Main menu

header

18-12-1de Cătălina Tăgârţă

Când era mică, Viorica Macovei visa să devină cântăreaţă de operă. Şi chiar a „jucat” o vreme rolul de mică soprană pe la serbări şcolare şi festivaluri judeţene. La unul dintre aceste evenimente a şi descoperit-o Maria Macovei, cea care i-a fost deschizător de drum şi îndrumător mai târziu. Şi-a făcut debutul artistic la emisiunea „O vedetă populară”, la vârsta de 16 ani, cu o doină de văduvie. Motivul? O melodie cu acompaniament sau ritmată e antrenantă, plăcută la auz, dar nu evidenţiază calităţile vocale, după cum spune chiar Viorica. A avut succes, iar de atunci au urmat multe premii I, mulţi ani de muncă, dar şi de glorie.

„N-am lăsat niciodată impresia că mă topesc pe scenă”
Viorica este născută la 26 martie 1985, în apropiere de Gura Humorului. Într-o familie de trei fete, ea a fost cea mai mică şi, cum era de aşteptat, cea mai răsfăţată. „Tata şi-a dorit foarte mult ca eu să fiu băiat, şi multă vreme a fost foarte dezamăgit, dar pe măsură ce am crescut am devenit «Prinţesa» sa şi acum zice că nu m-ar mai da nici pe o sută de băieţi”, povesteşte interpreta de muzică populară. După ce a fost descoperită de Maria Macovei, a pierdut multe nopţi şi zile întregi pe drumuri, între Bucureşti şi Suceava, între casă şi carieră, iar în Capitală era copilul nimănui şi al tuturor. „Alături de Maria Macovei vreau să le mulţumesc şi doamnelor Eugenia Florea - etnomuzicolog şi realizator radio - şi Ştefaniei Rareş, care m-au tratat ca pe copilul lor, mi-au fost nu doar îndrumătoare, ci şi părinţi spirituali. Când veneam în Bucureşti, cele două mă luau la ele acasă, mă îngrijeau şi mă sfătuiau”, ne-a spus artista. E adevărat c-a avut îndrumători buni, dar şi talentul şi personalitatea puternică au ajutat-o să „vadă” rapid succesul. Dacă la prima urcare pe scenă recunoaşte că a fost foarte emoţionată, lucrurile s-au schimbat rapid. „N-am lăsat niciodată impresia că mă topesc pe scenă. Din contră, eram atât de mândră, de băţoasă, ca şi cum toată lumea este a mea”, spune interpreta.

„Ori fac lucrurile întregi, ori nu mă bag”
Cu o prezenţă scenică impecabilă, purtând un respect deosebit costumului popular, artista nu apare niciodată pe scenă, la nuntă sau la botez, fără bundiţa care a consacrat-o, indiferent cât de cald ar fi afară. „Fiecare artist e un exemplu pentru mine şi m-am inspirat de la fiecare din tot ce-a avut mai frumos, mai bun, dar n-am imitat niciodată pe nimeni, pentru că, dacă nu eşti tu, dacă nu îţi creezi propriul stil, nu vei rămâne în memoria publicului. Mai întâi mi-a predat ştafeta Ştefania Rareş, care mi-a dat voie să cânt tot ce vreau din repertoriul său. Apoi, încetul cu încetul mi-am creat repertoriul meu, făcând chiar şi culegeri de folclor prin satele bucovinene”, ne-a povestit artista. În cei 11 ani de carieră artistică, Viorica - recunoscută în special după melodia „Mândră-i hora-n Bucovina” - a imprimat trei discuri şi pregăteşte publicului noi surprize. Se întoarce la cântecele de operă? Sau despre ce este vorba? Momentan însă, artista se rezumă la a spune doar atât: „Opera e o dorinţă oarecum neîmplinită. De multe ori mă gândesc la asta, dar e nevoie de o pregătire specială în acest sens, or, eu nu-s obişnuită cu jumătăţi de măsură. Ori fac lucrurile întregi, ori nu mă bag”. Potrivit acesteia, în domeniul artistic trebuie să fii mereu prezent. Dacă nu eşti prezent, nu mai eşti în atenţia publicului.

