Main menu

header

22-11-1de Gabriela Niculescu

Andreea Mantea a avut o evoluţie frumoasă în televiziune, debutând ca asistentă la matinalul „’Neaţa cu Răzvan şi Dani”, urmând o perioadă în care s-a format ca om de televiziune alături de mentorul său Mircea Radu, la emisiunea „Din dragoste”, fiind coprezentatoarea mai multor emisiuni, iar acum îşi arată experienţa alături de Mădălin Ionescu, în cadrul emisiunii de tip tabloid „WOWbiz”, şi alături de Gabriel Coveşeanu, la „Nuntă cu surprize”, ambele producţii Kanal D. În interviul următor aveţi ocazia s-o cunoaşteţi pe Andreea aşa cum este în realitate, nu în prezentările ce i s-au făcut până acum. Despre viaţa din spatele camerei şi pierderea celei mai dragi persoane citiţi în rândurile următoare.

„Îmi doream să devin cântăreaţă”
- Ce răspundeai în copilărie la întrebarea: „Ce vrei să devii când vei fi mare?”
- Îmi doream să devin cântăreaţă, pentru că îmi plăcea foarte tare Celine Dion. Luam sprayul mamei pe post de microfon şi cântam. Dar ferească Dumnezeu să fi încercat să devin cântăreaţă! Dacă mă apuc acum să cânt cred că se sparg geamurile. N-am avut niciodată acest talent.

- Ai fost o copilă cuminte sau dădeai bătăi de cap părinţilor?
- Erau perioade şi perioade. Făceam foarte multe năzbâtii în vacanţele petrecute la bunica, dar totodată eram şi foarte cuminte, făceam multă treabă, o ajutam în gospodărie şi eram înţelegătoare.

- Care a fost cea mai mare provocare din cariera ta de până acum?
- E greu să spun, pentru că toate proiectele la care am lucrat am simţit că sunt noi provocări, pentru că erau mereu altceva. Dacă nu era un proiect măreţ, nu-l acceptam. N-am vorbit niciodată despre asta, dar am primit foarte multe oferte din televiziune şi nu m-au interesat, pentru că nu erau demne de mine sau pentru că erau prea simple. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar n-aş putea să stau în platou şi să citesc de pe prompter sau să vin la o emisiune cu doar o oră înainte, să mă aranjez şi să intru în platou. Asta şi pentru că eu ador să lucrez în spatele camerei. Acum de exemplu, pentru „WOWbiz”, lucrăm de la 14:00 la 1:00. În fiecare proiect la care eram coprezentator am lucrat şi în redacţie, la „Din dragoste”, la „Noaptea erorilor”, la „Cancan TV”. Nu-mi plac lucrurile simple, mor cu subiectul de gât şi tot nu-l las.

„Mentorul meu a fost Mircea Radu, iar idolul, Teo Trandafir”
- Ai avut sau ai vreun mentor în televiziune? Sau un idol?
- Mentorul meu a fost Mircea Radu. M-a învăţat foarte multe lucruri, cum să mă descurc, cum să gestionez anumite situaţii, pentru că eram la început şi nu ştiam cu ce se mănâncă această meserie. Iar ca idol, întotdeauna am admirat-o pe Teo Tradafir. Mă uitam la emisiunile sale mereu. Consider că amândoi ar trebui să se întoarcă la emisiuni, pentru că asta îi defineşte extraordinar de bine.

22-11-5- De ce are nevoie o femeie pentru a avea succes?
- Să-şi dorească asta cu adevărat, şi atunci nu există să nu aibă succes.

- Contează frumuseţea în carieră?
- Frumuseţea e mai puţin importantă, contează să ai acel ceva, ceva interesant.

- Ţie nu ţi-a deschis frumuseţea anumite uşi?
- Sigur că da, dar faptul că am ştiut să deschid şi gura şi să impun anumite lucruri a ţinut acele uşi deschise. Altfel, oricât de frumoasă aş fi fost, la fel de repede cum se deschideau se şi închideau.

- Spuneai că nu te poţi abţine când vine vorba despre mâncare. Cum arată unul dintre meniurile tale de răsfăţ?
- Chiar nu pot să mă abţin de la mâncare. Ca să mă răsfăţ înseamnă să mănânc orice poftesc, altfel nu sunt bine. Poftesc, mi se face rău şi trebuie să fac orice ca să mănânc ce-mi doresc. Ca să-ţi dau şi un exemplu, când plecam cu echipa emisiunii „Nuntă cu surprize” spre o filmare vorbeam despre babic şi ghiudem în maşină. Şi tuturor ni s-a făcut poftă, dar mie mi s-a făcut chiar rău. Mă şi gândeam că până ajungem la filmare nu mai găsim nimic deschis. Dar am căutat un supermarket pe drum, am cumpărat şi am mâncat până am ajuns la destinaţie. Nu am o mâncare preferată, mâncare să fie. Iar de gătit gătesc orice mi se cere şi orice poftesc.

- De la cine ai învăţat să găteşti?
- De la bunica, de la mama şi de la mătuşa mea.

