de Cătălina Tăgârţă

Îşi cântă bucuriile şi necazurile, iar oamenii se regăsesc în melodiile sale. Puţini ştiu însă că piesele sunt inspirate din viaţă, din dureri, din necazuri şi momente fericite, căci, dacă pe scenă împarte numai zâmbete, în viaţa personală artista a avut parte şi de multe lacrimi. Maria Ghinea ne-a povestit despre viaţa sa zbuciumată, despre regăsirea liniştii, despre carieră şi despre cei doi copii ai săi.

„Simt că Dumnezeu mă iubeşte”
- Proveniţi din satul Casa Veche, comuna Olanu, Vâlcea, şi sunteţi angajata Ansamblului Profesionist Doina Oltului, din Slatina. Dar, ca să devenim puţin nostalgice, când a avut loc prima apariţie pe scenă?
- Prima ieşire pe scenă a fost în clasa a II-a, la îndemnul învăţătorului meu, care era şi instrumentist. Văzând că am voce, m-a luat la Festivalul Cireşarii, din judeţul Vâlcea. Eram spontană, degajată, lejeră în atitudine, iar iniţial nici nu mi-am dat seama ce înseamnă să te privească atâta lume cu drag.

- Cum e să fii artist? Oamenii, când văd pe cineva la televizor, au impresia că acel om are tot ce îşi doreşte: bani, fericire, concedii de vis. Cum resimţiţi toate astea?
- Ce poate fi mai frumos decât să stai în faţa celor care te ascultă şi care plâng la piesele tale? În sensul ăsta sunt o norocoasă şi simt că mă iubeşte Dumnezeu. Însă dincolo de viaţa de artist sunt om. Am realizări, dar şi neîmpliniri, mai ales că mi-am crescut copiii singură. Dar mă rog la Dumnezeu şi îmi scoate de fiecare dată în cale omul care să mă ajute. Am avut o viaţă de familie în care n-am ştiut niciodată să-mi aleg jumătatea. Sunt repetentă la capitolul ăsta. În a doua căsnicie a fost mai rău decât în prima, aşa că n-o să mai încerc niciodată. Cât despre concedii, niciodată n-am fost în concediu. Vara trecută, de exemplu, l-am luat pe Dragoş - băiatul cel mic - cu mine pe litoral, unde am cântat. Cu ocazia asta a stat şi el câteva zile la mare. Eu nu tânjesc după asta, mai ales că nu am voie la soare, dar lui îi place.

- Se simte criza în lumea artistică?
- Eu am fost în criză de pe la 20 de ani (râde). Părinţii mei sunt oameni simpli şi m-au învăţat să preţuiesc fiecare bănuţ pe care-l fac. Am avut şi petreceri, spectacole, dar nu calc pe cadavre pentru a ajunge undeva.

„Spun ceva în premieră: sunt bunică”
- Dacă n-aţi fi fost cântăreaţă, aţi fi ajuns o contabilă bună, aşa cum îşi doreau părinţii dumneavoastră?
- Cu siguranţă nu. Dacă aş fi avut posibilitate aş fi făcut un centru unde să primesc mamele maltratate şi copiii rezultaţi din aceste căsătorii. N-aveţi idee câte traume sufleteşti are un astfel de copil.

- Vorbiţi-mi despre copiii dumneavoastră! Care e relaţia cu ei?
- Băieţii mei sunt mari: Dragoş are 17 ani şi Alexandru 25 de ani, dar mă consideră prietena lor. Sunt extrem de protectori, aş zice chiar că sunt posesivi, egoişti când mai glumesc cu ei să-mi refac viaţa. Oricum nu aş face asta, pentru că atunci când te obişnuieşti cu un mod de viaţă e foarte greu să mai accepţi pe cineva. Dar, ca să-ţi spun ceva în premieră: sunt bunică, de la Alexandru. Nu m-am implicat în relaţia fiului cu nora mea, pentru că nici mie nu-mi place să mi se impună ceva. Am un nepoţel care va împlini 2 luni, la 27 ianuarie. Dragoş, în schimb, fiind mai mic şi locuind cu mine, la Slatina, e mai răsfăţat, ştie că-i fac toate poftele. Îi cer lui Dumnezeu să le dea lor tot ce nu mi-a dat mie.

