de Gabriela Niculescu

Horia Brenciu este unul dintre cei mai iubiţi artişti români, iar succesul înregistrat în turneul de anul acesta în 21 de oraşe din ţară a dovedit acest lucru. Anul 2012 este unul foarte încărcat pentru energicul şi expansivul interpret, pregătindu-se pentru un nou sezon al emisiunii „Vocea României”, de la Pro TV, din al cărui juriu face parte, pentru un megaconcert swing pe care-l va susţine la 29 noiembrie, la Sala Palatului, şi tot în ultima lună de toamnă, atunci când va împlini 40 de ani, va deveni tătic. În tot acest timp, pregăteşte şi lansarea celui de-al treilea album muzical, intitulat „40”, pentru primăvara anului viitor şi se roagă ca niciunul dintre grandioasele evenimente să nu se suprapună cu venirea pe lume a micuţei moştenitoare a imperiului Brenciu, după cum chiar el glumeşte.

„Varianta pierderii raţiunii din pricina succesului este exclusă”
- Ai ajuns la un nivel la care îţi primeşti laurii pentru toată munca depusă de-a lungul anilor, ai cucerit publicul de toate vârstele şi te bucuri de dragostea a milioane de fani. Poţi spune că te afli în punctul culminant al carierei?
- Nu, câtuşi de puţin. Abia am scos două albume, am fost doi ani consecutiv în concert la Sala Palatului şi am făcut un turneu naţional... Cu alte cuvinte, abia mi-am scos capul din găoace. Cânt oficial din 2008, de la lansarea primului meu disc, „35”, şi faptul că mi s-au întâmplat atât de multe într-un interval scurt de timp mă obligă să fiu şi mai atent şi să muncesc şi mai mult. Varianta pierderii raţiunii din pricina succesului este exclusă.

- Cum te aşteptai să fie turneul în care ai bifat 21 de oraşe pe harta ţării şi cum a fost în fapt?
- Alături de echipa mea, tehnică şi artistică, de peste 30 de oameni, am traversat ţara în lung şi-n lat, făcând peste 11.000 de kilometri. Ceea ce am întâlnit în drumul nostru ne-a depăşit cu mult aşteptările. Oamenii, peisajele superbe, locurile şi scenele pe care am concertat, toate ne-au arătat cât de multă viaţă există în ţara asta. Acesta este şi motivul pentru care am filmat tot ce s-a întâmplat. Abia aştept să finisăm documentarul turneului şi să retrăim din nou escapada asta.

„Mai mult ca oricând, românii au nevoie de zâmbete”
- Ce lucruri te-au impresionat cel mai mult în timpul turneului?
- Setea de spectacol a românilor. În zilele noastre, cred că oamenii n-au nevoie de... playback. Mai mult ca oricând, românii au nevoie de suflet şi zâmbete, multe zâmbete...

- Ştiu că ai primit multe cadouri din partea publicului. Care dintre ele te-au impresionat?
- Am primit tablouri, flori, biblii, portrete şi iarăşi flori, o sumedenie de animale de pluş, borcane cu dulceaţă şi tot felul de băuturi care susţin din plin tradiţiile poporului nostru... un adevărat arsenal de cadouri. Şi totuşi, cel mai mult m-au impresionat îmbrăţişările. Unele s-au soldat şi cu sărutări, dar asta este o altă poveste...

- Fiecare experienţă ne îmbogăţeşte cu ceva. Ce ţi-a adus acest turneu?
- Dincolo de cele 85 de ore cântate în cele 21 de oraşe şi dincolo de cele 21 de hoteluri în care am ocupat 420 de camere, cel mai important lucru pe care mi l-a dăruit turneul acesta a fost cei peste 15.000 de spectatori din toată ţara, care au ieşit cu zâmbetul pe buze din cele 21 de case de cultură, teatre sau chiar săli polivalente. Trebuie neapărat să mulţumesc echipei mele, pentru că m-a suportat în toată perioada asta, şi respect tuturor celor care au trăit în cele 21 de seri, alături de noi, muzica, bucuria şi viaţa.

