de Gabriela Niculescu

Călin Goia este de 15 ani solistul trupei de pop-rock Voltaj, iar pasiunea pentru muzică, talentul şi munca susţinută i-au adus succesul în toată această perioadă. Se numără printre personalităţile publice care dau un exemplu pozitiv, se implică în acţiuni caritabile şi consideră că, atât timp cât dăruieşte, i se întorc lucrurile frumoase. Şi i s-au întors nenumărate. Este căsătorit de cinci ani şi jumătate cu Andreea şi au împreună doi fii minunaţi, Petru, în vârstă de 5 ani, şi Tudor, de 4 anişori. Despre copilărie, pasiuni, industrie muzicală şi situaţii pe muchie de cuţit citiţi în interviul următor.

„Talentul l-am moştenit de la ambii părinţi, pentru că şi ei cântă”
- Se poate spune cu uşurinţă despre tine că ai o personalitate duală, asta pentru că ai absolvit şcoli cu profil real, eşti foarte raţional, dar în acelaşi timp muzica ţi-a însoţit fiecare pas în viaţă de la vârsta de 6 ani. De la cine moşteneşti aceste talente şi cum s-au împletit?
- Cred că asta se datorează şi zodiei mele, Gemeni, şi întotdeauna la şcoală mi-au plăcut mai mult ştiinţele exacte, matematica, fizica, dar, în paralel, din clasa I, făceam şi muzică. După şcoală mergeam la orele de vioară, de chitară, de canto sau de flaut. Ai mei mă susţineau întotdeauna, şi atât timp cât îmi vedeam de treabă la şcoală, puteam să fac orice altceva. Am făcut şi mult sport, pe lângă muzică. Iar talentul l-am moştenit de la ambii părinţi, pentru că şi ei cântă.

- De-a lungul anilor, trupa Voltaj a evoluat foarte mult, de la „Albinuţa” sau „Ora de germană”, piese ce ridicau spectatorii în picioare, la „Vara trecută”, „Mi-e dor de tine”, „Lumea e a mea”, adevărate „bijuterii” muzicale, cum le numesc fanii voştri. Vorbeşte-mi despre succesul acestor perioade şi despre publicul lor.
- Din fericire, succesul s-a menţinut, există o constanţă în ceea ce priveşte numărul de concerte, iar reacţia publicului a fost mereu foarte bună. Publicul a crescut o dată cu noi şi, tot din fericire, am câştigat şi generaţiile noi. Cred că suntem una dintre puţinele formaţii care avem o plajă destul de largă ca vârstă, de la copii până la oameni de peste 50-60 de ani. Asta am constatat-o la concertele noastre cu bilete şi ne-au spus-o şi prietenii care au fost în sală. Din punct de vedere muzical, am încercat să devenim din ce în ce mai buni şi să păstrăm pasul cu vremurile, să facem producţii şi piese cât mai bune. Am avut satisfacţii foarte mari în aceşti 15 ani de când suntem în formula actuală.

„Făcând lucrurile din dragoste pentru muzică, orgoliile trec deoparte”
- Videoclipul şi piesa „Lumea e a mea” au făcut multă lume să spună „Uau!”. Cine a compus versurile?
- Eu le-am compus. Ideea a pornit de la faptul că multor oameni li se întâmplă, la un moment dat, să se simtă foarte mici, neînsemnaţi şi nebăgaţi în seamă. Şi, de fiecare dată când ai în viaţă momente în care îţi merge prost, eşti singur sau deznădăjduit, simţi că ai vrea „să-ţi cumperi doar un bilet dus”, cum spun versurile. Ceea ce vrem noi să insuflăm prin ele este încrederea că ziua de mâine îţi poate aduce o schimbare şi că, indiferent cât de puţini bani ai avea în buzunar, atât timp cât există dragoste în jurul tău, viaţa îţi va părea mai frumoasă. Noi am fost tot timpul o formaţie care a avut un mesaj optimist, încercăm să-i facem pe oameni să zâmbească şi să aibă încredere în ei şi în surprizele plăcute ce pot veni. De foarte multe ori ni s-a întâmplat să ne spună oamenii că anumite piese din repertoriul nostru le-au schimbat starea, le-au dat încredere în ei şi i-au făcut să treacă peste anumite probleme. Asta este una dintre cele mai mari satisfacţii ale noastre, când vedem că mesajul nostru ajunge la sufletul ascultătorilor şi cred că de aceea avem această longevitate a formaţiei, şi datorită versurilor. Există piese făcute în 2000 sau în 2002, care sunt cântate şi de cei foarte tineri acum, tocmai pentru că mesajul e reţinut. Se spune că într-o piesă muzica este cea care creează dragostea la prima ascultare, dar că versurile, de fapt, sunt cele care dau statornicie „relaţiei”.

