de Gabriela Niculescu

Emilia Ghinescu, deşi o femeie foarte tânără, a realizat o mulţime de lucruri în viaţă. Are doi copii frumoşi, Andrei Roberto şi Erika Maria, o carieră în continuă ascensiune, o casă pe care în această perioadă a reamenajează şi, cel mai important, trăieşte un nou capitol de iubire alături de Sebastian. Se gândeşte pentru viitorul apropiat la căsătorie şi chiar la un al treilea copil. Aflaţi noutăţile şi aşteptările din viaţa cunoscutei artiste de muzică populară în interviul următor.

„Sunt înscrisă la trei Masterate!”
- Ştiu că studiai Psihologia şi, în paralel, făceai un Master la o şcoală de pregătire terapeutică. Ai finalizat studiile?
- Am terminat facultatea, dar sunt înscrisă la trei Masterate, la Psihoterapie integrativă, la Piteşti, la Master de clinică la Universitatea din Piteşti şi la Master Organizaţional la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti.

- La ce-ţi folosesc Masteratele?
- Asta mă întreabă toată lumea, dar eu sunt o persoană ambiţioasă şi, când îmi propun ceva, efectiv sunt ca un vulcan, nu mă opresc nici oboseala şi nici stresul. Nu mi-am propus să fac o meserie din asta, pentru că ceea ce fac acum îmi ocupă destul de mult timp şi câştig destul de bine, dar niciodată nu se ştie, şi eu pun întotdeauna în faţă un „dacă”, iar acesta are multe semne de întrebare şi multe răspunsuri. Aşadar, îmi doresc să le termin pe toate trei, oricât de dificil ar fi.

- În primăvară, Andrei Roberto va împlini 15 ani, iar Erika Maria, 7 anişori. Cum te înţelegi cu ei acum, ca proaspăt absolventă de Psihologie? Ambii stau cu tine după despărţirea de fostul soţ?
- Copiii, evident, au rămas la mine. Psihologia mă ajută să-i înţeleg mai bine, dar e destul de greu să aplici pe propriii copii tehnicile pe care le-ai învăţat în facultate. Nu mă pot considera un psiholog în adevăratul sens al cuvântului, cu atât mai puţin un psihoterapeut, pentru asta trebuie să studiezi anumite curente, în funcţie de probleme. Sinceră să fiu, nu-mi supun copiii unei analize. Faptul că sunt apropiată de vârsta lor, pe Andrei l-am făcut când aveam 18 ani, mă ajută să-i înţeleg. Acţionez ca un părinte de multe ori, pentru că-mi doresc ce e mai bun pentru ei, dar pot spune că sunt şi confidenta lor. Şi am parte de toată dragostea lor. Dacă pot să-i „şantajez” cu ceva, acestea sunt sentimentele lor puternice faţă de mine. Dacă mă supără cu ceva, le spun că nu mai vorbesc cu ei, văd că sunt tristă, iar atunci vin la mine, îşi cer iertare, nu suportă să fiu îmbufnată pe ei, şi astfel reuşesc mereu să-i întorc din drum.

„Andrei şi Erika, copiii mei, au în mine o adevărată prietenă”
- Care sunt cele mai preţioase sfaturi pe care le dai copiilor tăi?
- Îmi doresc să înveţe, nu să fie supergenii, dar să fie copii isteţi şi să nu fie delăsători, ci perseverenţi, să nu se lase până nu obţin ce-şi doresc. Nu mi-ar plăcea ca azi să înceapă un lucru, mâine altul şi tot aşa, să nu termine niciunul. N-am să stau niciodată în calea fericirii lor, n-am să fiu nedreaptă cu niciunul, am să-i înţeleg mereu, iar eu cred că au în mine o adevărată prietenă, şi dacă au nevoie de un sfat, să vină ei să mi-l ceară, nu să-l ofer eu înainte. Eu am învăţat din experienţa proprie. Am fost un copil încăpăţânat, cu o personalitate puternică. Când mi se spunea să fac ceva, nu făceam atunci tocmai pentru că mi s-a spus, îl făceam când consideram eu că trebuie. De multe ori continuam să fac o greşeală, deşi o conştientizam, pentru că-mi doream să mă dau eu cu capul de prag şi să învăţ din ea. Aşa se va întâmpla şi cu ei, se vor lovi singuri de probleme şi vor şti apoi să le evite.