- Când ai intrat în bucătărie să furi meserie?
- Eram micuţă, cred că aveam 5-6 ani când am început să stau pe lângă bunica.

„Am o relaţie şi sunt fericită”
- Totuşi, cum îţi păstrezi silueta?
- E o întrebare şi pentru mine. Probabil contează şi stresul zilnic. Mai sunt şi genele, bunica a fost slăbuţă, şi mama la fel.

- Eşti o femeie admirată de mulţi bărbaţi, există cineva în viaţa ta?
- Da, dar nu vreau să vorbesc despre asta, pentru că în trecut am făcut greşeala să-mi expun relaţiile şi n-a fost bine. Important este că sunt fericită.

- Cum trebuie să fie bărbatul care-ţi stă alături?
- Trebuie să mă înţeleagă, pentru că eu sunt foarte dificilă, iar dacă o face, pentru mine înseamnă foarte mult. Vreau să mă înţeleagă, să mă iubească şi să mă respecte.

- Ai fost cerută în căsătorie?
- Da, de mai multe ori. Dar nu am spus niciodată „da” pentru că nu a venit de la cine a trebuit.

- Te vezi în ipostaza de mămică?
- Aş vrea să mă văd cât mai curând în această ipostază, îmi doresc din tot sufletul să fiu mămică. Dacă mă întrebi care este cea mai mare dorinţă a mea, este să am o familie. Atât, nu mă interesează nimic altceva.

- Deci cariera ar trece în plan secund.
- Aş renunţa şi mâine la carieră pentru a avea o familie, să fiu mămică.

- Îţi doreşti mai mulţi copii?
- Cu mai mult de trei cred că ar fi foarte greu să-mi împart atenţia care i s-ar cuveni fiecăruia, că de iubire nu s-ar pune problema. Cred că trei sunt suficienţi. Mă văd cu viaţă de familie, să stau acasă, să am grijă de copii, să fac mâncare. Dar nu aş vrea să fiu casnică, aş face bijuterii sau orice altceva, dar nu aş sta degeaba.

22-11-2„Regret «Cancan TV»”
- Ce reprezintă acum „Wow Biz” pentru tine?
- Nu pot fi ipocrită şi să spun că nu regret „Cancan TV”, îl regret, dar noi mergem mai departe, cu un alt format, cu o altă echipă mult mai profesionistă şi cu o emisiune exact aşa cum ne dorim.

- Ce te-a făcut să refuzi oferta venită de la Acasă TV şi să rămâi la Kanal D?
- Oricât de mult aş fi ţinut la Adi şi la colegii din echipă, nu aş fi putut să renunţ la familia Kanal D. Chiar dacă sună pompos, chiar aşa este Kanal D pentru toţi, o familie. Venim cu drag la muncă şi ne simţim bine. Această televiziune este pe locul trei în audienţe şi încet, încet urcă, şi asta pentru că facem totul cu drag, chiar putem face asta. Dacă avem o problemă, întotdeauna se rezolvă.

- Ce aduce nou această emisiune pe piaţa de tabloid, ţinând cont că este acerbă concurenţa?
- Dacă ne uităm pe cifre, ne dăm seama că nu avem concurenţă. Aici invităm oameni de calitate, care vorbesc despre viaţa lor cu încrederea că nu vom arunca în ei cu noroi, ne dau amănunte picante, drăguţe. Telespectatorii asta îşi doresc, că pentru altele există canale porno. Nu trebuie să le arătăm noi astfel de lucruri, pentru că există posturi de profil la care se pot uita.

- Ai avut vreodată conflicte cu vreun invitat, poate pentru diferenţele de opinie?
- Nu, pentru că nu am ajunge niciodată în astfel de situaţii. Nu am cum să schimb eu părerea unui invitat. Dacă vrei să-i dai de înţeles că ai o altă părere, te contrazici puţin, dar în niciun caz nu ajungi la conflict. Invitaţii noştri n-au plecat niciodată supăraţi de la emisiune. Suntem departe de ce s-a văzut până acum pe tv.

„Am trecut prin multe întâmplări grele”
- Ce hobbyuri ai?
- Îmi place foarte mult să conduc, să mă urc în maşină de nebună şi să mă trezesc pe la Ploieşti, apoi să mă întorc. Îmi mai place să mă uit la filme în neştire, să mă cuibăresc într-un colţ de pat, să-mi iau ceva de mâncare şi să nu mai aud telefonul, să nu mă intereseze absolut nimic, dar nu prea am timp de aşa ceva.

- Care sunt cele mai de preţ calităţi ale tale şi ce defecte ai?
- Din punctul meu de vedere, cea mai de preţ calitate a mea este că nu mint niciodată. Dar în acelaşi timp poate fi şi un mare defect. Din cauza asta am pierdut foarte mulţi prieteni, alţii s-au îndepărtat de mine, dar nu vreau să mint, pentru că mi-e frică să nu fiu prinsă cu minciuna, adevărul ieşind întotdeauna la iveală. Am văzut persoane în această ipostază, şi nu a fost deloc plăcută. Sunt un om foarte sensibil, dar depinde de situaţie, pentru că ce cred eu că este o calitate, la un moment dat, poate fi un defect. Mă sensibilizează absolut orice, de la un căţel care tremură de frig pe stradă la oameni care suferă şi îşi ascund suferinţa, dar li se citeşte în ochi. E greu, dar încerc să ascund cât de cât asta.

