de Loreta Popa
- Artista s-a întors în România pentru a-şi lansa primul CD
Frumoasă, distinsă, aceeaşi voce caldă, plăcută. Eva Kiss a venit în România pentru a-şi lansa chiar la Teatrul Constantin Tănase, unde a şi fost angajată o vreme, CD-ul „Amintiri”, cu ajutorul Electrecord, la sfârşit de mai. Timpul n-a stat în loc nici pentru artistă, dar crede că a reuşit să-şi păstreze prospeţimea şi căldura datorită familiei.
A cântat de două ori în faţa Familiei Regale daneze
Când te gândeşti la Eva Kiss, inevitabil spui educaţie, bun-simţ, iubire şi respect. În nebunia vremurilor pe care o trăim, există totuşi oameni care reuşesc să-şi păstreze valorile cu multă demnitate. Din 1990, Eva Kiss trăieşte în Danemarca. O viaţă normală, simplă, în deplină armonie, cântă şi se simte împlinită. S-a adaptat, a reuşit să înveţe limba ţării de adopţie, a început să includă în repertoriul său artistic şlagăre daneze şi chiar a cântat de două ori în faţa Familiei Regale, ceea ce cu siguranţă nu este puţin lucru. Eva Kiss şi soţul său, Radu Constantin, au deschis un studio de înregistrări, au editat trei CD-uri, au fost invitaţi în diverse emisiuni ale posturilor de televiziune şi de radio, au participat la concerte de binefacere. Şi, de fiecare dată, când un român se rătăceşte prin Danemarca, paşii acestuia se îndreaptă inevitabil spre casa lor. Piesele sale „Tăcutele iubiri”, „Puterea dragostei” sau „Anotimpul speranţelor” sunt cântate şi astăzi. „O persoană dragă mie mi-a spus că nu înţelege de ce nu am niciun CD în România şi că i-ar plăcea să mă asculte mai des. Astfel că am luat această decizie şi am avut bucuria de a-l lansa chiar la Teatrul Constantin Tănase, acasă, lângă prieteni, oameni dragi şi colegi. A fost greu să aleg piesele de pe acest CD. Ca artist, vrei să mulţumeşti o gamă largă de oameni, de compozitori. Am observat cu bucurie că mulţi compozitori mi-au dat melodii frumoase, aş fi dorit să le pun pe toate, dar nu aveam cum. Şi aşa sunt 18, destul de multe”, spune Eva Kiss.
„Am trăit pentru ai mei şi pentru muzică”
Simplu spectator la această lansare era imposibil să nu sesizezi iubirea cu care Radu Constantin îşi învăluie soţia, dar şi bucuria cu care aceasta, pe scenă fiind, o întoarce. Nu poţi decât să te bucuri că încă există atât de multă dragoste, respect unul faţă de celălalt, încredere şi ajutor reciproc. „Facem totul împreună: cântăm, gătim, facem curăţenie, spălăm şi călcăm împreună, facem cumpărături, ne distrăm împreună. Dacă după aproape 31 ani de căsătorie ajungi să faci aceste lucruri fără să te plictiseşti unul de celălalt, atunci cred că aici este secretul. Sunt foarte răsfăţată de soartă pentru că soţul meu lucrează în aceeaşi branşă, dar uneori îmi pare rău, pentru că el face toată munca, dar rămâne în umbră şi mă promovează pe mine. Cântă la două chitare, clasic şi electronic, shadows, care se pare că e la modă acum, a învăţat să cânte la clape, ca să mă acompanieze. Cunoaşte trompeta, dar şi muzicuţa, are o voce superbă. Pentru vocea sa m-am îndrăgostit de el. Orchestrează. E prea modest după părerea mea. Cred că într-adevăr talentul a trecut şi la generaţiile mai tinere, căci Alexandra, fiica noastră, cântă la vioară. Merge şi cu noi la concerte, dar numai când are timp. Este la facultate la multimedia, în limba engleză, şi mai are un an. Are şi o voce cristalină şi cântă foarte frumos. Fiica mea mai mare, Eva Kiss, a cântat în România. A păstrat numele, dar a renunţat, pentru că i s-a părut că meseria nu e sigură, aşa că acum e stilistă. Am o familie frumoasă, am trăit pentru ea şi pentru muzică”, spune Eva Kiss.