- Cine te ajută în creşterea Erikăi?
- Mama a stat cu Erika de când am născut-o şi, în prezent, când am nevoie de ajutor, tot mama mă ajută.

- Andrei discută cu tine despre dragoste, iubite şi problemele tipice adolescenţei?
- Nu. Mi-ar plăcea să discute cu mine despre iubite, dar nu l-am văzut un adolescent îndrăgostit. Încă nu pune preţ pe acest lucru. Adolescenţii, când iubesc, se schimbă. El încă mă iubeşte foarte mult pe mine, mă ia în braţe, mă pupă, este foarte mămos, iar prietenele mele îmi spun că atunci când se va îndrăgosti nu o să mă mai pupe atât pe mine.

„Duetul cu Paleru a rezistat, nu vreau eşecuri cu alţii”
- Cum vă petreceţi timpul liber?
- Mi-am propus ca măcar de trei ori pe săptămână să mergem ori în parc, ori la ştrand, ori în centrul oraşului, şi de multe ori merg cu ei cu rolele. De curând ne-am luat doi căţei Akita Inu, şi atunci când ieşim cu ei la plimbare lăsăm rolele acasă. Pe unul îl plimb eu, iar pe celălalt, Andrei, ne-am împărţit responsabilităţile.

- În vacanţă mergeţi împreună?
- Da, în toate vacanţele mergem împreună, pentru că sunt copii ascultători, nu se vaită de oboseală şi mergem mult să vizităm locuri.

- Spune-ne câteva amintiri speciale din concertele tale.
- Sunt foarte multe lucruri, dar întotdeauna mă emoţionează oamenii cu toată căldura şi dragostea cu care mă primesc. A nu ştiu câta oară realizez că suntem un produs al publicului şi, dacă n-ar fi el, noi n-am fi ceea ce suntem, probabil că am cânta în baie. Nu uit niciodată să le mulţumesc oamenilor care sunt în faţa mea şi mă ascultă cu atât drag şi respect, iar eu le dedic toată activitatea mea profesională. Închei întotdeauna un concert prin a spune că sunt om, ca şi ei, şi că trebuie să mă accepte aşa, cu bune şi cu rele, pentru că aşa suntem noi, oamenii. Sunt foarte apropiată de publicul meu, la nunţi merg printre mese, mă uit în ochii lor şi-i văd, îi simt.

- Există vreun interpret alături de care ţi-ai dori să cânţi pe scenă şi n-ai avut ocazia până acum?
- Nu pot spune că există cineva cu care să-mi fi dorit să fac un duet şi să nu reuşesc. Duetul meu cu Nicu Paleru a rezistat foarte mult pe piaţă şi nici eu, nici el, dacă am încerca să facem alte duete, nu cred că am avea succes, pentru că oamenii ne percep împreună. Am primit şi alte propuneri şi m-am gândit la ele, dar nu le-am dat curs, pentru că ştiam de la început că ar fi fost nişte proiecte sortite eşecului, iar mie nu-mi place să muncesc degeaba.