- Pari o fire puternică.
- Chiar sunt. Am puterea să trec peste multe lucruri şi am trecut prin multe întâmplări grele.

- Care a fost cel mai dificil moment prin care ai trecut?
- Cel mai greu moment din viaţa mea a fost când a murit bunica anul acesta, n-am reuşit să trec peste el nici acum şi nu ştiu când o să trec, pentru că îmi lipseşte. A însemnat enorm pentru mine, dar încerc să merg mai departe, pentru că a avut cine să-mi fie alături.

22-11-4„Mă simt ca un copil abandonat”
- Care a fost cel mai frumos moment trăit?
- Cele mai frumoase momente din viaţă sunt cele sincere. Degeaba priveşti un răsărit superb de soare, iar cineva îţi oferă o cană cu cafea şi-ţi spune că te iubeşte, iar momentul pare perfect, dacă ştii că nu e aşa. E degeaba. Am avut multe momente sincere, dar cele mai importante se leagă tot de bunica. Am crescut cu ea şi datorită ei sunt ceea ce sunt astăzi.

- Cum te relaxezi şi unde-ţi place să-ţi petreci concediile?
- Nu prea am concedii, dar, când aveam, fugeam repede la bunica, la ţară, dar acum nu mai am unde să merg şi mi-e destul de greu. România o cunosc deja destul de bine şi am descoperit-o în caravanele „Din dragoste”, în deplasările pentru nunţi. Îmi plac foarte mult Bucovina şi Maramureşul, de curând am ajuns într-o zonă superbă, pe Valea Arieşului, dar toată România e superbă. Acum aş vrea să merg şi în străinătate, să văd şi alte locuri.

- Sărbătorile de iarnă unde le petreci?
- În fiecare an, de când sunt copil, de Crăciun mergeam la bunica, respectam tradiţiile, făceam pomana porcului. De anul acesta chiar nu ştiu ce o să fac. Şi nu pot merge acolo ştiind că ea nu mai e. Parcă sunt a nimănui, mă simt ca un copil abandonat. (Plânge!)

22-11-3„Folosesc numai produse naturiste“

- Mergi la saloane sau la sala de fitness?
- N-am mai fost la salon de foarte mult timp, mă ocup singură de mine, şi nu pentru că aş fi vreo zgârcită sau vreo absurdă, dar nu am timpul necesar.

- Foloseşti măşti naturiste?
- Am fel şi fel de uleiuri de ricin, vitamina A, vitamina E, fel şi fel de pastiluţe din plante împotriva căderii părului, pentru rezistenţa unghiilor, dar, din păcate, n-am timp să le folosesc pe toate. Am o mască pentru păr absolut genială, dă rezultate imediate, dar n-am apucat să mi-o fac decât de două ori. Conţine albuş, puţină miere, ulei de măsline, ulei de ricin, vitamina A şi vitamina E, dar ai nevoie de câteva ore să stai cu ea în păr. Se amestecă toate ingredientele, se pun în păr, se masează scalpul, se aşteaptă o oră, apoi iar se face masaj capilar, iar se aşteaptă, şi tot aşa de câteva ori, pentru că masajul deschide porii şi ingredientele pot acţiona eficient. Apoi trebuie clătit foarte bine părul cu apă minerală, cu oţet sau cu gaz.

- Pentru ten foloseşti vreun peeling natural?
- Înainte foloseam tărâţe de la bunica mea, dar acum nu mai am şi folosesc mălai cu apă călduţă, îmi masez uşor faţa şi las puţin să acţioneze, iar după ce mă clătesc, tenul are un aspect neted, de parcă mi-aş fi făcut vreun tratament sofisticat. Dacă fac socoteala la câţi bani am dat pe creme cu nume mari, mă hrăneam luni bune, şi am realizat că de fapt îţi apar fel de fel de bube pe faţă sau nu au niciun efect şi m-am lecuit. Folosesc numai produse naturiste.

5 lucruri despre vedeta Kanal D

- Ce nu suporţi să faci şi trebuie?
- Nu suport să mă trezesc dimineaţa.

- Teatru sau film?
- Film.

- Televizor sau o carte?
- Carte, clar. De televizor m-am săturat, deşi nu mă uit prea mult.

- Plimbare în parc sau o şuetă la cafenea cu prietenele?
- Plimbare în parc cu cei trei căţei ai mei. Nu am prietene, am doar o gaşcă de prieteni.

- Sala de fitness sau masaj?
- Masaj.

„Am crescut cu bunica, şi datorită ei sunt ceea ce sunt astăzi. Nu ştiu când voi reuşi să trec peste dispariţia sa, pentru că-mi lipseşte“

„Aş vrea să mă văd cât mai curând mămică“

„Frumuseţea mi-a deschis uşi, dar faptul că am ştiut să deschid şi gura şi să impun anumite lucruri a ţinut acele uşi deschise“