de Gabriela Niculescu
Actriţa Dana Rogoz este una dintre cele mai frumoase vlăstare pe care le are România astăzi şi asta pentru că este ca o casă cu fundaţie solidă, adică un suflet curat şi o minte luminată, pe care aşază cărămidă peste cărămidă munca şi devotamentul său, „tencuite” minunat de talentul pe care i l-a dat Dumnezeu. Toate ingredientele din care este plămădită au făcut-o un exemplu mai mult decât pozitiv pentru toţi, mai ales că maturizarea şi creşterea ei s-au făcut în faţa camerelor de filmat. Prezentatoarea emisiunii „De Suflet”, de la Pro TV Internaţional, ne dovedeşte constant că într-o lume gri se poate trăi frumos, radiind raze de soare în jur prin tot ce face. Vă lăsăm să descoperiţi viaţa unui om frumos în rândurile de mai jos.
„Faptul că un om atât de valoros m-a ales mi-a dat încredere mie ca actriţă”
- „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” este al doilea lungmetraj în care ai apărut după „Dulcea saună a morţii”. Cum a fost atmosfera la filmări, ce emoţii te-au încercat şi ce simţi acum, când filmul rulează în cinematografe cu casa închisă?
- A fost o atmosferă extrem de plăcută la filmări, care s-a datorat o dată copiilor-actori, care au jucat excelent în film, şi în al doilea rând lui Jesus del Cerro, regizorul filmului, care ne-a făcut să simţim Crăciunul prin luna octombrie. Aceste filmări, dar şi succesul filmului la copii mi-au adus aminte de perioada emisiunii „Abracadabra”. Mă bucur foarte mult că „Ho Ho Ho 2” a adus atât de multă lume în sălile de cinema. Şi adevărul e că sunt foarte puţine filme într-un an, chiar şi cele de animaţii au ajuns să fie mai mult pentru adulţi, decât pentru copii, la care să îţi poţi duce copilul, or, „Ho Ho Ho 2: O loterie de familie” e gândit ca un film pentru întreaga familie.
- Cu ce te-a îmbogăţit experienţa de pe platourile producţiei „The Zero Theorem” în care apari alături de Matt Damon, Christopher Waltz şi Tilda Swinton?
- Deşi a fost un rol mic, a însemnat foarte mult pentru mine. În primul rând faptul că un om atât de valoros m-a ales, m-a plăcut, m-a vrut în filmul său mi-a dat încredere mie ca actriţă. Deoarece în meseria aceasta eşti predispus la căderi şi la tot soiul de îndoieli, iar o astfel de colaborare simţi că te învie şi îţi confirmă că eşti pe drumul cel bun. O să am mari emoţii pentru premiera acestui film, deşi întreaga echipă mi-a mărturisit că am făcut o treabă foarte bună. Am apucat să vorbesc mai multe cu Terry Gilliam, la petrecerea de la sfârşitul filmărilor, şi nu o să uit niciodată vorbele sale.
- Ce ţi-a spus?
- M-a lăudat. M-a felicitat, în primul rând pentru curajul şi energia bună de care am dat dovadă la cadru. A rămas plăcut surprins de mine, iar eu şi mai surprinsă să aud ce cuvinte frumoase are să-mi spună el, un geniu al cinematografiei. Vorbele sale înseamnă mult pentru mine şi o să mi le readuc aminte de fiecare dată când voi întâmpina greutăţi cu un rol sau când voi avea perioade mai dificile în carieră.
„Blogul meu este cel mai citit blog de fashion din România”
- În această toamnă ai absolvit cu brio cursurile „Artcademy”, prima şcoală de fashion business din România. De unde a pornit pasiunea ta pentru modă?
- Pasiunea mea pentru modă cred că a apărut prin liceu, când am început să mă documentez din ce în ce mai mult, să vizitez constant site-uri de fashion, bloguri, să citesc reviste şi să răsfoiesc albume. Am început apoi colaborarea cu revista „The One”. Iar acum doi ani mi-am deschis blogul meu de fashion www.danarogoz.one.ro, una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viaţă. Blogul meu este în prezent cel mai citit blog de fashion din România şi sunt extrem de mândră de asta, pentru că am pus suflet în acest proiect. Mai mult pentru vizitatorii mei am ales să fac şi cursurile „Artcademy”, ca pasiunea mea să prindă rădăcini şi mai serioase, să fie dublată de cunoştinţe solide în domeniu, primite de la lectori francezi, specialişti în industria modei de mulţi ani. Şi ştiu că pasiunea aceasta va naşte pe viitor lucruri şi mai frumoase.
