de Gabriela Niculescu
Nea Mărin, pe numele său real Marin Barbu, este specialistul în folclor al emisiunii „Dansez pentru tine”, care va începe cu un nou sezon în această toamnă, şi gazda show-ului „Serviţi, vă rog!”, ambele difuzate de Pro TV. Nea Mărin s-a născut într-un sat cu tradiţie, dansează de la 6 ani, din clasa a VIII-a a ştiut că vrea să devină dansator-instructor, a fost vătaf de căluşari şi acum a ajuns expert în folclor pentru toate trupele de dans popular din ţară, dar predă şi în străinătate. Are o căsnicie minunată de 32 de ani, două fiice, dintre care una i-a călcat pe urme, şi doi nepoţi. Deşi este perceput ca fiind un zbir, în realitate, Nea Mărin este un om cald şi generos.
„M-am născut într-un sat cu tradiţie şi am ajuns vătaf de căluşari”
- Nu mulţi sunt cei care ştiu detalii din viaţa dumneavoastră şi aş dori să luăm firul carierei de la începuturi. De unde porneşte pasiunea pentru dansul popular şi cum aţi dus-o la performanţă?
- M-am născut într-un sat cu tradiţie căluşărească, Conţeşti, din judeţul Teleorman. De copil am urmărit jocul căluşarilor de Rusalii şi m-am pomenit dansând doar văzându-i pe ei. Când am început şcoala aveam un profesor de sport, Croitoru Dumitru, care la ore ne aducea vătaful căluşului să ne înveţe figuri din acest dans. Aşa mi-am descoperit pasiunea pentru dans. În clasa a VIII-a, în ultima zi de şcoală, învăţătoarea ne-a pus o întrebare: „Ce vreţi să deveniţi când veţi fi mari?” Răspunsul meu a fost dansator-instructor, ceea ce s-a şi îndeplinit. La performanţă am ajuns treptat. Am participat la festivaluri şi concursuri de folclor, iar în anul 1972 am plecat pentru prima oară în Iugoslavia, la un festival internaţional pentru copii. În 1973 am citit în ziarul „Informaţia” că Ansamblul Tineretului „Cununa Carpaţilor” din Bucureşti primeşte înscrieri pentru dansatori. Atunci a fost examenul, am reuşit şi am rămas dansator până în 1992, când am devenit coregraful Centrului Naţional de Creaţie Populară. Din 1984 am devenit asistent coregraf al profesorului Teodor Vasilescu, alături de care lucrez şi în prezent atât în ţară, cât şi în străinătate.
- Cum arăta viaţă dumneavoastră înainte de a deveni cunoscut prin prisma emisiunilor „Serviţi, vă rog!” şi „Dansez pentru tine”?
- Viaţa mea a fost normală, fără agitaţie multă şi fără ca din zece oameni de pe stradă, zece să mă întrebe: „De ce nu l-ai pus la treabă pe X sau pe Y?, „De ce nu l-ai certat sau de ce nu l-ai pedepsit pe Z?”, şi tot aşa. (zâmbeşte)
- Şi când aţi observat că aţi devenit o persoană îndrăgită de milioane de români cum s-a schimbat?
- În bine. E un lucru extraordinar să vezi câtă lume te îndrăgeşte, toţi vor autografe şi să se fotografieze cu tine. Eu, cum sunt un copil născut şi crescut la ţară, cu frica lui Dumnezeu, îmi place să răspund la toată lumea.
„Liviu Vârciu mi-a dat de furcă, Pepe, Roxana Ionescu şi Vali Vijelie au fost cei mai cuminţi”
- Care au fost cele mai importante momente din carieră?
- Când am început să-i învăţ pe străini tradiţia jocului popular românesc. Asta se întâmpla prin 1984, când am început să le predau olandezilor.
- Cu cine aţi cooperat cel mai bine pentru emisiunea „Serviţi, vă rog!” şi cine v-a dat cel mai mult de furcă?
- Cel mai mult mi-a dat de furcă Liviu Vârciu. În schimb, Roxana Ionescu, surorile Cheeky, Vali Vijelie sau Pepe au fost vedetele cele mai ascultătoare din sezoanele pe care le-am filmat.