18-12-2„Pentru mine, familia este ca un templu”
Programul unui artist este destul de încărcat şi invers proporţional cu orarul omului de rând. Când majoritatea aşteaptă week-end-ul pentru a se relaxa, ei atunci încep, în forţă, să alerge de la un eveniment la altul, să străbată ţara de la un capăt la celălalt. E greu, dar satisfacţiile sunt pe măsură. „Cel mai mult ne afectează pe noi, artiştii, stresul de-a ajunge de la un eveniment la altul, mai ales că sunt unele la care chiar trebuie să fii prezent”, a adăugat cântăreaţa. Cum se împarte artistul, în aceste condiţii, între viaţa personală şi carieră? „Subiectul e delicat, dar eu sunt de părere că pentru a avea o viaţă frumoasă de cuplu trebuie să fii înţeles. Dacă persoana de lângă tine iubeşte suficient de mult şi respectă ceea ce faci, nu are cum să nu fie totul bine. Pentru a ne potrivi la program cu cel de lângă noi e nevoie să renunţăm uneori la o parte din evenimente, să ştim să facem slalom printre ele şi să îmbinăm frumos viaţa personală cu cea profesională. Părerea mea e că poţi să fii cel mai iubit artist... dar dacă nu aspiri la o viaţă de familie, cu copii, cred că e cumplit să fii singur acasă, să treci de unul singur prin viaţă. Eu mă rog la Dumnezeu doar să-mi dea sănătate. În rest, las timpul să curgă şi mă încred în alegerile pe care le face El pentru mine, căci ceea ce mi-a dat până acum a fost numai bine. Când voi fi mămică, o mare parte din timpul meu se va îndrepta către familie, care pentru mine este ca un templu”, ne-a spus cântăreaţa.

„Acolo, Sus, există cineva care are mereu grijă de noi”
Viorica este tot timpul cu zâmbetul pe buze. Cum reuşeşte? Ei bine, se pare că secretul îl are de la mama sa, care zice că „omul care râde tot timpul e mai frumos. Nu trebuie să faci ceva, ci totul vine de aici, din interior...”.
Timpul liber şi-l petrece frumos, mare parte din el alături de prietenele sale dragi. Merg împreună la echitaţie, la piscină, la kangoo jumps. Nu pierde vremea în faţa televizorului nici măcar când este ea pe micul ecran. Preferă să-şi petreacă timpul citind. „Cărţile preferate sunt cele spirituale, ca ale părinţilor Arsenie Boca sau Arsenie Papacioc, cărţi care te fac să conştientizezi lucrurile pe care le ai şi spre care trebuie să-ţi îndrepţi atenţia în viaţă”, ne-a mărturisit artista. Credinţa de care dă dovadă i-a fost răsplătită de fiecare dată, de aceea nici nu se consideră o persoană ghinionistă. „Acum câţiva ani, pe când veneam de la un spectacol, eram singură în maşină şi am făcut pană în inima munţilor. Era o furtună teribilă şi mă întrebam... «Doamne, ce mă fac eu acum?!» De-odată am văzut că apare un om, de nicăieri. A fost un om bun, care m-a ajutat. Ce exemplu mai concludent de-atât trebuie să dau ca să înţelegem că acolo, Sus, există cineva care are mereu grijă de noi”, a mai spus Viorica.

„Dac-aş schimba ceva la mine n-aş mai fi eu“
Viorica Macovei nu este adepta operaţiilor estetice. „Orice femeie naturală e o femeie frumoasă, şi invers. Nu am apelat la corecţii. Mulţumesc Bunului Dumnezeu pentru că sunt sănătoasă, dac-aş schimba ceva la mine n-aş mai fi eu”, spune aceasta.
„După cântat, a doua mare pasiune e şofatul. M-aş înscrie la un curs de raliu. Îmi plac senzaţiile tari, lucrurile care te fac să trăieşti viaţa la maximum, dar încerc totuşi să fiu cumpătată, să trăiesc frumos“