorie, engleză, matematică şi fizică am fost olimpic. L-am avut ca meditator pe marele Gheba. Păstrez de atunci amintiri frumoase şi credeţi-mă că şi acum ştiu destulă matematică. Apropo de boacăne, în clasa a X-a am luat un nou-născut de la nişte vecini şi m-am dus acasă, spunându-le părinţilor că e al meu. Mama a leşinat şi tata mi-a dat o palmă. 
- A fost cea mai mare boacănă?
- Da’ de unde. Puneam nuci pe şina de tramvai şi vatmanul era nevoit să oprească. M-a prins la un moment dat unul şi mi-a tras o mamă de bătaie de m-am lecuit. În clasa a V-a eram cu părinţii la mare şi m-am pierdut de ei. După ce m-au căutat disperaţi toată ziua, m-au găsit spre seară la corpul de balet al Teatrului Fantasio. Eu eram foarte fericit, pentru că domnişoarele îmi dăduseră de mâncare, iar eu n-aveam altă preocupare decât să mă uit la picioarele fetelor şi la tot ce-mi arătau. A fost un moment foarte plăcut pentru mine.
„Dă-mi, Doamne, aripi / Ca să merg mai departe”
- Un adolescent atât de şarmant ca dumneavoastră sigur nu trecea neobservat în rândul tinerelor domnişoare...
- Prima mea iubită am avut-o în clasa a IX-a. Era foarte frumoasă şi o chema Liliana. Am trăit cu ea patru ani de dragoste. Ea a fost cea care m-a cuminţit. Discotecile nu mi-au plăcut, pentru că acolo era veşnic miros de transpiraţie. Mie-mi plăceau ceaiurile, unde dansam foarte mult şi ascultam cu plăcere Modern Talking şi Beatles. De altfel, pe vremea mea se organizau multe petreceri, bineînţeles sub supravegherea atentă a părinţilor, care aveau grijă ca fetele să fie bine păzite, iar băieţii să nu bea. Recunosc că făceam impresie foarte bună fetelor prin vestimentaţie, cultură generală, dar mai ales prin faptul că le cântam la chitară şi le scriam poezii. Îmi plăcea foarte mult un vers de-al lui Păunescu: „Toate trec, mergem mai departe”.
- Ştiu că de foarte mult timp există o strofă dintr-o poezie care vă caracterizează.
- Da, aşa este. E vorba despre câteva cuvinte scrise cu pasiune de Roxana Popescu: „Dă-mi, Doamne, aripi / Ca să merg mai departe / Să-mi duc balada / Până la sfârşit”. Toată lumea mă întreabă de unde mă inspir în piesele mele. Cred că din faptul că în 21 de ani de carieră, timp în care am scris nu mai puţin de 300 de melodii, oamenii mă pupă, nu m-a înjurat nimeni niciodată şi fiecare persoană îmi povesteşte viaţa ei. E o paletă de informaţii gratuite pe care le iau de la ei, din întâmplările fericite sau nu. Realitatea a prins întotdeauna.
„Cantitatea banilor la mine se măsoară prin ceea ce-mi doresc”
- Ce credeţi că este mai important în viaţă? Dragostea sau cariera?
- Fără îndoială, dragostea. Cu dragoste poţi trăi mult şi fericit, cu carieră, doar ai senzaţia că trăieşti. Banii n-aduc fericirea. Dacă n-ai avea dragoste şi ai avea bani, în afară de maşină, ceas de 10.000 de euro şi dinţi de porţelan, n-ai avea nimic. Eu mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătos, iubit şi cu bani. Cantitatea banilor la mine se măsoară prin ceea ce-mi doresc. Eu trăiesc peste nivelul mediu. Dar dacă mi-aş dori un iaht n-aş putea să mi-l cumpăr. Depinde de ceea ce vrei. - Credeţi în instituţia familiei, în puterea verighetei?
- Bineînţeles. Copiii reprezintă pentru mine tot. Ei sunt dovada că n-am trăit degeaba. Mi-am cunoscut soţia în 1990, la un spectacol la Galaţi. Ea cânta muzică uşoară şi senzaţional la chitară. A fost dragoste la prima vedere, cu tatonare de cinci ani. E femeia vieţii mele. Când era însărcinată puneam tot timpul mâna pe burta ei să simt copilul mişcând. Când mi s-a născut primul copil eram speriat să nu i se întâmple ceva soţiei sau pruncului. Treceam printr-un test al vieţii. La mine nici o zi nu seamănă cu cealaltă. Fredonez prin casă ce aud de la fetiţa mea, Daria Cătălina. Ea vine de la şcoală şi-mi cântă tot ce a învăţat, iar mie îmi intră în cap. Familia e reţeta mea de fericire.
- Păstraţi în suflet vreun regret? - Regret că n-am reprezentat ţara într-un concurs internaţional şi că există oameni care nu se pricep, dar hotărăsc destinele muzicii uşoare româneşti. Acum câţiva ani să scoţi un album era un lucru extraordinar. Acum totul se face pe calculator. Dar pe public nu-l poţi păcăli.
- Ce vă doriţi, domnule Cătălin Crişan? - Să-mi fie familia sănătoasă. Eu am făcut un preinfarct şi mi-am dat seama cât de importantă e sănătatea. Mă văd peste ani mai gras, cu păr mai alb şi dioptrii mai mari, dar având alături copiii, de care voi fi foarte mândru.
Carmen Ciripoiu