- După o „Dragoste cu năbădăi”, cum vă înţelegeţi în momentul de faţă cu Liviu Vârciu?
- Aşa dor i-a fost de mine, încât a venit o noapte la circ şi a rămas acolo.
- Pentru cei care nu au apucat să vadă nicio emisiune din sezonul nou, spuneţi-ne ce a adus nou ediţia la circ? Care au fost provocările pentru concurenţi?
- În primul rând sunt alte animale. Animale care îţi impun teamă, leul de mare, hipopotamul, pelicanii care ne-au muşcat pe toţi, plus munca de zi cu zi în circ. Aveam zilnic de pus la punct un spectacol, iar asta nu e deloc uşor.
„Înţelegerea, respectul şi munca sunt lucrurile care ne-au ţinut împreună 32 de ani”
- Trecând la planul personal, povestiţi-ne puţin despre începuturile relaţiei cu soţia dumneavoastră.
- Am fost prieten cu soţia mea timp de cinci ani. După aceea am rugat-o să vină în Bucureşti, ea fiind din satul în care m-am născut eu, în Conţeşti, judeţul Teleorman. A venit în Capitală, s-a angajat la o întreprindere şi, la doar trei luni după ce s-a mutat aici, am cerut-o în căsătorie. La cununie au fost doar doi prieteni de-ai mei şi doi de-ai ei. Bineînţeles că părinţii noştri ştiau de prietenia noastră şi că urmează să ne căsătorim. Dar, când au aflat că ne-am luat, s-au bucurat şi, cum era la vremea aceea, părinţii mei au făcut un plocon cu păsări gătite la cuptor, pâine specială şi alte bunătăţi şi am mers la părinţii ei, unde am făcut o mică petrecere.
- Aveţi o soţie superbă şi o căsătorie de 32 de ani. Care sunt lucrurile esenţiale care v-au ţinut aproape atâţia ani?
- În primul rând, înţelegerea şi respectul pe care ni le purtăm reciproc şi apoi munca sunt lucrurile care ne-au ţinut împreună 32 de ani.
- Care sunt cele mai importante calităţi ale soţiei dumneavoastră?
- Este o femeie foarte serioasă, gospodină, iubitoare de copii şi de nepoţi.
- Cine găteşte în familia Barbu, dumneavoastră sau soţia?
- Soţia, dar şi fetele mele.
„Mă enervez foarte repede atunci când în jurul meu sunt oameni care nu-mi plac”
- Aveţi două fiice şi doi nepoţei de la fata cea mare, Dana. Vă calcă pe urme vreunul dintre ei?
- Dana are 31 de ani şi lucrează la o bancă. Nepoţii mei sunt Darius, în vârstă de 4 ani şi jumătate, şi Ana Maria, care a împlinit de curând 3 ani şi dă semne că ar fi şi ea pasionată de dansul popular. Fiica mea cea mică, Larisa, are 24 de ani şi este cea care mi-a călcat pe urme. Este profesor de dans popular la Sala Rapsodia. A terminat Academia de Studii Economice, dar acum face un Masterat în Etnologie şi Folclor.
- Cât timp vă petreceţi cu familia? Cum este atmosfera în casa dumneavoastră şi care vă sunt obiceiurile?
- Când nu sunt ocupat, îmi place foarte mult să stau acasă şi să ne adunăm toţi membrii familiei. Micul dejun îl luăm tot timpul împreună şi nu luăm cina mai târziu de ora 18:00. Acestea ar fi tradiţiile în familia mea.
- Care sunt calităţile dumneavoastră cele mai de preţ şi ce defecte vă cunoaşteţi?
- Sunt un om serios, punctual, muncitor şi iubitor. Am şi defecte. Mă enervez foarte repede atunci când în jurul meu sunt oameni care nu-mi plac.
- Ce pasiuni aveţi şi cum vă petreceţi timpul liber?