- Intenţionezi să dezvolţi o afacere în domeniul modei?
- Afacere e mult spus, dar intenţionez să am un mic proiect al meu. Deocamdată îl ţin secret.
- La ultimul nostru interviu nu devenisei încă soţie, aşa că mi-ar plăcea să-mi spui dacă s-a schimbat cu ceva viaţa ta sau dacă relaţia ta cu Radu s-a modificat după căsătorie?
- Nu s-a produs vreo schimbare majoră, pentru că noi eram împreună de opt ani şi oricum aveam o relaţie ca doi oameni căsătoriţi. Dar parcă, după căsătorie, Radu a început să mă alinte şi mai mult.
„Gătesc orice, inclusiv prăjituri”
- Am văzut câteva reţete recomandate de tine. Îţi place să găteşti? Cât timp petreci în bucătărie şi care sunt preparatele preferate?
- Îmi place să gătesc, pentru că mă relaxează foarte tare. În timp ce prepar reţeta, gândul meu zboară departe... până când se arde ceva pe aragaz şi atunci mă trezesc din visare. (Râde!) Glumesc acum, chiar mă descurc în bucătărie. Mâncarea pe care toată lumea mi-o cere, toţi prietenii, toate rudele, este supă de chili cu carne de vită, cu care am concurat de 1 decembrie în ediţia specială a show-ului culinar „Master Chef”, la Pro TV. Reţeta respectivă îmi iese perfect. Dar gătesc orice, inclusiv prăjituri!
- Ştiu că eşti o persoană foarte organizată şi planifici concediile până la cel mai mic detaliu, însă luna ta de miere a fost cu rulota prin Europa, fără un traseu stabilit înainte. De ce ai optat atunci pentru o astfel de excursie şi cum a fost?
- Păi nu a fost chiar aşa. Eu mă documentez până în cel mai mic detaliu când vine vorba despre vacanţele mele, citesc site-uri, „Lonely Planet”, întreb vizitatorii blogului meu despre destinaţia cu pricina şi multe altele, dar nu înseamnă că îmi rezerv toate cazările de acasă sau că îmi fac un plan pentru fiecare zi în parte. Las să se nască multe lucruri la faţa locului. Aşa a fost şi în Malaiezia, în India, dar şi în luna de miere. În plus, rulota îţi oferă o libertate şi mai mare, deoarece nu depinzi de o anumită cazare într-o anumită zi. Mergi cât vrei, te opreşti unde vrei. A fost superb, în orice caz.
- Ştiu că de-a lungul timpului ai vizitat locuri diferite de destinaţiile clasice de vacanţă. Care te-a marcat cel mai mult şi prin ce?
- India. De ce? Pentru că... e India. E o ţară care nu are cum să te lase indiferent dacă ajungi să o vizitezi. Treci într-o singură zi de la lacrimi de fericire la momente de stres maxim, de la agonie la extaz.
„Am făcut trekking prin junglă, unde am avut parte de momente palpitante”
- Dacă tot vorbim despre vacanţe, unde şi cum ţi-ai petrecut Crăciunul şi Revelionul?
- Crăciunul a fost acasă, cu mulţi invitaţi şi multe cadouri sub brad. Iar pe 26 decembrie am plecat spre Cambodgia, de unde abia ne-am întors. Am petrecut trei săptămâni de vis. Am vizitat multe temple, am vizitat satele lor, cu drumuri care nu au cunoscut duritatea asfaltului, am ajuns şi la plajă, ne-am cazat în bungalow-uri chiar pe buza oceanului, iar pescarii mi-au gătit peştele proaspăt scos din apă şi am făcut trekking prin junglă, unde am avut parte de momente palpitante.
- Te-ai gândit deja la destinaţia următoare?
- Da, la vară vom pleca iar cu rulota, iar anul următor poate vom vizita Vietnamul şi Laosul.
- Ce dorinţe ai pentru 2013?