- Toate versurile sunt compuse de tine?
- Cele mai multe sunt compuse de mine, iar muzica o compunem împreună. Ceea ce rezultă este un produs de echipă.

- Aveţi un lider al formaţiei?
- Nu. Fiecare ştie la ce e mai bun. Ne cunoaştem şi calităţile, şi defectele, şi uite că avem o „căsnicie” de 15 ani. Făcând lucrurile din dragoste pentru muzică, orgoliile sau disensiunile trec deoparte. Alte trupe care ajung să se despartă o fac pentru că primează diverse interese, banii sau ideea de a deveni vedetă. Cântând din pasiune şi din plăcere, ajungi să mai închizi ochii la problemele apărute. În plus, mai trebuie să ai şi puţin noroc, să existe o potrivire de caractere între membrii formaţiei, altfel nici dragostea faţă de muzică nu-i poate ţine uniţi atât timp.

„Aceasta este una dintre puţinele industrii româneşti care chiar funcţionează”
- Ai schimba ceva la industria muzicală românească?
- Mi se pare că aceasta este una dintre puţinele industrii româneşti care chiar funcţionează. Am depăşit şi graniţele prin noua generaţie. Din punct de vedere al varietăţii stilurilor constat că avem şi trupe tinere de rock sau alternativ foarte bune, avem muzică dance şi electronică apreciată şi aici, şi peste hotare. Eu cred că această industrie funcţionează foarte bine. Mai sunt problemele cu pirateria, dar nu există doar la noi. Şi publicul mi se pare mai educat, începe să înţeleagă că trebuie să plătească un bilet ca să vadă un spectacol deosebit. Constat că în această toamnă sunt multe concerte pe bilete, ca şi vara ce s-a încheiat, în care au venit o mulţime de artişti străini, şi toate biletele se vând bine, nu s-au anulat concerte. Deci există şi din partea publicului o deschidere, ceea ce înseamnă că i se oferă ceva pe plac.

- Eşti căsătorit de cinci ani şi jumătate cu Andreea, dar întotdeauna ai ţinut viaţa personală departe de ochii presei. Cu ce se ocupă soţia ta?
- Andreea a lucrat într-o agenţie de publicitate, iar de câţiva ani a schimbat direcţia şi a devenit fotograf. Pe lângă cursurile de specialitate este şi studentă la Facultatea de Arte, la secţia Foto-Video. Îi place mai mult latura artistică a fotografiei, decât cea comercială, şi asta face, şi-a urmat pasiunea.

- Cum vă petreceţi timpul liber? Atât cât ai.
- Încerc să-mi fac. Timpul meu liber este dedicat exclusiv familiei. Încerc să păstrez un echilibru între familie şi carieră, şi chiar am reuşit în aceşti cinci ani. Există perioade mai aglomerate, cum este aceasta, cu pregătirea concertului, în care-i văd dimineaţa şi seara pe fiii mei, dar voi recupera apoi. Vom pleca undeva sau ne vom petrece timpul în Bucureşti, astfel încât să compensez. Aşa am făcut mereu, mergem toţi cu bicicletele în pădure, la Comana, mergem în parc, la film, la mare, la munte.