- Îmi place foarte mult să merg la munte cu familia şi cu nepoţii. Chiar acum ne-am făcut planuri de vacanţă. Mergem la Braşov, Măgura, Gorj şi Rânca. Doar eu cu soţia şi nepoţii.
„La acest sezon al emisiunii nu am dormit mai deloc. Simţeam cum se complotează”
- Cine vă este alături şi cine vă sfătuieşte în momentele grele, exceptând familia?
- În afară de familie, profesorul meu Teodor Vasilescu şi câţiva colegi din Asociaţia Coregrafilor Ansamblurilor Folclorice din România. Un prieten foarte bun, de 47 de ani, este Victor Chivu, prietenul meu cel mai bun încă de la grădiniţă.
- Ştiu că vă leagă o frumoasă prietenie de Edi Stancu, coordonatorul baletului Pro TV, iar la începutul acestui an l-aţi cununat şi v-aţi implicat în organizarea artistică a evenimentului, astfel încât nunta a purtat şi amprenta dumneavoastră.
- Da. Ideea cu costumele populare a venit de la mine, dar şi ei şi-au dorit să îmbine folclorul cu dansul modern, şi aşa a ieşit ce vedeţi în imagini. Petrecerea i-a caracterizat şi a fost exact aşa cum sunt ei şi cum şi-au dorit-o. Ne-am simţit ca la o petrecere normală, la care Edi şi soţia sa, Silvia, i-au avut alături pe toţi cei dragi, astfel că a ieşit superdezmăţ, cum le place lor să descrie atmosfera de atunci.
- Ce nu se ştie despre dumneavoastră?
- În ciuda faptului că lumea mă ştie ca fiind un om dur, sufletul meu este iubitor.
- Povestiţi-mi o întâmplare amuzantă de la filmările emisiunii „Serviţi, vă rog!” sau cu admiratorii care v-au întâlnit pe stradă?
- La acest sezon al emisiunii „Serviţi, vă rog!” nu am dormit mai deloc. Simţeam cum se complotează şi mă gândeam că, dacă adorm, îmi vor muta rulota, îmi vor bloca uşa sau vor face ei ceva care să mă sperie. Laurette, Diana Ion, Jean de la Craiova şi Cătălin Moroşanu chiar mi-au dat de furcă. Fiind sătui de ordinele mele, mi-au pregătit o „surpriză”. M-au convins să mă urc şi eu pe candelabrul la care se făceau acrobaţiile în timpul show-ului, ca să văd cum e. Odată convins, au ridicat candelabrul în tavan şi m-au lăsat acolo vreme de vreo 20 de minute. Ai naibii... (râde în hohote)
- Fiecare experienţă a vieţii ne îmbogăţeşte cu ceva. Care sunt învăţămintele ce v-au rămas după atâtea sezoane ale emisiunii „Serviţi, va rog!”?
- Sunt foarte multe lucruri pe care am învăţat să le fac la „Serviţi, vă rog!”. Chiar dacă am trăit la ţară, nu am făcut multe dintre lucrurile pe care am început să le fac la această emisiune. Odată intrat în horă am fost obligat să mă adaptez mediului în care am trăit şi am încercat să învăţ cât mai multe lucruri de la localnici, ca să-i pot învăţa la rândul meu pe ceilalţi. Toate au fost experienţe de neuitat, dar acum, în circ, responsabilitatea a fost şi mai mare. Cu toate acestea, am legat o adevărată prietenie cu familia de circari, care acum, după terminarea filmărilor, chiar îmi lipseşte.
- Care este cel mai mare regret?
- Regret că îmbătrânesc şi că Revoluţia a venit prea târziu pentru mine şi nu am putut să fac atunci ce fac acum. Mă bucur totuşi că Mona Segall (n.r. - producătoarea mai multor show-uri marca Pro TV, printre care şi „Dansez pentru tine”) m-a descoperit, cu calităţi, dar şi cu defecte, şi aşa am ajuns să cunosc şi ce înseamnă televiziunea.
„Am fost prieten cu soţia mea timp de cinci ani şi, la doar trei luni după ce s-a mutat în Bucureşti, am cerut-o în căsătorie“