- Multe şi mari, atât profesional, cât şi personal. Vreau un alt rol într-un film, vreau să joc într-o piesă de teatru, vreau posturi inspirate pentru blog şi ediţii bune ale emisiunii „De Suflet”. Vreau să-mi renovez casa, vreau să călătoresc cu Radu, cu rulota, cât mai mult la vară, iar spre sfârşitul anului poate apare şi un bebe, în burtică măcar. (Zâmbeşte entuziasmată!) Ne dorim un copil, dar încă nu ne-am făcut un calendar pentru asta.
- Care sunt cele mai frumoase amintiri legate de mentorul tău, minunatul Marian Râlea?
- Sunt foarte multe de povestit. Vorba aceea, o copilărie întreagă. Dar pot spune că datorită lui Marian Râlea am ales această carieră, iar pentru mine el a fost şi este ca un tată.
„Când sunt fericită, toţi mă văd mai frumoasă”
- Cum reuşeşti să fii mereu tonică, frumoasă şi să radiezi ca un soare? Cât contează „trucurile” fizice şi cât contează modul de gândire?
- Cel mai mult contează să fii liniştită psihic, să gândeşti pozitiv. Când sunt fericită, toţi mă văd mai frumoasă.
- Cum îţi reîncarci bateriile după o zi stresantă?
- Un film la cinema cu Radu sau un ceai cald în bucătăria mea frumoasă sunt de ajuns.
- Când te-ai bucurat ultima oară ca un copil şi pentru ce a fost?
- Când am desfăcut cadoul Moşului de sub brad, iar una dintre surprize a fost excursia din Cambodgia, despre care v-am vorbit.
- Ce-ai schimba în România?
- Mentalitatea oamenilor, care cred că la noi e cel mai rău lucru.
- Ce mai face căţelul tău, Yorick?
- Numai nebunii. De la o vreme e foarte posesiv şi gelos. Latră continuu, la fiecare zgomot, ca să ne apare casa. Şi face scandal de fiecare dată când ne vede pe mine şi pe Radu pupându-ne. Adică ce, de el am uitat, el nu trebuie pupat? Cu toate acestea, a primit şi el un cadou de Crăciun. (Râde!)
- Spune-mi un lucru interesant pe care l-ai învăţat de la lectorii francezi, la „Artcademy”.
- La cursul de parfumuri de la Paris, „Moda Spe”, ne-am amuzat cu toţii aflând de la profesorul nostru, parfumier de altfel, că în ziua de astăzi se parfumează aproape orice. Magazinele au fiecare un parfum specific, aşa cum am observat deja cu toţii, ba chiar s-a calculat că un parfum potrivit într-un magazin creşte vânzările cu până la 20%. Dar am aflat că şi staţiile de metrou se parfumează şi ne dădea exemplu că, dacă trecem pe la metrou şi miroase tare a croissante, să ştim doar că ele nu sunt proaspete, ci că e vorba doar despre un puternic parfum cu miros de croissante, care să atragă cumpărătorii pofticioşi... Ce ziceţi de asta? O profesoară de-a noastră avea un prieten parfumier care parfuma benzina. Dar se parfumează şi cutiile de cereale cu miros de cereale sau miere sau ce mai vreţi, chiar şi coşuleţele de carton în care se vând căpşunile!!! Cumpărătorul trece prin faţa tarabei, zice «Hmmm, ce frumos miros căpşunile astea!» şi cumpără! Cât de manipulaţi putem fi cu toţii, nu-i aşa?
1. Hobby: moda;
2. Cartea preferată: „Mătuşa Julia şi Condeierul”, de M.V. Llosa;
3. Filmul preferat: „Benny’s Video”, al lui Michael Haneke;
4. Desertul irezistibil: ciocolata de casă făcută de mama sa;
5. Stilul vestimentar preferat: boho chic;
6. Locul preferat din România: Sibiu;
7. Cei mai buni prieteni: prea mulţi pentru o rubrică atât de scurtă;
8. Cea mai mare satisfacţie: blogul său, pentru că a ajuns să însemne mult peste aşteptările sale de la început;
9. Iubeşte cel mai mult la oameni: umorul şi autoironia;
10. Lucruri pe care trebuie să le facă, dar nu îi plac: să spele vasele.