„Îmi fac concediile pe scenă, acolo mă relaxez cel mai bine”
- A existat şi vreun eveniment care ţi-a lăsat un gust amar?
- Este esenţial să ai şi aşa ceva într-o aventură de genul acesta. Orice gust, fie el amar sau acru, îţi condimentează existenţa. Ideea este că în final trebuie să rămâi cu un gust dulce.

- Cum sunt participanţii la preselecţiile pentru „Vocea României”, comparativ cu cei din primul sezon?
- Din câte am auzit, sunt şi mai dornici să cunoască succesul, ceea ce mă bucură. Noi, cei din juriu, nu avem voie să-i vedem decât la prima etapă, cea a audiţiilor pe nevăzute.

- Te pregăteşti de un concediu sau mai ai multe de făcut până la odihnă?
- Eu îmi fac concediile pe scenă, acolo mă relaxez cel mai bine. Sunt în plin sezon de pregătiri pentru evenimentul de la 29 noiembrie, de la Sala Palatului, care este unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale mele. Repetiţiile au început încă din luna februarie, aşa că va fi un adevărat regal... la costum!

- Te-ai mai regăsi că moderator în formatul emisiunilor de astăzi?
- Totul e posibil!

„Eu sunt, de la o vreme, un bun ascultător”
- Cum a venit ideea colaborării cu Guess Who şi Grasu XXL, reprezentanţi ai genului rap, pentru piesa „Şi diamantele se sparg”?
- Exact aşa cum le-a venit ideea colaborării lui Craig David şi lui Sting... pe neaşteptate. Şi nu va fi singurul lucru pe care-l vom face împreună.

- Spuneai cândva că în urmă cu 10-12 ani îţi doreai să experimentezi şi că resimţi şi acum unele experimente. La care anume te refereai?
- A lucra cu publicul este un continuu experiment. A căuta permanent drumul spre inima şi sufletul lui, a te gândi mereu la ce-ar putea să-i aducă zâmbetul pe buze omului din faţa ta este, după mine, cea mai frumoasă experienţă umană.

- Ai o relaţie foarte frumoasă şi specială cu tatăl tău. Cât timp petreci în preajma sa?
- Deşi nu e mereu lângă mine, ne auzim de cel puţin trei ori pe zi la telefon. Are încă foarte multe să-mi spună, iar eu sunt, de la o vreme, un bun ascultător.

„Când am început să cânt piesa tatălui meu, îngerii au coborât pe scenă”
- Spune-mi câteva momente din viaţa ta pe care tatăl tău le-a marcat.
- E o bucurie pentru mine să-l ştiu lângă mine, în sala de spectacole. În turneul „Fac ce-mi spune inima” am cântat pentru prima dată la Braşov. Evident, era în public. Când am început să-i cânt piesa „I Love You”, pe care am scris-o special pentru el, a fost unul dintre acele momente în care, cum spunea cineva, îngerii au coborât pe scenă.

- Ştiu că fratele tău, Marius, este stabilit de mulţi ani la Bruxelles şi este un tenor de mare clasă. Cât de des reuşiţi să vă vedeţi?
- Din păcate, n-o facem prea des.

- Ai reuşit să-ţi împlineşti visul de a cânta alături de Marius?
- Încă nu.

- Ai găsit fericirea pe care, nu de mult, o căutai?
- Da, am găsit fericirea. Se apropie...