„Mi-am urmat soţul, fără de care nu-mi imaginam viaţa”
Pentru că avea o limbă ascuţită, iar pe atunci nu prea aveai voie să spui ce gândeşti cu voce tare, Radu Constantin, soţul Evei Kiss, a fost sfătuit că ar fi mai bine să-şi ia un bilet dus şi să plece. S-a oprit la Copenhaga. „Am rămas acasă cu fata cea mare, Eva, iar pe Alexandra am născut-o după ce el a plecat, la 29 februarie. Eu am născut la 10 mai. Am vrut să o duc până la 13 mai, pentru că nouă acest număr ne poartă noroc - într-o zi de vineri, 13, ne-am căsătorit, soţul e născut pe 13... -, dar a venit la 10 mai. Astfel că imediat după Revoluţie, la 26 ianuarie 1990, am părăsit România împreună cu cele două fete, Eva şi Alexandra, spre o ţară despre care nu ştiam multe. Drumul a fost cu peripeţii şi eram destul de neliniştită de acel nou capitol din viaţa mea. Nu ştiam ce-mi rezervă viitorul, ce vom face şi cum ne vom descurca! Ştiam doar că îmi urmez soţul, fără de care nu-mi imaginam viaţa. Aveam încredere în el şi ştiam că în doi vom reuşi. Am reuşit în Danemarca prin muncă, seriozitate, cu respect faţă de danezi şi de legile lor. Am reuşit să-i cucerim, să ne facem plăcuţi. Invitaţi la un post de televiziune, ni s-a spus că Danemarca este norocoasă să aibă oameni ca noi”, afirmă Eva Kiss.
E plăcut să fii recunoscut pe stradă. Să fii apreciat, să vezi în ochii oamenilor că te preţuiesc, să ţi se ceară autografe. „Eu sunt modestă, dar îmi plac aprecierile lor. Îmi plac oamenii modeşti, sinceri, curaţi, necomplicaţi. Cine vrea reuşeşte, pentru că, de exemplu, eu sunt unguroaică, aşa m-am născut, aşa e numele meu. M-am născut în Bucureşti, iar tata a fost redactor-şef la redacţia maghiară. Am avut trei fraţi, mai trăiesc doar doi. Am fost educaţi astfel: te-ai născut în România, prima limbă pe care o înveţi este limba română. Important este să te descurci în limba ţării în care trăieşti. Că acasă vorbeşti în ce limbă vrei, română, franceză, italiană, e altceva. Aşa am făcut în Danemarca. Am ajuns acolo şi trebuia să ne descurcăm cu lumea de pe stradă, cu telefoanele... Trebuie să înţelegi ce se întâmplă. Avem repertoriu internaţional, cântăm ce ni se cere. În daneză, în ungureşte, româneşte, engleză, franceză, italiană. Danezii au balade frumoase, mai cântăm şi music-hall, încercăm să-i mulţumim şi pe cei tineri, şi pe cei bătrâni. Am stat 11 ani fără să am vreun contact cu muzica din România, dar nu mi s-a părut vreodată că înainte de Revoluţie ar fi fost o perioadă neagră, cum spun alţii. Chiar dacă uneori eram sfătuiţi să acceptăm melodii patriotice. Şi copilul meu a cântat la un festival pentru pace şi prietenie; nu înţeleg de ce să nu cânt pentru asta. Cântam frumuseţile patriei, şi ce dacă?! Avem o ţară frumoasă, avem mare, munte, deltă... Cred că românii ar trebui să fie mai grijulii cu ţara lor. În Danemarca nu vezi aşa ceva. De mici, copiii sunt educaţi în acest sens”, a mai spus Eva Kiss.
„Am reuşit în Danemarca prin muncă, seriozitate, cu respect faţă de danezi şi de legile lor. Am reuşit să-i cucerim, să ne facem plăcuţi. Invitaţi la un post de televiziune, ni s-a spus că Danemarca este norocoasă să aibă oameni ca noi”