- Cum vă petreceţi timpul liber? Staţi mult în bucătărie?
- În puţinul timp liber îmi fac un bilanţ al evenimentelor. De exemplu, îmi place să înregistrez toate emisiunile la care merg, iar când sunt acasă le revăd, atent, ca să văd ce mai lipseşte, unde am greşit şi ce trebuie să îndrept. Nu vreau să-mi dezamăgesc publicul. Recunosc că nu-s un bun bucătar, dar mă pricep să schimb un bec, mi-am reparat singură aspiratorul... deci nu mă plictisesc niciodată.

„Maria Dragomiroiu îmi e ca o soră mai mare”
- Aţi comandat o cafea „mai dulce decât viaţa”. E viaţa atât de amară?
- Eu sunt o consumatoare înrăită de cafea, beau vreo şase ceşti pe zi, deşi doctorul mi-a interzis, la fel ca dulciurile sau carnea - mai puţin pe cea de pui. Da. Viaţa e amară. Trăim vremuri din ce în ce mai grele, s-au schimbat oamenii, sunt atât de diferiţi de cei pe care-i ştiam eu. Înainte erau mai ascultători, mai săritori în a te ajuta, dar acum nu ştiu dacă mai ai curaj să te apropii de cineva, pentru că nu ştii motivul pentru care vrea să stea lângă tine.

- Citesc printre rânduri o mare teamă. Cândva... aţi fost la un pas de moarte. Ne povestiţi ce-aţi simţit atunci?
- A doua căsnicie s-a finalizat când fostul soţ m-a împuşcat în cap. El a fost convins că o să mor, şi nici medicii nu-mi dădeau şanse. Pierdusem foarte mult sânge, dar am avut un noroc extraordinar cu prietenii mei dragi Aurelian Preda, Valeria Arnăutu sau Cătălin Maximiuc, care l-au rugat pe doctor să mă opereze. Parcă-l aud şi-acum spunând că o să fiu ca o legumă, că n-o să mai am vreo legătură cu trecutul… de asta spun că Dumnezeu mă iubeşte.

- Nu vreau să vă întristaţi. Mai bine-mi povestiţi despre persoanele care vă sunt dragi. Cine vă mai e alături la bine şi la greu în afară de copii?
- Maria Dragomiroiu e cel mai bun sfătuitor al momentelor frumoase şi dificile din viaţa mea. Nu e doar o foarte bună prietenă, ci e ca o soră mai mare.

„Vreau ca ascultătorii mei să se regăsească măcar într-o piesă”
- Câte albume aveţi?
- Am deja nouă. Ultimul, un cadou de Moş Nicolae, se numeşte: „Am ştiut care anume este rostul meu pe lume”. Melodiile de pe acest CD conţin mesaje privind dragostea faţă de zona unde s-a născut fiecare, sfaturi privind cei şapte ani de acasă. Părinţii de la ţară sunt oameni extraordinar de exigenţi, şi mă bucur că băieţii mei au educaţia sănătoasă de la bunica.

- Care e cea mai îndrăgită melodie de public?
- „Dragostea, o floare rară”. Piesele sunt inspirate din viaţa mea şi a apropiaţilor mei. Pentru copii, de exemplu, am compus melodia „Ţine-mi, Doamne, băieţii”. Ei sunt cel mai frumos dar din viaţa mea. Am trăit pentru ei şi cânt pentru ei, iar în fiecare moment al vieţii, înainte de a lua o decizie, mă gândesc la ei. În trecut am uitat de mine, dar acum am pus profesia pe locul întâi şi vreau ca ascultătorii mei să se regăsească măcar într-o piesă dintr-un album.

- Care e cea mai mare satisfacţie pe plan profesional?
- Să primeşti un telefon de la un om din celălalt capăt al ţării, care să-ţi mulţumească pentru piese.

• Are 60 de costume populare, iar unele cămăşi sunt vechi de 150 de ani.

„Mă spăl pe faţă cu infuzie de muşeţel“

- Cum vă îngrijiţi?
- Nu merg la sală, dar la cosmetică trebuie să ajung din când în când. Când apari în faţa publicului trebuie să fii un om îngrijit. Şi cum eu sunt stângace în a mă pensa (râde)... trebuie să aibă cineva grijă de mine. Acasă îmi mai fac infuzie de muşeţel şi mă spăl pe faţă cu ea după demachiere. E un sfat de la mama mea.

„Sunt foarte calmă, niciodată nu-i doresc răul celuilalt şi m-aş bucura dacă societatea ar fi mai bună; în plus, uneori am impresia că sunt prea credulă, iertătoare şi naivă“