„Singura nuntă la care am participat şi n-am cântat a fost a mea!”
- Cum e Emilia Ghinescu în calitate de invitată la o nuntă, de exemplu?
- Mi-aş dori să fiu la o nuntă doar invitat şi să nu stau cu stresul că trebuie să cânt, pentru că la noi e o problemă. Nu putem mânca, deoarece se micşorează cavitatea toracică şi volumul de aer şi nu mai putem cânta cum trebuie. Poate mi-aş dori să stau relaxată, să dansez, dar nu pot. La orice nuntă la care merg doar ca invitat, ceea ce se întâmplă extrem de rar, nu pot să nu cânt, pentru că acel om care mă invită, fie că mi-e rudă sau prieten apropiat, se aşteaptă totuşi să cânt. Singura nuntă la care am participat şi n-am cântat a fost a mea!

„La supărare îmi place să fiu eu cea împăcată”
- Cum stai cu dragostea?
- Foarte bine, sunt foarte fericită. Am lângă mine un om care mă iubeşte, mă înţelege şi mă acceptă aşa cum sunt. Este un bărbat calm şi înţelegător şi este omul pe care-l iubesc.

- Deci este un nou capitol de iubire în viaţa ta.
- Eu cred că în viaţa fiecărui om se întâmplă să iubeşti pe cineva foarte mult şi, la un moment dat, să-ţi dai seama că acea dragoste nu mai există sau că acel om nu te merită şi nu e cazul să mergi mai departe. Nu consider că trebuia să merg la mănăstire, pentru că sunt o femeie tânără. Nu-mi doresc decât linişte şi înţelegere în casa mea, şi asta i-am spus şi lui Sebi. Vreau să ne înţelegem unul pe altul şi să trecem peste diversele disensiuni ce pot apărea în orice cuplu. I-am spus că eu sunt un om foarte orgolios şi egoist câteodată. Îmi place ca la o supărare eu să fiu cea împăcată, nu să mă duc eu să împac. Şi el ştie acest lucru şi vine să ne împăcăm...
E un om minunat, care mă sprijină în carieră, e lângă mine, şi ceea ce mă bucură cel mai mult este că ambii copii se înţeleg bine cu Sebi. L-au acceptat în casă şi îi simt lipsa când nu este, mereu mă întreabă când ajunge Sebi acasă. E foarte protector cu ei, nu i-a certat niciodată, îi dă sfaturi lui Andrei, pentru că, în viziunea copiilor, eu sunt mai mult de partea Erikăi.

„Sunt o familistă înrăită”
- Urmează o căsătorie?
- Da. M-a cerut de foarte multe ori în căsătorie şi el zice că am spus „Da!”, dar eu nu-mi aduc aminte. I-am spus că vreau o cerere în căsătorie mai romantică, specială. (Râde!) Cu siguranţă o să vină şi acest moment, noi nu punem preţ pe acte foarte mult, dar ne vom căsători, mai ales că el nu a fost niciodată însurat.

- Îţi mai doreşti un copil?
- Da şi voi mai face unul când va vrea Dumnezeu. Dacă toate lucrurile vor merge bine între noi, vom face un copil, dar nu înainte de nuntă. Eu sunt foarte strictă din acest punct de vedere, îmi doresc ca viitorul copil să aibă un tată, să purtăm toţi un nume. Sunt familistă, ţin foarte mult la aceste principii. Din punctul de vedere al lui Sebi am putea face trei copii, dar eu mai am doi, totuşi nu sunt mamă eroină.

- Ce-ţi doreşti în această perioadă a vieţii în mod special?
- Îmi doresc să scot un nou CD, înregistrat cu orchestră, undeva în apropierea zilei mele de naştere, în luna noiembrie. Acest CD care a ieşit cu revista Taifasuri este înregistrat live şi este dedicat unui eveniment special din viaţa fiecăruia - căsătoria. Pe plan personal îmi doresc să termin renovarea şi reconstrucţia casei în care m-am mutat acum doi ani. Apoi, îmi doresc să am linişte şi sănătate, pentru că le pot face pe toate dacă le am pe acestea.