„Voi avea onoarea să cânt cu un artist pe care-l urmăresc de când eram mic”
- Unde vă place să mergeţi în concedii?
- Din păcate, concediile mele sunt în luna ianuarie, atunci este o perioadă mai liberă pentru cei din branşa aceasta. Lipsindu-ne perioada de vară, încercăm să mergem în ţări exotice, pentru că iubim mult marea, dacă nu, mergem undeva la schi.

- Ce pasiuni ai?
- Sportul este pe primul loc. Întotdeauna mi-au plăcut înotul, schiul şi baschetul, şi când am timp fac sport de plăcere.

- Cum te menţii în formă?
- Mai mergeam la sală, dar în ultimul timp, din cauza programului aglomerat, am cam tras chiulul, în schimb merg la înot.

- Ce muzică asculţi şi ce formaţii preferi?
- Ascult muzică rock, în general. Dar nu sunt genul care să ascult un singur fel de muzică şi celelalte să mi se pară proaste. Pot să ascult şi muzică electronică şi să-mi placă, şi muzică pop bună. În sufletul meu va rămâne trupa Queen, urmată de Metallica, şi în rest ascult multă muzică. Din muzica românească apreciez multe trupe. Acum, la 10 şi 11 octombrie, voi avea onoarea să cânt cu un artist pe care-l urmăresc de când eram mic cu sufletul la gură, dar nu pot dezvălui numele. Îmi plac versurile inspirate ale lui Dan Teodorescu şi în general îmi plac cei care au rezistat în timp.

„Îmi place să merg la teatru, film, operă şi balet”
- Care a fost cea mai plăcută surpriză din partea fanilor tăi?
- Sunt multe cadouri pe care ni le fac. Pe de altă parte, şi noi suntem aproape de ei, pe cei activi îi ştim după nume şi le ştim poveştile. Fanii noştri sunt organizaţi într-o gaşcă numită „Voltim”. Ne urmăresc la toate concertele, se întâlnesc între ei şi merg la mare, la munte. Îmi amintesc că într-o iarnă, la Cluj, am ieşit cu ei şi am băut un vin fiert şi ne-am simţit foarte bine împreună, a fost un moment special. În plus, ne putem baza pe ajutorul lor şi am apelat la ei la ultimele trei videoclipuri. Nu i-am dezamăgit niciodată şi comunicăm mereu.

- Îţi plac teatrul şi filmul?
- Foarte mult şi mi-aş dori să am mai mult timp să merg să văd spectacole şi filme. În urma colaborării cu Andi Vasluianu de la ultimul videoclip am mers să-l văd într-o piesă de teatru şi în filmul „Despre oameni şi melci”. Îmi place să merg şi la balet, la Operă, la Festivalurile George Enescu.

- Ai trecut vreodată printr-o situaţie la limită?
- Am trecut, şi cu trupa, şi personal. La un moment dat, în 2002, a căzut scena pe noi şi am fost foarte aproape de... Norocul meu a fost că am păşit dincolo de linia monitoarelor de scenă, pentru că ploua, iar publicul stătea într-o apă de 20 de centimetri, nu pleca şi cânta cu noi, şi din solidaritate cu cei din piaţă am ieşit în ploaie, iar când s-a rupt scena, schela a căzut exact în locul în care stătusem cu cinci minute mai devreme. Am avut mare noroc, dar toboşarul nostru a stat patru luni în ghips, pentru că a căzut schela pe el şi i-a fracturat coloana, dar tot a avut noroc, pentru că putea rămâne paralizat.
În 2005 am avut eu un accident de maşină. M-am prăbuşit zece metri într-o râpă, noaptea, şi n-am păţit absolut nimic. A doua zi când m-am dus să scot maşina cu macaraua m-am speriat groaznic, până atunci nu am realizat ce noroc am avut să scap aşa.
Pe de altă parte, am sărit şi cu paraşuta şi nu mi-a fost frică. Dar de când au venit copiii pe lume, m-am mai temperat puţin. Chiar dacă mă mai plimb cu motocicleta, n-o mai fac cu aceeaşi viteză şi sunt mult mai prudent.

