De curând, actriţa americană Halle Berry a primit titlul de cea mai sexy femeie în viaţă din partea revistei Esquire. „Nu sunt prea sigură că ştiu care este semnificaţia titlului, dar, ţinând cont că am 42 de ani şi că tocmai am născut, atunci mă gândesc să îl accept”, a declarat actriţa. La 16 martie 2008, Halle, prima actriţă de culoare câştigătoare a unui Oscar, a adus pe lume o fetiţă, Nahla Ariela Aubry. Tatăl este modelul franco-canadian Gabriel Aubry. Halle a fost căsătorită de două ori. Primul ei soţ a fost jucătorul de baseball David Justice, iar cel de-al doilea a fost cântăreţul Eric Benet, de care s-a despărţit în 2003. Într-un interviu acordat unei reviste americane, Halle povesteşte despre viaţa sa, despre căsătoriile sale, dar şi despre relaţia cu familia sa.
- Să vorbim despre copilăria dumneavoastră.
- A, ce subiect plăcut! Am avut o copilărie frumoasă, înconjurată de multă dragoste. Şi financiar am stat bine, mama îngrijindu-se să nu ne lipsească nimic.
- Mama este o femeie foarte puternică. A făcut şi greşeli, e adevărat, dar ne-a crescut cât de bine a putut ea. Situaţia a fost cu atât mai dificilă, cu cât eram două fete de culoare crescute de o mamă albă. Ce credeţi? Cum a fost?
- În ceea ce-l priveşte pe tatăl dumneavoastră…
- Aici a fost o problemă. Lipsa tatălui ne-a marcat. Mama a încercat să compenseze absenţa lui, dar…
- Tatăl dumneavoastră a murit în 2003. L-aţi iertat pentru că v-a părăsit?
- Nu. Am trecut peste furie, dar nu l-am iertat.
- După divorţul părinţilor, v-aţi mutat cu mama într-un alt cartier.
- Da. Deşi ea a încercat să ne fie bine şi ne-a dus la o „şcoală albă”, era greu pentru noi. Faptul că în şcoala în care am învăţat eu şi sora mea mai erau doar doi-trei elevi de culoare… spune ceva. Îmi puneam în acea perioadă numeroase întrebări. Sunt oare suficient de isteaţă? Sau de drăguţă? Sau de talentată să învăţ în clasa albilor? Am avut un avantaj foarte mare, întrucât profesoara mea era de culoare. Realizând prin ce trec, a reuşit să ne integreze pe mine şi pe sora mea în această şcoală.
„Şutul în fund dat de mama a fost cel mai mare ajutor“
- După liceu v-aţi mutat la Chicago (în ciuda voinţei mamei dumneavoastră), sperând că veţi avea succes ca model. Apoi v-aţi mutat la New York. E adevărat că aţi locuit o vreme într-un adăpost improvizat?
- Da, pentru puţin timp. Contractele nu au venit aşa de repede pe cât voiam. Iar în ceea ce priveşte întorsul acasă… nu era o variantă de luat în calcul. Aş fi admis că am dat-o-n bară. Mai ales că, la un moment dat, reacţia mamei mele a fost capitală. Şi mi-a schimbat viaţa, deşi la momentul acela nu ştiam asta.
- La ce vă referiţi?
- La un moment dat, când eram în Chicago, am rămas fără bani. Am sunat-o pe mama să-i cer bani. Răspunsul ei m-a şocat şi m-a făcut să-mi fie ruşine de mine.
- De ce?
- M-a refuzat. Mi-a spus că are bani, dar dacă eu am refuzat să merg la facultate ca să fac modeling, să trăiesc din banii obţinuţi astfel. Vai ce m-am mai supărat atunci! Nu i-am vorbit mai bine de un an. Dar în acel an am muncit foarte mult şi am reuşit. A! Şi mi-am propus să nu mai cer nimănui nimic. Până în prezent m-am ţinut de promisiune.
- V-aţi împăcat?
- Daaa. Mi-am dat seama că „şutul în fund” pe care mi l-a dat mama atunci a fost cel mai mare ajutor.
„Oscarul m-a şocat“
- Hai să vorbim despre filmele în care aţi jucat. Cum e să joci cu Bruce Willis?
- (Râde!) Foarte amuzant! Întâmplător, Bruce e vecinul meu de cartier. Aşa că… ne ştim destul de bine. E un tip foarte spontan, care se luptă pentru ca totul să iasă bine pe platou. Mi-a plăcut mult să lucrez cu el. Improvizează mult. De nenumărate ori replicile erau ale sale, altele decât cele din scenariu, şi cu toate acestea ieşea foarte bine.
- Sunteţi o femeie foarte frumoasă. V-aţi simţit dezavantajată la Hollywood din cauza frumuseţii dumneavoastră?
- Vreau să ştiţi că, în ciuda frumuseţii mele, am luptat mult să reuşesc în industria asta. Sunt totuşi o femeie de culoare! Tocmai de aceea, faptul că am primit Oscarul în 2002 m-a şocat atât de mult. Plus că nu se mai întâmplase aşa ceva până la mine. Am fost foarte mândră.
- Vă implicaţi în lupta contra violenţei în familie. Mai mult, încercaţi să le ajutaţi pe femeile abuzate să nu se mai întoarcă la soţii agresivi. Vine asta dintr-o experienţă personală?
- Oarecum. Ştiu că s-a scris despre mine că am fost bătută. Nu a fost chiar aşa. Am fost implicată într-o altercaţie fizică, dar în secunda următoare respectivul a mai văzut doar spatele meu. Plecasem trântind uşa. Mama mea a fost o femeie bătută chiar de tatăl meu. Ştiind prin ce treceam eu şi sora mea în momentele de scandal din casa noastră, am acum o simpatie deosebită pentru copiii din familiile în care bătăile nu se opresc. De aceea încerc să-i ajut, mai ales pe micuţii din „cartierele negre”, în care, de cele mai multe ori, scandalurile sunt la ordinea zilei.
- V-aţi făcut vreodată operaţie estetică?
- Nu. Dar nu pot spune că nu-mi voi face niciodată.
Elena Şerban
„Niciodată să nu spui niciodată“
- Ce veţi face când nu veţi mai juca în filme? Vă veţi apuca de călătorii?
- Nuuu!! Am muncit atât de mult de câţiva ani încoace, încât să mă apuc acum să umblu prin lume e ultimul lucru pe care l-aş face. Plus că acum şi mama stă în Los Angeles, aşa că nu e cazul să călătoresc. Tot ce îmi doresc e să stau acasă cu fiica mea. De când a venit pe lume Nahla, parcă acasă este singurul loc în care aş vrea să fiu.
- Cum e fiica dumneavoastră, Nahla?
- (i se luminează faţa). O dulceaţă. Parcă îmi pare rău că am aşteptat atât de mult şi nu am devenit mamă mai devreme. Când se uită la mine cu ochii ei aşa de albaştri, sunt în al nouălea cer.
- Vă era teamă de naştere. De ce?
- Mă îngrozea actul în sine. Mă gândeam că acel copil trebuie să iasă. Ce voi face atunci? Voi fi pregătită? Se pare că sunt, că am fost.
- Vă veţi căsători cu tatăl Nahlei, Gabriel Aubry?
- Am declarat mai demult că nu mă voi mai căsători. Dar… niciodată să nu spui niciodată!