„Vreau să faceţi parte din unul dintre cele mai dragi visuri muzicale ale mele“

- Ce îi aşteaptă pe fanii tăi la 29 noiembrie, la Sala Palatului? Care sunt ingredientele spectacolului?
- Boia, ardei iute, coriandru, busuioc şi rozmarin... Glumeam! În primul rând, a cânta swing este o dorinţă pe care o am de-acum mai bine de 18 ani... În al doilea rând, a face lucrul acesta alături de HB Orchestra Big Band va fi o adevărată onoare şi plăcere pentru mine. Ei bine, în noiembrie va fi prima dată când vom transforma aceste visuri în realitate. Toate piesele muzicale de swing şi jazz, care fac istorie de mai bine de 50, 60 sau chiar 70 de ani pe tot mapamondul, se vor auzi cum nu s-a mai întâmplat de mult chiar în România, în Bucureşti, la Sala Palatului. Despre balet sau invitaţi, despre scenografie sau alte surprize din concert vom mai vorbi noi la momentul potrivit.
Pe afişul spectacolului stă scris „My way”, care nu se traduce neapărat prin „drumul meu”, ci mai degrabă prin felul meu, maniera mea de a simţi şi de a vedea viaţa prin intermediul acestor lucrări speciale. În concertul din noiembrie, toate partiturile au fost adaptate producţiei noastre, după cele mai inspirate versiuni scrise de cei mai mari aranjori ai secolului al XX-lea. După tot ce am ascultat în ultimii 20 de ani, producţii de gen ale lui Harry Connick Jr şi Rod Stewart sau cele ale mai tinerilor Robbie Williams, Michael Buble sau Jamie Cullum, voi încerca să mă alătur, cu toată modestia şi umilinţa, predecesorilor mei. Cu mine vor fi cei mai buni muzicieni din România. Anul acesta, la 29 noiembrie, unul dintre cele mai dragi visuri muzicale ale mele se va împlini şi vreau să faceţi parte din el!

• „Orice gust, fie el amar sau acru, îţi condimentează existenţa. Ideea este că în final trebuie să rămâi cu un gust dulce“

„Mă rog să nu se întâmple ca vreun eveniment de pe listă să coincidă cu naşterea moştenitorului tronului Brenciu“

- Relaţia ta cu Alice durează de şase ani, iar acum va fi încununată cu minunatul cadou pe care-l vei primi de ziua ta, în luna noiembrie, o fetiţă. V-aţi dorit să aveţi un copil în acea perioadă sau aşa s-a întâmplat?
- Dacă Dumnezeu a vrut aşa, noi nu putem decât să ne bucurăm. Acest copilaş drăgălaş vine în cea mai agitată, complexă şi tumultuoasă perioadă artistică a vieţii mele. Şi repet, îmi pare bine că s-a întâmplat aşa. Dacă ar fi să mă gândesc la nebunia care va fi la „Vocea României”, cu viitoarea mea echipă de 12 voci şi cu toate acele ediţii live, dacă ar fi să adaug repetiţiile cu orchestra de aproape 25 de muzicieni pentru concertul de la 29 noiembrie, de la Sala Palatului, şi dacă ar fi să prind în acest conglomerat şi pregătirile pentru al treilea album al meu, intitulat „40”, pe care-l lansez în primăvară, ei bine, tot ce mă rog eu, în contextul ăsta, este să nu cumva să se întâmple ca unele dintre evenimentele de pe listă să coincidă cu naşterea moştenitorului tronului Brenciu.

- Te simţi pregătit pentru „meseria” de tătic?
- Eu sunt taticul ideal! Ştiu să cânt, să dansez, să spun poezii, să dau de mâncare, să mângâi, să schimb tot felul de scutece, să bat pe spate, să masez, să mă scălămbăi, dacă e cazul, să împing căruciorul şi să spăl suzeta, chiar dacă ea ar cădea pe jos de 100 de ori... Nu cred că pot alăpta, dar dacă destinul mi-o va cere, o s-o învăţ şi p-asta! (râde)

- Urmează şi o căsătorie sau nu e în planurile apropiate acest eveniment?
- Ha, ha, ha, mă faci să râd! Păi, când să mai încapă şi căsătoria în tot „pomelnicul” acesta de concerte, naşteri şi repetiţii prin studiouri?

„A te gândi mereu la ce-ar putea să-i aducă zâmbetul pe buze omului din faţa ta este, după mine, cea mai frumoasă experienţă umană“