„Petru îşi organizează fiecare zi, în timp ce Tudor e boem“

- Ştiu că uneori îi iei pe Petru şi pe Tudor cu tine la concerte. Petru şi-a arătat până acum interesul faţă de muzică? Îţi moşteneşte talentul?
- Noi i-am încurajat în tot ce au vrut să facă şi nu doar în ce au vrut ei, ci şi în ce am considerat noi că e bine. De exemplu, fac înot, de iarna trecută schiază amândoi foarte bine, sunt incredibil de agili şi deja, după o iarnă de schi, coboară cu noi orice pârtie şi le place. I-am dus şi la un atelier de creaţie, unde pictează şi modelează. Petru, care are ureche muzicală foarte bună, l-am auzit fredonând şi o face foarte curat, şi-a dorit să facă pian. Şi eu doream să-l trimit la cursuri, dar peste un an, pentru că pianul dezvoltă foarte mult intelectul, şi nu numai, însă el a insistat să înceapă mai repede, iar din luna august îl studiază.

- Ai avut vreo discuţie cu el despre muzică, şi-ar dori o carieră în domeniu sau e prea devreme?
- E devreme şi eu nici nu vreau să-i îndrept spre această carieră. Eu vreau doar să-i sprijin în lucrurile bune pe care vor să le facă, să le explic cât pot, şi apoi să-i las să-şi urmeze dorinţele. Voi insista, la fel cum au făcut şi părinţii mei şi ai Andreei, să facă o şcoală bună, să se ţină de carte, apoi să facă ce-şi doresc.

- Cu cine seamănă mai mult Petru şi Tudor, temperamental vorbind?
- Sunt o mixtură. Au moştenit trăsături fizice şi de caracter de la fiecare dintre noi. Oricum, ei sunt foarte diferiţi între ei. Petru este omul, deja îl numesc omul, pentru că de mic îşi face griji şi planuri şi-şi organizează foarte bine fiecare zi, în timp ce Tudor e boem.

- Fire de artist.
- Da, dar culmea e că înclinaţii artistice are mai mult Petru. Poate şi el moşteneşte de la mine aceste laturi, una exactă şi organizată şi cealaltă artistică. Lui îi place foarte mult şi să fotografieze, poate a prins această pasiune de la mama sa. Şi-a dorit aparatul lui, şi chiar are unul pe film, a şi învăţat să developeze. E atras de multe, şi aşa vrem să procedăm şi pe viitor, fără a fi genul de părinţi care încearcă să bage cât mai multe lucruri în cap copiilor. Vrem să-şi trăiască această copilărie, dar atât timp cât ei îşi doresc să facă ceva, cum a fost Petru cu pianul, noi îi vom susţine.

„Dă vina pe Voltaj“ la 10 şi 11 octombrie...

- La 10 şi 11 octombrie veţi încinge Sala Palatului. Ce-i aşteaptă pe fanii voştri?
- De o lună şi jumătate repetăm zilnic pentru acest concert. Avem invitaţi de marcă, dar nu divulg numele lor, sunt surpriză pentru fani. Va fi o producţie foarte mare cu ecrane, cu efecte speciale, cu lumini deosebite, deci va fi un adevărat spectacol de lumini şi sunet şi, chiar dacă n-ai fi fan Voltaj, tot ar avea ce să-ţi placă vizual şi auditiv. Fanii noştri vor avea ocazia să asculte piese vechi cântate altfel şi piese înregistrate în anii trecuţi, pe care nu le-au mai auzit de mult în repertoriul nostru. Vor fi cântate pentru prima oară live multe cântece de pe noul album, „Dă vina pe Voltaj!”. Vor fi două ore de spectacol deosebit.

„În 2002, la un concert, a căzut scena pe noi şi am fost foarte aproape de... Schela a căzut exact în locul în care stătusem cu cinci minute mai devreme. Toboşarul nostru a stat patru luni în ghips, pentru că i-a fracturat coloana“

„M-am prăbuşit cu maşina zece metri într-o râpă, noaptea, şi n-am păţit absolut nimic. A doua zi m-am speriat groaznic, când am realizat ce noroc am avut“