„Cel mai frumos gest l-a făcut Dumnezeu, că mi-a dăruit tot ce mi-a dăruit“

- Care a fost cel mai frumos gest pe care l-a făcut cineva pentru tine?
- Ca să fiu poetică, cel mai frumos gest l-a făcut Dumnezeu, că mi-a dăruit tot ce mi-a dăruit. Fiecare dimineaţă e specială prin faptul că văd lângă mine persoana pe care o iubesc, care îmi zâmbeşte şi-mi spune „Bună dimineaţa!”, faptul că vine copilul meu şi-mi spune „Mami, te iubesc!” este cel mai minunat gest pe care mi-l amintesc acum, faptul că la spectacole primesc flori, aplauze şi aprecieri înseamnă enorm pentru mine. Poate par lucruri mărunte, dar, adunate picătură cu picătură, înseamnă o mare de lucruri ce m-au ajutat să merg mai departe în viaţă, să-mi depăşesc problemele, fricile, frustrările, să fiu echilibrată şi să fac totul la superlativ.

„Ambii mei copii se înţeleg foarte bine cu Sebastian. L-au acceptat, îi simt lipsa când nu este, iar el e foarte protector cu ei“

Zece secrete despre artistă

- Ce muzică asculţi?
- Nu prea-mi place să ascult muzică, dar, atunci când o fac, aleg muzica populară. Mai mult ascult piese de teatru.

- Mergi la teatru sau la cinematograf?
- Merg la teatru, dar şi la cinematograf. Atunci când am ocazia vin la Teatrul Naţional din Bucureşti, pentru că-mi place la nebunie această artă.

- Care este cartea preferată?
- Îţi spun care este prozatorul meu preferat, Liviu Rebreanu. Am citit de nenumărate ori „Ion”, „Răscoala”, şi acum le-aş citi. Şi îmi mai place Marin Preda.

- Locul de vacanţă ideal?
- N-am un loc anume. Îmi place să merg în croazieră.

- Ce mâncăruri şi deserturi se găsesc în lista ta de favorite?
- Îmi plac foarte mult salatele, carnea de pui, peştele şi fructele de mare. Nu consum carne de porc şi de vită. Iar ca desert, tot ce înseamnă prăjitură de casă, dar cu cremă fiartă, nu-mi place diplomatul, e singura prăjitură pe care nu o mănânc.
5.000 de euro, onorariul maxim

- Ce băutură preferi?
- Îmi place foarte mult Spritz-Aperol, un digestiv italian. Este o băutură făcută din foarte puţin vin alb, un aperitiv de-al lor care se numeşte Aperol şi apă minerală. Toate acestea alcătuiesc o băutură foarte puţin alcoolizată.

- Cea mai mare sumă pe care ai primit-o la un eveniment?
- 5.000 de euro pentru trei programe.

- Ce hobbyuri ai?
- Să mă plimb, să călătoresc şi să conduc maşina.

- Ce apreciezi cel mai mult la cei din jur?
- Sinceritatea, loialitatea, corectitudinea, dar în primul rând mi-aş dori ca oamenii din jurul meu să fie sinceri. Prefer un adevăr dureros decât o minciună frumoasă, pentru că acea minciună va ajunge cândva un adevăr dureros şi e mai bine să-l afli de la început. Apreciez oamenii care sunt corecţi.

- Ce deteşti cel mai tare?
- Prostia o detest cel mai tare. Şi faptul că anumiţi oameni nici nu vor să evolueze, rămân în „mocirlă” şi nu-şi doresc să se ridice. La fel nu-mi plac oamenii care nu muncesc. Dacă munceşti poţi duce un trai decent, te poţi întinde cât îţi e plapuma şi consider că oamenii muncitori întotdeauna au avut. Dacă nu munceşti, nu ai! Am mers în multe locuri, am cunoscut mulţi oameni şi am văzut că sunt foarte mulţi care în ţară nu făceau nimic, dar „afară” muncesc de rup pământul.

„Închei întotdeauna un concert prin a spune că sunt om, ca şi ei, şi că trebuie să mă accepte aşa, cu bune şi cu rele“